ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6595/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin dispoziția nr. 418 din 8 februarie 2006, primarul Municipiului Timișoara a dispus, în favoarea notificatoarei V.I., restituirea în natură a apartamentului nr. 2 și a cotei de 13,46/100 părți comune din imobilul situat în Timișoara, str. Memorandului, precum și acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru apartamentele nr. 1 și 3 situate în același imobil, vândute în temeiul Legii nr. 112/1995. Totodată, a fost anulată dispoziția nr. 2291 din 10 noiembrie 2003, emisă anterior, ca urmare a pronunțării deciziei civile nr. 1686/2006 a Curții de Apel Timișoara. La 15 martie 2006, V.I. și C.R.V.

au formulat contestație împotriva dispoziției nr. 418 din 8 februarie 2006 solicitând instanței - în contradictoriu cu Primarul Municipiului Timișoara - anularea acesteia și obligarea pârâtului la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc pentru apartamentele nr. 1 și 3 in imobilul notificat, la valoarea de piață a acestora, precum și, restituirea în natură a terenului în suprafață de 848 m.p., echivalentul cotei de 57,69/100 înscris în C.F. Timișoara, în cotele de proprietate indicate respectiv, 1/3 pentru V.I. și 2/3 pentru C.R.V.

După un prim ciclu procesual, finalizat prin trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, Tribunalul Timiș, secția civilă, prin sentința nr. 731/ PI din 17 februarie 2009, a admis în parte contestația și anulând în parte dispoziția atacată, respectiv art. 2 al acesteia, a dispus acordarea de despăgubiri bănești pentru apartamentul nr. 1 și 3 din imobilul situat în Timișoara, str. Memorandumului, înscris în CF Timișoara, în sumă de 243.087 lei, în cotă de 1/3 către reclamanta V.I. și de 2/3 către reclamanta C.R.V. A respins cererea de restituire în natură a apartamentelor nr. 1 și 3 din imobil. A dispus acordarea de despăgubiri bănești pentru terenul aferent apartamentelor nr. 1 și 3, conform evaluărilor dispuse de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în aceleași cote de proprietate.

A respins cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienții D.E.M.A. și D.E.A.V. A respins cererea formulată de reclamante având ca obiect obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că reclamantele sunt îndreptățite să obțină valoarea actuală a imobilelor înstrăinate calculată conform raportului de expertiză efectuat în cauză, suma stabilită prin dispoziția atacată fiind inferioară valorii de piață a nemișcătorului.

Deși, reține instanța fondului, conform procedurii stricte a Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, dosarul administrativ ar fi trebuit înaintat către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, totuși, avându-se în vedere practica instanței europene de la Strasbourg, despăgubirile astfel cum au fost calculate în cauză trebuie acordate de către Comisia Centrală, pentru ca reclamantele să nu mai parcurgă procedura îndelungată pentru stabilirea valorii imobilului, din cadrul mecanismului menționat. S-a citat în acest sens, cazul Faimblat contra României. Cât privește terenul aferent imobilelor înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, tribunalul a constatat că nu este posibilă restituirea acestuia în natură, întrucât nemișcătorul face parte din părțile comune indivize cu privire la care și terții proprietari ai apartamentelor cu nr. 1 și 3 au drepturi de folosință.

Astfel, a restitui acest teren reclamantelor înseamnă a diminua dreptul acestora la părțile comune sau a modifica anumite mențiuni din cartea funciară, cu consecința că terțele persoane își vor regăsi modificate drepturile dobândite în mod legal, fără a se putea opune în vreun fel. Tot astfel, se mai reține, instanța nu va acorda „despăgubiri la valoare” pentru terenul de 848 m.p. întrucât expertul desemnat în cauză nu a avut în vedere standardele internaționale de evaluare iar reclamantele au solicitat să fie luat în calcul și acest criteriu legal, situație în care dosarul trebuie trimis Comisiei Centrale. Apelurile declarate împotriva acestei hotărâri de reclamantele V.I. și C.R.V. precum și de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara, au fost admise de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, care, prin decizia nr. 18/ A din 2 februarie 2010 a schimbat în parte sentința și în consecință a admis cererea de restituire în natură a suprafeței de 452 m.p.

