ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3010/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 182 din 17 iunie 2009 a admis apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului Timișoara împotriva sentinței civile nr. 237 din 01 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 8244/30/2007, în contradictoriu cu reclamanții W.J. și W.H.E. A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat pârâtul ca printr-o nouă dispoziție motivată să restituie reclamanților în natură și terenul în suprafață de 66,30 mp, cuprins între punctele B-C-I-G, din parcela nr. top. 16267, înscrisă în C.F. nr. 8954 Timișoara, conform planșei nr. 2 a raportului de expertiză întocmit de expertul Z.C.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Pentru a pronunța această decizie, curtea a reținut următoarele considerente: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș la 05 noiembrie 2007, reclamanții W.J. și W.H.E. au solicitat obligarea pârâtei Primăria Municipiului Timișoara, prin primar, să-i restituie în natură și o suprafață de teren corespunzătoare unei căi de acces auto, pentru parcela nr. top 16266, din parcela nr. top 16267 din C.F. nr. 8954 Timișoara. În motivarea acțiunii au arătat că, în calitatea lor de persoane îndreptățite în conformitate cu art. 3 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Timișoara, înscris în C.F.

nr. 8954 Timișoara, nr. top 16266 și 16267. Prin dispoziția nr. 2738 din 09 octombrie 2007 li s-a restituit în natură, cu acordarea unui drept de folosință special, în cote de câte 1/2, parcela nr. top 16266 de 356 mp, iar pentru parcela nr. top 16267 de 357 mp s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Reclamanții au precizat că parcela nr. top 16266, reprezentând grădină de 356 mp, este un loc închis, accesul fiind blocat complet de parcela nr. top 16267, casă și curte de 357 mp; întrucât casa ocupă aproximativ 100 mp, au arătat reclamanții, există posibilitatea să li se creeze o cale de acces spre parcela nr. top 16266. Prin sentința civilă nr. 237 din 01 februarie 2008, pronunțată în dosarul nr. 8244/30/2007, Tribunalul Timiș a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții W.J.

și W.H.E. împotriva pârâților Primarul Municipiului Timișoara și Primăria Timișoara. A dispus anularea dispoziției nr. 2738 din 09 octombrie 2007 a pârâtului Primarul Municipiului Timișoara, pe care l-a obligat să emită o nouă dispoziție în condițiile art. 25 și art. 26 din Legea nr. 10/2001, prin care să le restituie reclamanților integral în natură parcela nr. top 16266 din C.F. nr. 8954 Timișoara, constând în grădină cu o întindere de 356 mp, și în parte parcela nr. top 16267, constând în casă și curte de 357 mp, în limita suprafeței ce excede terenului aferent construcției înstrăinate în condițiile art. 9 din Legea nr. 112/1995, și în echivalent pentru construcția înstrăinată și terenul aferent acesteia.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că imobilul înscris în C.F. nr. 8954 Timișoara, nr. top 16266 și nr. top 16267 a fost preluat de stat de la reclamanți în baza Decretului nr. 223/1974, act normativ contrar Constituției din 1965 și deci neprezentând un titlu valabil pentru stat. A mai reținut că Legea nr. 10/2001, prin art. 1, art. 7 și art. 9, consacră principiul prevalenței restituirii în natură, chiar și în parte, atunci când nu este posibilă restituirea în totalitate a imobilului preluat abuziv de către stat. Din acest punct de vedere a constatat că se impune, prin emiterea unei noi dispoziții, să li se restituie în natură reclamanților și din parcela nr. top 16267 terenul ce excede terenului aferent construcției vândute în baza art. 9 din Legea nr. 112/1995, urmând ca pentru restul, reprezentând construcție și teren, să li se acorde despăgubiri prin echivalent.

Împotriva sentinței civile nr. 237 din 01 februarie 2008 a Tribunalului Timiș a declarat apel în termenul legal pârâtul Primarul Municipiului Timișoara, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. În motivarea apelului s-a susținut legalitatea dispoziției prin care reclamanților li s-a restituit în natură parcela nr. top 16266 din C.F. nr. 8954 Timișoara, reprezentând grădina de 356 mp. În schimb, parcela nr. top 16267, constând în casă și curte de 357 mp, nu li se poate restitui reclamanților nici parțial, întrucât terenul este afectat în întregime de locuința ce a fost înstrăinată în anul 1997, în baza Legii nr. 112/1995, chiriașei S.I. La cererea reclamanților s-a încuviințat și s-a efectuat o expertiză în specialitatea topografie, având ca obiectiv identificarea terenului aferent construcției existente pe parcela nr. top 16267 și a terenului liber de construcții, expertiză concretizată în raportul de expertiză și răspunsul la obiecțiuni.

Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, cu dispozițiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ. și cu întregul probatoriul administrat în cauză, Curtea a constatat că apelul este întemeiat și a fost admis, pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare. Imobilul înscris în C.F. nr. 8954 Timișoara, nr. top 16266 și 16267, a fost preluat abuziv de stat din proprietatea reclamanților W.J. și W.H.E. în baza Decretului nr. 223/1974. În condițiile Legii nr. 10/2001, prin dispoziția nr. 2738 din 09 octombrie 2007, li s-a restituit reclamanților în natură parcela nr. top 16266 de 356 mp, reprezentând grădina, iar pentru parcela nr. top 16267, reprezentând casă și curte de 357 mp, li s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, din care să se scadă valoarea actualizată a despăgubirilor acordate reclamanților în baza Decretului nr. 223/1974.

Prima instanță în mod corect a reținut că Legea nr. 10/2001 a instituit ca principiu prevalenta restituirii imobilelor în natură și a dispus obligarea pârâtului Primarul Municipiului Timișoara la emiterea unei noi dispoziții, prin care să li se restituie reclamanților în natură, din parcela nr. top 16267, suprafața ce excede terenului aferent construcției înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, iar pentru restul terenului și pentru construcții să li se acorde despăgubiri. Din expertiza efectuată în cauză rezultă că parcela nr. top 16266 din C.F.

nr. 8954 Timișoara, reprezentând grădina de 356 mp, restituită în natură reclamanților prin dispoziția confirmată sub acest aspect de către prima instanță, reprezintă un loc înfundat, acesta fiind blocat complet de parcela nr. top 16267. De asemenea, expertul a constatat că terenul aferent construcției de pe parcela nr. top 16267 este de 250 mp, restul suprafeței de 107 mp fiind liberă de construcții, făcând o propunere de dezmembrare în raport cu aceste constatări; a propus și două variante prin care s-ar asigura accesul reclamanților la parcela nr. top 16266. Prin concluziile scrise depuse la dosar reclamanții au solicitat instanței să dispună dezmembrarea parcelei nr. top 16267 din C.F.

nr. 8954 Timișoara conform variantei expertului din răspunsul la obiecțiuni, să li se atribuie parcela de 107 mp cu nr. top 16267/2, care sa fie unificată cu parcela nr. top 16266 de 356 mp și în această formă unificată sub nr. top 16266 - 16267/2 să fie înscrisă într-o carte funciară nouă; au solicitat și instituirea unei servituți de trecere pe parcela nr. top 16267/1 în favoarea parcelei nr.top 16266-16267/2. Aceste cereri ale reclamanților sunt însă inadmisibile, întrucât depășesc obiectul acțiunii cu care au investit instanța, iar, pe de altă parte, au achiesat la soluția primei instanțe, împotriva căreia nu au declarat apel.

Prin acțiune reclamanții au solicitat doar să li se restituie în natură din parcela nr. top 16267 o suprafață de teren liberă de construcții, care să le asigure accesul spre parcela nr. top 16266. Sub acest aspect, expertul a propus două variante prin raportul de expertiză (filele 35 și 37), din care instanța a ales varianta I pentru rațiuni de ordin practic, întrucât în varianta a II-a curtea construcției vândută în baza Legii nr. 112/1995 ar fi secționată, împărțită în două de terenul restituit reclamanților. Prin răspunsul la obiecțiuni expertul a precizat ca terenul cuprins între punctele B-C-I-G, reprezentând varianta I, are o suprafață de 66,30 mp (fila 64 verso).

Pârâtul Primarul Municipiului Timișoara a criticat decizia de apel pentru următoarele motive: Potrivit prevederilor Deciziei nr. 56 din 14 ianuarie 2009 a Curții Constituționale și a Legii nr. 1/2009 , instanța nu putea restitui în natură terenul aferent casei de locuit înstrăinat de Statul Român în baza Legii nr. 112/1995 către numita S.I. Acest teren este folosit exclusiv de proprietarii construcției, impunându-se numai instituirea unei servituți de trecere, menționată și în raportul de expertiză efectuat în cauză. Reclamanții au criticat decizia de apel pentru următoarele motive: - Instanța de apel a mai restituit în natură 66,30 mp, deși expertul tehnic judiciar a stabilit că suprafața de teren neafectată de construcții și de căile de acces la acestea este în suprafață de 107 mp, făcând și propuneri de dezmembrare.

