ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7924/2011

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la 03 aprilie 2009 reclamanta F.B.R. l-a chemat în judecată pe pârâtul Primarul Municipiului Timișoara, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună modificarea în parte a Dispoziției nr. 555 din 03 martie 2009 și obligarea intimatului la emiterea unei noi dispoziții prin care să modifice art. 5 din dispoziția contestată, în sensul restituirii în natură a terenului aferent top X și top Y situat în imobilul din Timișoara, str. 23 August, înscris în C.F. Timișoara, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea contestației, reclamanta a arătat că prin dispoziția criticată s-a dispus restituirea în natură a apartamentelor 6A, 7 și 8, cu părțile comune indivize și cotele-părți aferente de teren, iar în privința apartamentelor 1, 2, 3, 3A, 4, 5 și 6B din același imobil, vândute chiriașilor în baza Legii nr. 112/1995, au fost acordate despăgubiri; aceeași măsură reparatorie prin echivalent a fost dispusă și în privința terenului aferent top X și Y. Contestatoarea a apreciat că propunerea de despăgubiri în privința acestor două numere top încalcă dispozițiile art. 1, 7 și 9 din Legea nr. 10/2001 care consacră principiul priorității restituirii în natură a imobilului.

Prin Sentința civilă nr. 1435 din 4 iunie 2010 tribunalul a admis în parte contestația, a dispus anularea parțială a art. 5 din Dispoziția nr. 555 din 03 martie 2009 emisă de intimat, respectiv în ceea ce privește propunerea de acordare a despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru parcela A în suprafață de 51 m.p. și B, în suprafață de 238 m.p. (dezmembrate din parcelele top X și Y din C.F. Timișoara, conform raportului de expertiză topografică întocmit în cauză de expert A.C.), a dispus restituirea în natură către contestatoare a parcelelor top A și B, a respins cererea de restituire în natură către contestatoare a diferenței de suprafață ce compune numerele top X și Y (diferența identificată de expertul A.C.

în raportul de expertiză întocmit în cauză sub numerele top C, D și E) și a menținut prevederile art. 5 din dispoziția contestată privind propunerea de acordare a despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 modificată prin O.U.G. nr. 81/2007 pentru aceste diferențe de suprafață, a obligat intimatul la plata către contestatoare a sumei de 385 RON, cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată. Curtea de Apel Timișoara, secția civilă - învestită cu soluționarea apelurilor declarate de ambele părți, prin Decizia nr. 433 din 11 noiembrie 2010, îndreptată prin încheierea din camera de consiliu de la 16 decembrie 2010, a respins căile de atac ca nefondate pentru considerentele ce urmează.

Prin notificarea înregistrată de reclamanta F.B.R. în condițiile Legii nr. 10/2001 la Birou Executor Judecătorești Asociați „J.C.&D.D.” din 31 mai 2001, a solicitat cu privire la imobilul situat administrativ în Timișoara, str. 23 August, înscrierea sa în C.F. Timișoara, nr. top. X, F, Y, restituirea în natură a apartamentului care nu au fost vândute în evidențele Legii nr. 112/1995 și acordarea de despăgubiri bănești pentru apartamentele vândute chiriașilor, precum și despăgubirile bănești pentru curtea și grădina în care s-a edificat stația de transformare electrică.

Prin Dispoziția nr. 555 din 03 martie 2009 emisă de pârât au fost restituite în natură reclamantei - cesionar al drepturilor litigioase privind imobilul conform contractului de cesiune - apartamentele nr. 6A, 7 și 8, cu părțile comune indivize și cotele-părți aferente de teren, iar în privința apartamentelor nr. 1, 2, 3, 3A, 4, 5 și 6B din același imobil, vândute chiriașilor în baza Legii nr. 112/1995, au fost acordate despăgubiri; aceeași măsură reparatorie prin echivalent a fost dispusă și în privința terenului aferent top X și Y, aceste numere top făcând obiectul art. 5 din dispoziția menționată. Pentru a emite această dispoziție, pârâtul a reținut, în ceea ce privește parcelele top X și Y din C.F.

Timișoara, că acestea nu pot fi restituite în natură întrucât asupra lor se află substația de transformare-redresare nr. 6. Reclamanta a criticat această măsură dispusă de pârât, arătând că Societatea E.D. Banat a avizat restituirea în natură a terenului, sub condiția respectării culoarului de siguranță de 0,6 m față de traseele cablurilor existente. Expertiza tehnică de specialitate topografică întocmită de expert A.C. în primă instanță este pe deplin edificatoare sub aspectul situației reale a terenului ce se solicită a fi restituit în natură, ea fiind coroborată cu documentația și fisele tehnice eliberate de R., Regia Autonomă T. Timișoara, A. SA, E.G.B. SA, E.D.B. SA și C. SA.

Astfel, față de constatările la fața locului și modificările suferite în situația de C.F., Curtea a apreciat că în mod corect s-a dispus restituirea în natură a terenului în litigiu, în sensul avut în vedere de legiuitor, adică terenul asupra căruia nu sunt edificate construcții care ar face imposibilă restituirea în natură. Reclamanta, critică soluția de respingere a cererii de restituire în natură a parcelelor cu nr. top X și Y, susținând că nu s-a făcut dovada autorizării stației de redresare - transformare. Curtea a reținut că în speță, nu este vorba de un simplu punct de lucru E., ci de un complex energetic ce se întinde pe o suprafața totală de 1351 m.p., compus din construcții cu echipamente electrice speciale, cât și rețele electrice subterane de medie și joasă tensiune care alimentează transportul public de călători din municipiul Timișoara.

