ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3877/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3877/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din

actele și lucrările dosarului se constată următoarele:

Prin

contestația înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 4631 din 28 aprilie 2005,

contestatorul K.V. a solicitat anularea dispoziției nr. 982 din

23 martie 2005, emisă de Primarul

Municipiului Timișoara și obligarea pârâtului la stabilirea despăgubirilor prin

echivalent, potrivit Legii nr. 10/2001, pentru

imobilul înscris în C.F. 31586 Timișoara, nr.top.

26283/XX, situate în

Timișoara,

arătând în motivarea contestației că

i-a fost respinsă cererea pentru că imobilul a trecut cu plată în

proprietatea

statului,

situație în care, potrivit art. 1.4 lit. B) din H.G. nr. 498/2003, preluarea

nu s-a făcut în mod abuziv.

Prin

sentința civilă nr. 805/PI din 7 aprilie 2006, Tribunalul Timiș a admis

contestația formulată de contestatorul

K.V. în contradictoriu cu Primarul Municipiului Timișoara și a fost anulată

dispoziția nr. 982 din 23

martie 2005 emisă de către

acesta.

A fost obligat

pârâtul să procedeze la emiterea unei noi dispoziții în

condițiile de exigență ale noii reglementări

circumscrise art. 25-26 din Legea nr. 10/2001, cu observarea și a art. 22 din

Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Instanța de fond

a reținut că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea Statului Român în

baza Decretului nr. 223/1974, cu acordarea de

despăgubiri, iar reclamantul a invocat excepția de

nelegalitate a dispozițiilor

art.

1.4 lit. B) din H.G. nr. 498/2003, în contradictoriu cu Guvernul României.

Curtea de

Apel Timișoara, prin sentința nr. 356/PI din 21 noiembrie 2005 a secției

comerciale și de contencios administrative, pronunțată în dosar nr.

6684/CA/2005 a admis excepția invocată de reclamantul K.V. în contradictoriu cu

pârâții Guvernul României și Primarul Municipiului Timișoara și a conchis că

art. 1.4 lit. B) din Normele metodologice de

aplicare a Legii nr. 10/2001, adoptate prin H.G.

nr. 498/2003, modifică în mod

esențial

Legea nr. 10/2001, în sensul că stabilește contrar ei, pentru cazul în

care persoana a făcut cererea de plecare

definitivă din țară și a înstrăinat

locuința către stat,

preluarea nu este abuzivă.

Astfel,

având în vedere principiul ierarhiei actelor normative, Curtea de Apel

Timișoara a constatat că prevederile art. 1.4 lit. B) din H.G. nr. 498/2003

sunt nelegale în raport cu prevederile

Legii nr. 10/2001 și în temeiul art. 4

din Legea nr.

554/2004 a admis excepția invocată.

Prin

decizia nr. 103 din 12 ianuarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

au fost respinse recursurile declarate de

Guvernul României și Primarul Municipiului Timișoara împotriva sentinței civile

nr. 356/PI din 21 noiembrie 2005 a

Curții de Apel

Timișoara.

Curtea de

Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 992 din 21 septembrie

2006 a respins ca nefondat apelul

declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara împotriva sentinței civile

nr. 805/PI din 8 aprilie 2006, pronunțată de Tribunalul Timiș, reținând în

esență că preluarea de către stat, ca urmare a înstrăinării formale a

imobilului de către persoana care a formulat o cerere de plecare definitivă din

țara, cu plata unei sume de bani în baza Decretului nr. 223/1974, stabilite de

stat, în condițiile în care acea persoană nu putea părăsi țara decât făcând

dovada înstrăinării către stat a imobilului proprietate a sa, nu poate fi

considerată ca o preluare cu titlu valabil. Indiscutabil,

preluarea a fost abuzivă, în speță, fiind

incidente disp. art. 2 alin. (1) lit. h) din

Legea nr. 10/2001 și calificarea drept o preluare

abuzivă, în sensul existenței

sau

nu a unui titlu valabil este atributul exclusiv al instanței de judecată

investită cu

soluționarea unei acțiuni întemeiată pe dispozițiile Legii

nr. 10/2001.

S-a mai reținut

că, dispozițiile art. 1.4 lit. B) din Normele metodologice de aplicare a Legii

nr. 10/2001, adoptate prin H.G. nr. 498/2003 modifică în

mod esențial Legea nr. 10/2001, în sensul că

stabilește contrar ei că preluarea

nu este abuzivă în cazul în care persoana a făcut cerere de plecare

definitivă

din țară și a

înstrăinat locuința către stat, deși o astfel de preluare este

abuzivă.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Primarul

Municipiului Timișoara, care, invocând art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ., susține că hotărârile pronunțate în fond și în apel

sunt nelegale, deoarece conform

art. 1 pct. 1.4 lit. B) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.

