ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7924/2011

Deliberând în

condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Timiș la 03 aprilie 2009 reclamanta F.B.R. l-a chemat în judecată

pe pârâtul Primarul Municipiului Timișoara, solicitând instanței ca prin

hotărârea ce o va pronunța să dispună modificarea în parte a Dispoziției nr. 555

din 03 martie 2009 și obligarea intimatului la emiterea unei noi dispoziții

prin care să modifice art. 5 din dispoziția contestată, în sensul restituirii

în natură a terenului aferent top X și top Y situat în imobilul din Timișoara,

str. 23 August, înscris în C.F. Timișoara, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea

contestației, reclamanta a arătat că prin dispoziția criticată s-a dispus

restituirea în natură a apartamentelor 6A, 7 și 8, cu părțile comune indivize

și cotele-părți aferente de teren, iar în privința apartamentelor 1, 2, 3, 3A,

4, 5 și 6B din același imobil, vândute chiriașilor în baza Legii nr. 112/1995,

au fost acordate despăgubiri; aceeași măsură reparatorie prin echivalent a fost

dispusă și în privința terenului aferent top X și Y.

Contestatoarea a

apreciat că propunerea de despăgubiri în privința acestor două numere top

încalcă dispozițiile art. 1, 7 și 9 din Legea nr. 10/2001 care consacră

principiul priorității restituirii în natură a imobilului.

Prin Sentința civilă

nr. 1435 din 4 iunie 2010 tribunalul a admis în parte contestația, a dispus

anularea parțială a art. 5 din Dispoziția nr. 555 din 03 martie 2009 emisă de

intimat, respectiv în ceea ce privește propunerea de acordare a despăgubirilor

în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru parcela A în suprafață

de 51 m.p. și B, în suprafață de 238 m.p. (dezmembrate din parcelele top X și Y

din C.F. Timișoara, conform raportului de expertiză topografică întocmit în

cauză de expert A.C.), a dispus restituirea în natură către contestatoare a

parcelelor top A și B, a respins cererea de restituire în natură către

contestatoare a diferenței de suprafață ce compune numerele top X și Y

(diferența identificată de expertul A.C. în raportul de expertiză întocmit în

cauză sub numerele top C, D și E) și a menținut prevederile art. 5 din

dispoziția contestată privind propunerea de acordare a despăgubirilor în

condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 modificată prin O.U.G. nr.

81/2007 pentru aceste diferențe de suprafață, a obligat intimatul la plata

către contestatoare a sumei de 385 RON, cu titlu de cheltuieli parțiale de

judecată.

Curtea de Apel

Timișoara, secția civilă - învestită cu soluționarea apelurilor declarate de

ambele părți, prin Decizia nr. 433 din 11 noiembrie 2010, îndreptată prin

încheierea din camera de consiliu de la 16 decembrie 2010, a respins căile de

atac ca nefondate pentru considerentele ce urmează.

Prin notificarea

înregistrată de reclamanta F.B.R. în condițiile Legii nr. 10/2001 la Birou

Executor Judecătorești Asociați „J.C.&D.D.” din 31 mai 2001, a solicitat cu

privire la imobilul situat administrativ în Timișoara, str. 23 August,

înscrierea sa în C.F. Timișoara, nr. top. X, F, Y, restituirea în natură a

apartamentului care nu au fost vândute în evidențele Legii nr. 112/1995 și

acordarea de despăgubiri bănești pentru apartamentele vândute chiriașilor,

precum și despăgubirile bănești pentru curtea și grădina în care s-a edificat

stația de transformare electrică.

Prin Dispoziția nr.

555 din 03 martie 2009 emisă de pârât au fost restituite în natură reclamantei

- cesionar al drepturilor litigioase privind imobilul conform contractului de

cesiune - apartamentele nr. 6A, 7 și 8, cu părțile comune indivize și

cotele-părți aferente de teren, iar în privința apartamentelor nr. 1, 2, 3, 3A,

4, 5 și 6B din același imobil, vândute chiriașilor în baza Legii nr. 112/1995,

au fost acordate despăgubiri; aceeași măsură reparatorie prin echivalent a fost

dispusă și în privința terenului aferent top X și Y, aceste numere top făcând

obiectul art. 5 din dispoziția menționată.

