ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2334/2010

Asupra recursului civil de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 3863/30 din 14 mai 2008, pe rolul Tribunalului Timiș, reclamanții W.A.S.E. și W.K.J. au chemat în judecată pe pârâții Primarul Municipiului Timișoara, Municipiul Timișoara prin Primar și Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara și au solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se anuleze dispoziția nr. 887 din 27 martie 2008 emisă de pârâtul nr. 1 în soluționarea notificării nr. 116 din 12 februarie 2002 privind imobilul situat în Timișoara, înscris în C.F. nr. 6622 Timișoara, nr. Top 13288 și nr. Top 13289, în partea referitoare la propunerea de acordare a despăgubirilor pentru parcela nr. Top 13288 compusă din grădina de 540 mp; să se dispună restituirea în natură a acestei suprafețe de teren reclamanților și intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară, cu titlul de restituire în baza Legii nr. 10/2001.

În motivarea acțiunii s-a arătat că imobilul de la adresa indicată mai sus a fost proprietatea reclamanților, preluat de statul român în temeiul Decretului nr. 223/1974, cu ocazia plecări definitive din țară. Se precizează că la acea dată li s-au acordat despăgubiri pentru construcții în sumă de 34700 lei, terenul fiind preluat de stat gratuit, în baza art. 2 alin. ultim din același act normativ, coroborat cu art. 13 din Legea nr. 59/1974. La 12 februarie 2002, reclamanții au formulat notificare și au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent. Primarul Municipiului Timișoara, prin dispoziția contestată și comunicată reclamanților la data de 11 aprilie 2008, a admis notificarea și a făcut propunerea de acordare a despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Tribunalul Timiș, prin sentința civilă nr. 1468 din 1 iunie 2009 a admis acțiunea precizată formulată de reclamanții W.A.S.E. și W.K.J. în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Timișoara, Municipiul Timișoara prin Primar și Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara. A fost anulată dispoziția nr. 887 din 27 martie 2008, emisă de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara în partea referitoare la propunerea de acordare a despăgubirilor pentru parcela nr. Top 13288, constând în grădină în suprafață de 540 mp. S-a dispus restituirea în natură către reclamanți a suprafeței de 453 mp (din totalul de 540 mp) situată în Timișoara, înscrisă în C.F. nr. 6622 Timișoara, nr. Top 13288. S-a dispus instituirea servituții de trecere cu piciorul, cu autoturismul și pentru utilități în favoarea parcelei cu nr. Top 13288, înscrisă în C.F.

6622 Timișoara, asupra parcelei cu nr. Top 13289 înscrisă în aceeași carte funciară, conform raportului de expertiză și răspunsurilor la obiecțiunile formulate de expert R.M., expertiză ce s-a reținut ca parte integrantă din hotărâre. S-a mai dispus deschiderea unei noi cărți funciare în care să se transcrie parcela cu nr. Top. 13288 în suprafață de 453 mp, în proprietatea reclamanților, cu titlu de restituire conform Legii nr. 10/2001 și înscrierea la foaia de proprietate a noii cărți funciare a servituții de trecere cu piciorul, cu autoturismul și pentru utilități asupra parcelei cu nr. Top nr. 13289 înscrisă în C.F. nr. 6622 Timișoara. A fost dispusă înscrierea în foaia de sarcini a C.F. 6622 Timișoara, nr. Top 13289 a aceleiași servituți de trecere instituită în favoarea parcelei cu nr. Top.

13288. Pârâții au fost obligați să plătească reclamanților 1313,76 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență că notificatorii reclamanți W.A.S.E. și W.K.J. au calitate de persoane îndreptățite ca foști proprietari pentru cota de 1/1 din imobilul înscris din C.F. 6622 Timișoara, nr. Top 13288 și 13289, conform art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, republicată cu modificările și completările ulterioare. Potrivit deciziei fostului Consiliu Popular al Județului Timiș nr. 112 din 26 ianuarie 1977, imobilul situat în Timișoara, înscris în C.F. nr. 6622 Timișoara, nr. Top 13289 și 13289, proprietatea reclamanților a fost trecută în proprietatea statului acordându-se suma de 34700 lei ca despăgubiri pentru imobil, iar cota de 1/1 teren înscris în C.F.