10/2001

preluarea nu se

consideră a fi abuzivă, dacă persoana legal plecată din țară a

fost îndestulată rezonabil prin prețul primit.

Se mai arată că,

în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 10075 din 6

noiembrie 1996, imobilul în litigiu a fost

înstrăinat numiților S., situație în

care nu poate fi

restituit în natură.

Analizând

recursul, în limita criticilor formulate, care fac posibilă încadrarea în art.

304 pct. 9 C. proc. civ. se constată că nu este fondat.

Prin dispoziția

contestată a fost respinsă notificarea formulată de

contestatorul K.V. cu motivarea că fiind trecut în

proprietatea

statului, în

baza Decretului nr. 223/1974 nu face obiectul Legii nr. 10/2001,

pentru că preluarea nu a fost abuzivă.

Corect s-a reținut

însă prin hotărârea atacată că preluarea imobilului de

către stat în baza Decretului nr. 223/1974 a fost

abuzivă.

Regimul

juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6

martie 1945-22 decembrie 1989 este

reglementat prin Legea nr. 10/2001, iar

domeniul de aplicare al legii este stabilit de art. 2, care enumera

situațiile ce

reprezintă preluări cu caracter abuziv.

Preluarea

imobilului care face obiectul procesului a fost abuzivă, pentru

că Decretul nr. 223/1974 folosea termenul

de "înstrăinare", dar transferul dreptului de proprietate nu se

realiza printr-un act care să exprime voința

proprietarului

de a înstrăina bunul.

Potrivit art. 2

alin. (2) din decret, persoanele care făceau cerere de plecare definitivă din

țară erau obligate să înstrăineze construcția, iar înstrăinarea se

putea face numai către stat.

Se realiza astfel

o vânzare forțată către stat, iar preluarea imobilului se făcea printr-o

decizie de trecere în proprietatea statului, cu plata unei

despăgubiri, al cărei cuantum era stabilit

în conformitate cu dispozițiile art.

56 alin. (2) din

Legea nr. 4/1973.

Proprietarul

nu putea înstrăina imobilul altei persoane, cu scopul de a obține un preț

corespunzător, deoarece, potrivit art. 5 din Decretul nr.

223/1974, dacă înstrăinarea construcției se făcea

în alt mod decât cel stabilit

de

art. 2 din decret, în scopul eludării prevederilor decretului, actul de

înstrăinare era nul de drept.

Prin

urmare, faptul că trecerea imobilului în proprietatea statului s-a

făcut cu plata despăgubirilor stabilite

prin lege, nu înlătură caracterul abuziv

al preluării, așa

cum susține recurentul.

În ceea ce

privește dispozițiile art. l pct. 1.4 lit. B) din Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001,

potrivit cărora preluarea nu se

consideră a fi abuzivă, dacă persoana legal plecată din țară a fost

îndestulată

rezonabil prin

prețul primit, se impune a fi avute în vedre următoarele

aspecte.

Potrivit

Constituției României, hotărârile guvernului se emit pentru

organizarea executării legilor, iar

potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, actele normative

date în executarea legilor se emit în limitele și

potrivit

normelor care le ordonă.

Astfel,

dispozițiile constituționale care stabilesc o anumită ierarhie a actelor

normative și o limită determinată a conținutului reglementărilor, preluate de

legea-cadru privind tehnica legislativă interzic modificări sau

completări ale dispozițiilor unei legi

printr-un act normativ de rang inferior.

În condițiile în

care, așa cum s-a arătat, textul din Legea nr. 10/2001

definind noțiunea de "imobil preluat

abuziv" nu face nicio distincție cu

privire la diferitele categorii de legi ce au putut constitui temeiul

preluării cu

titlu al unui

imobil, reglementarea de la pct. 1.4 lit. B) din Normele metodologice, aprobate

prin H.G. nr. 498/2003, ce stabilește caracterul neabuziv al preluării în

situația în care s-au achitat despăgubiri îndestulătoare, este, în mod evident,

în contradicție cu dispozițiile actului

normativ de rang

superior pe care trebuie să o aplice.

Prin urmare, atât

tribunalul, cât și curtea de apel au făcut o corectă

aplicare a legii, stabilind că și imobilele

preluate conform Decretului

nr.

223/1974 intră în domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001.

În ceea

ce privește aspectul învederat de către recurent, că imobilul ce a fost

proprietatea reclamantului, la această dată este înstrăinat unei terțe

persoane, nu are relevanță în raport cu soluția pronunțată prin hotărârea

recurată, deoarece pârâtul (recurentul din cauză) a fost obligat la emiterea

unei noi dispoziții, cu mențiunea de a

avea în vedere prevederile art. 25 și art. 26 din Legea nr. 10/2001 și art. 22

din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Pentru

considerentele expuse, recursul declarat de pârât va fi respins.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul

Municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 292

din 21 septembrie 2006,

pronunțată

de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 14 mai 2007.