ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 479/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 479/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin sentința
civilă nr. 2987 din 11 septembrie 2008 pronunțată
de Tribunalul
Timiș s-a dispus admiterea contestației formulate de
contestatoarea L.C. împotriva
dispoziției nr. 1292 din 16
aprilie 2007
emisă de Primarul Municipiului Timișoara.
S-a dispus
anularea dispoziției nr. 1292 din 16 aprilie 2007 emisă
de Primarul Municipiului Timișoara.
S-a dispus
restituirea în natură a bunului situat în Timișoara,
înscris în CF
colectiv nr. 21 Timișoara în cotă parte de 2262/456669
părți conform
dezbaterilor din CF nr. 10933 Timișoara (1487 părți din
456669) și CF nr.
10788 Timișoara (775 părți din 456669) în suprafață
de 0,86 ha (8600 m
2
).
Pârâtul a fost
obligată să plătească cheltuieli de judecată în sumă
de 1.500 lei.
Pentru a se
pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Contestatoarea a
solicitat anularea Dispoziției nr. 1292 din 16
aprilie 2007 emisă de Primarul
Municipiului Timișoara prin care i s-a
respins
notificarea formulată în condițiile Legii nr. 10/2001, cu
motivarea că terenul revendicat nu este
identificat și reprezintă cote
părți
din pășunea O.B., iar aceasta este afectată de lucrări de interes
public.
În cauză,
contestatoarea a făcut dovada faptului că este persoană
îndreptățită la
restituirea bunului precum și a dreptului pretins prin
înscrisurile
depuse la dosar și mai ales prin CF colectiv 21 Timișoara
cât și a
CF-urilor individuale 10933 Timișoara, 10788 Timișoara, a fișei
cadastrale cât și
a expertizei efectuate în cauză din a cărei concluzii
rezultă că din întreaga suprafață de
teren măsurată, de 101 ha,
suprafața de 5051
m
2
reprezentând teren liber de construcții.
Or, potrivit art. 4 alin. (1) din
Legea nr. 10/2001 și pot restitui
suprafețele
solicitate de către mai multe persoane îndreptățite și
composesorate ale unui bun imobil atunci când
dreptul de proprietate
se constată și se stabilește în cote părți
ideale.
De asemenea, pct.
4-1
din H.G. nr. 250/2007
privind aprobarea
Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001,
este
posibilă
restituirea aceluiași imobil când este solicitată de mai multe
persoane
îndreptățite care invocă un titlu de proprietate.
În cazul în care
o parte din foștii proprietari solicită restituirea în
natură, decizia
ce urmează a se emite, se va limita la cotele ideale
cuvenite foștilor proprietari.
Terenul solicitat
de reclamantă, reprezintă o cotă ideală din fosta
pășune comunală
înscrisă în CF-ul colectiv 21 Timișoara și identificată
de către expert
P.G. și prin care aceasta arată că terenul
identificat și delimitat este liber
nefiind construcții pe acesta.
De altfel, art. 10 alin. (4) din Legea
nr. 10/2001 prevede că
restituirea în
natură este posibilă pentru terenurile fără construcții chiar
dacă sunt afectate de lucrări de investiții de
interes public dar unde nu
au început construcția acestuia sau a unor
lucrări aprobate și abandonate.
Regula generală
devenită principiu este restituirea în natură a
imobilelor care fac obiectul Legii nr.
10/2001 ca fiind consacrată ca și
principiu
la art. 7 din Legea nr. 10/2001.
Art. 9 din Legea nr.
10/2001 prevede restituirea în natură a
imobilelor în starea în care se află la data cererii de
restituire și libere de
orice
sarcini.
În concluzie,
instanța a reținut constatarea ca fiind întemeiată și a
admis-o cu
obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.
Prin decizia
civilă nr. 268 din 20 noiembrie 2008 pronunțată de
Curtea de Apel
Timișoara s-a dispus respingerea apelului declarat de
pârâtul P.M. Timișoara
împotriva sentinței civile nr.
