ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2334/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2334/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului civil de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr.

3863/30 din 14 mai 2008, pe rolul Tribunalului Timiș, reclamanții W.A.S.E. și W.K.J.

au chemat în judecată pe pârâții Primarul Municipiului Timișoara, Municipiul

Timișoara prin Primar și Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului

Timișoara și au solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se anuleze

dispoziția nr. 887 din 27 martie 2008 emisă de pârâtul nr. 1 în soluționarea

notificării nr. 116 din 12 februarie 2002 privind imobilul situat în Timișoara, înscris în C.F. nr. 6622 Timișoara, nr. Top 13288 și nr. Top 13289, în partea

referitoare la propunerea de acordare a despăgubirilor pentru parcela nr. Top

13288 compusă din grădina de 540 mp; să se dispună restituirea în natură a

acestei suprafețe de teren reclamanților și intabularea dreptului de

proprietate în cartea funciară, cu titlul de restituire în baza Legii nr.

10/2001.

În motivarea acțiunii s-a arătat că

imobilul de la adresa indicată mai sus a fost proprietatea reclamanților, preluat

de statul român în temeiul Decretului nr. 223/1974, cu ocazia plecări

definitive din țară. Se precizează că la acea dată li s-au acordat despăgubiri

pentru construcții în sumă de 34700 lei, terenul fiind preluat de stat gratuit,

în baza art. 2 alin. ultim din același act normativ, coroborat cu art. 13 din

Legea nr. 59/1974.

La 12 februarie 2002, reclamanții au

formulat notificare și au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent.

Primarul Municipiului Timișoara, prin

dispoziția contestată și comunicată reclamanților la data de 11 aprilie 2008, a

admis notificarea și a făcut propunerea de acordare a despăgubirilor în

condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Tribunalul Timiș, prin sentința civilă

nr. 1468 din 1 iunie 2009 a admis acțiunea precizată formulată de reclamanții W.A.S.E.

și W.K.J. în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Timișoara, Municipiul

Timișoara prin Primar și Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului

Timișoara.

A fost anulată dispoziția nr. 887 din 27

martie 2008, emisă de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara în partea

referitoare la propunerea de acordare a despăgubirilor pentru parcela nr. Top

13288, constând în grădină în suprafață de 540 mp.

S-a dispus restituirea în natură către

reclamanți a suprafeței de 453 mp (din totalul de 540 mp) situată în Timișoara,

înscrisă în C.F. nr. 6622 Timișoara, nr. Top 13288.

S-a dispus instituirea servituții de

trecere cu piciorul, cu autoturismul și pentru utilități în favoarea parcelei

cu nr. Top 13288, înscrisă în C.F. 6622 Timișoara, asupra parcelei cu nr. Top

13289 înscrisă în aceeași carte funciară, conform raportului de expertiză și

răspunsurilor la obiecțiunile formulate de expert R.M., expertiză ce s-a

reținut ca parte integrantă din hotărâre.

S-a mai dispus deschiderea unei noi cărți

funciare în care să se transcrie parcela cu nr. Top. 13288 în suprafață de 453

mp, în proprietatea reclamanților, cu titlu de restituire conform Legii nr.

10/2001 și înscrierea la foaia de proprietate a noii cărți funciare a servituții

de trecere cu piciorul, cu autoturismul și pentru utilități asupra parcelei cu

nr. Top nr. 13289 înscrisă în C.F. nr. 6622 Timișoara.

A fost dispusă înscrierea în foaia de

sarcini a C.F. 6622 Timișoara, nr. Top 13289 a aceleiași servituți de trecere instituită în favoarea parcelei cu nr. Top. 13288.

Pârâții au fost obligați să plătească

reclamanților 1313,76 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut în esență că notificatorii reclamanți W.A.S.E. și W.K.J.

au calitate de persoane îndreptățite ca foști proprietari pentru cota de 1/1

din imobilul înscris din C.F. 6622 Timișoara, nr. Top 13288 și 13289, conform

art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, republicată cu modificările și

completările ulterioare.

