ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6595/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6595/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin dispoziția nr. 418 din 8 februarie 2006,

primarul Municipiului Timișoara a dispus, în favoarea notificatoarei V.I.,

restituirea în natură a apartamentului nr. 2 și a cotei de 13,46/100 părți

comune din imobilul situat în Timișoara, str. Memorandului, precum și acordarea

măsurilor reparatorii prin echivalent pentru apartamentele nr. 1 și 3 situate

în același imobil, vândute în temeiul Legii nr. 112/1995.

Totodată, a fost

anulată dispoziția nr. 2291 din 10 noiembrie 2003, emisă anterior, ca urmare a

pronunțării deciziei civile nr. 1686/2006 a Curții de Apel Timișoara.

La 15 martie 2006, V.I.

și C.R.V. au formulat contestație împotriva dispoziției nr. 418 din 8 februarie

2006 solicitând instanței - în contradictoriu cu Primarul Municipiului

Timișoara - anularea acesteia și obligarea pârâtului la acordarea de măsuri

reparatorii prin echivalent bănesc pentru apartamentele nr. 1 și 3 in imobilul

notificat, la valoarea de piață a acestora, precum și, restituirea în natură a

terenului în suprafață de 848 m.p., echivalentul cotei de 57,69/100 înscris în

C.F. Timișoara, în cotele de proprietate indicate respectiv, 1/3 pentru V.I. și

2/3 pentru C.R.V.

După un prim ciclu

procesual, finalizat prin trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe,

Tribunalul Timiș, secția civilă, prin sentința nr. 731/ PI din 17 februarie

2009, a admis în parte contestația și anulând în parte dispoziția atacată,

respectiv art. 2 al acesteia, a dispus acordarea de despăgubiri bănești pentru

apartamentul nr. 1 și 3 din imobilul situat în Timișoara, str. Memorandumului,

înscris în CF Timișoara, în sumă de 243.087 lei, în cotă de 1/3 către

reclamanta V.I. și de 2/3 către reclamanta C.R.V.

A respins cererea de

restituire în natură a apartamentelor nr. 1 și 3 din imobil.

A dispus acordarea de

despăgubiri bănești pentru terenul aferent  apartamentelor nr. 1 și 3, conform evaluărilor

dispuse de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în aceleași cote

de proprietate.

A respins cererea de

intervenție accesorie formulată de intervenienții D.E.M.A. și D.E.A.V.

A respins cererea

formulată de reclamante având ca obiect obligarea pârâtului la plata

cheltuielilor de judecată.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut în esență că reclamantele sunt îndreptățite să

obțină valoarea actuală a imobilelor înstrăinate calculată conform raportului

de expertiză efectuat în cauză, suma stabilită prin dispoziția atacată fiind

inferioară valorii de piață a nemișcătorului.

Deși, reține instanța

fondului, conform procedurii stricte a Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată

prin Legea nr. 247/2005, dosarul administrativ ar fi trebuit înaintat către

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, totuși, avându-se în vedere

practica instanței europene de la Strasbourg, despăgubirile astfel cum au fost

calculate în cauză trebuie acordate de către Comisia Centrală, pentru ca

reclamantele să nu mai parcurgă procedura îndelungată pentru stabilirea valorii

imobilului, din cadrul mecanismului menționat.

S-a citat în acest

sens, cazul Faimblat contra României.

Cât privește terenul

aferent imobilelor înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, tribunalul a

constatat că nu este posibilă restituirea acestuia în natură, întrucât

nemișcătorul face parte din părțile comune indivize cu privire la care și

terții proprietari ai apartamentelor cu nr. 1 și 3 au drepturi de folosință.

Astfel, a restitui acest teren reclamantelor înseamnă a diminua dreptul

acestora la părțile comune sau a modifica anumite mențiuni din cartea funciară,

cu consecința că terțele persoane își vor regăsi modificate drepturile

dobândite în mod legal, fără a se putea opune în vreun fel.

Tot astfel, se mai

reține, instanța nu va acorda „despăgubiri la valoare” pentru terenul de 848

m.p. întrucât expertul desemnat în cauză nu a avut în vedere standardele

internaționale de evaluare iar reclamantele au solicitat să fie luat în calcul

și acest criteriu legal, situație în care dosarul trebuie trimis Comisiei

Centrale.

