ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2773/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 5990/30 din 3 mai 2006 pe rolul Tribunalului Timiș, reclamantul R.A.I., în contradictoriu cu intimații Municipiul Timișoara, Primarul municipiului Timișoara, Primăria municipiului Timișoara, Consiliul local al Timișoara, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea dispoziției nr. 792 din 23 martie 2006 emise de pârâtul Primarul municipiului Timișoara. In motivarea contestației, reclamantul a susținut că suma oferită cu titlu de despăgubiri pentru apartamentele vândute în temeiul Legii nr. 112/1995 este prea mică față de valoarea reală a apartamentelor în discuție și că nu este de acord cu faptul că suprafața de teren de 645 mp, având nr.top 12695 - 12696/1 transcris în C.F.

nr. 133587 Timișoara nu i s-a restituit în natură și nici nu i s-a făcut o ofertă de despăgubiri. Prin sentința civilă nr. 131/PI din 21 ianuarie 2008, Tribunalul Timiș a admis contestația formulată de R.A.I. și a obligat pe intimata A.V.A.S. să soluționeze notificarea nr. 1229 din 13 noiembrie 2001 privind terenul în suprafață de 646 mp, transcris în C.F. 133587 Timișoara, comasat în C.F. 133587 Timișoara în numerele topografice 12648/5/2/1/1, 12648/1, 12648/2/1, 12648/3, 12648/4/2, 12718/2, 12716, 12697, 12698/1, 12695 - 12696/1, 12677/3/1/1/1 nou format, situat în Timișoara. A respins în rest contestația împotriva intimaților Municipiul Timișoara, Primarul municipiului Timișoara, Primăria municipiului Timișoara, Consiliul local al Timișoara și SC K. România - Societate în Comandită.

Prin decizia civilă nr. 233A din 27 octombrie 2008, Curtea de Apel Timișoara a respins apelurile declarate de reclamantul R.A.I. și pârâta A.V.A.S. Pentru a se pronunța astfel, instanțele au reținut următoarele: Pentru apartamentele înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 și terenul aferent acestora s-a propus acordarea de despăgubiri în cuantum de 120.509,60 mp, astfel cum a fost stabilit prin expertiza evaluatoare efectuată în procedura administrativă, cu transmiterea dosarului la Comisia Centrală pentru Acordarea Despăgubirilor.

La acordarea acestor măsuri reparatorii s-au avut în vedere dispozițiile art. 1, art. 2 alin. (1) lit. a), art. 3, art. 7, art. 9 alin. (1) art. 13, art. 15, art. 19, art. 20 alin. (3), art. 23 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 precum și situația locativă actuală a imobilului în sensul că o parte din apartamente sunt vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, iar altele sunt ocupate de chiriași. Instanța de apel a reținut că dispoziția Primarului este legală, având în vedere noua procedură prevăzută în această privință de Legea nr. 247/2005 prin Titlul VII. Pentru suprafața de teren de 646 mp, instanța de apel a reținut că în prezent, aceasta se află în proprietatea pârâtei SC K. România - Societate în Comandită, iar obligația de a răspunde la notificare cu privire la acest teren revine pârâtei A.V.A.S.

Împotriva deciziei civile nr. 233A din 27 octombrie 2008 a Curții de Apel Timișoara au declarat recurs atât reclamantul R.A.I., cât și pârâta A.V.A.S. Prin motivele de recurs formulate, reclamantul R.A.I. a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut următoarele: Imobilul în litigiu, asupra căruia statul nu a avut niciun titlu a fost înstrăinat în cursul anului 2004 unui terț, fără a se ține seama de faptul că în momentul înstrăinării, imobilul făcea obiectul unui proces administrativ și judiciar de revendicare. Împrejurarea că imobilul – teren, a fost înstrăinat în timpul derulării procedurilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 în pofida și în disprețul dispozițiilor privind interdicția oricărei înstrăinări în timpul acestor proceduri, face ca titlul dobânditorului să fie lovit de nulitate absolută.