Potrivit deciziei fostului Consiliu

Popular al Județului Timiș nr. 112 din 26 ianuarie 1977, imobilul situat în Timișoara, înscris în C.F. nr. 6622 Timișoara, nr. Top 13289 și 13289, proprietatea reclamanților

a fost trecută în proprietatea statului acordându-se suma de 34700 lei ca

despăgubiri pentru imobil, iar cota de 1/1 teren înscris în C.F. nr. 6622 Timișoara, nr. Top 13288, 13289 în suprafață de 823 mp a trecut în proprietatea statului

fără plată.

Actul în baza căruia s-a trecut imobilul

în proprietatea statului a fost Decretul nr. 223/1974, iar notificarea a făcut

obiectul art. 1 pct. 4 lit. B) din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice

de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.

Prin procesul verbal privind situația de

fapt a imobilului din 13 aprilie 2006, potrivit căruia pe terenul situat exista

o casă, un garaj și anexe în regim de înălțime parter, terenul liber de

construcții fiind grădină.

Conform referatului Biroului locuințe nr.

1 din 1 octombrie 2007, s-a reținut că imobilul de la adresa indicată mai sus a

fost cumpărat în baza Legii nr. 112/1995, prin contractul de vânzare-cumpărare

nr. 9450 din 30 noiembrie 1996, de către numitul T.M.

Potrivit referatului Direcției Patrimoniu

din 3 octombrie 2007, s-a menționat că în baza decizie nr. 112 din 26 ianuarie 1977

a fost aprobată plata sumei de 34.700 lei reclamanților, reprezentând

contravaloarea construcțiilor care au trecut în proprietatea statului și că

pentru cota de 1/1 din teren nu s-au acordat despăgubiri, imobilul fiind

cumpărat în baza Legii nr. 112/1995.

Conform referatului Direcției Urbanism,

Serviciul Banca de Date Urbană din 27 noiembrie 2007, s-a menționat că

restituirea terenului în natură este posibilă numai în cazul în care se

restituie și construcțiile vândute în temeiul Legii nr. 112/1995.

În urma notificării formulate, având în

vedere dispozițiile art. 1, art. 2 alin. (1) lit. h), art. 3, art. 18 și art.

26 din Legea nr. 10/2001, s-a emis dispoziția nr. 887 din 27 martie 2008, prin

care s-au acordat despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr.

247/2005.

Tribunalul Timiș a constatat că prin

dispoziția nr. 887 din 27 martie 2008 emisă de Primarul Municipiului Timișoara

în soluționarea notificării nr. 116 din 12 iunie 2002, s-a dispus acordarea de

despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 reclamanților

pentru imobilul din Timișoara, înscris în C.F. 6622 Timișoara, nr. Top. 13288

și 13289.

S-a reținut că notificatorii reclamanți

au calitate de persoane îndreptățite și pentru că imobilul a fost înstrăinat de

Statul Român în baza Legii nr. 112/1995, aceștia sunt îndreptățiți la acordarea

despăgubirilor în baza Titlului VII din legea precitată.

Reclamanții au promovat contestație

împotriva deciziei și au susținut că parcela cu nr. Top 13288 poate fi

restituită în natură cu consecința întabulării dreptului lor de proprietate în C.F.

6622 Timișoara.

În cauză a fost efectuată expertiză

topografică prin care s-a identificat, delimitat și măsurat în teren parcela cu

nr. top 13288 și s-a constatat că are suprafața de 540 mp, dar că pe această

parcelă se află o parte din imobilul casă, o parte din anexă, un șopron și un

garaj provizoriu, motiv pentru care poate fi restituită în natură numai

suprafața de 453 mp.

S-a mai reținut, că această parcelă este

înfundată și că singura cale de acces la drumul public poate fi asigurată

printr-o servitute de trecere cu piciorul și auto prin parcela cu nr. Top

13289.

În raport de aceste considerații, s-a

pronunțat soluția de mai sus.

Împotriva acestei decizii au declarat

apel Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului

Timișoara, au solicitat admiterea căii de atac exercitate, desființarea

hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea

completării probatoriului, în principal, refacerea raportului de expertiză, iar

în subsidiar, întocmirea unui nou raport de expertiză sau o contraexpertiză prin

care să se arate dimensiunile garajului, amplasarea lui în teren și

evidențierea suprafeței de teren rămasă liberă, ținând cont de contractul de

vânzare-cumpărare nr. 9450 din 30 noiembrie 1996.