Apelurile declarate

împotriva acestei hotărâri de reclamantele V.I. și C.R.V. precum și de pârâtul

Primarul Municipiului Timișoara, au fost admise de Curtea de Apel Timișoara, secția

civilă, care, prin decizia nr. 18/ A din 2 februarie 2010 a schimbat în parte

sentința și în consecință a admis cererea de restituire în natură a suprafeței

de 452 m.p. teren, înscrisă în C.F. Timișoara, în cotă de 1/3 reclamantei V.I.

și de 2/3 reclamantei C.R.V., teren identificat prin suplimentul de expertiză

efectuat în apel, în varianta 1 a planului de situație.

A dispus dezmembrarea

acestui imobil, conform variantei 1 a planului de dezmembrare susmenționat și

efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea funciară.

A constatat dreptul

reclamantelor la despăgubiri în cuantum total de 410.888 lei pentru

apartamentele nr. 1 și 3 din imobil și terenul nerestituit în cotă de 1/3

pentru reclamanta V.I. și 1/3 pentru reclamanta C.R.V., acordarea

despăgubirilor urmând a se face în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

A menținut sentința

sub aspectul anulării în parte a dispoziției atacate și respectiv, sub aspectul

respingerii cererii de intervenție accesorie formulată de intervenienții D.E.M.A.

și D.E.A.V.

Prin încheierea din

23 martie 2010, decizia dată în apel a fost îndreptată, în sensul ca, în alin.

(5) din dispozitiv, în loc de „în cotă de 1/3 pentru reclamanta V.I. și 1/3 pentru

reclamanta C.R.V.” cum din eroare s-a trecut, să se treacă „în cotă de 1/3

pentru reclamanta V.I. și 2/3 pentru reclamanta C.R.V.” cum este corect.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de control judiciar a reținut în esență că,

restituirea în natură a suprafeței de 452 m.p. cu destinația de grădină este pe

deplin posibilă, în condițiile în care, ea excede terenului aferent apartamentelor

înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 (respectiv nr. 1 și 3) iar operațiunea

de dezmembrare nu aduce atingere dreptului de proprietate dobândit de

cumpărătorii acestor apartamente.

Cum, în natură, din

totalul de 848 m.p. solicitat, poate fi restituită doar suprafața de 452 m.p.,

pentru restul de 396 m.p. reclamantelor li se cuvin măsuri reparatorii prin

echivalent a căror valoare a fost stabilită de expertul desemnat în cauză, la

suma de 167.801,04 lei.

S-a reținut, ca

nefiind întemeiate criticile pârâtului vizând stabilirea de către instanță a

cuantumului despăgubirilor, câtă vreme, se arată, legea nu interzice instanței

să stabilească un atare cuantum, iar în cuprinsul considerentelor se face trimitere

la obligația Comisiei Centrale de acordare a acestor despăgubiri.

Pentru aceleași

considerente și avându-se în vedere cuantumul calculat de același expert,

instanța de control judiciar a stabilit că reclamantelor li se cuvin

despăgubiri în sumă de 167.801,04 lei, pentru suprafața de teren ce nu poate fi

restituită în natură, în cotele „de drept” corespunzătoare, acordarea acestor

despăgubiri urmând a se face, de asemenea, în condițiile reglementate prin

dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

În cauză, a declarat

recurs în termen legal, pârâtul Primarul Municipiului Timișoara care, invocând

temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., critică hotărârea

dată în apel, după cum urmează:

- în mod greșit

instanțele au stabilit, în favoarea reclamantelor, cuantumul total al

despăgubirilor, în condițiile în care acesta era atributul exclusiv al Comisiei

Centrale;

- la data emiterii

dispoziției atacate, Legea nr. 10/2001, nu mai prevedea acordarea

despăgubirilor bănești, ca măsură reparatorie.

Terenul în suprafață

de 452 m.p., aferent imobilelor înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, nu

putea fi restituit în natură.

Astfel, se arată,

acesta face parte din părțile comune indivize cu privire la care și terții

proprietari ai apartamentelor nr. 1 și 3, au un drept de folosință, dobândit în

mod legal și protejat în consecință.

Recursul urmează a se

admite, în limitele și pentru considerentele ce succed.

Legea nr. 247/2005, prin

care a fost modificată și completată Legea nr. 10/2001, a adoptat precise

măsuri instituționale, vizând analizarea și stabilirea cuantumului final al

despăgubirilor, atribuții ce au fost date exclusiv în competența organismului

creat prin acest act normativ, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, din subordinea Cancelariei Primului Ministru.

Potrivit art. 13 alin.

(6) și (7) și art. 16 alin. (6) și (7) din Legea nr. 247/2005, Comisia Centrală

are la dispoziția sa evaluatori autorizați, care sunt desemnați în mod

aleatoriu în vederea întocmirii, pentru fiecare caz în parte, a unui raport de

evaluare ce conține cuantumul despăgubirilor, în limita cărora vor fi acordate

titlurile de despăgubire.

