ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3010/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3010/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Curtea de Apel Timișoara, secția

civilă, prin decizia nr. 182 din 17 iunie 2009 a admis apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului Timișoara împotriva sentinței civile

nr. 237 din 01 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr.

8244/30/2007, în contradictoriu cu reclamanții W.J. și W.H.E.

A schimbat în parte sentința

apelată, în sensul că a obligat pârâtul ca printr-o nouă dispoziție motivată să

restituie reclamanților în natură și terenul în suprafață de 66,30 mp, cuprins

între punctele B-C-I-G, din parcela nr. top. 16267, înscrisă în C.F. nr. 8954

Timișoara, conform planșei nr. 2 a raportului de expertiză întocmit de expertul

Z.C.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței apelate.

Pentru a pronunța această decizie,

curtea a reținut următoarele considerente:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș la 05 noiembrie 2007, reclamanții W.J. și W.H.E. au solicitat obligarea

pârâtei Primăria Municipiului Timișoara, prin primar, să-i restituie în natură

și o suprafață de teren corespunzătoare unei căi de acces auto, pentru parcela

nr. top 16266, din parcela nr. top 16267 din C.F. nr. 8954 Timișoara.

În motivarea acțiunii au arătat că,

în calitatea lor de persoane îndreptățite în conformitate cu art. 3 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, au solicitat restituirea în natură a imobilului situat

în Timișoara, înscris în C.F. nr. 8954 Timișoara, nr. top 16266 și 16267.

Prin dispoziția nr. 2738 din 09

octombrie 2007 li s-a restituit în natură, cu acordarea unui drept de folosință

special, în cote de câte 1/2, parcela nr. top 16266 de 356 mp, iar pentru

parcela nr. top 16267 de 357 mp s-a propus acordarea de despăgubiri în

condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Reclamanții au precizat că parcela

nr. top 16266, reprezentând grădină de 356 mp, este un loc închis, accesul

fiind blocat complet de parcela nr. top 16267, casă și curte de 357 mp;

întrucât casa ocupă aproximativ 100 mp, au arătat reclamanții, există

posibilitatea să li se creeze o cale de acces spre parcela nr. top 16266.

Prin sentința civilă nr. 237 din 01

februarie 2008, pronunțată în dosarul nr. 8244/30/2007, Tribunalul Timiș a

admis acțiunea civilă formulată de reclamanții W.J. și W.H.E. împotriva

pârâților Primarul Municipiului Timișoara și Primăria Timișoara.

A dispus anularea dispoziției nr. 2738

din 09 octombrie 2007 a pârâtului Primarul Municipiului Timișoara, pe care l-a

obligat să emită o nouă dispoziție în condițiile art. 25 și art. 26 din Legea

nr. 10/2001, prin care să le restituie reclamanților integral în natură parcela

nr. top 16266 din C.F. nr. 8954 Timișoara, constând în grădină cu o întindere

de 356 mp, și în parte parcela nr. top 16267, constând în casă și curte de 357

mp, în limita suprafeței ce excede terenului aferent construcției înstrăinate

în condițiile art. 9 din Legea nr. 112/1995, și în echivalent pentru

construcția înstrăinată și terenul aferent acesteia.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că imobilul înscris în C.F. nr. 8954 Timișoara, nr. top

16266 și nr. top 16267 a fost preluat de stat de la reclamanți în baza

Decretului nr. 223/1974, act normativ contrar Constituției din 1965 și deci

neprezentând un titlu valabil pentru stat.

A mai reținut că Legea nr. 10/2001,

prin art. 1, art. 7 și art. 9, consacră principiul prevalenței restituirii în

natură, chiar și în parte, atunci când nu este posibilă restituirea în

totalitate a imobilului preluat abuziv de către stat.

Din acest punct de vedere a

constatat că se impune, prin emiterea unei noi dispoziții, să li se restituie

în natură reclamanților și din parcela nr. top 16267 terenul ce excede

terenului aferent construcției vândute în baza art. 9 din Legea nr. 112/1995,

urmând ca pentru restul, reprezentând construcție și teren, să li se acorde

despăgubiri prin echivalent.