2987
din 11 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș și
obligarea pârâtului apelant la plata sumei de 2000
lei cheltuieli de
judecată, către reclamantă.
Pentru a se
pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Solicitarea de a
se desființa sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare a fost respinsă
deoarece art. 297 alin. (1) C. proc. civ.,
această soluție nu poate fi dispusă decât în două
situații, respectiv,
când instanța a
rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau
atunci când judecata s-a făcut în lipsa părții
care nu a fost legal citată.
Pe de altă parte, apelul fiind
devolutiv, apelantul ar fi putut
solicita
efectuarea unei contraexpertize în apel, lucru nesolicitat însă.
Raportul de
expertiză nu trebuia însă refăcut, deoarece expertul a
avut în vedere
obiectivele stabilite de instanță, fără ca sancțiunile
formulate de pârât să se vizeze.
Critica
privitoare la împrejurarea că bunurile în litigiu nu fac
obiectul Legii nr. 10/2001 nu este
întemeiată, deoarece rezultă contrariul din sentința civilă nr. 1573/2004 a
Tribunalului Timiș rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 2928/2006
pronunțată de
înalta Curte de Casație și
Justiție, precum și din dispoziția atacată.
Instanța a reținut că în mod corect
instanța de fond a stabilit situația de fapt în baza raportului de expertiză
potrivit cu care
suprafața de 101 ha și
5051 m
2
teren este liberă de construcții.
Dispozițiile
legale incidente în cauză sunt art. 7 alin. (1), art. 9 alin. (1), art. 10 alin.
(l)
din
Legea nr. 1072001, art. 4.1, 6.1 din Normele Metodologice de
aplicare a Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs pârâta criticând-o ca
fiind nelegală și netemeinică,
soluționând admiterea recursului, casarea
hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la
instanța de fond pentru
refacerea expertizei sau în subsidiar modificarea
deciziei recurate, în
sensul admiterii recursului și respingerii acțiunii
reclamantei.
Reclamanta
intimată a solicitat restituirea în natură pe același
amplasament, a
cotei de 2262/456669 parte din pășunea comunală
înscrisă în CF col. nr. 21 Timișoara.
Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001,
a constatat că
reclamanta face dovada
calității de persoană îndreptățită și a dreptului
de proprietate invocat
în conformitate cu art. 3 și 4 din Legea nr.
10/2001
dar și faptul că cererea de retrocedare a imobilului înscris în
CF nr. 21 (pășune M.) nu face obiectul Legii nr. 10/2001.
Astfel, terenul
ce formează pășunea M., face obiectul unor
lucrări de interes public aprobată prin H.C.L. nr. 230/1999,
H.C.L. nr.
204/2009 iar prin adresa nr. DO
6x2-
674
din 17 noiembrie 2003 a Serviciului Administrare Fond funciar s-a arătat că
pășunea a fost
reconstruită și
trecută în proprietatea privată a M. Timișoara
în administrarea P.M. Timișoara în baza Legii nr.
18/1991 prin
Ordinul Prefectului nr. 947 din 24 iunie 1999, Comisia
de aplicare a Legii nr. 10/2001, arătând că terenul revendicat nu poate
face obiectul vreunei retrocedări în natură.
Astfel, Legea nr.
10/2001 prevede că se vor atribui persoanelor
îndreptățite, bunuri sau imobile
proprietatea S.R. și nu a
unităților administrativ teritoriale, neputându-se
confunda patrimoniul
Statului Român cu cel al unităților administrativ
teritoriale.
Hotărârea este
pronunțată cu depășirea puterii judecătorești.
Terenul în litigiu a fost afectat de
lucrări de interes public demolate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001,
terenul fiind preluat de S.R. în baza Decretului nr. 111/1995, din
patrimoniul fostei Asociații de Pășunat C., unde
constituia
aportul în asociație al acestora.
În aceste
condiții, îndreptățire la cererea de restituire avea doar
Asociația de Pășunat C.
