ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 28.01.2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 579/2010

HOTĂRÂRE

28.01.2010

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 579/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2987 din 11 septembrie 2008

pronunțată de Tribunalul Timiș s-a dispus admiterea contestației formulate de

contestatoarea L.C. împotriva dispoziției nr. 1292 din 16 aprilie 2007 emisă de

Primarul Municipiului Timișoara.

S-a dispus anularea dispoziției nr. 1292 din 16

aprilie 2007 emisă de Primarul Municipiului Timișoara.

S-a dispus restituirea în natură a bunului situat în

Timișoara, înscris în C.F. colectiv nr. 21 Timișoara în cotă parte de

2262/456669 părți conform dezbaterilor din C.F. nr. 10933 Timișoara (1487 părți

din 456669) și C.F. nr. 10788 Timișoara (775 părți din 456669) în suprafață de 0,86 ha (8600 mp).

Pârâtul a fost obligată să plătească cheltuieli de

judecată în sumă de 1.500 lei.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut

următoarele:

Contestatoarea a solicitat anularea Dispoziției nr.

1292 din 16 aprilie 2007 emisă de Primarul Municipiului Timișoara prin care i

s-a respins notificarea formulată în condițiile Legii nr. 10/2001, cu motivarea

că terenul revendicat nu este identificat și reprezintă cote părți din pășunea

O.B., iar aceasta este afectată de lucrări de interes public.

În cauză, contestatoarea a făcut dovada faptului că

este persoană îndreptățită la restituirea bunului precum și a dreptului pretins

prin înscrisurile depuse la dosar și mai ales prin C.F. colectiv 21 Timișoara

cât și a C.F.-urilor individuale 10933 Timișoara, 10788 Timișoara, a fișei

cadastrale cât și a expertizei efectuate în cauză din a cărei concluzii rezultă

că din întreaga suprafață de teren măsurată, de 101 ha, suprafața de 5051 mp reprezentând teren liber de construcții.

Or, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

și pot restitui suprafețele solicitate de către mai multe persoane îndreptățite

și composesorate ale unui bun imobil atunci când dreptul de proprietate se

constată și se stabilește în cote părți ideale.

De asemenea, pct. 4 – 1 din H.G. nr. 250/2007 privind

aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, este

posibilă restituirea aceluiași imobil când este solicitată de mai multe

persoane îndreptățite care invocă un titlu de proprietate.

În cazul în care o parte din foștii proprietari

solicită restituirea în natură, decizia ce urmează a se emite, se va limita la

cotele ideale cuvenite foștilor proprietari.

Terenul solicitat de reclamantă, reprezintă o cotă

ideală din fosta pășune comunală înscrisă în C.F.-ul colectiv 21 Timișoara și

identificată de către expert P.G. și prin care aceasta arată că terenul

identificat și delimitat este liber nefiind construcții pe acesta.

De altfel, art. 10 alin. (4) din Legea nr. 10/2001

prevede că restituirea în natură este posibilă pentru terenurile fără

construcții chiar dacă sunt afectate de lucrări de investiții de interes public

dar unde nu au început construcția acestuia sau a unor lucrări aprobate și

abandonate.

Regula generală devenită principiu este restituirea

în natură a imobilelor care fac obiectul Legii nr. 10/2001 ca fiind consacrată

ca și principiu la art. 7 din Legea nr. 10/2001.

Articolul 9 din Legea nr. 10/2001 prevede restituirea

în natură a imobilelor în starea în care se află la data cererii de restituire

și libere de orice sarcini.

În concluzie, instanța a reținut constatarea ca fiind

întemeiată și a admis-o cu obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 268 din 20 noiembrie 2008

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara s-a dispus respingerea apelului declarat

de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara împotriva sentinței civile nr. 2987

din 11 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș și obligarea pârâtului

apelant la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată, către reclamantă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut

următoarele:

Solicitarea de a se desființa sentința cu trimiterea

cauzei spre rejudecare a fost respinsă deoarece art. 297 alin. (1) C. proc.

civ. această soluție nu poate fi dispusă decât în două situații, respectiv,

când instanța a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau

atunci când judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată.

Pe de altă parte, apelul fiind devolutiv, apelantul

ar fi putut solicita efectuarea unei contraexpertize în apel, lucru nesolicitat

însă.

Raportul de expertiză nu trebuia însă refăcut,

deoarece expertul a avut în vedere obiectivele stabilite de instanță, fără ca

sancțiunile formulate de pârât să se vizeze.