Împotriva sentinței civile nr. 237

din 01 februarie 2008 a Tribunalului Timiș a declarat apel în termenul legal

pârâtul Primarul Municipiului Timișoara, criticând-o pentru netemeinicie și

nelegalitate.

În motivarea apelului s-a susținut

legalitatea dispoziției prin care reclamanților li s-a restituit în natură

parcela nr. top 16266 din C.F. nr. 8954 Timișoara, reprezentând grădina de 356

mp.

În schimb, parcela nr. top 16267,

constând în casă și curte de 357 mp, nu li se poate restitui reclamanților nici

parțial, întrucât terenul este afectat în întregime de locuința ce a fost

înstrăinată în anul 1997, în baza Legii nr. 112/1995, chiriașei S.I.

La cererea reclamanților s-a

încuviințat și s-a efectuat o expertiză în specialitatea topografie, având ca

obiectiv identificarea terenului aferent construcției existente pe parcela nr.

top 16267 și a terenului liber de construcții, expertiză concretizată în

raportul de expertiză și răspunsul la obiecțiuni.

Examinând hotărârea atacată în

raport cu motivele invocate, cu dispozițiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ.

și cu întregul probatoriul administrat în cauză, Curtea a constatat că apelul

este întemeiat și a fost admis, pentru considerentele care vor fi prezentate în

continuare.

Imobilul înscris în C.F. nr. 8954

Timișoara, nr. top 16266 și 16267, a fost preluat abuziv de stat din

proprietatea reclamanților W.J. și W.H.E. în baza Decretului nr. 223/1974.

În condițiile Legii nr. 10/2001,

prin dispoziția nr. 2738 din 09 octombrie 2007, li s-a restituit reclamanților

în natură parcela nr. top 16266 de 356 mp, reprezentând grădina, iar pentru

parcela nr. top 16267, reprezentând casă și curte de 357 mp, li s-a propus

acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, din

care să se scadă valoarea actualizată a despăgubirilor acordate reclamanților

în baza Decretului nr. 223/1974.

Prima instanță în mod corect a

reținut că Legea nr. 10/2001 a instituit ca principiu prevalenta restituirii

imobilelor în natură și a dispus obligarea pârâtului Primarul Municipiului

Timișoara la emiterea unei noi dispoziții, prin care să li se restituie

reclamanților în natură, din parcela nr. top 16267, suprafața ce excede

terenului aferent construcției înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, iar

pentru restul terenului și pentru construcții să li se acorde despăgubiri.

Din expertiza efectuată în cauză

rezultă că parcela nr. top 16266 din C.F. nr. 8954 Timișoara, reprezentând

grădina de 356 mp, restituită în natură reclamanților prin dispoziția

confirmată sub acest aspect de către prima instanță, reprezintă un loc înfundat,

acesta fiind blocat complet de parcela nr. top 16267.

De asemenea, expertul a constatat că

terenul aferent construcției de pe parcela nr. top 16267 este de 250 mp, restul

suprafeței de 107 mp fiind liberă de construcții, făcând o propunere de

dezmembrare în raport cu aceste constatări; a propus și două variante prin care

s-ar asigura accesul reclamanților la parcela nr. top 16266.

Prin concluziile scrise depuse la

dosar reclamanții au solicitat instanței să dispună dezmembrarea parcelei nr.

top 16267 din C.F. nr. 8954 Timișoara conform variantei expertului din

răspunsul la obiecțiuni, să li se atribuie parcela de 107 mp cu nr. top

16267/2, care sa fie unificată cu parcela nr. top 16266 de 356 mp și în această

formă unificată sub nr. top 16266 - 16267/2 să fie înscrisă într-o carte

funciară nouă; au solicitat și instituirea unei servituți de trecere pe parcela

nr. top 16267/1 în favoarea parcelei nr.top 16266-16267/2.