În această substație se află și centrul de comandă și supraveghere a celorlalte substații de reducere și centrul de comandă și urmărire a circulației mijloacelor de transport, motiv pentru care și Regia Autonomă T. Timișoara a solicitat restituirea în natură. Această stare de fapt constatată de expert cu ocazia deplasării în teren, susținută și confirmată de avizele emise de regiile autonome, justifică legal legalitatea soluției de respingere a cererii reclamantei de restituire în natură, terenul nefiind „liber”, în sensul și spiritul Legii nr. 10/2001. Pentru aceleași argumente, relativ de situația concretă din teren, Curtea a apreciat ca nefondat apelul pârâtului, care critică soluția de restituire în natură a terenului ocupat de stația de redresare, deși, în realitate s-a dispus restituirea terenului liber, neafectat de construcții.

Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanta și pârâtul. Reclamanta, prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. solicită restituirea în natură a terenurilor aferente nr. top X și Y, înscrise în C.F. Timișoara. În ce privește motivul de recurs prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. se arată că instanța a apreciat că soluția de respingere în natură este dată și de poziția Regiei Autonome T. Timișoara. Motivarea este contradictorie deoarece poziția societății ar fi trebuit să determine admiterea cererii. Se mai arată că instanța nu a procedat la o motivare concretă atunci când a respins susținerile referitoare la absența dovezilor privind domenialitatea publică a terenului și autorizarea stației.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se arată că instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 față de probele administrate. Se precizează, în esență, că terenul poate fi restituit în natură deoarece unitatea emitentă nu a făcut dovada utilității publice, a gradului de deservire a regiei respective, care să justifice o eventuală imposibilitate de restituire în natură a terenului ocupat. Primarul Municipiului Timișoara, prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. solicită respingerea contestației formulate deoarece terenul restituit în natură se află în domeniul public al municipiului Timișoara, imobil scos din circuitul civil și care este insesizabil, imprescriptibil și inalienabil.

Se mai arată că suprafața celor două parcele este unică, proprietarul neputând construi pe teren față de dispozițiile Legii nr. 50/1991. De asemenea, pe teren se află edificată stația de redresare a Regiei Autonome T. Timișoara. Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate va constata caracterul nefondat al acestora pentru argumentele ce succed: Problema de drept care se pune în speță este aceea dacă principiul prevalenței restituirii în natură a bunului preluat abuziv, înscris în art. 1, art. 7, art. 9, art. 10 și art. 52 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 a fost corect analizat în raport de art. 11 din lege.

Conform acestui principiu terenurile se restituie în natură persoanei îndreptățite doar dacă sunt libere, neafectate de servituți legale sau de amenajări de utilitate publică. Situația de fapt reținută de ambele instanțe de fond, în sensul că o parte din teren este ocupată de amenajări de utilitate publică, respectiv un complex energetic compus din construcții cu echipamente electrice speciale, cât și rețele electrice subterane de medie și joasă tensiune care alimentează transportul public de călători din Municipiul Timișoara, unde se află și centrul de comandă și urmărire a circulației mijloacelor de transport, nu a fost răsturnată de recurente, așa încât, față de dispozițiile art. 11 alin. (3) din lege hotărârea este corectă.

Criticile recurentei reclamante întemeiate pe caracterul contradictoriu al motivării ori al absenței acestuia cu referire la varii argumente folosite sunt nefondate. Instanța superioară de fond, ratificând soluția primei instanțe de restituire în parte în natură a terenului notificat, arată considerentele de fapt și de drept ce au stat la baza soluției adoptare, cu respectarea art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. De altfel, judecătorul nu este obligat pentru ca hotărârea să fie considerată motivată, să răspundă în mod special asupra tuturor argumentelor invocate de parte, fiind suficient ca el să fie examinat în mod real problema esențială care i-a fost supusă judecății.

Cerința procesului echitabil - examinarea reală a problemelor esențiale deduse judecății - a fost deplin respectată în cauză câtă vreme instanța, astfel cum rezultă din expunerea rezumată a cursului procesului, a arătat care sunt elementele probatorii ce au determinat-o să dispună restituirea în natură doar a unei porțiuni din teren și anume parcela de teren nr. 5715, astfel cum precizează chiar deținătorul terenului Regia Autonomă T. Timișoara. Recurentul-pârât invocă drept motiv al neaplicării principiului restituirii în natură a bunului apartenența terenului la domeniul public. Critica este vădit nefondat față de prevederile art. 9 din lege conform cărora imobilele se restituie în natură indiferent în posesia cui se află.

Prin normele metodologice adoptate s-a arătat că sintagma „indiferent în posesia cui se află în prezent” are semnificația că incidența legii este stabilită erga omnes, indiferent de calitatea deținătorului, în speță primăria. De altfel și art. 6 alin. (2) din Legea nr. 215/1998 privind bunurile proprietate publică prevede că bunurile preluate de stat fără titlu valabil pot fi revendicate de foștii proprietari, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație, în cauza de față fiind vorba de Legea specială de reparație nr. 10/2001. Înalta Curte, pentru considerentele ce preced, va respinge recursurile ca nefondate în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., reținând că motivele de modificare invocate, pct. 7 și 9 din art. 304 C. proc.

civ. nu sunt incidente în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta F.B.R. și de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara împotriva Deciziei nr. 433/A din 11 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2011.