Pentru a emite

această dispoziție, pârâtul a reținut, în ceea ce privește parcelele top X și Y

din C.F. Timișoara, că acestea nu pot fi restituite în natură întrucât asupra

lor se află substația de transformare-redresare nr. 6.

Reclamanta a criticat

această măsură dispusă de pârât, arătând că Societatea E.D. Banat a avizat

restituirea în natură a terenului, sub condiția respectării culoarului de

siguranță de 0,6 m față de traseele cablurilor existente.

Expertiza tehnică de

specialitate topografică întocmită de expert A.C. în primă instanță este pe

deplin edificatoare sub aspectul situației reale a terenului ce se solicită a

fi restituit în natură, ea fiind coroborată cu documentația și fisele tehnice

eliberate de R., Regia Autonomă T. Timișoara, A. SA, E.G.B. SA, E.D.B. SA și C.

SA.

Astfel, față de

constatările la fața locului și modificările suferite în situația de C.F.,

Curtea a apreciat că în mod corect s-a dispus restituirea în natură a terenului

în litigiu, în sensul avut în vedere de legiuitor, adică terenul asupra căruia

nu sunt edificate construcții care ar face imposibilă restituirea în natură.

Reclamanta, critică

soluția de respingere a cererii de restituire în natură a parcelelor cu nr. top

X și Y, susținând că nu s-a făcut dovada autorizării stației de redresare -

transformare. Curtea a reținut că în speță, nu este vorba de un simplu punct de

lucru E., ci de un complex energetic ce se întinde pe o suprafața totală de

1351 m.p., compus din construcții cu echipamente electrice speciale, cât și

rețele electrice subterane de medie și joasă tensiune care alimentează

transportul public de călători din municipiul Timișoara.

În această substație

se află și centrul de comandă și supraveghere a celorlalte substații de

reducere și centrul de comandă și urmărire a circulației mijloacelor de

transport, motiv pentru care și Regia Autonomă T. Timișoara a solicitat

restituirea în natură.

Această stare de fapt

constatată de expert cu ocazia deplasării în teren, susținută și confirmată de

avizele emise de regiile autonome, justifică legal legalitatea soluției de

respingere a cererii reclamantei de restituire în natură, terenul nefiind

„liber”, în sensul și spiritul Legii nr. 10/2001.

Pentru aceleași

argumente, relativ de situația concretă din teren, Curtea a apreciat ca

nefondat apelul pârâtului, care critică soluția de restituire în natură a

terenului ocupat de stația de redresare, deși, în realitate s-a dispus

restituirea terenului liber, neafectat de construcții.

Împotriva deciziei au

declarat recurs reclamanta și pârâtul.

Reclamanta, prin

recursul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. solicită

restituirea în natură a terenurilor aferente nr. top X și Y, înscrise în C.F.

Timișoara.

În ce privește motivul

de recurs prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. se arată că instanța a

apreciat că soluția de respingere în natură este dată și de poziția Regiei

Autonome T. Timișoara. Motivarea este contradictorie deoarece poziția

societății ar fi trebuit să determine admiterea cererii. Se mai arată că

instanța nu a procedat la o motivare concretă atunci când a respins susținerile

referitoare la absența dovezilor privind domenialitatea publică a terenului și

autorizarea stației.

Referitor la motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se arată că instanța a

aplicat greșit dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 față de

probele administrate. Se precizează, în esență, că terenul poate fi restituit

în natură deoarece unitatea emitentă nu a făcut dovada utilității publice, a

gradului de deservire a regiei respective, care să justifice o eventuală

imposibilitate de restituire în natură a terenului ocupat.