Aceste cereri ale reclamanților sunt

însă inadmisibile, întrucât depășesc obiectul acțiunii cu care au investit

instanța, iar, pe de altă parte, au achiesat la soluția primei instanțe,

împotriva căreia nu au declarat apel.

Prin acțiune reclamanții au

solicitat doar să li se restituie în natură din parcela nr. top 16267 o

suprafață de teren liberă de construcții, care să le asigure accesul spre

parcela nr. top 16266.

Sub acest aspect, expertul a propus

două variante prin raportul de expertiză (filele 35 și 37), din care instanța a

ales varianta I pentru rațiuni de ordin practic, întrucât în varianta a II-a

curtea construcției vândută în baza Legii nr. 112/1995 ar fi secționată,

împărțită în două de terenul restituit reclamanților.

Prin răspunsul la obiecțiuni

expertul a precizat ca terenul cuprins între punctele B-C-I-G, reprezentând

varianta I, are o suprafață de 66,30 mp (fila 64 verso).

Pârâtul Primarul Municipiului

Timișoara a criticat decizia de apel pentru următoarele motive:

Potrivit prevederilor Deciziei nr. 56

din 14 ianuarie 2009 a Curții Constituționale și a Legii nr. 1/2009 , instanța

nu putea restitui în natură terenul aferent casei de locuit înstrăinat de

Statul Român în baza Legii nr. 112/1995 către numita S.I. Acest teren este

folosit exclusiv de proprietarii construcției, impunându-se numai instituirea

unei servituți de trecere, menționată și în raportul de expertiză efectuat în

cauză.

Reclamanții au criticat decizia de

apel pentru următoarele motive:

- Instanța de apel a mai restituit

în natură 66,30 mp, deși expertul tehnic judiciar a stabilit că suprafața de

teren neafectată de construcții și de căile de acces la acestea este în

suprafață de 107 mp, făcând și propuneri de dezmembrare.

- Dispozițiile deciziei de apel sunt

contradictorii, în condițiile în care se admite apelul pârâtului prin care se

susține că nu se poate restitui teren deoarece întreaga parcelă cu nr. 16267

este ocupată de construcții, iar apoi a dispus restituirea terenului în

suprafață de 66,30 mp.

- Nu puteau declara apel în

condițiile în care prima instanță a dispus restituirea suprafeței de teren ce

excede terenul aferent construcțiilor.

Analizând decizia de apel în raport

de criticile formulate prin ambele recursuri, Înalta Curte constată că acestea

sunt nefondate, în considerarea celor ce succed:

circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin Legea nr. 1/2000 (art. 1 pct. 5)

s-a introdus alin. (5) al art. 7 din Legea nr. 10/2001, care prevede că nu se

restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în

temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

Prin decizia nr. 56 din 14 ianuarie 2009 a Curții Constituționale, publicată în M.Of. nr. 46 din 27 ianuarie 2009 se constată că art. 1

pct. 5 din Legea nr. 1/2000 nu este neconstituțional, din perspectiva art. 15

referitor la universalitate și art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, din

Constituție.

În motivarea deciziei Curții

Constituționale se reține că odată cu imobilele - clădiri înstrăinate în

temeiul Legii nr. 112/1995 - au fost înstrăinate și terenurile aferente, motiv

pentru care ele nu mai pot face obiectul restituirii în natură, ca măsură

reparatorie, ci doar prin echivalent.

Prin motivele de recurs s-a făcut trimitere

la dispoziții legale și decizia Curții Constituționale care le-a constatat constituționalitatea,

fără a se arăta care sunt criteriile încălcate de instanța de apel în

aprecierea suprafeței de teren care poate fi considerată aferentă imobilului înstrăinat

și asigurarea unei căi de acces pentru folosința unui lot înfundat, blocat

complet de parcela în discuție.

Dispozițiile legale, inclusiv cele

invocate de către recurent, nu definesc ce se înțelege prin termenul „aferent”

utilizat.

