ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1343/2012

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, reține

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul

Timiș la 30 iunie 2009, reclamanții J.L., J.C.O.I., C.A.I. și C.D.M. au chemat

în judecată pârâtul Municipiul Timișoara, prin Primar și au solicitat anularea

Dispoziției nr. 1556 din 26 iunie 2009 emisă de pârât și obligarea pârâtului să

le acorde măsuri reparatorii pentru imobilul înscris în CF nr. X Timișoara prin

compensarea cu alte bunuri sau servicii disponibile.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că, inițial, prin notificare s-a solicitat

restituirea în natură a terenului înscris în CF nr. X Timișoara, nr. top X.

Prin Dispoziția nr. 1556 din 26 iunie 2009 li s-a respins cererea de restituire

în natură și li s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII

din Legea nr. 247/2005, cu motivarea că terenul solicitat prin notificare este

ocupat de un bloc de locuințe și căi de acces.

Au mai arătat că prin

procesul-verbal de afișare din 8 mai 2009 Primăria Timișoara a arătat că nu

deține bunuri sau servicii ce pot fi acordate în compensare. Reclamanții însă

susțin că au identificat un imobil disponibil aflat în proprietatea statului,

înscris în CF nr. Y Timișoara, nr. top Y, de 360 mp, imobil aflat în

vecinătatea celui revendicat.

În drept, au invocat

art. 11 alin. (4) și (8) din Legea nr. 10/2001.

Prin Sentința civilă

nr. 1624 din 21 iunie 2010, Tribunalul Timiș a admis în parte acțiunea; a

dispus anularea parțială a Dispoziției nr. 1556 din 26 iunie 2009 și a obligat

pârâtul să le atribuie reclamanților imobilul identificat cu nr. top Z în CF

nr. Y Timișoara, teren în suprafață de 262 mp, configurat prin raportul de

expertiză care face parte integrantă din hotărâre, în compensarea terenului de

444 mp înscris în CF nr. X Timișoara, nr. top X, preluat abuziv de stat prin

Decretul de expropriere nr. 168/1977; a menținut dispoziția pârâtului în limita

diferenței de 182 mp pentru acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII

din Legea nr. 247/2005; a luat act de renunțarea reclamanților la judecata

capătului de cerere referitor la înscrierea imobilului teren atribuit în

compensare în tabelul bunurilor disponibile.

Curtea de Apel

Timișoara, secția civilă, învestită cu soluționarea apelului declarat de pârât,

a respins calea de atac, ca nefondată, prin Decizia nr. 437/A din 2 martie 2011

pentru motivele de mai jos.

Prin motivarea

apelului pârâtul nu a adus critici soluției primei instanțe sub aspectul

acordării unui teren reclamanților în compensare pentru terenul expropriat.

Pârâtul a susținut

dispoziția emisă în soluționarea notificării, arătând motivele pentru care

terenul expropriat nu a fost restituit în natură și s-a făcut propunerea pentru

despăgubiri bănești.

Curtea a constatat

însă că în mod corect prima instanță a anulat parțial Dispoziția nr. 1556 din

26 iunie 2009 a pârâtului și a dispus să le fie atribuit pârâților, în

compensare, un alt teren aflat în proprietatea statului, teren de 262 mp

înscris în CF nr. Y Timișoara și care este disponibil. Pentru restul de 182 mp,

din cei 444 mp expropriați, s-a menținut dispoziția pârâtului cu propunerea de

despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Procedând astfel,

prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (4) - (8) din

Legea nr. 10/2001, care prevăd ca în cazul în care terenul expropriat este

ocupat în întregime, ”măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în

compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea

investită cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau

despăgubiri acordate în condițiile legii speciale”

[

alin. (8)

]

.

Cum reclamanții au

optat pentru terenuri în compensare, făcând și dovada existenței unui teren

disponibil, soluția primei instanțe este conformă cu textul legal menționat

anterior.

De asemenea, au fost

respectate și dispozițiile art. 1 din Legea nr. 10/2001, precum și pct. 1.7 din

H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a

Legii nr. 10/2001.

Împotriva deciziei a

declarat recurs pârâtul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ.

Prin motivele de apel

se arată că terenul revendicat este ocupat de un bloc de locuințe și căi de

acces; că pe perimetrul parcelei top nr. Z se află un garaj provizoriu pe

stâlpi din țeavă și că prin dispoziția contestată s-a respins cererea de

restituire în natură, propunându-se acordarea de despăgubiri în condițiile

Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Înalta Curte,

analizând recursul prin raportare la excepția invocată reține cele ce succed.

Declararea recursului

trebuie să fie însoțită și de o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu

claritate a acelor critici, circumscrise motivelor de recurs îngăduite de lege,

ce sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii atacate.

Prin urmare, un

recurs nu poate fi socotit motivat decât atunci când motivele sale se află în

legătură cu hotărârea atacată, constituindu-se într-o critică totală sau

parțială a acesteia și tinzând la a afirma nelegalitatea ei.

Dimpotrivă, atunci

când motivele recursului nu își verifică o asemenea legătură cu hotărârea

atacată, referindu-se la împrejurări ce nu se constituie într-o critică a

acelei hotărâri, recursul trebuie considerat nemotivat și, prin raportare la

prevederile art. 306 C. proc. civ., sancționabil cu nulitatea.

Recurentul, deși

invocă drept temei două motive de modificare, pct. 8 și 9 ale art. 304 C. proc.

civ., nu a formulat critici care să permită încadrarea lor în motivele

invocate, ori la încadrarea, din oficiu, într-un alt motiv de casare ori de

modificare. Acesta s-a rezumat la expunerea cursului notificării, a soluției

date de unitatea administrativ-teritorială precum și a argumentelor avute în

vedere la pronunțarea deciziei contestate, nesubliniind relevanța pe care

acestea o prezintă din punct de vedere juridic, față de argumentele de drept și

de fapt avute în vedere de instanța superioară de fond.

Înalta Curte, pentru

cele ce preced, ca constata nulitatea recursului declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de pârâtul primarul Municipiului Timișoara împotriva Deciziei nr.

437/A din 02 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 februarie 2012.

Procesat de GGC - AS