teren, înscrisă în C.F. Timișoara, în cotă de 1/3 reclamantei V.I. și de 2/3 reclamantei C.R.V., teren identificat prin suplimentul de expertiză efectuat în apel, în varianta 1 a planului de situație. A dispus dezmembrarea acestui imobil, conform variantei 1 a planului de dezmembrare susmenționat și efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea funciară. A constatat dreptul reclamantelor la despăgubiri în cuantum total de 410.888 lei pentru apartamentele nr. 1 și 3 din imobil și terenul nerestituit în cotă de 1/3 pentru reclamanta V.I. și 1/3 pentru reclamanta C.R.V., acordarea despăgubirilor urmând a se face în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. A menținut sentința sub aspectul anulării în parte a dispoziției atacate și respectiv, sub aspectul respingerii cererii de intervenție accesorie formulată de intervenienții D.E.M.A.

și D.E.A.V. Prin încheierea din 23 martie 2010, decizia dată în apel a fost îndreptată, în sensul ca, în alin. (5) din dispozitiv, în loc de „în cotă de 1/3 pentru reclamanta V.I. și 1/3 pentru reclamanta C.R.V.” cum din eroare s-a trecut, să se treacă „în cotă de 1/3 pentru reclamanta V.I. și 2/3 pentru reclamanta C.R.V.” cum este corect. Pentru a pronunța această decizie, instanța de control judiciar a reținut în esență că, restituirea în natură a suprafeței de 452 m.p. cu destinația de grădină este pe deplin posibilă, în condițiile în care, ea excede terenului aferent apartamentelor înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 (respectiv nr. 1 și 3) iar operațiunea de dezmembrare nu aduce atingere dreptului de proprietate dobândit de cumpărătorii acestor apartamente.

Cum, în natură, din totalul de 848 m.p. solicitat, poate fi restituită doar suprafața de 452 m.p., pentru restul de 396 m.p. reclamantelor li se cuvin măsuri reparatorii prin echivalent a căror valoare a fost stabilită de expertul desemnat în cauză, la suma de 167.801,04 lei. S-a reținut, ca nefiind întemeiate criticile pârâtului vizând stabilirea de către instanță a cuantumului despăgubirilor, câtă vreme, se arată, legea nu interzice instanței să stabilească un atare cuantum, iar în cuprinsul considerentelor se face trimitere la obligația Comisiei Centrale de acordare a acestor despăgubiri.

Pentru aceleași considerente și avându-se în vedere cuantumul calculat de același expert, instanța de control judiciar a stabilit că reclamantelor li se cuvin despăgubiri în sumă de 167.801,04 lei, pentru suprafața de teren ce nu poate fi restituită în natură, în cotele „de drept” corespunzătoare, acordarea acestor despăgubiri urmând a se face, de asemenea, în condițiile reglementate prin dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. În cauză, a declarat recurs în termen legal, pârâtul Primarul Municipiului Timișoara care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel, după cum urmează: - în mod greșit instanțele au stabilit, în favoarea reclamantelor, cuantumul total al despăgubirilor, în condițiile în care acesta era atributul exclusiv al Comisiei Centrale; - la data emiterii dispoziției atacate, Legea nr. 10/2001, nu mai prevedea acordarea despăgubirilor bănești, ca măsură reparatorie.

Terenul în suprafață de 452 m.p., aferent imobilelor înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, nu putea fi restituit în natură. Astfel, se arată, acesta face parte din părțile comune indivize cu privire la care și terții proprietari ai apartamentelor nr. 1 și 3, au un drept de folosință, dobândit în mod legal și protejat în consecință. Recursul urmează a se admite, în limitele și pentru considerentele ce succed. Legea nr. 247/2005, prin care a fost modificată și completată Legea nr. 10/2001, a adoptat precise măsuri instituționale, vizând analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor, atribuții ce au fost date exclusiv în competența organismului creat prin acest act normativ, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, din subordinea Cancelariei Primului Ministru.

