ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3834/2007

Asupra recursului de

față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1718 din 23 iunie 2006

Tribunalul Timiș, secția civilă, a admis contestația formulată de reclamantul

S.N., a anulat dispoziția nr. 856/2005 emisă de primarul municipiului

Timișoara, a dispus stabilirea unor despăgubiri bănești pentru valoarea reală

corespunzătoare cotei de

¼

din imobilul situat în

Timișoara, înscris în C.F. nr. 3250 Timișoara cu nr. top. 3833/1 și 3834/1 în

compensare cu suma de 8368 lei actualizată, primită ca despăgubiri anterior.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul

a reținut următoarea situație de fapt:

Cota de ¼ din imobilul în litigiu

a fost preluată de la reclamant în temeiul Decretului nr. 223/1974, ca urmare a

faptului că reclamantul a plecat din țară în anul 1986 și s-a stabilit în

Germania, împreună cu familia;

Pentru această cotă a primit o

despăgubire de 6368 lei conform deciziei nr. 3168/1987 a fostului Consiliu

popular al județului Timiș.

Prin decizia civilă nr. 551 din 7

decembrie 2006, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul

declarat de reclamant împotriva sentinței, pe care a schimbat-o în parte, în

sensul că a stabilit că valoarea despăgubirilor primite de reclamant în

compensare este de 6368 în loc de 8368 lei, a menținut celelalte dispoziții ale

sentinței și a respins ca nefondat apelul declarat de pârât împotriva acesteia.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a

reținut următoarele:

Prima instanță a reținut corect situația

de fapt și aplicat corect dispozițiile art. 1 alin. (2), art. 19 alin. (2),

art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, care instituie dreptul

persoanei de a pretinde despăgubiri bănești pentru imobilul preluat de stat,

care nu se restituie în natură, chiar dacă respectiva persoană a primit deja

despăgubiri pentru imobil, dacă acestea nu reprezintă valoarea reală a

imobilului.

În ce privește dispozițiile art. 5 din

Legea nr. 10/2001, curtea de apel a reținut că acestea nu sunt aplicabile în

speță, deoarece România nu a încheiat cu Germania un acord care să se încadreze

în prevederile Anexei la Legea nr. 10/2001, așa după cum rezultă din adresele

M.A.E., Direcția Generală de Afaceri Juridice depuse la dosar.

Suma de 1036 mărci germane, pe care

reclamantul a primit-o de la statul german, nu a reprezentat decât un ajutor

acordat emigranților la acea dată, a cărui valoare nu ajungea nici la nivelul

unui salariu mediu pe economie.

De asemenea, în cauză a fost stabilit cu

putere de lucru judecat că prevederile art. 1.4 B din H.G. nr. 498/2003 sunt în

contradicție cu prevederile Legii nr. 10/2001, conform sentinței civile nr. 256

a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ,

prin care a fost admisă excepția de nelegalitate a sus-menționatelor dispoziții

din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, sentință devenită irevocabilă

prin decizia nr. 5900 din 6 decembrie 2005 a Î.C.C.J.

Prin urmare, actul de înstrăinare către

stat a imobilului întocmit în baza Decretului nr. 223/1974 se circumscrie

dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 10/2001 cu referire la art.

6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, imobilul fiind preluat de stat în mod

abuziv, fără titlu valabil, ceea ce face ca apelul pârâtului să fie nefondat.

Referitor la apelul reclamantului,

curtea a reținut întemeiată critica potrivit căreia suma de care a beneficiat

reclamantul pentru cota de proprietate înstrăinată a fost de 6368 lei, și nu de

8368 cum greșit s-a menționat în dispozitivul sentinței, motiv pentru care a

dispus modificarea acesteia în sensul arătat.

Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul,

invocând, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs

invocate, recurentul formulează următoarele critici:

Reclamantul nu mai are dreptul la măsuri

reparatorii pentru cota de ¼ din imobilul în litigiu, deoarece a primit

de la statul german suma de 1036 cu titlul de compensări, conform legii

compensării, așa după cum reiese din adresa Oficiului de Compensări din

Heidelberg.