Curtea de Apel Timișoara, secția civilă,

prin decizia nr. 211/A din 15 octombrie 2009 a respins apelul declarat de

pârâți și i-a obligat să plătească intimaților-reclamanți W.A.S.E. și W.K.J.

2380 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de apel a avut în vedere că

apelanții au susținut că, în mod greșit instanța de fond, atunci când a dispus

restituirea în natură a suprafeței de 453 mp. către fostul proprietar a greșit,

deoarece întregul imobil a trecut în patrimoniul statului român în temeiul

Decretul nr. 223/1974, iar casa cu garaj și anexe a fost vândută în temeiul

Legii nr. 112/1995 chiriașului T.M. și că numai acesta din urmă ar avea dreptul

la restituirea diferenței de teren în condițiile art. 9 din lege, fiind

cumpărătorul construcției.

S-a mai reținut că, terenul nu putea fi

restituit deoarece pe o porțiune a lui este construit garaj, că apelanții au

formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, ceea ce demonstrează că nu au

fost de acord cu concluziile acestuia și denotă că expertiza nu poate sta la

baza soluției pronunțată de către instanța de fond.

Instanța de apel a avut în vedere

aspectele invocate de apelanți, reținând că nu sunt confirmate argumentele

acestora de probele administrate, inclusiv de raportul de expertiză pe de o

parte și că, pe de altă parte argumentele lor vin în contradicție cu

principiile fundamentale ale Legii nr. 10/2001, care vizează o reparație

integrală, pe cât posibil în natură, în favoarea persoanelor deposedate abuziv

de proprietate.

În acest sens, s-a învederat că

susținerile privind vânzarea construcțiilor în temeiul Legii nr. 112/1995 către

chiriașul cumpărător nu pot avea niciun efect cu privire la terenul restituit

în natură, întrucât Legea nr. 112/1995 este o lege de protecție socială a

chiriașilor, cu privire strict la fondul locativ și nu o lege de

împroprietărire a acestora cu grădina, situată lângă construcția cumpărată.

Referitor la existența garajului pe o

porțiune a terenului, s-a avut în vedere că această construcție prin natura sa

este o construcție provizorie, care nu are niciun fel de relevanță juridică

asupra prerogativelor adevăratului proprietar cu privire la revendicarea în

natură a respectivei suprafețe de teren.

În ceea ce privește raportul de expertiză

tehnică, în fața primei instanțe s-au formulat obiecțiuni și în mod corect s-a

dat posibilitatea părților să formuleze răspunsuri la obiecțiuni, asigurându-li-se

astfel părților toate drepturile procesuale conferite de lege.

Este evident că după expirarea termenului

prevăzut de art. 212 alin. (2) C. proc. civ., pârâții din cauză nu au solicitat

o expertiză contrară și nici nu au criticat hotărârea în prezentul apel sub

aspectul respectiv, situație în care s-a apreciat că o nouă expertiză

solicitată este tardivă.

Împotriva deciziei nr. 211A din 15

octombrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, au declarat recurs în

termen pârâții Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al

Municipiului Timișoara, pe care au criticat-o pentru nelegalitate prin prisma

motivelor prev. de art. 304 pct. 7 – 9 C. proc. civ.

Recurenții susțin că nelegalitatea hotărârii

instanței de fond, cât și a celei de apel constă în faptul că nu s-au avut în

vedere probatoriul administrat în cauză și cererile formulate de ei privind

administrarea unei noi expertize care să clarifice situația de fapt reală.

Astfel, invocând dispozițiile art. 304

pct. 7 C. proc. civ. recurenții susțin că în mod greșit instanța de apel a

arătat că aspectele invocate în exercitarea acelei căi de atac au fost lămurite

în dosarul instanței de fond, în condițiile în care tribunalul a arătat în mod

clar că raportul de expertiză nu este complet și că nu cuprinde mențiunile

necesare pentru stabilirea corectă a stării de fapt.

Mai susțin, că instanța de fond nu a dat

dovadă de rol activ, neținând cont de obiecțiunile formulate la răspunsul dat

de expert, prin care s-a arătat că terenul este ocupat de construcții vândute fostului

chiriaș.