Potrivit art. 13 alin. (6) și (7) și art. 16 alin. (6) și (7) din Legea nr. 247/2005, Comisia Centrală are la dispoziția sa evaluatori autorizați, care sunt desemnați în mod aleatoriu în vederea întocmirii, pentru fiecare caz în parte, a unui raport de evaluare ce conține cuantumul despăgubirilor, în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire. Corelativ, art. 19 din lege dispune că deciziile adoptate de către Comisia Centrală pot fi atacate cu contestație, în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. Ca atare, în legătură cu deciziile sau dispozițiile emise după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, controlul instanței trebuie să se limiteze doar la stabilirea dreptului persoanei care a formulat notificare de a primi măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor prevăzute de noua lege, fără a mai putea statua asupra valorii acestora.

Chestiunea vizând domeniul de aplicare al art. 16 și următoarele din Legea nr. 247/2005, a fost de altfel tranșată prin decizia nr. 52 din 4 iunie 2007, dată de instanța supremă în soluționarea unui recurs în interesul legii prin care s-a statuat că, se sustrag aplicării dispozițiilor mai sus invocate doar deciziile sau dispozițiile emise anterior intrării în vigoare a legii. Or, dispoziția atacată a fost emisă la 8 februarie 2006, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, simpla trimitere de către instanțe la acordarea despăgubirilor „în condițiile Titlului VII” din acest act normativ, neputând suplini substituirea procedurilor - de evaluare și de stabilire a cuantumului final al despăgubirilor - date de lege în competența unor organe expres desemnate.

Prima instanță și-a motivat soluția vizând calculul despăgubirilor, făcând trimitere la practica C.E.D.O., referitoare la nefuncționarea eficientă a Fondului Proprietatea, argumentându-se necesitatea ca reclamantele să nu mai parcurgă procedura „îndelungată” pentru stabilirea valorii imobilului, din cadrul mecanismului stabilit prin lege, citându-se în acest sens cazul Faimblat contra României. Or, chiar în cauza citată, Curtea Europeană nu a contestat „marja de apreciere” de care beneficiază statele în a implementa proceduri administrative prealabile asigurării accesului concret și efectiv la o instanță. Ca atare, parcurgerea procedurilor administrative, nu prezintă prin ea însăși „o problemă” din perspectiva Convenției în condițiile în care rezultatul final al acestora este cel al unei despăgubiri efective.

Așa cum în mod corect se susține și prin motivele de recurs, accesul efectiv la o instanță, al persoanei îndreptățite nemulțumită de cuantumul final al despăgubirii stabilită urmare întocmirii raportului de evaluare, este asigurat prin dispozițiile art. 19 și art. 20 alin. (1) din lege, care stabilește competența soluționării unor astfel de contestații în favoarea Secției de Contencios Administrativ și Fiscal a Curții de Apel în a cărei rază domiciliază reclamantul.

Este fundamentată și critica vizând acordarea de către instanțe a despăgubirilor bănești pentru apartamentele nr. 1 și 3 din imobil cât și pentru terenul imposibil de restituit în natură în condițiile în care Legea nr. 10/2001, în redactarea în vigoare la data emiterii dispoziției atacate, nu mai prevedea (urmare modificărilor operate prin Legea nr. 247/2005) această măsură reparatorie ci doar, - în situația particulară a imposibilității restituirii în natură a nemișcătorului - măsuri reparatorii în echivalent, sub forma titlurilor de despăgubire.

Cât privește motivul de recurs, referitor la greșita restituire în natură a terenului de 452 m.p., acesta nu poate fi primit, în condițiile în care din actele cauzei - a se vedea suplimentul la expertiza Albulescu Constantin, efectuată în cauză, necontestat - rezultă că suprafața în discuție, cu destinația de grădină, poate fi restituită în natură, întrucât excede terenului, aferent apartamentelor nr. 1 și 3 din imobil, înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995. Ca atare, în mod corect a reținut curtea de apel că operațiunea de dezmembrare nu aduce atingere dreptului de proprietate dobândit de cumpărătorii acestor apartamente. Așa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se admite cu consecința modificării în parte a deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 18/ A din 02 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, îndreptată prin încheierea din Camera de consiliu din 23 martie 2010 a aceleiași instanțe. Modifică în parte decizia recurată, în sensul că înlătură mențiunea referitoare la cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantelor V.I. și C.R.V. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2010.