ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3875/2007

Asupra

recursului de față;

Din

actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 841 din 12 aprilie 2006, pronunțată de Tribunalul Timiș a

fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul D.Z. în contradictoriu

cu pârâtul Primarul Municipiului Timișoara, fiind anulată dispoziția nr. 854

din 9 martie 2005 emisă de pârât, s-a constatat ca imobilul a trecut abuziv în

proprietatea statului fiind obligat pârâtul să se pronunțe asupra fondului

notificării reclamantului, cu privire la imobilul înscris în C.F. nr. 31656

Timișoara, în condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001 republicata prin titlul

I al Legii nr. 247/2005. A fost respinsă în rest acțiunea fata de pârâtul

Primarul Municipiului Timișoara fiind respinsă de asemeni acțiunea

reclamantului formulata împotriva pârâților Consiliul Local Timișoara și Primăria

Timișoara.

Pentru a hotărî astfel, prima instanța a

reținut că reclamantul D.Z. a deținut în proprietate imobilul înscris în C.F.

nr. 31656 Timișoara, dobândit în temeiul contractului de construire și a celui

de împrumut.

Prin decizia nr. 278/1976 a fostului Comitet

Executiv al Consiliului Popular Timiș, imobilul a trecut în proprietatea

statului, având în vedere dispozițiile Decretului nr. 223/1974 si împrejurarea

ca proprietarul a plecat definitiv din țară, pentru construcție acordându-i-se

acestuia o despăgubire de 18.611 lei, iar cota de 13/540 din terenul aferent

construcției trecând fără plată în proprietatea statului.

Reclamantul a adresat notificarea cu nr.

339 din 4 iulie 2001, Primarului Municipiului Timișoara, solicitând restituirea

in echivalent a imobilului în litigiu, sub forma despăgubirilor bănești.

Prin dispoziția cu nr. 854 din 9 martie

2005, a fost respinsă notificarea reclamantului în baza art. 1.4 lit. B) din

H.G. 498/2003, reținându-se că preluarea imobilului nu s-a făcut abuziv.

Prima instanță a reținut că dispoziția

emisa este nelegala, având în vedere ca Decretul nr. 223/1974 reprezintă un act

abuziv de preluare, chiar daca trecerea imobilului în proprietatea statului s-a

făcut fără titlu, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. (1) din

Legea nr. 213/1998.

Împotriva hotărârii pronunțată de

instanța de fond, au declarat apel pârâții Primarul Municipiului Timișoara și

Consiliul Local Timișoara.

Prin decizia civilă nr. 249/A din 18

septembrie 2006, Curtea de Apel Timișoara, a respins ca nefondat apelul

pârâtului Primarul Municipiului Timișoara, totodată fiind respins ca lipsit de

interes apelul pârâtului Consiliul Local Timișoara.

Pentru

a se pronunța astfel instanța de apel a reținut, în esență, că, într-adevăr

preluarea imobilului în litigiu a fost abuzivă, reclamantul fiind persoană

îndreptățită la măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, calitate ce

nu-i poate fi înlăturată nici de faptul că în prezent imobilul este ocupat de o

altă persoană, cu titlu de închiriere.

Cu privire la apelul pârâtului

Consiliului Local Timișoara s-a reținut că acesta nu justifică niciun interes

în promovarea apelului, motivat de faptul că nu se află în situația unei părți

căzute în pretenții.

În

contra acestei din urmă hotărâri au declarat recurs pârâții Primarul

Municipiului Timișoara și Consiliul Local Timișoara, invocând motivul prevăzut

de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., critica vizând următoarele aspecte.

Imobilul

în litigiu a trecut cu plată în proprietatea statului situație în care,

potrivit art. 1.4 lit. B) din H.G. 498/2003, preluarea nu a fost abuzivă,

astfel că se impune modificarea deciziei recurate, admiterea apelului

Primarului Municipiului Timișoara și schimbarea sentinței primei instanțe, în

sensul respingerii contestației reclamantului ca nelegală și netemeinică.

Verificând

legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate, Curtea

constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce

se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr.

213/1998, fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al

unităților administrativ-teritoriale si bunurile dobândite de stat în perioada

6 martie 1945-22 decembrie 1989, daca au intrat în proprietatea statului în temeiul

unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor Internaționale la

care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către

stat.

Alin. (2) al aceluiași text prevede ca

bunurile preluate de stat fără un titlu valabil pot fi revendicate de foștii

proprietari sau succesorii acestora.

Referitor la criticile invocate de pârâți prin motivele de recurs, este

evident că, în baza Decretului nr. 223/1974, cetățenii români care părăseau

țara erau lipsiți în mod arbitrar de un drept de proprietate care era

recunoscut și protejat atât pe plan intern, cât și internațional, astfel încât,

acest act normativ era în contradicție cu prevederile Constituției din 1965, cu

dispozițiile art. 480-481 C. civ. și cu tratatele și convențiile internaționale

la care România era parte și, ca atare, titlul statului nu este valabil

constituit.

Astfel, chiar dacă autoritatea de stat a emis o decizie administrativă și

a plătit o sumă de bani cu titlu de preț, statul a preluat imobilul fără titlu

valabil, încălcând regimul constituțional al ocrotirii proprietății, prin

obligația impusă proprietarului de a înstrăina imobilul către stat la un preț

stabilit unilateral.

Pe de altă parte, nelegalitatea prevederii cuprinse în capitolul II lit.

B) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G.

nr. 498/2003, rezultă din încălcarea art. 2 alin. (1) din lege, care enumeră

situațiile juridice care constituie preluări abuzive, fiind astfel în

contradicție cu dispozițiile actului normativ de rang superior pe care trebuie

să-l interpreteze și să-l aplice.

Față de considerentele reținute, rezultă că, instanța de apel și cea de

fond au făcut o corectă aplicare a legii, stabilind că și imobilele preluate

conform Decretului nr. 223/1974 intră în domeniul de aplicare a Legii nr.

10/2001 și, pe cale de consecință, hotărârea recurată este legală, iar

criticile formulate de pârâți sunt nefondate, urmând a fi respins recursul.

În

același timp, constatând că prin această soluție recurenții sunt, în sensul

art. 274 alin. (1) C. proc. civ., părțile “căzute în pretenții”, se va dispune,

obligarea acestora la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de

judecată, către intimatul D.Z.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E

C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâții Primarul Municipiului Timișoara și

Consiliul Local al Municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 249/A din 18

septembrie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Obligă

recurenții la plata sumei de 300 lei, cheltuieli de judecată față de intimatul

D.Z.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 14 mai 2007.