nr. 6622 Timișoara, nr. Top 13288, 13289 în suprafață de 823 mp a trecut în proprietatea statului fără plată. Actul în baza căruia s-a trecut imobilul în proprietatea statului a fost Decretul nr. 223/1974, iar notificarea a făcut obiectul art. 1 pct. 4 lit. B) din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001. Prin procesul verbal privind situația de fapt a imobilului din 13 aprilie 2006, potrivit căruia pe terenul situat exista o casă, un garaj și anexe în regim de înălțime parter, terenul liber de construcții fiind grădină. Conform referatului Biroului locuințe nr. 1 din 1 octombrie 2007, s-a reținut că imobilul de la adresa indicată mai sus a fost cumpărat în baza Legii nr. 112/1995, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 9450 din 30 noiembrie 1996, de către numitul T.M.

Potrivit referatului Direcției Patrimoniu din 3 octombrie 2007, s-a menționat că în baza decizie nr. 112 din 26 ianuarie 1977 a fost aprobată plata sumei de 34.700 lei reclamanților, reprezentând contravaloarea construcțiilor care au trecut în proprietatea statului și că pentru cota de 1/1 din teren nu s-au acordat despăgubiri, imobilul fiind cumpărat în baza Legii nr. 112/1995. Conform referatului Direcției Urbanism, Serviciul Banca de Date Urbană din 27 noiembrie 2007, s-a menționat că restituirea terenului în natură este posibilă numai în cazul în care se restituie și construcțiile vândute în temeiul Legii nr. 112/1995. În urma notificării formulate, având în vedere dispozițiile art. 1, art. 2 alin. (1) lit. h), art. 3, art. 18 și art. 26 din Legea nr. 10/2001, s-a emis dispoziția nr. 887 din 27 martie 2008, prin care s-au acordat despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Tribunalul Timiș a constatat că prin dispoziția nr. 887 din 27 martie 2008 emisă de Primarul Municipiului Timișoara în soluționarea notificării nr. 116 din 12 iunie 2002, s-a dispus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 reclamanților pentru imobilul din Timișoara, înscris în C.F. 6622 Timișoara, nr. Top. 13288 și 13289. S-a reținut că notificatorii reclamanți au calitate de persoane îndreptățite și pentru că imobilul a fost înstrăinat de Statul Român în baza Legii nr. 112/1995, aceștia sunt îndreptățiți la acordarea despăgubirilor în baza Titlului VII din legea precitată. Reclamanții au promovat contestație împotriva deciziei și au susținut că parcela cu nr. Top 13288 poate fi restituită în natură cu consecința întabulării dreptului lor de proprietate în C.F.

6622 Timișoara. În cauză a fost efectuată expertiză topografică prin care s-a identificat, delimitat și măsurat în teren parcela cu nr. top 13288 și s-a constatat că are suprafața de 540 mp, dar că pe această parcelă se află o parte din imobilul casă, o parte din anexă, un șopron și un garaj provizoriu, motiv pentru care poate fi restituită în natură numai suprafața de 453 mp. S-a mai reținut, că această parcelă este înfundată și că singura cale de acces la drumul public poate fi asigurată printr-o servitute de trecere cu piciorul și auto prin parcela cu nr. Top 13289. În raport de aceste considerații, s-a pronunțat soluția de mai sus.

Împotriva acestei decizii au declarat apel Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, au solicitat admiterea căii de atac exercitate, desființarea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea completării probatoriului, în principal, refacerea raportului de expertiză, iar în subsidiar, întocmirea unui nou raport de expertiză sau o contraexpertiză prin care să se arate dimensiunile garajului, amplasarea lui în teren și evidențierea suprafeței de teren rămasă liberă, ținând cont de contractul de vânzare-cumpărare nr. 9450 din 30 noiembrie 1996. Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 211/A din 15 octombrie 2009 a respins apelul declarat de pârâți și i-a obligat să plătească intimaților-reclamanți W.A.S.E.

