Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.02.2006
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 992/2006

HOTĂRÂRE
15.02.2006
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 992/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 427 din 28 septembrie 2005 a Tribunalului Dolj a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 190/1994 a Tribunalului Dolj formulată de condamnatul M.G., deținut în Penitenciarul Craiova, prin care acesta a fost condamnat, la pedeapsa detențiunii pe viață, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174, art. 175 lit. c) și d) și art. 176 lit. a) C. pen., au aplicarea art. 37 lit. d) C. pen. În considerentele hotărârii s-a reținut că motivul de revizuire invocat de condamnat, în sensul că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat, nu se încadrează în cazul prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc.

pen., deoarece pe tot parcursul procesului, inculpatul s-a apărat de această manieră. Prin decizia penală nr. 354 din 10 noiembrie 2005, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondat, apelul declarat. În considerente, instanța de apel a reținut că susținerile condamnatului nu se încadrează în cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. În termen legal, împotriva acestor hotărâri a declarat recurs condamnatul care a reiterat susținerile anterioare, în sensul că este nevinovat. Critica formulată va fi examinată în raport de prevederile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 C. proc. pen., constatându-se, însă, că instanțele au făcut o corectă aplicare a legii. Într-adevăr, revizuirea este o cale extraordinară de atac și se exercită numai în limita cazurilor prevăzute expres și limitativ prin art. 394 C. proc.

pen. În acest context, susținerea recurentului că este nevinovat, apărare, de altfel, exercitată de condamnat în toate fazele procesului penal, nu se regăsește printre cazurile de revizuire, așa încât, în mod corect cererea sa prin care solicită revizuirea hotărârii de condamnare a fost respinsă de instanța de fond și menținută, ca legală și temeinică de instanța de apel. Pentru aceleiași considerente recursul este nefondat și potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul M.G. împotriva deciziei penale nr. 354 din 10 noiembrie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția penală. Obligă recurentul revizuient la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 februarie 2006.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-10-23
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4725/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 240 din 7 aprilie 2003, Tribunalul Dolj a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul condamnat M.G.M. împotriva sentinței pe
ÎCCJ 2008-09-11
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2755/2008
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 505 din 12 noiembrie 2007, Tribunalul Dolj a respins cererea de revizuire formulată de M.G., obligându-l pe acesta la 110 lei cheltuieli
ÎCCJ 2004-11-30
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6396/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 522 pronunțată la data de 30 iunie 2004, în dosarul penal nr. 1017/P/2004, Tribunalul Dolj, secția penală, a respins, ca nefondată, cere
ÎCCJ 2004-11-30
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6390/2004
Tribunalul Dolj și inculpatul G.V. Prin apelul declarat, parchetul a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că: - în mod greșit s-a reținut în sarcina inculpatului starea de recidivă, prevăzută de art. 37 lit. b) C
ÎCCJ 2004-02-11
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 819/2004
aceasta argumentându-și opinia. Așa fiind, susținerea recurentului P.G. nu este reală, instanța de apel răspunzând cererii formulate de inculpat. Cum în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție recurentul a precizat că nu înțelege să solic
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă