ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9619/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9619/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ.

asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului

Timiș sub nr. 2715/30/2006 la data de 29 august 2006, reclamanta R.H. a

solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța în contradictoriu cu

intimații Primarul municipiului Timișoara, Comisia de Aplicare a Legii nr.

10/2001 și Primăria municipiului Timișoara, să dispună completarea dispoziției

nr. 2068 din 03 august 2006 emisă de Primar, în principal, cu restituirea în

natură sau obligarea la restituirea suprafeței de 1510/3355 mp cuprinsă în C.F.

col 8070 Timișoara și C.F. ind. 138654 Timișoara, iar, în secundar, să dispună

obligarea intimaților la restituirea în natură a suprafeței de teren mai sus

indicate, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, a arătat că, prin dispoziția nr. 409 din

02 aprilie 2002, i-a fost respinsă cererea de restituire a imobilului situat în

Timișoara, înscris în C.F. nr. 8070 Timișoara, nr. top 17061, această

dispoziție fiind contestată.

Prin hotărâre judecătorească irevocabilă, s-a dispus

restituirea în natură a imobilului, astfel că pârâtul a emis o nouă dispoziție,

conformându-se prevederilor hotărârilor judecătorești arătate, însă a omis să

se pronunțe cu privire la teren, în sensul că, i-a fost atribuită în folosință

suprafața de 1510/3355 mp din teren.

S-a adresat Comisiei de Aplicare a Legii nr. 10/2001

pentru restituirea terenului, însă, deși s-a finalizat procesul și s-a dispus

restituirea în natură a întregului imobil, s-a omis să se dispună cu privire la

terenul aparținând corpului D, care i-a fost atribuit în folosință.

Reclamanta a solicitat aplicarea art. 38 pct. 2 lit.

a) și urm., precum și a pct. 3 din Legea nr. 10/2001, pentru că nu poate

dispune de imobil din culpa persoanelor care nu și-au îndeplinit corespunzător

și în termen atribuțiile de serviciu, astfel că a solicitat și dezdăunări, în

baza art. 1074, art. 1075 C. civ., de la data cererii introductive și până la

soluționarea definitivă.

Primarul municipiului Timișoara a formulat

întâmpinare în cauză, solicitând respingerea contestației, ca netemeinică, cu

motivarea că notificatoarea are calitatea de persoana îndreptățită, conform

art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel că,

prin dispoziția nr. 2068 din 03 august 2006, s-a dispus restituirea corpului A,

cu terenul aferent, a corpului A1 cu terenul aferent și a corpului B cu terenul

aferent, din imobilul situat în Timișoara, înscris în C.F. nr. 8070 Timișoara,

nr. top. 17061, casă cu un etaj și curte în suprafața de 3355 mp, a fost

respinsă cererea de restituire în natură a construcțiilor constând în corp C,

acesta fiind construit ulterior naționalizării, iar pentru terenul aferent

acestui corp, s-a propus acordarea de despăgubiri.

În ceea ce privește Corpul D al imobilului, pârâtul

nu putea să se pronunțe asupra notificării, întrucât nu are calitate de unitate

deținătoare, aceasta aparținând D.C. Timișoara, Cinematograful „M." fiind proprietar

asupra construcțiilor și terenului, conform C.F.

Acesta a înaintat unității deținătoare, dosarul spre competentă

soluționare și astfel a fost emisă decizia nr. 115 din 22 decembrie 2003 a R.A.D.E.F.

România Film.

Dacă nu era mulțumită, contestatoarea trebuia să

atace această decizie.

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. dosar 2716/30/2 data de 29 august 2006, contestatoarea R.H. a

solicitat instanței în contradictoriu cu intimații Primarul municipiului Timișoara

și Primăria municipiului Timișoara să se anuleze în parte dispoziția nr. 2068

din 3 august 2006 cu privire la pct. 2 și 3 din dispoziție și să se dispună

restituirea în natură a corpului C din imobilul situat în Timișoara, înscris în

C.F. 8070, format din apartamentele 16-25 cu terenul aferent. De asemenea a solicitat

dezdăunări datorate relei-credințe în soluționarea cauzei și cheltuieli de judecată.

În motivare, a arătat că notificarea sa cu privire la

imobil a fost soluționată fragmentat datorită unei interpretări eronate a

situației de fapt, a proastei tratări a problemelor de revendicare și a

tărăgănării voite în soluționarea notificărilor.

În ceea ce privește corpul C din imobil, respingerea

cererii sale cu motivarea că acest corp ar aparține, contrar prevederilor din cartea

funciară, SC C.F. SA Timișoara, vândute foștilor chiriași, nu este reală. În

arhiva societății arătate nu se regăsesc documente cu privire la locuința

arătată, în acest sens fiind adresa nr. 623/2001 a C.N.C.F. C.F.R. SA, din care

rezultă că imobilul nu a aparținut niciodată Regionalei C.F.R.

Verificând soluționarea retrocedării terenului

aparținând imobilului se constată că nu s-a dispus retrocedarea acestuia, cu

partea comună indiviză imobilului, astfel că, la soluționarea contestației

trebuie avut în vedere și terenul nu numai construcțiile.

În drept, s-au invocat disp. art. 3, art. 4 și art. 26

alin. (3) și urm. Legea nr. 10/2001, republicată.

În același dosar, intimatul Primarul municipiului

Timișoara a formulat întâmpinare (f. 32-34), solicitând respingerea

contestației, ca neîntemeiată și nelegală, deoarece imobilul în litigiu a fost

dezmembrat ulterior naționalizării în 5 corpuri, respectiv A, A

1

, B,

C și D.

Corpul C al imobilului a fost construit ulterior

naționalizării, nefiind preluat de la antecesorul contestatoarei, astfel că

aceasta nu are calitate în ceea privește restituirea acestei părți din imobil.

La termenul de judecată din 04 decembrie 2006,

contestatoarea R.H. a precizat capătul de cerere privind dezdăunările, indicând

ca temei de drept art. 41 din Legea nr. 247/2005, care arată că încălcarea

dispozițiilor legii, atrage după caz răspunderea disciplinară, administrativă,

contravențională, civilă, penală (f. 148).

A solicitat dezdăunări civile, în baza art. 1075 C.

civ., în cuantum de 5.000 Euro, reprezentând pierderea suferită de ea prin

nesoluționarea în termenul prevăzut de lege a notificării sale, a contestării

calității sale moștenitor, ceea ce a dus la întârzierea soluționării cauzei

timp de patru ani, pentru ca, apoi, să nu se restituie terenul.

Dosarul a fost trimis în vederea conexării, instanței

învestite prima cu soluționarea cauzei, care, la termenul de judecată din 23

ianuarie 2007, având în vedere că se contestă în ambele dosare aceeași

dispoziție, dar sub aspecte diferite, în baza art. 164 C. proc. civ. a conexat

dosarul nr. 2716/30/2006 la dosarul cu nr. 2715/30/2006 (f. 44).

La termenul de judecată din 15 mai 2007, numiții O.V.,

V.O., S.F., S.M., B.A., D.V., P.I., au formulat cereri de intervenție în nume

propriu, solicitând admiterea ei în principiu, iar, pe fond, să se constate că

ei sunt proprietarii apartamentelor nr. 23, 19, 18, 24 și 25 din corpul C al

imobilului situat în Timișoara, înscris în C.F. nr. 8070 Timișoara, nr. top

17061, urmând ca celelalte părți să fie obligate să le respecte dreptul de

proprietate și posesie asupra acestora, cu cheltuieli de judecată (f. 69-71).

În motivare, au arătat că au devenit proprietari

asupra apartamentelor arătate prin contractele de vânzare-cumpărare legal

încheiate, fiind cumpărători de bună-credință și achitând integral prețul..

Contractele de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu

SC O.J.C.V.L. Tim SA în baza Decretului nr. 61/1990 privind vânzarea de

locuințe construite din fondurile statului către populație.

Apartamentele se află în corpul C al clădirii

revendicate de contestatoare, corp construit de către SC C.F. SA Timișoara din

fondurile Statului Român, după naționalizare, în perioada 1956-1957.

Antecesorii contestatoarei nu au fost proprietari asupra acestui corp de

clădire la data preluării imobilului în mod abuziv, clădirea fiind construită

ulterior.

Față de disp. art. 1, art. 2, art. 3 și art. 10 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001, corpul C din clădire, compus din apartamentele nr.

16-25, proprietatea lor, nu face obiectul Legii nr. 10/2001, contestatoarea

nefiind îndreptățită la măsuri reparatorii pentru aceste construcții, ci doar la

măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de teren ocupată de construcții,

dispoziția contestată fiind corectă.

În drept, s-au invocat prev. art. 49-56 C. proc. civ.,

art. 480 C. civ.

B.E.I.M. a formulat cerere de intervenție în interes

propriu la același termen de judecată (f. 81-83), solicitând admiterea în

principiu a cererii de intervenție și respingerea ca inadmisibilă și

neîntemeiată, a contestației formulate de către reclamantă împotriva dispoziției

nr. 2068 din 03 august 2002 a Primarului municipiului Timișoara, și, în

consecință, să fie respinsă cererea de restituire în natură a imobilului ce

face obiectul pricinii, implicit și a apartamentului nr. 20 din corpul C,

menținând, ca temeinică și legală dispoziția atacată, să se constate că este

proprietara apartamentului nr. 20 din imobilul situat în Timișoara, corp C,

înscris în C.F. col 8070, C.F. ind. 23, nr. top. 17061/XXIII, să se constate că

pârâții Primarul și Primăria municipiului Timișoara nu au nici o calitate să

emită acte de dispoziție cu privire la imobil descris anterior.

În subsidiar, această intervenientă a solicitat să

fie calificată cererea sa ca fiind cerere de intervenție în interesul pârâților

Primarul și Primăria municipiului Timișoara, și, în consecință, să se respingă contestația,

ca netemeinică, cu menținerea dispoziției contestate, cu cheltuieli de

judecată.

În motivare, a arătat că imobilul în litigiu a fost

cumpărat de antecesoare sa prin contract de vânzare-cumpărare încheiat cu SC O.J.C.V.L.

Tim SA, în temeiul Decretului nr. 61/1990, acesta fiind edificat din fondurile

statului, în perioada 1956 -1957 de către I.C.C.F. Timișoara, actuala SC C.F. Timișoara

SA, lucru confirmat de adresa nr. 6/177 din 04 aprilie 2007, emisă de această

din urmă societate.

Dovada dreptului său de proprietate asupra

apartamentului arătat o face cu conținutul cărții funciare depuse la dosar, în

care figurează ca titulară a dreptului de proprietate, iar în conformitate cu

dispozițiile Legii nr. 10/2001, republicată, titlul său de proprietate este

valabil.

Față de această stare de fapt, a susținut că cererea

de revendicare este inadmisibilă, în baza disp. Legii nr. 10/2001, corpul C -

construcții, nefăcând obiectul Legii nr. 10/2001, așa cum acesta este delimitat

de art. 1 și art. 2 din lege.

Reclamanta nu este îndreptățită nici la despăgubiri

în echivalent, deoarece acest imobil nu a făcut obiectul naționalizării. Pentru

aceste motive, nici pârâții nu au calitatea să dispună în vreun fel asupra

imobilului în cauză, nefiind titularii vreunui drept real asupra acestuia.

Reclamanta a procedat cu rea-credință, urmărind

inducerea în eroare a instanței, ascunderea situației reale a imobilului,

încercând să creeze o confuzie între Regionala C.F.R și SC C.F. Timișoara,

persoane juridice distincte, neavând nici un suport probator pentru pretențiile

sale.

Intervenienta a arătat că este dobânditor de

bună-credință a imobilului, prin cumpărare și, ulterior moștenire, neexistând

nici un impediment legal la dobândirea dreptului său de proprietate, reclamanta

încercând să se îmbogățească fără just temei.

A susținut că cererea de restituire a terenului de

sub construcție este inadmisibilă, față de dispozițiile legii.

În drept, se invocă disp. art. 480 C. civ., art. 49-56 C. proc. civ., Legea nr. 10/2001, republicată și Legea nr. 7/1996, republicată.

Numiții C.A., C.L., I.O. (f. 89-91), G.M., G.F. (f.

96-98) și S.R. (f. 104-106) au formulat cereri de intervenție cu același

conținut ca și cel al cererii formulate de B.E.I.M., cu privire la

apartamentele nr. 16, 20, 21, 22 din imobil, apartamente dobândite, fie direct

prin cumpărare de la SC O.J.C.V.L., fie ca urmare a unor transmisiuni

ulterioare de drepturi cu titlu particular (vânzare) sa cu titlu universal (moștenire).

Contestatoarea R.H. a formulat întâmpinare cu privire

la cererii de intervenție formulate (f. 136-137), solicitând respingerea

acestora, în principal, ca inadmisibile, deoarece lipsește un element principal

și obligatoriu respectiv interesul. Ea nu a cerut constatarea nulității

contractelor de vânzare-cumpărare, astfel că intervenienții nu sunt afectați

prin soluția pronunțată.

Pe fond, a solicitat respingerea acestor cereri,

întrucât ea nu a contestat calitatea de proprietari ai acestora asupra

apartamentelor.

Cererile formulate nu pot calificate cereri de

intervenție accesorie, deoarece, raportat la poziția procesuală a Primarului,

nu au cum justifica vreun sprijin în favoarea acestuia.

Contestația sa nu e inadmisibilă, pretențiile sale

fiind dovedite cu acte de proprietate din care rezultă modalitatea trecerii

imobilului în mod abuziv în proprietatea Statului Român.

La termenul de judecată din 12 iunie 2007, numiții O.V.,

V.O., S.F., S.M., B.A., D.V. și P.I., au precizat că au formulat o cerere de

intervenție în nume propriu, care are natura juridică a unei acțiuni în

constatare declaratorie prevăzută de art. 111 C. proc. civ., prin care se tinde

ca instanța se constate existența dreptului lor de proprietate și inexistența

dreptului de proprietate al contestatoarei asupra apartamentelor în litigiu (f.

142).

În motivare, au arătat că este admisibilă cererea lor

întrucât sunt titularii dreptului de proprietate asupra acestor apartamente,

dreptul lor fiind intabulat în C.F. nr. 8070 Timișoara top 17061, dobândit în

baza Decretul nr. 61/1990 privind vânzarea de locuințe construite din fondurile

Statului către populație.

Prin cererile depuse la dosar (la filele 197-199) G.M.,

G.F., B.E.I.M., S.R., C.A., C.L. și I.O. au precizat că au cerut constatarea

existenței unui drept, în condițiile art. 111 C. proc. civ.

De asemenea, au arătat (prin cererea depusă la filele

151-152) că, în ceea ce privește excepția lipsei de interes a intervenienților,

invocată de reclamantă, ei își justifică interesul prin aceea că sunt

proprietari ai apartamentelor din Corpul C de clădire, iar, prin contestația

formulată, notificatoarea urmărește restituirea în natură a construcției. Ea

solicită recunoașterea dreptului său de proprietate asupra unui imobil cu

privire la care ei sunt proprietari.

Primarul nu are nicio calitate să dispună de bunul

proprietatea lor, și, implicit, nu poate dispune atribuirea imobilului lor în

proprietatea reclamantei. Contestația reclamantei este inadmisibilă, în măsura

în care valabilitatea titlului lor de proprietate nu este contestată de

reclamantă, acest lucru nedovedind lipsa lor de interes.

În ceea ce privește cererea lor subsidiară de

calificare a cererii de intervenție formulate, ca fiind în interesul pârâților,

au procedat astfel pentru ipoteza în care cererea de intervenție în interes

propriu ar fi fost respinsă.

Reclamanta, deși are obligația de a proba că imobilul

face obiectul Legii nr. 10/2001, corpul C fiind naționalizat, nu a făcut dovada

dreptului său de proprietate asupra acestuia, el fiind edificat ulterior

preluării.

La termenul de judecată din 26 iunie 2007,

reprezentanta acestor din urmă intervenienți a arătat că au înțeles să

formuleze cereri de intervenție în interes propriu (f. 163).

La același termen de judecată, au fost admise în

principiu cererile de intervenție formulate în cauză, cu motivarea că sunt

îndeplinite cerințele art. 49 și urm. C. proc. civ., în sensul că

intervenienții justifică un interes legitim pentru a interveni în judecarea

pricinii, față de faptul că ei figurează ca titulari ai unor drepturi reale cu

privire la apartamentele nr. 16-25 din corpul C al imobilului revendicat, cu

privire la care contestatoarea a solicitat restituirea în natură ( f. 163).

Tribunalul Timiș, secția civilă, prin sentința civilă

nr. 165/PI din 24 ianuarie 2008, a admis în parte acțiunea reclamantei, a dispus

completarea dispoziției contestate, nr. 2068 din 03 august 2006 emisă de

Primarul municipiului Timișoara, în sensul că, a dispus restituirea în natură a

suprafeței de 1510/3355 mp, înscrisă în C.F. col. 8070 Timișoara, C.F.

individual nr. 138654 Timișoara, constând în teren aferent corpului D din

imobilul identificat anterior și a respins în rest cererea din dosarul nr.

2715/30/2006.

A respins contestația conexată, ce face obiectul

dosarului 2716/30/2006 și cererile de intervenție în interes propriu formulate

și precizate de intervenienții O.V., V.O., S.F., S.M., B.A., D.V., P.I., C.A., C.L.,

I.O., S.R., G.M., G.F. și B.E.I.M.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență,

că potrivit extrasului C.F. nr. 8070 Timișoara, nr. top. 17061, imobilul situat

în Timișoara, constând în casă cu un etaj și curte în suprafață de 3355 mp, a

aparținut numitului R.R., cu titlu de moștenire (fila 9 și urm.).

Imobilul descris anterior a trecut în proprietatea

Statului Român, administrarea Sfatului Popular al Orașului Timișoara, prin

ILLT, cu titlu naționalizare, în baza Decretului nr. 92/1950.

La data de 5 decembrie 1975, o parte din imobil a

fost trecută în administrarea operativă a întreprinderii Cinematografice

Timișoara.

La data de 16 noiembrie 1995, RA U. a procedat la

apartamentarea imobilui prin constituirea a 5 corpuri de clădire, fiecare cu

terenul aferent, după cum urmează: corpul A compus din apartamentele 1, 2, 3,

3a, 4, 5 și 6, precum și spațiu comercial RA U. și M. RA U.; corpul A, compus

din apartamentele 7 și 8+9; corpul B, compus din apartamentele 10, 11, 12, 13,

14a și 15; corpul C, compus din apartamentele 16-25, precum și corpul D.

În baza disp. Decretului nr. 61/1990, apartamentele

nr. 16-25 din imobil au fost înstrăinate chiriașilor, prin contracte de

vânzare-cumpărare încheiate SC O.J.C.V.L. TIM SA, contracte necontestate în

justiție în baza disp. art. 45 Legea nr. 10/2001, dobânditorii înscriindu-și

dreptul de proprietate în C.F.

Prin notificarea nr. 1255 din 26 februarie 2001 a BEJ

de pe lângă Judecătoria Timișoara, și înregistrată la Primăria mun. Timișoara sub nr. DO6X1001815 din 01 martie 2001, contestatoarea R.H. a

solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Timișoara, înscris în C.F.

nr. 8070 Timișoara, nr. top. 17061.

Prin Dispoziția nr. 409 din 02 aprilie 2002 emisă de

Primarul municipiului Timișoara, a fost respinsă notificarea arătată, cu

motivarea că solicitanta nu are calitatea de moștenitoare a fostului proprietar

tabular al imobilului, numitul R.R.

Împotriva acestei dispoziții, notificatoarea R.H. a

formulat contestație, înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 3611/C/2004, contestație care a fost admisă prin sentința civilă nr.

784/PI din 28 iunie 2004, hotărâre ce a rămas definitivă și irevocabilă.

S-a dispus anularea dispoziției nr. 409 din 02

aprilie 2002 emisă de Primarul municipiului Timișoara și obligarea acestuia ca,

prin dispoziție motivată, să soluționeze în fond cererea contestatoarei de

restituire a imobilului situat în Timișoara, înscris în C.F. nr. 8070

Timișoara, nr. top. 17061.

În motivare, s-a reținut că notificatoarea are

vocație la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, în calitate de

moștenitoare testamentară a numitei R.M., în calitate de fiică, ca urmare a

adopției sale cu efecte depline, iar aceasta din urmă este unica moștenitoare a

numitului R.R., proprietarul tabular de la momentul preluării abuzive a

imobilului de către stat, în calitate de soție supraviețuitoare (filele 15-23).

Prin dispoziția nr. 2068 din 03 august 2006 emisă de

Primarul municipiului Timișoara, ca urmare a hotărârii judecătorești

menționate, s-a dispus restituirea în natură către notificatoarea R.H. a

următoarelor imobile: corpul A compus din apartamentele 1, 2, 3, 3a, 4, 5 și 6,

precum și spațiu comercial RA U. și M. RA U., cu terenul aferent; corpul A1,

compus din apartamentele 7 și 8+9, cu terenul aferent, precum și corpul B,

compus din apartamentele 10, 11, 12, 13, 14, 14a și 15, cu terenul aferent, din

imobilul situat în Timișoara, înscris în C.F. nr. 8070 Timișoara, nr. top.

17061, imobil constând în casă cu un etaj și curte în suprafață de 3355 mp; a

fost respinsă cererea de restituire în natură a Corpului C construcții din

imobilul descris anterior, compus din apartamentele nr. 16-25, cu motivarea că

acestui corp de clădire nu i se aplică disp. Legii nr. 10/2001, întrucât a fost

construit ulterior naționalizării, de către SC C.F. Timișoara, din fondurile

Statului Român, iar notificatoarea nu are calitatea de persoană îndreptățită la

măsuri reparatorii pentru aceste apartamente; s-a propus acordarea de

despăgubiri în condițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, pentru

terenul aferent corpului C din construcții, deoarece terenul este ocupat de

această clădire și nu poate fi restituit în natură, dosarul fiind trimis

Secretariatului Comisiei Centrale pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, și s-a

respins cererea de restituire în natură a corpului D, deoarece acesta este

proprietatea tabulară a notificatoarei (filele 5-7).

Analizând excepțiile invocate de către părți,

tribunalul a constatat că excepția inadmisibilității contestației invocată de

intervenienți nu este întemeiată, față de disp. art. 26 din Legea nr. 10/2001,

republicată.

Tribunalul a reținut că acest text de lege prevede

posibilitatea atacării dispoziției contestate de către persoana ce se pretinde

îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii în condițiile legii, în

situația în care nu este mulțumită de soluția pronunțată în faza administrativă

a procedurii, astfel că, în nici un caz, nu poate fi reținută inadmisibilitatea

prezentei contestații.

Calitatea contestatoarei de persoană îndreptățită la

măsurile reparatorii prevăzute de lege cu privire la corpul C din clădire, ține

de temeinicia pretențiile sale, de fondul cauzei, și nu de admisibilitatea

cererii astfel formulate, încât, în baza disp. art. 137 alin. (1) C. proc. civ.

și art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată, tribunalul a respins această

excepție, ca neîntemeiată.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes a

intervenienților constatarea dreptului lor de proprietate, cu privire la

apartamente din imobil revendicat, respectiv a inexistenței dreptului de

proprietate al contestatoarei asupra apartamentelor în litigiu, precum și la

constatarea faptului că pârății Primarul și Primăria municipiului Timișoara nu

au nici o calitate să emită acte de dispoziție cu privire la imobilul descris

anterior, tribunalul a constatat că aceasta este întemeiată, față de disp. art.

