ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6249/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 27

noiembrie 2006, M.A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu Statul român,

prin Consiliul local al Municipiului Timișoara, să se constate că imobilul

situat în Timișoara, județul Timiș, a fost preluat abuziv de stat, să fie repus

în termenul de a solicita despăgubiri în legătură cu acest imobil și să fie

obligat pârâtul la plata sumei de 150.000 Euro cu titlu de despăgubiri bănești,

reprezentând contravaloarea imobilului în litigiu.

Investită în primă instanță, Judecătoria

Timișoara, prin sentința civilă nr. 67 din 9 ianuarie 2007, a admis excepția

necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzei în

favoarea Tribunalului Timiș, reținând că în cauză sunt aplicabile dispozițiile

art. 26 pct. 3 din Legea nr. 10/2001, cereri care potrivit legii, sunt de

competența tribunalului.

Tribunalul Timiș, secția civilă,

prin sentința nr. 1733/PI din 5 septembrie 2007, a respins acțiunea ca

prematură, reținând în esență că în condițiile nesoluționării notificării,

demersul procedural al reclamantului care pretinde ca instanța, în mod direct

și fără a aștepta finalizarea procedurii necontencioase de restituire a

imobilului, să dispună cu privire la anumite măsuri reparatorii, excede

cadrului legal instituit de Legea nr. 10/2001, pe care acesta și-a fundamentat

acțiunea dedusă judecății.

Prin decizia nr. 7 din 17 ianuarie

2008, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul formulat de

reclamant și desființând sentința a trimis cauza spre rejudecare, aceluiași

tribunal.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a reținut în esență că ignorând reglementările

comunitare, prima instanță l-a privat pe reclamant de orice posibilitate

rezonabilă de a i se analiza pe fond cererea, fără a supune discuției și

analizei adresa Primarului Municipiului Timișoara, din care rezultă că

notificarea reclamantului nu mai poate fi examinată, întrucât termenul limită

pentru depunerea acesteia a expirat la 14 februarie 2002.

În cauză a declarat recurs în termen

legal Consiliul local al Municipiului Timișoara care, invocând temeiurile

prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel

susținând că după apariția Legii nr. 10/2001, o acțiune în revendicarea unui

imobil preluat abuziv în perioada de referință a legii, nu mai este posibilă

iar, pe de altă parte, o acțiune fondată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 este

condiționată de parcurgerea procedurii administrative, obligatorie și

prealabilă sesizării instanțelor judecătorești.

În acest context, se mai arată,

purtând asupra retrocedării proprietății unui imobil circumscris domeniului de

aplicare a Legii nr. 10/2001, cererea reclamantului este nefondată, devreme ce,

în orice sistem de drept, accesul la justiție se realizează după reguli

procedurale cu caracter general sau special.

Recursul se privește ca nefondat,

urmând a fi respins în considerarea următoarelor argumente.

Chiar dacă reclamantul, prin cererea

introductivă formulată la 27 noiembrie 2006, nu a precizat explicit temeiul pe care-și

fundamentează demersul judiciar, din conținutul acesteia rezultă fără echivoc

că se solicită acordarea despăgubirilor pentru un imobil în legătură cu care

s-a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, notificare ce nu a fost

soluționată, conform legii, printr-o decizie cu dispoziție motivată.

Ca atare, în mod corect instanțele

au circumscris cadrul procesual dispozițiilor Legii nr. 10/2001, iar nu

dreptului comun.

Din interpretarea dispozițiilor art.

25 și art. 26 ale acestui act normativ, rezultă că, indiferent dacă persoanei

îndreptățite i se restituie în natură imobilul ori i se oferă restituirea prin

echivalent sau chiar i se refuză un atare drept, entitatea investită este

obligată ca asupra solicitării adresată pe calea notificării, să se pronunțe

printr-o decizie sau dispoziție motivată.

Or, în speță, entitatea notificată,

fără a se conforma acestor dispoziții legale, i-a răspuns reclamantului,

printr-o simplă adresă emisă la 9 noiembrie 2006, că notificarea sa nu poate fi

soluționată, întrucât a fost depusă peste termenul limită, respectiv 14

februarie 2002.

În acest context, în mod corect

instanța de control judiciar a trimis cauza spre rejudecare tribunalului,

pentru a se lămuri dacă adresa emisă de către Primăria Municipiului Timișoara, corespunde

unei dispoziții motivate sau dacă entitatea investită refuză, în mod culpabil,

să soluționeze, într-una din modalitățile prevăzute de lege, cererea formulată

pe calea notificării.

Așa fiind, recursul urmează a se

respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al municipiului

Timișoara împotriva deciziei nr. 7 din 17 ianuarie 2008 a Curții de Apel

Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie

2008.