Hotărârea recurată este criticată și

pentru faptul că s-a reținut cumpărarea în baza Legii nr. 112/1995 a imobilului

conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 9450 din 30 noiembrie 1996 de

către T.M. În acest sens, se menționează că pe parcela înstrăinată se găsește o

parte din casa de la numărul administrativ 50, o parte din anexă cu un șopron

și un garaj provizoriu, împrejurare în care în mod greșit instanța a reținut că

poate fi restituită în natură suprafața de 453 mp.

În același sens, se invocă dispozițiile

Legii nr. 1/2009, care modifică Lege nr. 10/2001, potrivit căreia terenurile

aferente construcțiilor cumpărate în baza Legii nr. 112/1995 nu se restituie în

natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora.

În final, recurenții învederează că

instanța nu se putea pronunța asupra restituirii în natură a unui teren pe care

există construcție înstrăinată în mod legal și că terenul fiind ocupat de

construcții, nu se poate restitui, nefiind liber.

Examinând recursul declarat în cauză, se

reține că toate criticile formulate pot fi încadrate în dispozițiile art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ., dar că ele sunt nefondate pentru considerentele ce

urmează:

Sub o primă critică, se reține că

instanța de apel, corect a respins apelul formulat de recurente, întrucât

hotărârea instanței de fond este în concordanță cu principiile cu caracter

reparator ale Legii nr. 10/2001.

Se observă că, toate criticile formulate

de recurenți sunt legate în principal de împrejurarea că prima instanță ar fi

dispus în mod greșit restituirea în natură a suprafeței de 453 mp teren, având

în vedere că pe suprafața restituită există un garaj provizoriu și un șopron.

Conform prevederilor art. 10 pct. 4 din

Normele de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr.

250/2007, garajul și șopronul sunt considerate construcții provizorii a căror

existență nu afectează posibilitatea restituirii în natură a terenurilor pe

care sunt amplasate, cum este cazul în speța de față. Mai mult decât atât, porțiunea

de teren a cărei restituire s-a dispus, se dezmembrează din parcela de grădină,

fără să fie afectată parcela separată pe care este amplasat imobilul

construcție casă, imobil înstrăinat foștilor chiriași în baza Legii nr.

112/1995.

Pe de altă parte, așa cum corect s-a

reținut în hotărârea recurată, Legea nr. 112/1995 protejează chiriașii

cumpărători numai cu privire la fondul locativ și nu le creează posibilitatea

ca să devină proprietari pe terenurile situate lângă construcția dobândită prin

cumpărare.

Acest punct de vedere este justificat și

față de raportul de expertiză întocmit în cauză, care evidențiază suprafața de

teren liberă, suficientă ca întindere pentru a fi restituită, suprafață ce nu

face parte din aceea care este aferentă construcției.

În aceste condiții, dreptul de

proprietate al cumpărătorilor nefiind afectat, corect s-a reținut că intimații

reclamanți sunt îndreptățiți la restituirea în natură a suprafeței de 453 mp grădină,

din suprafața totală de 540 mp situată în Timișoara, evidențiată în C.F. 6622

Timișoara, nr. Top 13288.

În al doilea rând, instanța de recurs

reține ca nefondate susținerile recurenților legate de faptul că, atât instanța

de fond, cât și cea de apel nu au ținut cont de probatoriul administrat în

cauză și de solicitările recurenților privind administrarea unei noi expertize.

Corect a reținut instanța de apel că

recurenții nu au solicitat în fața instanței de fond o nouă expertiză în

termenul prevăzut de art. 212 alin. (2) C. proc. civ.

Este evident că în apel, aceștia s-au

limitat să susțină că expertiza efectuată în cauză este incompletă, că nu

evidențiază o stare de fapt reală, dar fără a argumenta aspectele care să

justifice efectuarea unei noi expertize.

De fapt, recurenții prin recursul

promovat aduc critici în esență hotărârii pronunțate de către instanța de fond

și mai puțin celei date de instanța de apel, ignorând dispozițiile art. 302

1

pct. b C. proc. civ.

Față de considerentele expuse, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează ca recursul pârâților să fie respins

ca nefondat.

Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., recurenții pârâți fiind căzuți în pretenții, urmează să plătească

intimaților reclamanți 2380 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E CI D E

Respinge recursul declarat de

pârâții Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 211/A din 15 octombrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, ca nefondat.

Obligă pe recurenții-pârâți să plătească

intimaților-reclamanți W.A.S.E. și W.K.J. 2380 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi,

19 aprilie 2010.