În atare situație, corect a fost

respinsă notificarea reclamantului, iar dispoziția primarului trebuia

menținută.

În ceea ce privește dispozițiile art.

1.4 lit. B) din H.G. nr. 498/2003, în opinia recurentului, excepția de

nelegalitate nu poate fi primită, deoarece potrivit dispozițiilor menționate

persoana care a optat pentru a părăsi țara și-a asumat și consecința

înstrăinării imobilului proprietatea sa către stat.

Decretul nr. 223/1974 a fost un act

normativ care respecta prevederile Constituției sub imperiul căreia a fost

adoptat, iar preluarea imobilului în temeiul său nu poate fi considerată ca

fiind fără titlu valabil din punctul de vedere al art. 6 al Legii nr. 213/1998.

În fine, recurentul susține că la data

emiterii dispoziției erau deja în vigoare prevederile Legii nr. 274/2005, care

nu mai prevedea posibilitatea acordării de despăgubiri bănești, așa cum rezultă

din coroborarea art. 16 cu art. 33 al titlului VII al legii.

De asemenea, în art. 16 s-a prevăzut că

notificările nesoluționate până la intrarea în vigoare a legii se trimit

Secretariatului General al Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor.

Recurentul solicită admiterea

recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului și respingerea

contestației formulate de reclamant.

Recursul este nefondat și va fi respins

pentru următoarele considerente:

Excepția de nelegalitate a prevederilor

art. 1.4 lit. B) din H.G. nr. 498/2003 nu poate fi repusă în discuție,

deoarece, așa cum corect a reținut curtea de apel, operează puterea de lucru

judecat.

Excepția a fost invocată de reclamantul

S.N. chiar în prezenta cauză și soluționată irevocabil de instanța de

contencios administrativ, care a decis că prevederile menționate sunt în vădită

contradicție cu dispozițiile legale în aplicarea cărora au fost date.

Prin urmare, câtă vreme preluarea

imobilului în temeiul Decretului nr. 223/1974 este considerată abuzivă din

punctul de vedere al art 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 10/2001 prin

raportare la art.6 din Legea nr.213/1998, nu se poate reține, prin aplicarea

art. 1.4. lit. B) din Normele metodologice date în aplicarea legii, că

preluarea a fost legală.

Motivul pentru care instanța de apel a

considerat că imobilul a fost preluat fără titlu, în înțelesul art. 6 din Legea

nr. 213/1998, nu a fost acela că preluarea s-ar fi făcut fără plata unei

despăgubiri, ci acela ca vânzătorul a fost nevoit să consimtă la preluarea

imobilului de către stat în schimbul permisiunii de a părăsi țara și cu plata

unei despăgubiri plafonate din punct de vedere valoric, care nu reprezenta o

dreaptă și prealabilă despăgubire.

Aceasta a constituit o îngrădire a

exercițiului dreptului la liberă circulație și de alegere a domiciliului,

precum și a celui de proprietate, îngrădire care contravenea chiar Constituției

din 1965.

În ce privește suma de 1036 mărci

germane, curtea de apel a stabilit, pe baza probelor administrate, că aceasta a

reprezentat un ajutor primit de la statul german de către reclamant, în

calitatea sa de imigrant și nu o despăgubire pentru imobilul preluat de statul

român.

Situația de fapt nu poate fi reevaluată

în recurs printr-o reanalizare a probelor, așa cum solicită recurentul,

deoarece recursul poate fi exercitat doar pentru motivele expres și limitativ

prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, Înalta

Curte constată că hotărârea atacată este legală, fiind dată cu corecta aplicare

a dispozițiilor art. 1 și art. 2 din Legea nr. 10/2001, act normativ față de

care normele metodologice date în aplicarea sa nu pot să contravină.

Prin urmare, nu este incident motivul de

recurs prevăzut de art. 304 C. proc. civ., iar cel prevăzut de art. 304 pct. 8

C. proc. civ. a fost doar formal indicat.

În baza art. 312 C. proc. civ., Înalta

Curte va menține decizia atacată și va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul primarul

municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 551 din 7 decembrie 2006 a Curții

de Apel Timișoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2007.