In mod greșit s-a dispus despăgubirea reclamantului în baza Legii nr. 247/2005, având în vedere că, potrivit jurisprudenței CEDO, s-a constatat că Fondul Proprietatea reprezintă o sursă nesigură și imprevizibilă pentru despăgubirile stabilite, iar perspectiva acordării lor și a plății efective este total incertă și nerezonabil de îndepărtată. Prin motivele de recurs formulate, A.V.A.S. a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a formulat următoarele critici: Față de dispozițiile art. 25 alin. (1) coroborate cu art. 26 din Legea nr. 10/2001 și având în vedere adresa A.V.A.S. prin care se solicită completarea dosarului cu actele doveditoare necesare pentru soluționarea notificării, motivarea instanței în sensul că pârâta este obligată să se pronunțe în termen de 60 de zile asupra notificării prin decizie motivată nu este legală și este contrară intereselor intimatului, A.V.A.S.

aflându-se încă în termenul legal de analiză a notificării și fiind necesară efectuarea demersurilor necesare de către intimat pentru completarea dosarului administrativ. A.V.A.S. nu mai are competența legală de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci numai de a propune acordarea despăgubirilor în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, instituției competente Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform art. 16 alin. (2) Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Recursurile sunt nefondate. Referitor la recursul declarat de reclamantul R.A.I., se constată următoarele: În mod corect ambele instanțe au statuat că SC K. România - Societate în Comandită, neavând calitatea de unitate deținătoare în sensul dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

Nefiind investită cu soluționarea notificării nr. 1229 din 13 noiembrie 2001, nici direct, nici prin comunicarea de către o altă autoritate, aceasta nu putea fi obligată la emiterea unei decizii/dispoziții motivate. De asemenea, în mod corect s-a stabilit că deși reclamantul a solicitat restituirea în natură a terenului de 646 mp, acesta nu poate fi restituit întrucât el se află în prezent în proprietatea SC K. România - Societate în Comandită București. In considerarea situației juridice actuale a suprafeței în litigiu, instanța de apel a apreciat că s-a dispus în mod legal obligarea pârâtei A.V.A.S. București de a răspunde la notificarea reclamantului sub acest aspect. Față de împrejurarea că suprafața de teren de 646 mp nefiind liberă pentru a putea fi restituită, ci este ocupată de construcția unui magazin al SC K. România - Societate în Comandită București, este legală obligarea A.V.A.S.

de a răspunde la notificarea reclamantului cu privire la acesată suprafață de teren. Conform art. 16 din Legea nr. 247/2005 Titlul VII, deciziile sau dispozițiile în care s-au consemnat sume cu titlu de despăgubiri vor fi înaintate Secretariatului Comisiei Centrale, unde va fi definitivat cuantumul despăgubirilor prin emiterea unei decizii. Referitor la recursul declarat de A.V.A.S. se constată că și acesta este nefondat. In mod corect atât prima instanță, cât și instanța de apel au apreciat ca admisibilă acțiunea față de A.V.A.S., obligând-o să se pronunțe asupra notificării, având în vedere dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, conform cărora A.V.A.S. avea obligația să soluționeze notificarea în termen de 60 de zile.

Pe de altă parte, chiar în condițiile incidenței dispozițiilor Legii nr. 247/2005, A.V.A.S. îi revenea obligația de a face propunerea de acordare de despăgubiri în condițiile legii speciale și de a o comunica instituției competente - Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform art. 16 alin. (2) Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Prin art. 16 alin.(1)-(2) din Legea nr. 247/2005 - Titlul VII, privind regimul stabilirii plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, legiuitorul face distincție între notificările deja soluționate la data intrării în vigoare a legii prin consemnarea unor sume ce urmează a se acorda ca despăgubire, ipoteză a alin. (1) al textului și cele care nu au fost soluționate în atare modalitate până la data respectivă și despre care se arată că vor fi predate Secretariatului Comisiei Centrale însoțite de dispozițiile entităților învestite cu soluționarea notificărilor, conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, ipoteză a alin. (2) al textului art. 16. Față de considerentele expuse, constatându-se neincidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingând recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul A.I. și pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei civile nr. 233A din 27 octombrie 2008 a Curții de Apel Timișoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2010.