30 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, republicată, conform cărora dacă în cartea

funciară s-a înscris un drept real, în condițiile legii, în folosul unor

persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei, dacă a fost dobândit sau

constituit cu bună-credință, cât timp nu se dovedește contrariul.

În speță, dreptul de proprietate al intervenienților

asupra unor apartamente din imobilul în litigiu este înscris în C.F., astfel că

aceștia nu justifică un interes legitim, născut și actual în promovarea unor

cereri în constatarea dreptului lor de proprietate, drept ce este recunoscut de

lege și nu a fost contestat de reclamantă.

Intervenienții nu au dovedit că ar fi fost tulburați

în vreun fel în exercitarea atributelor dreptului lor de proprietate, astfel că

nu au interes născut și actual, nici în ceea ce privește solicitarea lor de a

obliga celelalte părți să le respecte dreptul de proprietate și posesie asupra

apartamentelor.

Având în vedere aceste considerente, față de disp.

art. 30 din Legea 7/1996, tribunalul a constatat că excepția lipsei de interes

a intervenienților în susținerea cererilor de intervenție în interes propriu

formulate în cauză este întemeiată, motiv pentru care, a respins cererilor de intervenție

în interes propriu formulate și precizate de intervenienții O.V. V.O., S.F., S.M.,

B.A., D.V. P.I., C.A., C.L., I.O., S.R., G.M., G.F. și B.E.I.M.

Față de prioritatea excepției reținute și de disp.

art. 137 alin. (1) C.proc. tribunalul nu se s-a mai pronunțat cu privire la

excepția inadmisibilității cererilor de intervenție, respectiv cu privire la

fondul cererilor, analizarea acestor apărări nemaifiind necesară, față de

soluția pronunțată cu privire la excepția lipsei de interes.

In ceea ce privește fondul contestațiilor formulate

de notificatoare, tribunalul, procedând la examinarea dispoziției contestate,

față de actele și lucrările dosarului și de prevederile Legii nr. 10/2001, republicată,

a reținut că prin sentința civilă nr. 784/PI din 28 iunie 2004 pronunțată de

Tribunalul Timiș în dosarul nr. 3611/C/2004, hotărâre ce a rămas definitivă și

irevocabilă, notificatoarea are calitatea de persoană îndreptățită la măsurile

reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, cu privire la imobilul situat în

Timișoara, înscris în C.F. nr. 8070 Timișoara, nr. top. 17061, în baza disp.

art. 3 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (2) din lege, această

chestiune fiind dezlegată cu putere de lucru judecat.

Ea are calitate de moștenitoare testamentară a

numitei R.M., fiind fiica acestei, ca urmare a adopției sale cu efecte depline,

iar aceasta din urmă este unica moștenitoare a numitului R.R., proprietarul

tabular de la momentul preluării abuzive a imobilului de către stat, în

calitate de soție supraviețuitoare ( filele 15-23).

Imobilul a fost preluat de Statul Român de la numitul

R.R., în baza Decretului nr. 92/1950, prin naționalizare, astfel că intră sub

incidența prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001,

republicată.

In ceea ce privește componența imobilului la momentul

preluării sale abuzive, reclamanta a arătat că și corpul C din clădire a fost

naționalizat, astfel că se impune restituirea acestuia în natură, precum și a

terenului aferent acestui corp de clădire.

Din probele administrate în cauză, rezultă însă cu

certitudine faptul că acest corp a fost construit ulterior preluării imobilului

prin naționalizare, edificatoare în acest sens fiind adresele de la filele 61

și 132 dosar, conform cărora apartamentele 16-25 din imobil au fost construite

în perioada 1956-1957 de către SC C.F. Timișoara din fondurile Statului Român.

Și din conținutul documentației de apartamentare a

imobilului rezultă aceeași stare de fapt, iar din anexa la Decretul nr. 92/1950, rezultă că de la numitul R.R. s-au preluat un număr de 14 apartamente

situate în Timișoara, (f. 153-155).

Autorizația de construire cu privire la acest corp de

clădire a fost emisă în anul 1957, în favoarea ILLT, deci după naționalizarea

imobilului.

De asemenea, din conținutul raportului de expertiză

judiciară în specialitatea construcții civile efectuată în cauză, rezultă că,

în absența unor documente datate privind construcția corpului C din imobil, pe

baza observațiilor directe și a experienței expertului, se apreciază că acesta

a fost construit în anul 1957, utilizându-se elemente ale unei construcții edificate

împreună cu corpurile A și B și se concluzionează că vechimea construcției, din

punctul de vedere la punerii în funcțiune este de 50 de ani, iar vechimea

fizică este de 57 de ani (filele 170-172).

In cuprinsul lucrării de specialitate, se reține că

au fost preluate o parte din elementele unei construcții vechi (fundații, ziduri

la parter, coșuri de fum), probabil și unele materiale recuperate (cărămidă,

țiglă) de la o clădire care nu a mai prezentat condiții de siguranță (datorită

unui bombardament, incendiu sau cutremur), corpul C fiind practic reconstruit

în anul 1957, în condiții tehnice adaptate perioadei respective (fila 170).

De asemenea, martorii audiați în cauză cu privire la

acest aspect, ce lucrau în perioada construirii corpului în cadrul societății

constructoare, au confirmat aceste aspecte.

Prima instanță a apreciat asupra credibilității lor,

având în vedere funcțiilor deținute de aceștia în societate în perioada

respectivă și faptul că aveau acces la informații privind fondurile din care

s-a edificat construcția.

Adresa invocată de contestatoare în susținerea

temeiniciei cererii sale, emisă de C.N.C.F. C.F.R. SA (fila 7 din dos.

2716/30/2006), nu a fost valorificată de tribunal, în condițiile în care aceasta

a fost emisă de o altă societate decât cea constructoare. Este vorba de C.N.C.F.

C.F.R. SA, succesoarea Regionalei C.F.R, care nu trebuie confundată cu SC C.F. Timișoara,

având un sediu și numere de înmatriculare la Registrul Comerțului diferite, fiind două entități juridice distincte. Faptul că Regionala C.F.R

nu are în evidență informații cu privire la apartamentele 16-25 din imobil nu

este relevant în cauză, în condițiile în care, din probatoriul administrat

rezultă că acestea au fost edificate ulterior naționalizării.

