ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3442/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3442/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrata la Tribunalul Timiș sub nr. 1899/30/ din 12

februarie 2008, reclamanta B.M., a chemat în judecată pe pârâții PRIMARUL

MUNICIPIULUI TIMIȘOARA

și

STATUL

ROMÂN PRIN MINISTERUL

FINANȚELOR BUCUREȘTI și a solicitat

anularea Dispoziției nr. 1298 din 16 aprilie 2007 a Primarului Municipiului

Timișoara, dată în dosarul administrativ nr. 2401, care i-a fost comunicată la

15 ianuarie 2008 și prin care i s-a respins notificarea nr. 154 din 11

februarie 2002, referitoare la imobilul cu nr. top.17802 si 17803 constând in

casă, curte și grădină în suprafață de 691 mp.

Contestatoarea a solicitat, ca entitatea investita in baza Legii nr.

10/2001, să-i acorde, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, măsuri

reparatorii alternative prin compensare cu orice bunuri sau servicii

disponibile care sunt acceptate de persoana îndreptățită [art. 1 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001 rap. la art. 1.7 din H.G. nr. 498/2003].

In principal, a

solicitat aplicarea art. 1.7 din H.G. nr. 498/2003 sau acordarea unor

despăgubiri în condițiile si cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr.

10/2001.

În

subsidiar, a solicitat sa se dispună aducerea la îndeplinire a masurilor

prevăzute de Legea nr. 10/2001 de către Primarul Mun. Timișoara în sensul obligării

la emiterea unei Dispoziții privind stabilirea si acordarea unor măsuri

reparatorii conf. art. 33 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Contestatoarea a arătat că

imobilul ce formează obiectul notificării a fost preluat abuziv de către Statul

Român, în baza art. 2 lit. d) din Decretul nr. 111/1951.

Ea susține că, conform art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998,

valabilitatea titlului impune concordanța lui cu legile în vigoare la data

preluării imobilului prevederile Decretului nr. 111/1951 au nesocotit

caracterul perpetuu al dreptului de proprietate, deoarece reglementau trecerea

în proprietatea statului a bunurilor fără stăpân, iar conform Instrucțiunilor

MF nr. 1529 din 02 aprilie 1963, erau fără stăpân, bunurile în legătura cu care

titularul lor necunoscut sau absent nu a făcut niciun act de administrare. Ori

după cum rezultă din actele anexate asupra bunurilor aparținând antecesorilor,

s-au făcut acte de administrare de către familia sa.

S-a

mai arătat că, față de principiul supremației Constituției față de celelalte

legi, se impune a se reține că, prevederile decretului contraveneau

Constituției care cuprindea norme de protecție generală a proprietății

personale, de asemenea acest act normativ a fost aplicat și cu încălcarea disp.

art. 480-481 C. civ. În concluzie, solicită să se constate că titlul statului

privind imobilul în litigiu nu este valabil, că imobilul a fost preluat abuziv.

În

susținerea acțiunii, contestatoarea și-a dovedit calitatea de persoană

îndreptățită cu: certificatul de moștenitor nr. 77/1961, sentința civilă nr.

4014 din 12 aprilie 2006 a Judecătoriei Timișoara pronunțată în dosarul nr.

16766/2005, declarația autentificată în limba română și original, dovada

faptului că antecesorul J.M. este una și aceeași persoană cu J.M. (fapt ce

rezultă din procura specială autentificată sub nr. 11770 din 01 noiembrie 1961),

cererea de autentificare adresată notarului, procura generală de administrare

autentificata sub nr. 11769 din 1 noiembrie 1961, decizia nr.

282 din 24 martie 1965 emisa de Sfatul Popular

Timișoara, înscrisuri din care rezultă că are

calitatea de unic

moștenitor acceptant după ambii proprietari tabulari.

Pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei si Finanțelor, D.G.F.P.

Timișoara prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția lipsei calității

procesuale pasive, iar pe fond respingerea acțiunii ca inadmisibilă,

neîntemeiată și nelegală, precum și respingerea cererii de a fi obligat la

cheltuieli de judecată.

Pârâții Municipiul Timișoara

și Consiliul Local Timișoara, prin întâmpinarea formulată au solicitat respingerea

contestației, învederând faptul că numita B.M.

a solicitat anularea certificatului de vacanță succesorală emis

Notariatul

de Stat al Regiunii Banat la data de 13 octombrie 1967 prin care s-a declarat

vacantă succesiunea defunctei I.M., decedată la 27 august 1960 în Timișoara,

însă prin sentința civilă nr. 2086/2003, pronunțată

în dosarul nr. 24060/2002 de

Judecătoria

Timișoara a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantă în mod

definitiv și irevocabil. Mai arată că împrejurarea că instanța a constatat

calitatea de

moștenitoare a reclamantei nu o îndreptățește pe aceasta la

acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 privind imobilul

in litigiu, imobilul trecând

în

proprietatea Statului în baza unei vacanțe succesorale ce nu face obiectul

Legii

nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 3904 din 16 aprilie 2007

Tribunalul Timiș a respins

contestația formulată de contestatoarea B.M., în

contradictoriu cu

intimații Primarul

Municipiului Timișoara și Statul Român reprezentat de Ministerul

Finanțelor

Publice prin D.G.F.P. Timiș.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a

reținut că imobilul înscris

in C.F. nr. 10416 Timișoara, nr. 17802, casă și curte in

suprafață de 310 mp,

17803 mp, grădina in

suprafața de 381 mp, situat în Timișoara, a fost

proprietatea numitului I.M. si a soției Z.M., prin cumpărare în cote

egale.