Primarul Municipiului

Timișoara, prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. solicită respingerea contestației formulate deoarece terenul restituit în

natură se află în domeniul public al municipiului Timișoara, imobil scos din

circuitul civil și care este insesizabil, imprescriptibil și inalienabil.

Se mai arată că

suprafața celor două parcele este unică, proprietarul neputând construi pe

teren față de dispozițiile Legii nr. 50/1991.

De asemenea, pe teren

se află edificată stația de redresare a Regiei Autonome T. Timișoara.

Înalta Curte,

analizând decizia prin prisma criticilor formulate va constata caracterul

nefondat al acestora pentru argumentele ce succed:

Problema de drept

care se pune în speță este aceea dacă principiul prevalenței restituirii în

natură a bunului preluat abuziv, înscris în art. 1, art. 7, art. 9, art. 10 și

art. 52 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate

în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 a fost corect

analizat în raport de art. 11 din lege.

Conform acestui

principiu terenurile se restituie în natură persoanei îndreptățite doar dacă

sunt libere, neafectate de servituți legale sau de amenajări de utilitate

publică.

Situația de fapt

reținută de ambele instanțe de fond, în sensul că o parte din teren este

ocupată de amenajări de utilitate publică, respectiv un complex energetic

compus din construcții cu echipamente electrice speciale, cât și rețele

electrice subterane de medie și joasă tensiune care alimentează transportul

public de călători din Municipiul Timișoara, unde se află și centrul de comandă

și urmărire a circulației mijloacelor de transport, nu a fost răsturnată de

recurente, așa încât, față de dispozițiile art. 11 alin. (3) din lege hotărârea

este corectă.

Criticile recurentei

reclamante întemeiate pe caracterul contradictoriu al motivării ori al absenței

acestuia cu referire la varii argumente folosite sunt nefondate.

Instanța superioară

de fond, ratificând soluția primei instanțe de restituire în parte în natură a

terenului notificat, arată considerentele de fapt și de drept ce au stat la

baza soluției adoptare, cu respectarea art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

De altfel,

judecătorul nu este obligat pentru ca hotărârea să fie considerată motivată, să

răspundă în mod special asupra tuturor argumentelor invocate de parte, fiind suficient

ca el să fie examinat în mod real problema esențială care i-a fost supusă

judecății.

Cerința procesului

echitabil - examinarea reală a problemelor esențiale deduse judecății - a fost

deplin respectată în cauză câtă vreme instanța, astfel cum rezultă din

expunerea rezumată a cursului procesului, a arătat care sunt elementele

probatorii ce au determinat-o să dispună restituirea în natură doar a unei

porțiuni din teren și anume parcela de teren nr. 5715, astfel cum precizează

chiar deținătorul terenului Regia Autonomă T. Timișoara.

Recurentul-pârât

invocă drept motiv al neaplicării principiului restituirii în natură a bunului

apartenența terenului la domeniul public. Critica este vădit nefondat față de

prevederile art. 9 din lege conform cărora imobilele se restituie în natură

indiferent în posesia cui se află.

Prin normele

metodologice adoptate s-a arătat că sintagma „indiferent în posesia cui se află

în prezent” are semnificația că incidența legii este stabilită erga omnes,

indiferent de calitatea deținătorului, în speță primăria.

De altfel și art. 6

alin. (2) din Legea nr. 215/1998 privind bunurile proprietate publică prevede

că bunurile preluate de stat fără titlu valabil pot fi revendicate de foștii

proprietari, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație, în cauza de

față fiind vorba de Legea specială de reparație nr. 10/2001.

Înalta Curte, pentru

considerentele ce preced, va respinge recursurile ca nefondate în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., reținând că motivele de

modificare invocate, pct. 7 și 9 din art. 304 C. proc. civ. nu sunt incidente

în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de reclamanta F.B.R. și de pârâtul Primarul Municipiului

Timișoara împotriva Deciziei nr. 433/A din 11 noiembrie 2010 a Curții de Apel

Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 noiembrie 2011.