Pentru aceste considerente, față de disp. art. 10 alin.

(2) și art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, tribunalul a constatat că, în

ceea ce privește corpul C construcții, bunul nu a făcut obiectul preluării

abuzive de către Stat, fiind edificat ulterior un corp nou de construcție,

astfel că reclamanta nu poate beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de

lege, dispoziția emisă fiind temeinică și legală sub acest aspect.

În ceea ce privește terenul aferent corpului C, fiind

ocupat de construcție, în mod corect s-a propus acordarea de despăgubiri, în

condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, față de dispozițiile legale

enunțate, astfel că, pentru toate aceste motive, în baza textelor legale

invocate, tribunalul a constatat că nu este întemeiată contestația ce face

obiectul dosarului nr. 2716/30/2006, motiv pentru care, în baza disp. art. 26

din Legea nr. 10/2001, a respins-o.

Ca o consecință a respingerii petitului principal, a

fost respinsă și cererea în despăgubiri formulată în același dosar, ca

neîntemeiată, neputându-se antrena răspunderea materială a pârâților față de

netemeinicia contestației.

În ceea ce privește terenul aferent corpului D din

imobil, pârâții au susținut că nu au calitatea de unitate deținătoare, în

sensul prevederilor Legii nr. 10/2001, astfel că nu se pot pronunța cu privire

la oportunitatea restituirii terenului aferent acestor construcții.

Din conținutul C.F. aflat la fila 56 dosar, rezultă

că asupra corpului D din imobil s-a înscris D.C. Timișoara, Cinematograful M.,

asupra a 45% p.c.i și 1510/3355 mp teren.

Construcția a fost restituită contestatoarei prin

decizia nr. 115 din 28 decembrie 2003 emisă de R.A.D.E.F. România Film, în timp

ce, cu privire la terenul aferent, în suprafață de 1510 mp, pentru care R.A.D.E.F.

România Film are calitatea de utilizator, achitând taxă pentru utilizarea

terenului proprietate de stat, tribunalul a reținut că decizia urmează a fi

emisă de Primăria Timișoara (fila 96 dos. 2716/30/2006), în acest sens fiind și

adresa de la fila 99 din același dosar.

Primăria municipiului Timișoara s-a considerat

învestită cu soluționarea notificării sub acest aspect, lucru ce rezultă din

adresa de la fila 66 dos. 2716/30/2006, prin care arată că se vor pronunța și

asupra acestui aspect după finalizarea contestației formulate împotriva

dispoziției nr. 409 din 02 aprilie 2002 a Primarului mun. Timișoara.

Având în vedere conținutul extrasului C.F. nr. 138654

Timișoara, nr. top.17061/XXIX, aflat la fila 8 dosar, al deciziei nr. 115 din 28

decembrie 2003 emisă de R.A.D.E.F. România Film, precum și faptul că această

din urmă entitate a avut calitatea de utilizator al terenului, care a rămas în

proprietatea Statului, fiind achitată taxă pentru folosința terenului,

tribunalul a constatat că Primăria Timișoara are calitatea de unitate deținătoare

cu privire la acest teren, astfel că, față de disp. art. 1, art. 2, art. 10,

art. 21 și art. 26 din Legea nr. 10/2001 tribunalul a admis-o în parte și a

dispus completarea dispoziției nr. 2068 din 03 august 2006 emisă de Primarul

municipiului, în sensul că, a dispus restituirea în natură către contestatoare

a suprafeței de 1510/3355 mp, înscrisă în C.F. col. 8070 Timișoara, C.F.

individual nr. 138654 Timișoara, constând în teren aferent corpului D din

imobilul identificat anterior.

În ceea ce privește cererea de despăgubire a

reclamantei, formulată și precizată la fila 148 dosar, prima instanță a reținut

că potrivit art. 41 susmenționat, încălcarea dispozițiilor legii atrage, după

caz, răspunderea disciplinară, administrativă, contravențională, civilă sau

penală, însă, în nici un caz, răspunderea civilă a unității deținătoare nu

poate fi antrenată pentru tergiversarea soluționării notificării, în baza art. 1075 C. civ.

În ceea ce privește temeiul răspunderii, acesta nu

poate fi decât delictual, însă nu s-a dovedit îndeplinirea cerințelor art. 998-999 C.civ., în sensul, că nu se poate constata tărăgănarea cu rea-credință a soluționării

notificării, față de complexitatea dosarului administrativ, de multitudinea de

aspecte cu privire la care intimatul trebuia să se pronunțe, precum și

demersurile necesare pentru clarificarea situației juridice a fiecărui corp de

clădire.

În plus, nu s-a dovedit existența unui prejudiciu

cert și determinat sau determinabil suferit, care să trebuiască a fi reparat,

astfel că această solicitare a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe civile au declarat, în

termen legal apeluri reclamanta R.H., pârâții Primarul municipiului Timișoara

și Primăria municipiului Timișoara, precum și intervenienții C.A., C.L., I.O., S.R.,

G.M., G.F. și B.E.I.M., iar intervenienții O.V., V.O., S.F., S.M., B.A. și D.V.

au formulat o cerere de aderare la apelul declarat de contestatoarea R.H.

Verificând sentința civilă apelată, în limitele

cererilor de apeluri și în raport de probele de la dosar administrate la prima

instanță, coroborate și cu dispozițiile art. 282 C. proc. civ. raportate la

art. 295 din același cod, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia

nr. 196A din 18 septembrie 2008, a apreciat apelurile, ca nefondate.

Din analiza întregului material probator administrat

în cauză, Curtea a constatat că sentința civilă apelată este legală și

temeinică, întrucât prima instanță a reținut o corectă stare de fapt și a făcut

o justă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale în materie, prevăzută

de art. 2-5, art. 10, art. 19 și art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

considerentele primei instanțe, fiind însușite de Curte ca instanță de control

judiciar, niciuna dintre criticile formulate în cele trei apeluri și în cererea

de aderare la apelul reclamantei nefiind întemeiate.