În aceste condiții, revine

instanțelor de judecată să clarifice înțelesul acestei noțiuni și să aprecieze,

în funcție de elementele concrete ale cauzei, întinderea suprafeței de teren

care poate fi considerată ca fiind aferentă imobilului, cu arătarea

considerentelor avute în vedere.

Cu privire la parcela nr. 16267, cu

întindere de 357 mp, prima instanță a dispus restituirea în natură în limita

suprafeței ce excede terenul aferent edificatului-încorporat solului -

înstrăinat în condițiile art. 9 din Legea nr. 112/1995, respectiv cel de sub

construcție și căile de acces strict necesare unei folosințe normale a

edificatului. Instanța a arătat argumentele pentru care a apreciat întinderea

terenului aferent imobilului înstrăinat, în egală măsură, plecând de la

obiectul cererii cu care a fost sesizată și constatând situația de imobil

înfundat a celui restituit reclamanților, a dispus restituirea unei suprafețe

de teren care le-ar fi necesară acestora pentru accesul la parcela nr.top

16266.

Prin decizia de apel s-a stabilit

efectiv suprafața de teren ce nu se poate restitui în natură, plecând de la

suprafața de teren aferentă imobilului înstrăinat și cererea formulată de

reclamanți care au solicitat să li se restituie în natură din parcela nr.top

16267 o suprafață de teren liberă de construcții, care să le asigure accesul

spre parcela nr.top 16266.

În condițiile în care recurentul nu

a arătat argumentele pentru care suprafața de teren apreciată de instanță ca

fiind aferentă imobilului a fost în mod nelegal stabilită și în ce măsură aceasta

este afectată de suprafața de teren restituită în natură din lotul în discuție,

avându-se în vedere și cererea formulată de reclamanți, recursul declarat nu

este fondat.

2.Recursul declarat de reclamanți,

care se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.

- Instanța de apel a stabilit

întinderea suprafeței de teren care se restituie în natură din lotul în

discuție având în vedere cererea formulată de reclamanți, prin care aceștia au

solicitat să li se restituie o suprafață de teren care să le asigure accesul

spre parcela nr.top. 16266. Considerentul instanței de apel nu a fost criticat

prin cererea de recurs, deși aceasta trebuia să se circumscrie modului de

dispunere al instanței.

Faptul că pe teren s-a identificat o

suprafață de teren liberă, mai mare, nu prezintă relevanță în cadrul procesual

al litigiului de față, în care reclamanții au formulat contestație în sensul

reținut de instanță.

Totodată, reclamanții nu au arătat

argumentele pentru care suprafața de teren restituită nu ar întruni cerințele

utilizării solicitate.

Prin urmare, prima critică ce se

circumscrie formal dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este nefondată.

- Decizia de apel nu este

contradictorie, întrucât prin cererea de apel s-a invocat faptul că întregul

lot nr.top. 16267 este afectat în întregime de construcție, iar instanța a

stabilit efectiv suprafața care se circumscrie acestei situații.

- Instanța de apel a reținut

relevanța nedeclarării apelului de către reclamanți, față de cererea formulată

de aceștia prin concluziile scrise referitoare la parcela de 107 mp, făcând

trimitere și la cererea formulată prin contestație, astfel cum aceasta a fost

redată mai sus.

Într-adevăr, prin sentința

tribunalului s-a stabilit limita de restituire la terenul aferent - însă fără

delimitarea în concret a acestuia, dispoziții față de care reclamanții nu au

formulat apel, dar acest lucru nu este în măsură să ducă la schimbarea

deciziei, față de argumentul referitor la limitele sesizării primei instanțe.

Urmare considerentelor reținute mai

sus asupra criticilor formulate, Înalta Curte urmează să facă aplicarea art. 312

alin. (1) C. proc. civ. și să dispună respingerea ambelor recursuri ca

nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

reclamanții W.J., W.H.E. și de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara

împotriva deciziei nr. 182 din 17 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai

2010.