Critica privitoare la împrejurarea că bunurile în

litigiu nu fac obiectul Legii nr. 10/2001 nu este întemeiată, deoarece rezultă

contrariul din sentința civilă nr. 1573/2004 a Tribunalului Timiș rămasă

irevocabilă prin decizia civilă nr. 2928/2006 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, precum și din dispoziția atacată.

Instanța a reținut că în mod corect instanța de fond

a stabilit situația de fapt în baza raportului de expertiză potrivit cu care

suprafața de 101 ha și 5051 mp teren este liberă de construcții.

Dispozițiile legale incidente în cauză sunt art. 7 alin.

(1), art. 9 alin. (1), art. 10 alin. (1) din Legea nr. 1072001, art. 4.1, art. 6.1

din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta

criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, soluționând admiterea recursului,

casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond

pentru refacerea expertizei sau în subsidiar modificarea deciziei recurate, în

sensul admiterii recursului și respingerii acțiunii reclamantei.

Reclamanta intimată a solicitat restituirea în natură

pe același amplasament, a cotei de 2262/456669 parte din pășunea comunală înscrisă

în C.F. col. nr. 21 Timișoara.

Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, a constatat

că reclamanta face dovada calității de persoană îndreptățită și a dreptului de

proprietate invocat în conformitate cu art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001

dar și faptul că cererea de retrocedare a imobilului înscris în C.F. nr. 21

(pășune Mehala) nu face obiectul Legii nr. 10/2001.

Astfel, terenul ce formează pășunea Mehala, face

obiectul unor lucrări de interes public aprobată prin HCL nr. 230/1999, HCL nr.

204/2009 iar prin adresa nr. DO 6 x 2 – 674 din 17 noiembrie 2003 a Serviciului Administrare Fond funciar s-a arătat că pășunea a fost reconstruită și trecută în

proprietatea privată a Municipiului Timișoara în administrarea Primăriei

municipiului Timișoara în baza Legii nr. 18/1991 prin Ordinul Prefectului nr.

947 din 24 iunie 1999, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, arătând că

terenul revendicat nu poate face obiectul vreunei retrocedări în natură.

Astfel, Legea nr. 10/2001 prevede că se vor atribui persoanelor

îndreptățite, bunuri sau imobile proprietatea Statului Român și nu a unităților

administrativ teritoriale, neputându-se confunda patrimoniul Statului Român cu

cel al unităților administrativ teritoriale.

Hotărârea este pronunțată cu depășirea puterii

judecătorești.

Terenul în litigiu a fost afectat de lucrări de

interes public demolate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001,

terenul fiind preluat de Statul Român în baza Decretului nr. 111/1995, din

patrimoniul fostei Asociații de Pășunat „Concordia”, unde constituia aportul în

asociație al acestora.

În aceste condiții, îndreptățire la cererea de

restituire avea doar Asociația de Pășunat Concordia.

Datorită faptului că restituirea în natură a pășunii

pe vechiul amplasament sau atribuirea unei pășuni în echivalent nu este

posibilă pentru cota de 2262/456.669 părți, înscrisă în C.F. nr. 10933

Timișoara și 10788 Timișoara (C.F. col. nr. 21 Timișoara) s-au acordat

despăgubiri reclamantei în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Restituirea în natură nu este posibilă, deoarece prin

HCL nr. 230/1999, HCL nr. 2009/2003 și HCL 271/2003, s-au aprobat planurile

urbanistice pe terenul ce formează Pășunea Mehala, a fost atribuit Municipiului

Timișoara în termenul Legii nr. 18/1991, astfel încât în prezent terenul este

ocupat, și în mod corect s-au acordat despăgubiri.

Prin sentința civilă nr. 499/2006 pronunțată de

Tribunalul Timiș, a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.

769/2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, s-a dispus respingerea

acțiunii Consiliului Județean Timiș de a constata nelegalitatea Ordinului

Prefectului Județului Timiș constatând irevocabil legalitatea Ordinului

Prefectului Județului Timiș.

Pe terenul ce constituie Pășunea Mehala s-a aprobat

execuția Porții Gros, a Cimitirului Ortodox al Parohiei Ortodoxe Banat, a

Cimitirului Militar Ortodox și a zonei de locuințe, respectiv atribuirea a 320

de parcele către tinerii căsătoriți în baza Legii nr. 15/2003.

De asemenea prin procesul verbal de afișare nr. s.c.

2007 – 8254 din 6 aprilie 2007 se aduce la cunoștința publică faptul că

Primăria Municipiului Timișoara nu deține bunuri disponibile sau servicii care

pot fi acordate în compensare, prin urmare nefiind posibilă acordarea de bunuri

în compensare reclamantei urmând a i se acorda despăgubiri.

