ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3926/2010

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată

următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1230 din 24 aprilie

2009 Tribunalul Timiș a respins acțiunea formulată de reclamanta E.B.E.

împotriva pârâților Primarul Municipiului Timișoara și Municipiul Timișoara.

Pentru a hotărî

astfel prima instanță a reținut că prin acțiune reclamanta a solicitat anularea

parțială a Dispoziției nr. 2460/2008 emisă de Primarul Municipiului Timișoara

prin care i s-au acordat despăgubiri doar pentru imobilul evidențiat în CF aaa

Timișoara cu număr top bbb/131, iar nu și pentru imobilele evidențiate în CF

ccc Timișoara sub număr top ddd și eee compuse din fabrică, casă, curte și

grădină, reclamanta pretinzând că aceste din urmă imobile au făcut obiectul

preluării de la părinții săi. Instanța a constatat că dispoziția contestată nu

este susceptibilă de vreo critică sub acest aspect, de vreme ce pârâtul nu a

făcut decât a se conforma dispozițiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr.

10/2001, rezolvând notificarea formulată de reclamantă, care a solicitat măsuri

reparatorii exclusiv pentru imobilul de sub nr. top bbb/131, cât și al

Sentinței civile nr. 1631/2006.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamanta, susținând că instanța de

fond a fost în eroare atunci când a respins acțiunea cu motivarea că prin

acțiune s-a încercat modificarea conținutului notificării, solicitându-se

bunuri pentru care nu a fost urmată procedura administrativă prevăzută de Legea

nr. 10/2001, deoarece la data preluării de către stat a imobilului acesta era

înscris în CF ccc Timișoara, nr. top ddd și eee. De aceea solicitarea privește

imobilul în integralitatea lui, reevidențiat în cartea funciară cu suprafața

lui reală, din noua carte funciară.

Prin Decizia civilă

nr. 295/A din 25 noiembrie 2009 Curtea de Apel Timișoara a respins ca nefondat

apelul declarat de reclamantă, reținând că aceasta a indicat mereu în cererile

formulate pentru acordarea despăgubirilor numai imobilul înscris în CF fff

Timișoara cu număr top bbb/131, iar prin acțiunea de față solicită despăgubiri

pentru o altă componență a imobilului decât cea indicată prin notificare.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta, invocând prevederile art. 304 pct. 8 C.

proc. civ., în sensul că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus

judecății și a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. A

susținut, ca și în apel, că a înțeles să formuleze notificare pentru imobilul

preluat de stat‚ așa cum era acesta înscris în cartea funciară. Invocă

dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 referitoare la întinderea dreptului

de proprietate, ce se prezumă a fi aceea recunoscută în actul normativ sau de

autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive.

Analizând recursul în

limita criticilor formulate, ce pot fi circumscrise formal dispozițiilor art.

304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând

a fi respins pentru considerentele ce succed:

Motivele de recurs

formulate de reclamantă nu pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art.

304 pct. 8 C. proc. civ. Prin acest motiv de modificare se invocă încălcarea

principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ., potrivit căruia convențiile

legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Spre exemplu, un

contract de vânzare-cumpărare este calificat drept un contract de schimb, ori

un contract de întreținere este calificat drept contract de rentă viageră, etc.

Așadar, dispozițiile pct. 8 privesc situația în care, deși actul juridic dedus

judecății este cât se poate de clar, fiind vădit neîndoielnic, instanța îi

schimbă natura ori înțelesul. Or, o asemenea premisă nu se regăsește în cauza

dedusă judecății.

Analizând recursul în

raport de dispozițiile art 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază

că dezvoltarea motivelor face posibilă încadrarea lor în motivul prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sub aspectul pronunțării hotărârii cu încălcarea

sau aplicarea greșită a legii.

Reclamanta E.B.E. a

formulat notificare la 13 februarie 2002 solicitând despăgubiri bănești, pe

care le-a cuantificat la suma de 15 miliarde lei vechi, "pentru imobilul

identificat prin CF aaa, top bbb/131 situat în Timișoara, Bd. C., preluat

abuziv în baza Decretului nr. 111/1951 de Statul Român".

Ca răspuns la această

notificare, Primarul Municipiului Timișoara a emis Dispoziția nr. 1337 din 18

mai 2005, respingând notificarea cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada

calității de persoană îndreptățită și a dreptului de proprietate invocat.

Prin Sentința civilă

nr. 1631/PI din 19 iunie 2006, rămasă definitivă prin respingerea apelului

pârâtului, Tribunalul Timiș a admis contestația reclamantei, a anulat

Dispoziția nr. 1337 din 18 mai 2005 și a obligat intimatul Primarul

Municipiului Timișoara ca prin dispoziție motivată să soluționeze Notificarea

nr. 159 din 13 februarie 2002 privind imobilul înscris în CF aaa Timișoara, cu

număr top bbb/131 situat în Timișoara, Bd. C.

Dispoziția contestată

în cauza de față, nr. 2460 din 9 noiembrie 2008, a dispus cu privire la

imobilul pentru care s-a pronunțat sentința mai sus amintită, ce are față de

părți autoritate de lucru judecat.

Înalta Curte observă,

pe de o parte, că reclamanta nu a exercitat vreo cale de atac împotriva acestei

hotărâri judecătorești, iar pe de altă parte că susținerile constante ale

reclamantei-recurente, în sensul că ar fi solicitat prin notificare despăgubiri

pentru imobilul ce a fost preluat de Statul Român în baza Decretului nr.

111/1951, în integralitatea sa, nu au suport probator.

Notificarea depusă nu

lasă nici un dubiu cu privire la imobilul pentru care se solicită despăgubiri,

acesta fiind identificat prin număr de carte funciară și număr top. În

cuprinsul notificării nu se fac referiri, nici măcar implicite, la imobilul

înscris la data preluării în CF ccc Timișoara, cu număr top ddd și eee, așa cum

se susține prin cererea introductivă și apoi prin motivele de apel și de

recurs.

În raport de

dispozițiile art. 25 alin. (1) coroborate cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001, persoana juridică deținătoare s-a pronunțat asupra cererii,

așa cum a fost formulată.

Mai mult, dispoziția

emisă a respectat întocmai obligațiile stabilite de instanță prin Sentința nr.

1631/2006, propunând acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din

Legea nr. 247/2005 pentru imobilul casă și teren în suprafață de 400 mp, situat

în Timișoara, Bd. C., înscris în CF aaa Timișoara, cu număr top bbb/131.

Pentru a putea

solicita acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 este

necesar ca persoana îndreptățită să formuleze notificare în termenul prevăzut

de art. 22 alin. (1) din lege, termen ce a fost prelungit succesiv prin O.U.G.

nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001. Notificarea putea fi completată tot în

acest termen. În absența unei asemenea cereri de completare, fără parcurgerea

procedurii prealabile prevăzute de legea specială, reclamanta nu putea solicita

direct instanței despăgubiri pentru un imobil cu privire la care nu a formulat

notificare.

Pentru aceste

considerente, în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta E.B.E. împotriva Deciziei nr. 295/A din 25

noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 iunie 2010.

Procesat

de GGC - NN