Datorită faptului
că restituirea în natură a pășunii pe vechiul
amplasament sau atribuirea unei
pășuni în echivalent nu este posibilă
pentru cota de 2262/456.669 părți, înscrisă în CF nr. 10933
Timișoara
și 10788 Timișoara (CF col. nr. 21 Timișoara) s-au acordat despăgubiri
reclamantei în
condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Restituirea în
natură nu este posibilă, deoarece prin H.C.L. nr.
230/1999, H.C.L. nr. 2009/2003 și H.C.L.
271/2003, s-au aprobat
planurile
urbanistice pe terenul ce formează Pășunea M., a fost
atribuit M. Timișoara în termenul Legii nr. 18/1991,
astfel
încât în prezent terenul este
ocupat, și în mod corect s-au acordat
despăgubiri.
Prin sentința
civilă nr. 499/2006 pronunțată de Tribunalul Timiș,
a rămas definitivă și irevocabilă prin
decizia civilă nr. 769/2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, s-a dispus
respingerea acțiunii Consiliului Județean Timiș de a constata nelegalitatea
Ordinului Prefectului Județului Timiș constatând
irevocabil legalitatea
Ordinului Prefectului Județului Timiș.
Pe terenul ce constituie Pășunea M.
s-a aprobat execuția P.G., a Cimitirului Ortodox al Parohiei Ortodoxe B., a
Cimitirului M. Ortodox și a zonei de locuințe,
str. Locotenent
Balea, respectiv
atribuirea a 320 de parcele către tinerii căsătoriți în
baza Legii nr. 15/2003.
De asemenea prin
procesul verbal de afișare nr. s.c. 2007 - 8254
din 6 aprilie 2007 se aduce la
cunoștința publică faptul că P.
M. Timișoara nu deține bunuri disponibile sau servicii
care
pot
fi acordate în compensare, prin urmare nefiind posibilă acordarea
de bunuri în
compensare reclamantei urmând a i se acorda despăgubiri.
Expertiza
judiciară efectuată în cauză nu a fost competentă așa
cum a solicitat
prin obiecțiunile depuse prin registratura Tribunalului
Timiș, la data de 21 mai 2008.
Astfel, prin
obiecțiuni a arătat că expertul nu este echidistant deoarece concluziile o
favorizează doar pe reclamantă: nu conțin
posibilitatea acordării despăgubirilor; lasă să se
întrevadă posibilitatea
restituirii
în natură, a bunului deținut de reclamantă înainte de
expropriere, făcându-se referire la Hotărârile Consiliului local, fără
a
preciza că nu s-au putut începe
lucrările de infrastructură datorită
multitudinii litigiilor aflate pe
rol.
Tot astfel, A.N.R.P.
a
comunicat
recurentei că bunurile care au aparținut formelor asociative
de proprietate
nu pot fi restituite decât tot acestor organizații însă
neputându-se
restitui persoanelor care au depus cereri individuale.
Motivată în drept pe dispozițiile art.
304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
, Legea nr. 10/2001,
Titlul VII al Legii nr. 247/2005
modificat prin O.U.G. nr. 81/2007, H.C.L.
nr. 230/1991, H.C.L. nr. 204/2003 și H.C.L. nr. 27/2003.
Reclamanta a formulat întâmpinare
solicitând respingerea
recursului motivând în
esență punctul său de vedere astfel.
În primul rând
s-a statuat irevocabil că terenul înscris în CF nr.
21 Timișoara din
care face parte și cel în litigiu, face obiectul Legii nr.
10/2001, ca
efect al sentinței civile nr. 1573 din 17 decembrie 2004
pronunțată de Tribunalul Timiș rămasă
irevocabilă.
Pe de altă
parte, este posibilă restituirea în natură recurenta
conformându-se
într-o altă situație dispozițiilor instanței.
Critica
raportului de expertiză tehnică făcută în apel revocă
afectațiunea bunului.