- Dispozițiile deciziei de apel sunt contradictorii, în condițiile în care se admite apelul pârâtului prin care se susține că nu se poate restitui teren deoarece întreaga parcelă cu nr. 16267 este ocupată de construcții, iar apoi a dispus restituirea terenului în suprafață de 66,30 mp. - Nu puteau declara apel în condițiile în care prima instanță a dispus restituirea suprafeței de teren ce excede terenul aferent construcțiilor. Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate prin ambele recursuri, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, în considerarea celor ce succed: 1. Recursul declarat de pârât, ce se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin Legea nr. 1/2000 (art. 1 pct. 5) s-a introdus alin. (5) al art. 7 din Legea nr. 10/2001, care prevede că nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

Prin decizia nr. 56 din 14 ianuarie 2009 a Curții Constituționale, publicată în M.Of. nr. 46 din 27 ianuarie 2009 se constată că art. 1 pct. 5 din Legea nr. 1/2000 nu este neconstituțional, din perspectiva art. 15 referitor la universalitate și art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, din Constituție. În motivarea deciziei Curții Constituționale se reține că odată cu imobilele - clădiri înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995 - au fost înstrăinate și terenurile aferente, motiv pentru care ele nu mai pot face obiectul restituirii în natură, ca măsură reparatorie, ci doar prin echivalent.

Prin motivele de recurs s-a făcut trimitere la dispoziții legale și decizia Curții Constituționale care le-a constatat constituționalitatea, fără a se arăta care sunt criteriile încălcate de instanța de apel în aprecierea suprafeței de teren care poate fi considerată aferentă imobilului înstrăinat și asigurarea unei căi de acces pentru folosința unui lot înfundat, blocat complet de parcela în discuție. Dispozițiile legale, inclusiv cele invocate de către recurent, nu definesc ce se înțelege prin termenul „aferent” utilizat. În aceste condiții, revine instanțelor de judecată să clarifice înțelesul acestei noțiuni și să aprecieze, în funcție de elementele concrete ale cauzei, întinderea suprafeței de teren care poate fi considerată ca fiind aferentă imobilului, cu arătarea considerentelor avute în vedere.

Cu privire la parcela nr. 16267, cu întindere de 357 mp, prima instanță a dispus restituirea în natură în limita suprafeței ce excede terenul aferent edificatului-încorporat solului - înstrăinat în condițiile art. 9 din Legea nr. 112/1995, respectiv cel de sub construcție și căile de acces strict necesare unei folosințe normale a edificatului.

Instanța a arătat argumentele pentru care a apreciat întinderea terenului aferent imobilului înstrăinat, în egală măsură, plecând de la obiectul cererii cu care a fost sesizată și constatând situația de imobil înfundat a celui restituit reclamanților, a dispus restituirea unei suprafețe de teren care le-ar fi necesară acestora pentru accesul la parcela nr.top 16266. Prin decizia de apel s-a stabilit efectiv suprafața de teren ce nu se poate restitui în natură, plecând de la suprafața de teren aferentă imobilului înstrăinat și cererea formulată de reclamanți care au solicitat să li se restituie în natură din parcela nr.top 16267 o suprafață de teren liberă de construcții, care să le asigure accesul spre parcela nr.top 16266. În condițiile în care recurentul nu a arătat argumentele pentru care suprafața de teren apreciată de instanță ca fiind aferentă imobilului a fost în mod nelegal stabilită și în ce măsură aceasta este afectată de suprafața de teren restituită în natură din lotul în discuție, avându-se în vedere și cererea formulată de reclamanți, recursul declarat nu este fondat.

2.Recursul declarat de reclamanți, care se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ. - Instanța de apel a stabilit întinderea suprafeței de teren care se restituie în natură din lotul în discuție având în vedere cererea formulată de reclamanți, prin care aceștia au solicitat să li se restituie o suprafață de teren care să le asigure accesul spre parcela nr.top. 16266. Considerentul instanței de apel nu a fost criticat prin cererea de recurs, deși aceasta trebuia să se circumscrie modului de dispunere al instanței. Faptul că pe teren s-a identificat o suprafață de teren liberă, mai mare, nu prezintă relevanță în cadrul procesual al litigiului de față, în care reclamanții au formulat contestație în sensul reținut de instanță.

Totodată, reclamanții nu au arătat argumentele pentru care suprafața de teren restituită nu ar întruni cerințele utilizării solicitate. Prin urmare, prima critică ce se circumscrie formal dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este nefondată. - Decizia de apel nu este contradictorie, întrucât prin cererea de apel s-a invocat faptul că întregul lot nr.top. 16267 este afectat în întregime de construcție, iar instanța a stabilit efectiv suprafața care se circumscrie acestei situații. - Instanța de apel a reținut relevanța nedeclarării apelului de către reclamanți, față de cererea formulată de aceștia prin concluziile scrise referitoare la parcela de 107 mp, făcând trimitere și la cererea formulată prin contestație, astfel cum aceasta a fost redată mai sus.

Într-adevăr, prin sentința tribunalului s-a stabilit limita de restituire la terenul aferent - însă fără delimitarea în concret a acestuia, dispoziții față de care reclamanții nu au formulat apel, dar acest lucru nu este în măsură să ducă la schimbarea deciziei, față de argumentul referitor la limitele sesizării primei instanțe. Urmare considerentelor reținute mai sus asupra criticilor formulate, Înalta Curte urmează să facă aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și să dispună respingerea ambelor recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanții W.J., W.H.E. și de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 182 din 17 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2010.