Împotriva deciziei pronunțate de către instanța de

apel au formulat recurs reclamanta R.H., pârâții Primarul municipiului

Timișoara și Primăria municipiului Timișoara.

Reclamanta R.H. a formulat următoarele critici în

temeiul art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.:

- instanța de apel face un istoric al cauzei pe multe

pagini, fără a se strădui să interpreteze din nou probele administrate în

dosar, care conduceau la concluzia admiterii contestației.

Terenul total care face obiectul cerereii de

restituire este de 3355 mp, suprafață aferentă acestor construcții trecută în

proprietatea Statului Român odată cu naționalizarea construcțiilor în cauză,

trebuind a fi restituită în natură așa cum au fost formulate cererile

introductive.

Astfel, în urma restituirii în natură în C.F. 8070

Timișoara a suprafeței de teren aferent corpurilor de imobil A, A

1

,

B în suprafață de 1255 mp și restituirea în natură a terenului aferent corp D,

în suprafață de 1510 mp teren, prin sentințele pronunțate s-a restituit un

total de 2765 mp, astfel că mai rămâne de restituit suprafața de 590 mp ce

aparține corpului C;

- instanța de apel a reținut greșit construirea

ulterioră actului de naționalizare a corpului C, întrucât din schița imobilului

rezultă clar caracterul unitar al întregii construcții;

- expertiza efectuată în cauză nu a fost interpretată

corect de către instanțe, deoarece se spune clar că este posibil ca imobilul-construcție

din Timișoara, să fi suferit în urma unui incendiu sau bombardament și, prin

urmare să fi fost reconstruit.

Reconstrucția nu înseamnă, însă, o nouă construcție

din moment ce expertul trage concluzia că s-au menținut elementele vechi ale

construcției, fundații, zidurile de la parter, coșuri de fum care au aceeași

vechime ca celelalte coșuri de la celelalte corpuri și au fost folosite

materiale și elemente de la prima construcție;

- instanța nu a lămurit, cu privire corpul C de

clădire, dacă statul este proprietar în calitate de constructor de bună

credință sau în urma naționalizării.

Solicită admiterea recursului și, pe fond, restituirea

în natură a corpului C de clădire din imobilul în litigiu sau despăgubiri în

baza titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Pârâții Primarul municipiului Timișoara și Primăria

municipiului Timișoara au criticat decizia Curții de apel în temeiul dispoz. art.

304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., făcând un istoric al cauzei și dezvoltând

următoarele critici ale acesteia:

- instanța a dispus în mod eronat admițând în parte

contestația și dispunând restituirea în natură a terenului aferent corpului D

în cadrul contestației împotriva Dispoziției Primarului Municipiului Timișoara,

instituție care nu este proprietară a acestui imobil, mai ales având în vedere

faptul că adevăratul proprietar al imobilului (D.C. Timișoara - Cinematograful

"M.") nu este parte în proces.

În regim de carte funciară, așa cum este situația

zonei de vest a tării, proprietatea este dovedită de înscrierea în cartea

funciară a acesteia. În cartea funciară proprietar asupra terenului este D.C.

Timișoara - Cinematograful "M." instituție fără personalitate

juridică, reprezentată de către R.A.D.E.F. România Film.

Astfel, în mod eronat instanța de judecată a

constatat că, Primăria Municipiului Timișoara s-a considerat învestită cu

soluționarea notificării sub aspectul aspectul terenului aferent corpului D,

potrivit adresei de la fila nr. 66.

Această adresă este datată 03 februarie 2004 si se

referă la finalizarea procesului deschis în baza contestației împotriva Dispoziției

nr. 409 din 02 aprilie 2002, însă nu s-a referit la prezenta cauză, notificarea

revendicatoarei fiind soluționată prin Dispoziția nr. 2068 din 03 august 2006,

pe care recurenții o consideră temeinică și legală.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor

formulate, Înalta Curte le va structura în ordinea pe care o impune analiza

motivelor de recurs, urmând a reține următoarele:

I. Cu privire la recursul reclamantei:

Instanța de apel a reținut ca situație de fapt, ce nu

poate fi reevaluată în recurs față de actuala configurație a art. 304 C. proc.

civ., că partea din imobilul revendicat reprezentată de corpul C nu a fost

edificată de către antecesorii reclamantei, ci a fost construită din fondurile

Statului de către fosta întreprindere ILLT Timișoara, conform înscrisurilor de

la dosar comunicate de către Direcția Județeană Timiș a Arhivelor Naționale,

depuse în probațiune, privind registrul de evidență a autorizațiilor de

construcție din sectorul de stat, întocmit de Primăria Timișoara, de anexa la Decretul nr. 92/1950, în care se menționează că imobilul naționalizat din Timișoara avea la

data naționalizării 14 apartamente, adică doar corpurile A și B, fiind deci

exclus corpul C (fila 153-155) și din conținutul documentației de apartamentare

a imobilului, din care rezultă aceeași stare de fapt.

Totodată instanța de apel, interpretând întregul

material probator a avut în vedere și raportul de expertiză judiciară efectuată

în cauză, din care a rezultat că acest corp de clădire a fost reconstruit în

anul 1957.

Din coroborarea acestor probe Curtea a reținut partea

de imobil, identificată ca fiind corpul C, a fost construită ulterior preluării

construcției inițiale, prin naționalizare.

În raport de această situație de fapt Curtea a făcut

o corectă interpretare a legii speciale de reparație reținând incidente

dispozițiile art. 10 alin. (2) și art.19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

(republicată).

Confirmând pe acest temei soluția pronunțată la fond,

în sensul recunoașterii dreptului reclamantei la măsuri reparatorii prin

echivalent, iar nu la restituirea în natură pentru corpul C din imobilul în

litigiu, instanța de apel a verificat în limitele criticilor formulate în apel

legalitatea sentinței primei instanțe și a aplicat întocmai dispozițiile legale

incidente la situația de fapt stabilită pe bază de probe.