Expertiza judiciară efectuată în cauză nu a fost

competentă așa cum a solicitat prin obiecțiunile depuse prin registratura Tribunalului

Timiș, la data de 21 mai 2008.

Astfel, prin obiecțiuni a arătat că

expertul nu este echidistant deoarece concluziile o favorizează doar pe

reclamantă: nu conțin posibilitatea acordării despăgubirilor; lasă să se

întrevadă posibilitatea restituirii în natură, a bunului deținut de reclamantă

înainte de expropriere, făcându-se referire la Hotărârile Consiliului local, fără a preciza că nu s-au putut începe lucrările de

infrastructură datorită multitudinii litigiilor aflate pe rol.

Tot astfel Asociația Națională pentru

Restituirea Proprietății a comunicat recurentei că bunurile care au aparținut

formelor asociative de proprietate nu pot fi restituite decât tot acestor

organizații însă neputându-se restitui persoanelor care au depus cereri

individuale.

Motivată în drept pe dispozițiile art.

304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., Legea nr. 10/2001, Titlul VII al Legii nr.

247/2005 modificat prin O.U.G. nr. 81/2007, HCL nr. 230/1991, HCL nr. 204/2003

și HCL nr. 27/2003.

Reclamanta a formulat întâmpinare solicitând

respingerea recursului motivând în esență punctul său de vedere astfel.

În primul rând s-a statuat irevocabil că

terenul înscris în C.F. nr. 21 Timișoara din care face parte și cel în litigiu,

face obiectul Legii nr. 10/2001, ca efect al sentinței civile nr. 1573 din 17

decembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Timiș rămasă irevocabilă.

Pe de altă parte, este posibilă

restituirea în natură recurenta conformându-se într-o altă situație

dispozițiilor instanței.

Critica raportului de expertiză tehnică

făcută în apel revocă afectațiunea bunului.

Examinând cererea de recurs instanța

reține următoarele:

Despre depășirea limitelor puterii

judecătorești (motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 4 C.

proc. civ.) în prezenta cauză nu poate fi vorba deoarece nu s-a încercat nici o

modalitate de încălcare de către instanță a autorității legislative ori

executive în sensul substituirii instanței, situație în care nu pot fi

analizate criticile aduse deciziei recurate ca aparținând motivului de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ.

Tot astfel, hotărârea nu este

susceptibilă de a fi examinată nici prin intermediul motivului de recurs

indicat de parte ca aparținând pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., deoarece

instanța nu a avut de examinat un act juridic pe care să-l fie denaturat ca

interpretare, prin conferirea unui alt înscris, și nici chiar recursul nu a

arătat în ce constă schimbarea naturii acțiunii în înțelesul unei expertize.

Critica recurentei vizând expertiza

efectuată în cauză aparține motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C.

proc. civ., în prezent abrogat.

În cauză însă, sunt incidente

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. care permit instanței să analizeze

criticile aduse deciziei recurate care privesc următoarele împrejurări:

excluderea posibilității juridice a reclamantei de a formula cerere de

restituire calitate pe care o are doar Asociația de Pășunat Concordia;

excluderea posibilității juridice de a se restitui terenul în natură;

afectațiunea imobilului unor lucrări de interes public.

Astfel, împrejurarea că Asociația de

Pășunat Concordia era proprietara terenului la data preluării de către stat, nu

exclude aplicarea art. 3 lit. b) coroborat cu art. 4 alin. (3) și (4) din Legea

nr. 10/2001, contestatoarea fiind persoană îndreptățită la acordarea măsurilor

reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001 în sensul textelor citate

reclamanta fiind moștenitoare în cota de 1/1 conform certificatului de calitate

de moștenitor nr. 265 din 12 iulie 2002, a imobilului situat în Timișoara, pășunea O.B. în cota de 2262/456669 părți, conform detaliilor din C.F. 10933

Timișoara (1487 părți din 456669 și C.F. 10788 Timișoara (775 din 456665) ca

succesoare a numitului S.I.

Prin urmare, calitatea de persoană

îndreptățită nu este contestată nici de recurentă din moment ce prin dispoziția

contestată s-a respins doar restituirea în natură, iar pe de altă parte

procesul verbal din 27 noiembrie 1943 al Asociației de Pășunat Concordia face

dovada dreptului antecesorului reclamantei.

Deoarece nu au fost probate

împrejurări care să excludă de la aplicarea dispozițiilor art. 3 lit. b)

instanța reține că în mod corect instanța de apel a reținut calitatea de

persoană îndeplinită a reclamantei.

Critica vizând imposibilitatea