ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3926/2010

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1230 din 24 aprilie 2009 Tribunalul Timiș a respins acțiunea formulată de reclamanta E.B.E. împotriva pârâților Primarul Municipiului Timișoara și Municipiul Timișoara. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin acțiune reclamanta a solicitat anularea parțială a Dispoziției nr. 2460/2008 emisă de Primarul Municipiului Timișoara prin care i s-au acordat despăgubiri doar pentru imobilul evidențiat în CF aaa Timișoara cu număr top bbb/131, iar nu și pentru imobilele evidențiate în CF ccc Timișoara sub număr top ddd și eee compuse din fabrică, casă, curte și grădină, reclamanta pretinzând că aceste din urmă imobile au făcut obiectul preluării de la părinții săi.

Instanța a constatat că dispoziția contestată nu este susceptibilă de vreo critică sub acest aspect, de vreme ce pârâtul nu a făcut decât a se conforma dispozițiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, rezolvând notificarea formulată de reclamantă, care a solicitat măsuri reparatorii exclusiv pentru imobilul de sub nr. top bbb/131, cât și al Sentinței civile nr. 1631/2006. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamanta, susținând că instanța de fond a fost în eroare atunci când a respins acțiunea cu motivarea că prin acțiune s-a încercat modificarea conținutului notificării, solicitându-se bunuri pentru care nu a fost urmată procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, deoarece la data preluării de către stat a imobilului acesta era înscris în CF ccc Timișoara, nr. top ddd și eee.

De aceea solicitarea privește imobilul în integralitatea lui, reevidențiat în cartea funciară cu suprafața lui reală, din noua carte funciară. Prin Decizia civilă nr. 295/A din 25 noiembrie 2009 Curtea de Apel Timișoara a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, reținând că aceasta a indicat mereu în cererile formulate pentru acordarea despăgubirilor numai imobilul înscris în CF fff Timișoara cu număr top bbb/131, iar prin acțiunea de față solicită despăgubiri pentru o altă componență a imobilului decât cea indicată prin notificare. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, invocând prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., în sensul că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

A susținut, ca și în apel, că a înțeles să formuleze notificare pentru imobilul preluat de stat‚ așa cum era acesta înscris în cartea funciară. Invocă dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 referitoare la întinderea dreptului de proprietate, ce se prezumă a fi aceea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive. Analizând recursul în limita criticilor formulate, ce pot fi circumscrise formal dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce succed: Motivele de recurs formulate de reclamantă nu pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. Prin acest motiv de modificare se invocă încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Spre exemplu, un contract de vânzare-cumpărare este calificat drept un contract de schimb, ori un contract de întreținere este calificat drept contract de rentă viageră, etc. Așadar, dispozițiile pct. 8 privesc situația în care, deși actul juridic dedus judecății este cât se poate de clar, fiind vădit neîndoielnic, instanța îi schimbă natura ori înțelesul. Or, o asemenea premisă nu se regăsește în cauza dedusă judecății. Analizând recursul în raport de dispozițiile art 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că dezvoltarea motivelor face posibilă încadrarea lor în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., sub aspectul pronunțării hotărârii cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Reclamanta E.B.E. a formulat notificare la 13 februarie 2002 solicitând despăgubiri bănești, pe care le-a cuantificat la suma de 15 miliarde lei vechi, "pentru imobilul identificat prin CF aaa, top bbb/131 situat în Timișoara, Bd. C., preluat abuziv în baza Decretului nr. 111/1951 de Statul Român". Ca răspuns la această notificare, Primarul Municipiului Timișoara a emis Dispoziția nr. 1337 din 18 mai 2005, respingând notificarea cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită și a dreptului de proprietate invocat.

Prin Sentința civilă nr. 1631/PI din 19 iunie 2006, rămasă definitivă prin respingerea apelului pârâtului, Tribunalul Timiș a admis contestația reclamantei, a anulat Dispoziția nr. 1337 din 18 mai 2005 și a obligat intimatul Primarul Municipiului Timișoara ca prin dispoziție motivată să soluționeze Notificarea nr. 159 din 13 februarie 2002 privind imobilul înscris în CF aaa Timișoara, cu număr top bbb/131 situat în Timișoara, Bd. C. Dispoziția contestată în cauza de față, nr. 2460 din 9 noiembrie 2008, a dispus cu privire la imobilul pentru care s-a pronunțat sentința mai sus amintită, ce are față de părți autoritate de lucru judecat.

Înalta Curte observă, pe de o parte, că reclamanta nu a exercitat vreo cale de atac împotriva acestei hotărâri judecătorești, iar pe de altă parte că susținerile constante ale reclamantei-recurente, în sensul că ar fi solicitat prin notificare despăgubiri pentru imobilul ce a fost preluat de Statul Român în baza Decretului nr. 111/1951, în integralitatea sa, nu au suport probator. Notificarea depusă nu lasă nici un dubiu cu privire la imobilul pentru care se solicită despăgubiri, acesta fiind identificat prin număr de carte funciară și număr top. În cuprinsul notificării nu se fac referiri, nici măcar implicite, la imobilul înscris la data preluării în CF ccc Timișoara, cu număr top ddd și eee, așa cum se susține prin cererea introductivă și apoi prin motivele de apel și de recurs.

În raport de dispozițiile art. 25 alin. (1) coroborate cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, persoana juridică deținătoare s-a pronunțat asupra cererii, așa cum a fost formulată. Mai mult, dispoziția emisă a respectat întocmai obligațiile stabilite de instanță prin Sentința nr. 1631/2006, propunând acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul casă și teren în suprafață de 400 mp, situat în Timișoara, Bd. C., înscris în CF aaa Timișoara, cu număr top bbb/131. Pentru a putea solicita acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 este necesar ca persoana îndreptățită să formuleze notificare în termenul prevăzut de art. 22 alin. (1) din lege, termen ce a fost prelungit succesiv prin O.U.G.

nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001. Notificarea putea fi completată tot în acest termen. În absența unei asemenea cereri de completare, fără parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de legea specială, reclamanta nu putea solicita direct instanței despăgubiri pentru un imobil cu privire la care nu a formulat notificare. Pentru aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta E.B.E. împotriva Deciziei nr. 295/A din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2010. Procesat de GGC - NN