și W.K.J. 2380 lei cheltuieli de judecată. Instanța de apel a avut în vedere că apelanții au susținut că, în mod greșit instanța de fond, atunci când a dispus restituirea în natură a suprafeței de 453 mp. către fostul proprietar a greșit, deoarece întregul imobil a trecut în patrimoniul statului român în temeiul Decretul nr. 223/1974, iar casa cu garaj și anexe a fost vândută în temeiul Legii nr. 112/1995 chiriașului T.M. și că numai acesta din urmă ar avea dreptul la restituirea diferenței de teren în condițiile art. 9 din lege, fiind cumpărătorul construcției. S-a mai reținut că, terenul nu putea fi restituit deoarece pe o porțiune a lui este construit garaj, că apelanții au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, ceea ce demonstrează că nu au fost de acord cu concluziile acestuia și denotă că expertiza nu poate sta la baza soluției pronunțată de către instanța de fond.

Instanța de apel a avut în vedere aspectele invocate de apelanți, reținând că nu sunt confirmate argumentele acestora de probele administrate, inclusiv de raportul de expertiză pe de o parte și că, pe de altă parte argumentele lor vin în contradicție cu principiile fundamentale ale Legii nr. 10/2001, care vizează o reparație integrală, pe cât posibil în natură, în favoarea persoanelor deposedate abuziv de proprietate. În acest sens, s-a învederat că susținerile privind vânzarea construcțiilor în temeiul Legii nr. 112/1995 către chiriașul cumpărător nu pot avea niciun efect cu privire la terenul restituit în natură, întrucât Legea nr. 112/1995 este o lege de protecție socială a chiriașilor, cu privire strict la fondul locativ și nu o lege de împroprietărire a acestora cu grădina, situată lângă construcția cumpărată.

Referitor la existența garajului pe o porțiune a terenului, s-a avut în vedere că această construcție prin natura sa este o construcție provizorie, care nu are niciun fel de relevanță juridică asupra prerogativelor adevăratului proprietar cu privire la revendicarea în natură a respectivei suprafețe de teren. În ceea ce privește raportul de expertiză tehnică, în fața primei instanțe s-au formulat obiecțiuni și în mod corect s-a dat posibilitatea părților să formuleze răspunsuri la obiecțiuni, asigurându-li-se astfel părților toate drepturile procesuale conferite de lege. Este evident că după expirarea termenului prevăzut de art. 212 alin. (2) C. proc. civ., pârâții din cauză nu au solicitat o expertiză contrară și nici nu au criticat hotărârea în prezentul apel sub aspectul respectiv, situație în care s-a apreciat că o nouă expertiză solicitată este tardivă.

Împotriva deciziei nr. 211A din 15 octombrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, au declarat recurs în termen pârâții Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, pe care au criticat-o pentru nelegalitate prin prisma motivelor prev. de art. 304 pct. 7 – 9 C. proc. civ. Recurenții susțin că nelegalitatea hotărârii instanței de fond, cât și a celei de apel constă în faptul că nu s-au avut în vedere probatoriul administrat în cauză și cererile formulate de ei privind administrarea unei noi expertize care să clarifice situația de fapt reală. Astfel, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

recurenții susțin că în mod greșit instanța de apel a arătat că aspectele invocate în exercitarea acelei căi de atac au fost lămurite în dosarul instanței de fond, în condițiile în care tribunalul a arătat în mod clar că raportul de expertiză nu este complet și că nu cuprinde mențiunile necesare pentru stabilirea corectă a stării de fapt. Mai susțin, că instanța de fond nu a dat dovadă de rol activ, neținând cont de obiecțiunile formulate la răspunsul dat de expert, prin care s-a arătat că terenul este ocupat de construcții vândute fostului chiriaș. Hotărârea recurată este criticată și pentru faptul că s-a reținut cumpărarea în baza Legii nr. 112/1995 a imobilului conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 9450 din 30 noiembrie 1996 de către T.M.