Criticile formulate de recurentă pe acest aspect sunt

așadar nefondate, ceea ce face inoperant în speță cazul de modificare prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., faptul că hotărârea atacată cuprinde motive

contradictorii și străine de natura pricinii.

Criticile subsumate acestui motiv nu vizează, însă,

ipotezele pe care le reglementează acest text legal, de fapt recurenta

contestând modul de stabilire a situației de fapt cu privire la situația

juridică a corpului C al imobilului construcție, făcând trimitere în acest sens

la raportul de expertiză administrat în cauză.

Cum pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., singurul care

permitea cenzurarea în recurs a modului de apreciere a probelor în faza

procesuală anterioară a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000, modul în care

instanța de apel, în urma evaluării probatoriului administrat, a reținut o

anumită situație de fapt nu mai poate constitui motiv de recurs în actuala

reglementare a art. 304 C. proc. civ.

Pentru considerentele anterioare, Înalta Curte nu va

exercita controlul judiciar din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., critica formulată pe acest aspect și care ridică de fapt o problemă

de netemeinicie a hotărârii atacate, nefiind fondată.

hotărârii în raport și de dispoz. art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit acestui text de lege se poate ataca cu

recurs o decizie „dacă instanța interpretând greșit actul juridic dedus

judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al

acestuia.”

Deși în cuprinsul motivelor de recurs au fost

indicate și dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte nu a

identificat nici o critică care să poată fi circumscrisă acestui motiv de

modificare a hotărârii.

Simpla menționare a cazului de modificare nu

învestește în mod legal instanța de recurs cu exercitarea controlului de

legalitate din perspectiva respectivului motiv de recurs, astfel încât decizia

recurată nu va fi verificată prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc.

civ.

analiza titlul statului cu privire la corpul C de clădire, în sensul că, nu s-a

analizat dacă statul este constructor de bună-credință sau a dobândit

proprietatea imobilului-construcție ca efect ala decretului de naționalizare, nu

poate fi primită, întrucât reclamanta nu a atacat hotărârea fondului sub acest aspect.

Apelul este o cale devolutivă de atac, în sensul că

instanța de apel verifică sentința atacată atât sub aspectul temeiniciei ei,

cât și sub aspectul legalității, dar în conformitate cu dispozițiile art. 295 alin.

(1) C. proc. civ., această devoluțiune operează numai „în limitele cererii de

apel”, deci a criticilor formulate prin motivele de apel.

Rezultă că instanța de apel nu poate discuta decât

punctele deduse judecății prin cererea de apel, cele asupra cărora nu poartă

această cerere rămânând definitiv judecate între părți prin sentința de fond.

Cum, în speță, prin motivele de apel, reclamanta nu a

formulat o astfel de critică, instanța de apel nu o putea analiza, astfel că

din acest punct de vedere hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea corectă a

dispozițiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ., iar față de dispozițiile art.

299 coroborate cu cele ale art. 377 C. proc. civ., analizarea direct în recurs

a unor asemenea critici este inadmisibilă, fiind vorba despre critici formulate

omisso medio

, trecând peste calea de atac a apelului.

II. 1. Cu privire la recursul pârâților, care vizează

nelegalitatea deciziei atacate cu privire la restituirea în natură a terenului

aferent corpului D de clădire, critica este nefondată.

În analiza acesteia, Înalta Curte va avea ca premisă

situația de fapt stabilită în cauză prin decizia recurată.

Sub acest aspect, instanța de apel analizând și

interpretând probele cauzei a apreciat că imobilul reprezentând cinematograful

„M.”, respectiv corpul D de clădire, a fost restituit persoanei îndreptățite de

către unitatea deținătoare R.A.D.E.F. România Film, prin decizia nr. 115 din 28

decembrie 2003.

Această societate însă nu avea în patrimoniu și

terenul aferent construcției, pentru care plătea taxă de folosință, așa cum rezultă

din adresa de la fila 99 a dosarului conexat nr. 2716/30/2006 al tribunalului,

coroborat cu extrasul C.F. nr. 138654 col. 8070, unde se menționează că D.C.

Timișoara - cinematograful „M.” are 1510/3355 mp teren în folosință (fila 8 a dosarului nr. 2715/30/2006 al primei instanțe).

În raport de situația de fapt astfel reținută în

legătură cu terenul aferent corpului D din imobil, situație ce nu poate fi

reevaluată în recurs față de cadrul restrictiv al art. 304 C. proc. civ.,

urmează a se reține că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea

corectă a dispozițiilor art. 1, art. 2, art. 10, art. 21, art. 26 din Legea nr.

10/2001 atunci când a confirmat soluția fondului de completare a dispoziției

contestate, nr. 2068 din 3 august 2006, în sensul dispunerii restituirii în

natură către reclamantă a suprafeței de 1510 mp teren aferent corpului D din

imobilul aflat în litigiu.

Ca atare, critica formulată pe acest aspect nu este

fondată, cu consecința inaplicabilității cazului de modificare prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. fără

însă a dezvolta argumente care să susțină această critică, în lipsa cărora Înalta

Curte nu o va reține.

Prin urmare, față de considerentele expuse, apreciind

că în cauză s-a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale

incidente, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.., Înalta Curte va respinge

ca nefondate recursurile declarate.

În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., recurenții

aflați în culpă procesuală, ca părți căzute în proces vor fi obligați să le

plătească intimaților-intervenienți O.V., V.O., S.F., S.M., B.A., D.V., C.A., C.L.,

I.O., S.R., G.M., G.F., B.I.M. suma de 3100 lei, cheltuieli de judecată în

recurs, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta R.H. și pârâții

Primarul municipiul Timișoara, Primăria municipiului Timișoara împotriva

deciziei nr. 196A din 18 septembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția

civilă .

Obligă recurenții la plata sumei de 3100 lei reprezentând cheltuieli de

judecată către

intimații-intervenienți

O.V., V.O., S.F., S.M., B.A., D.V., C.A., C.L., I.O.,S.R., G.M., G.F., B.I.M.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2009.