Corelativ, art. 19

din lege dispune că deciziile adoptate de către Comisia Centrală pot fi atacate

cu contestație, în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Ca atare, în legătură

cu deciziile sau dispozițiile emise după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005,

controlul instanței trebuie să se limiteze doar la stabilirea dreptului

persoanei care a formulat notificare de a primi măsuri reparatorii prin

echivalent sub forma despăgubirilor prevăzute de noua lege, fără a mai putea

statua asupra valorii acestora.

Chestiunea vizând

domeniul de aplicare al art. 16 și următoarele din Legea nr. 247/2005, a fost

de altfel tranșată prin decizia nr. 52 din 4 iunie 2007, dată de instanța

supremă în soluționarea unui recurs în interesul legii prin care s-a statuat că,

se sustrag aplicării dispozițiilor mai sus invocate doar deciziile sau

dispozițiile emise anterior intrării în vigoare a legii.

Or, dispoziția

atacată a fost emisă la 8 februarie 2006, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005,

simpla trimitere de către instanțe la acordarea despăgubirilor „în condițiile

Titlului VII” din acest act normativ, neputând suplini substituirea

procedurilor - de evaluare și de stabilire a cuantumului final al

despăgubirilor - date de lege în competența unor organe expres desemnate.

Prima instanță și-a

motivat soluția vizând calculul despăgubirilor, făcând trimitere la practica

C.E.D.O., referitoare la nefuncționarea eficientă a Fondului Proprietatea,

argumentându-se necesitatea ca reclamantele să nu mai parcurgă procedura

„îndelungată” pentru stabilirea valorii imobilului, din cadrul mecanismului

stabilit prin lege, citându-se în acest sens cazul Faimblat contra României.

Or, chiar în cauza

citată, Curtea Europeană nu a contestat „marja de apreciere” de care

beneficiază statele în a implementa proceduri administrative prealabile

asigurării accesului concret și efectiv la o instanță.

Ca atare, parcurgerea

procedurilor administrative, nu prezintă prin ea însăși „o problemă” din

perspectiva Convenției în condițiile în care rezultatul final al acestora este

cel al unei despăgubiri efective.

Așa cum în mod corect

se susține și prin motivele de recurs, accesul efectiv la o instanță, al

persoanei îndreptățite nemulțumită de cuantumul final al despăgubirii stabilită

urmare întocmirii raportului de evaluare, este asigurat prin dispozițiile art. 19

și art. 20 alin. (1) din lege, care stabilește competența soluționării unor

astfel de contestații în favoarea Secției de Contencios Administrativ și Fiscal

a Curții de Apel în a cărei rază domiciliază reclamantul.

Este fundamentată și

critica vizând acordarea de către instanțe a despăgubirilor bănești pentru

apartamentele nr. 1 și 3 din imobil cât și pentru terenul imposibil de

restituit în natură în condițiile în care Legea nr. 10/2001, în redactarea în

vigoare la data emiterii dispoziției atacate, nu mai prevedea (urmare

modificărilor operate prin Legea nr. 247/2005) această măsură reparatorie ci

doar, - în situația particulară a imposibilității restituirii în natură a

nemișcătorului - măsuri reparatorii în echivalent, sub forma titlurilor de

despăgubire.

Cât privește motivul

de recurs, referitor la greșita restituire în natură a terenului de 452 m.p.,

acesta nu poate fi primit, în condițiile în care din actele cauzei - a se vedea

suplimentul la expertiza Albulescu Constantin, efectuată în cauză, necontestat

- rezultă că suprafața în discuție, cu destinația de grădină, poate fi

restituită în natură, întrucât excede terenului, aferent apartamentelor nr. 1

și 3 din imobil, înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995.

Ca atare, în mod

corect a reținut curtea de apel că operațiunea de dezmembrare nu aduce atingere

dreptului de proprietate dobândit de cumpărătorii acestor apartamente.

Așa fiind, în

considerarea celor ce preced, recursul urmează a se admite cu consecința

modificării în parte a deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Primarul municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 18/ A

din 02 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, îndreptată

prin încheierea din Camera de consiliu din 23 martie 2010 a aceleiași instanțe.

Modifică în parte

decizia recurată, în sensul că înlătură mențiunea referitoare la cuantumul

despăgubirilor cuvenite reclamantelor V.I. și C.R.V.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 decembrie 2010.