Examinând cererea
de recurs instanța reține următoarele:
Despre depășirea
limitelor puterii judecătorești (motiv de recurs
prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ.),
în prezenta cauză nu poate fi vorba deoarece nu s-a încercat nici o
modalitate de încălcare de către instanță a
autorității legislative ori
executive în sensul substituirii instanței,
situație în care nu pot fi
analizate
criticile aduse deciziei recurate ca aparținând motivului de
recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ.
Tot astfel,
hotărârea nu este susceptibilă de a fi examinată nici
prin intermediul
motivului de recurs indicat de parte ca aparținând pct.
8 al art. 304 C. proc. civ., deoarece
instanța nu a avut de
examinat un act
juridic pe care să-l fie denaturat ca interpretare, prin
conferirea unui alt înscris, și nici chiar
recursul nu a arătat în ce constă
schimbarea
naturii acțiunii în înțelesul unei expertize.
Critica
recurentei vizând expertiza efectuată în cauză aparține
motivului de
recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ.,
în prezent abrogat.
În cauză însă,
sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
care permit instanței să analizeze
criticile aduse
deciziei recurate care
privesc următoarele împrejurări: excluderea
posibilității juridice a
reclamantei de a formula cerere de restituire
calitate
pe care o are doar Asociația de Pășunat C.; excluderea
posibilității juridice de a se restitui terenul
în natură; afectațiunea
imobilului unor lucrări de interes public.
Astfel,
împrejurarea că Asociația de Pășunat C. era
proprietara terenului la data
preluării de către stat, nu exclude aplicarea
art. 3 lit. b) coroborat cu art. 4 alin. (3) și (4) din
Legea nr. 10/2001, contestatoarea fiind persoană îndreptățită la acordarea
măsurilor
reparatorii reglementate de Legea
nr. 10/2001 în sensul textelor citate reclamanta fiind moștenitoare în cota de
1/1 conform certificatului de
calitate
de moștenitor nr. 265 din 12 iulie 2002, a imobilului situat în
Timișoara,
pășunea O.B. în cota de 2262/456669 părți, conform
detaliilor din CF 10933 Timișoara (1487 părți din 456669 și OF 10788
Timișoara (775 din 456665) ca succesoare a
numitului S.I.
Prin urmare,
calitatea de persoană îndreptățită nu este contestată
nici de recurentă
din moment ce prin dispoziția contestată s-a respins
doar restituirea
în natură, iar pe de altă parte procesul verbal din 27
noiembrie 1943 al Asociației de
Pășunat C. face dovada dreptului antecesorului reclamantei.
Deoarece nu au fost probate
împrejurări care să excludă de la aplicarea dispozițiilor art. 3 lit. b)
instanța reține că în mod corect instanța de apel a reținut calitatea de
persoană îndeplinită a reclamantei.
Critica vizând
imposibilitatea restituirii în natură a imobilului
deoarece se află în proprietatea
Municipiului Timișoara nu este întemeiată.
Faptul că în
prezent imobilul se află în proprietatea Municipiului
Timișoara nu constituie un impediment
pentru restituirea în natură, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 21 alin.
(4) și (9) ale Legii nr. 10/2001 aplicate corect de instanță.
Referitor la
afectațiunea imobilului unor lucrări de interes public,
instanța reține că potrivit art. 10 alin.
(4) din Legea nr. 10/2001 este
permisă
restituirea în natură a bunurilor fără construcții afectate de lucrări cu
investiții de interes public, aprobate, dacă nu a început
construcția acestora ori lucrările aprobate au
fost abandonate.
În cauză, raportul de expertiză arată
că suprafața restituită în
natură este
liberă și este identificată, măsura fiind în conformitate cu
art. 4 alin.
(1) din aceeași lege.
În consecință,
criticile aduse deciziei recurate sunt neîntemeiate și în conformitate cu art. 312
C. proc. civ., se va dispune
respingerea
recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de pârâtul P.M. Timișoara împotriva deciziei nr. 268
din 20 noiembrie
2008 a
Curții de Apel Timișoara, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi
28 ianuarie 2010.