În acest sens, se menționează că pe parcela înstrăinată se găsește o parte din casa de la numărul administrativ 50, o parte din anexă cu un șopron și un garaj provizoriu, împrejurare în care în mod greșit instanța a reținut că poate fi restituită în natură suprafața de 453 mp. În același sens, se invocă dispozițiile Legii nr. 1/2009, care modifică Lege nr. 10/2001, potrivit căreia terenurile aferente construcțiilor cumpărate în baza Legii nr. 112/1995 nu se restituie în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora. În final, recurenții învederează că instanța nu se putea pronunța asupra restituirii în natură a unui teren pe care există construcție înstrăinată în mod legal și că terenul fiind ocupat de construcții, nu se poate restitui, nefiind liber.

Examinând recursul declarat în cauză, se reține că toate criticile formulate pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., dar că ele sunt nefondate pentru considerentele ce urmează: Sub o primă critică, se reține că instanța de apel, corect a respins apelul formulat de recurente, întrucât hotărârea instanței de fond este în concordanță cu principiile cu caracter reparator ale Legii nr. 10/2001. Se observă că, toate criticile formulate de recurenți sunt legate în principal de împrejurarea că prima instanță ar fi dispus în mod greșit restituirea în natură a suprafeței de 453 mp teren, având în vedere că pe suprafața restituită există un garaj provizoriu și un șopron. Conform prevederilor art. 10 pct. 4 din Normele de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G.

nr. 250/2007, garajul și șopronul sunt considerate construcții provizorii a căror existență nu afectează posibilitatea restituirii în natură a terenurilor pe care sunt amplasate, cum este cazul în speța de față. Mai mult decât atât, porțiunea de teren a cărei restituire s-a dispus, se dezmembrează din parcela de grădină, fără să fie afectată parcela separată pe care este amplasat imobilul construcție casă, imobil înstrăinat foștilor chiriași în baza Legii nr. 112/1995. Pe de altă parte, așa cum corect s-a reținut în hotărârea recurată, Legea nr. 112/1995 protejează chiriașii cumpărători numai cu privire la fondul locativ și nu le creează posibilitatea ca să devină proprietari pe terenurile situate lângă construcția dobândită prin cumpărare.

Acest punct de vedere este justificat și față de raportul de expertiză întocmit în cauză, care evidențiază suprafața de teren liberă, suficientă ca întindere pentru a fi restituită, suprafață ce nu face parte din aceea care este aferentă construcției. În aceste condiții, dreptul de proprietate al cumpărătorilor nefiind afectat, corect s-a reținut că intimații reclamanți sunt îndreptățiți la restituirea în natură a suprafeței de 453 mp grădină, din suprafața totală de 540 mp situată în Timișoara, evidențiată în C.F. 6622 Timișoara, nr. Top 13288. În al doilea rând, instanța de recurs reține ca nefondate susținerile recurenților legate de faptul că, atât instanța de fond, cât și cea de apel nu au ținut cont de probatoriul administrat în cauză și de solicitările recurenților privind administrarea unei noi expertize.

Corect a reținut instanța de apel că recurenții nu au solicitat în fața instanței de fond o nouă expertiză în termenul prevăzut de art. 212 alin. (2) C. proc. civ. Este evident că în apel, aceștia s-au limitat să susțină că expertiza efectuată în cauză este incompletă, că nu evidențiază o stare de fapt reală, dar fără a argumenta aspectele care să justifice efectuarea unei noi expertize. De fapt, recurenții prin recursul promovat aduc critici în esență hotărârii pronunțate de către instanța de fond și mai puțin celei date de instanța de apel, ignorând dispozițiile art. 302 1 pct. b C. proc. civ. Față de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează ca recursul pârâților să fie respins ca nefondat.

Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenții pârâți fiind căzuți în pretenții, urmează să plătească intimaților reclamanți 2380 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E CI D E

Respinge recursul declarat de pârâții Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 211/A din 15 octombrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, ca nefondat. Obligă pe recurenții-pârâți să plătească intimaților-reclamanți W.A.S.E. și W.K.J. 2380 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, azi, 19 aprilie 2010.