La data de 21 octombrie 1964, în cartea funciară s-a

intabulat dreptul de proprietate al

Statului Român asupra întregului imobil cu titlu de

succesiune vacantă.

Cu notificarea

nr. 154 din 11 februarie 2002, contestatoarea a solicitat, în temeiul Legii nr.

10/2001 restituirea în natură a imobilului evidențiat mai sus, in calitate de

moștenitoare legală a foștilor proprietari tabulari, însă prin dispoziția nr. 1298

din 16 aprilie 2007

emisă de Primarul Municipiului

Timișoara, a fost respinsă

notificarea contestatoarei pe motiv că

imobilul a trecut in proprietatea Statului Român prin succesiune vacantă, ori

printre cazurile enumerate la art. 2 din legea reparatorie nu se regăsesc și

imobilele preluate prin succesiune vacantă.

Cum textul

normei cuprinsa in art. 2 nu poate fi extins si la alte categorii de imobile,

rezultă că imobilul în litigiu nu constituie obiect de reglementare al legii

reparatorii, motiv pentru care acest petit formulat în contradictoriu cu

intimatul

Primarul Municipiului Timișoara a

fost respins ca fiind neîntemeiat.

Cât privește pretențiile

formulate de contestatoare împotriva intimatului Statul Român reprezentat în

speță de Ministerul Finanțelor Publice, văzând că în speță Statul Român nu

participă în mod nemijlocit în nume propriu și nu este subiect de drepturi și

obligații, în raport de dispozițiile art. 25 din Decretul nr. 31/1954 și cu

observarea art. 137 alin. (1) C. proc. civ., s-a respins contestația față de

acest intimat pentru lipsa calității procesuale pasive.

Împotriva sentinței civile

nr. 3904 din 16 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș, reclamanta B.M. a

criticat hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate solicitând admiterea

apelului, schimbarea în totalitate a hotărârii primei instanțe în sensul

admiterii contestației așa cum a fost formulată, iar în subsidiar s-a solicitat

ca prin hotărârea pronunțată să-l oblige pe Primarul Municipiului Timișoara să

aducă la îndeplinire măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

În motivarea apelului s-a

arătat că prima instanță a interpretat eronat înscrisurile depuse la dosar, că

notificarea formulată în baza art. 22 din Legea nr. 10/2001 are valoare de

acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în

temeiul acestui act normativ, că, această împrejurare a fost constatată prin

sentința civilă nr. 4014 din 12 aprilie 2006 pronunțată de Judecătoria

Timișoara în dosar nr. 16766/2005, că nu a fost eliberat nici un certificat de

vacanță succesorală după antecesorii săi J.M. și M.J.

A susținut că antecesorii săi au avut calitatea de proprietari în cote

egale asupra imobilelor înscrise in C.F. 2579 Timișoara pe care le-au dobândit

prin cumpărare , că în anul 1964 în mod greșit a fost înscris dreptul de

proprietate al Statului Român cu titlu de succesiune vacantă deoarece

antecesorul său, J.M. acceptase succesiunea după defuncta sa soție M.J. încă

din anul 1961 în baza Certificatului de Moștenitor nr. 77/1961 eliberat conf.

Decretului nr.

31/1944, mai mult printr-o

hotărâre judecătorească irevocabilă și anume prin sentința

civilă nr.

2376 din 12 aprilie 1963 pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului

Timișoara, certificatul de vacanță succesorală a fost anulat.

În ce privește

calitatea reclamantei de unică moștenitoare după defuncții M.J. și J.M., apelanta

a susținut că M.J. a fost proprietară a mai multor imobile, că moștenitorul

acesteia a fost stabilit cu autoritate

de

lucru judecat în persoana numitului J.M., pe care apelanta îl moșt

enește,

că bunurile au fost preluate în mod abuziv de la J.M. iar prin art. 4 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001, toți succesibilii au fost repuși în termenul de acceptare

al succesiunii după autorii lor, deposedați abuziv și care au decedat anterior

apariției Legii nr. 10/2001.

În legătură cu aplicabilitatea Decretului nr. 111/1951, apelanta a

susținut că prin art. 1 lit. d) din Legea nr. 10/2001 a fost confirmat

caracterul abuziv al preluării imobilului în temeiul acestui act normativ, mai

mult Decretul nr. 111/1951 a fost declarat neconstituțional în raport cu

Constituția din 1948 fiind contrar prevederilor art. 481 C. civ.

În

concluzie, reclamanta apelantă a arătat că imobilul în litigiu a fost preluat

abuziv, că titlul statului nu este valabil,

încălcând dispozițiile Constituției și Declarației

Universale a

Drepturilor Omului și ca atare are calitatea de persoană îndreptățită la

măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

În

drept, apelul a fost motivat pe dispozițiile cuprinse în art. 282 și urm C.

proc. civ., art. 689, art. 700 C. civ., Decretul nr. 319/1944, Decretul nr. 40/1960,

Legea nr. 136/1995, Legea nr. 10/2001.

Analizând

legalitatea și temeinicia hotărârii apelate în raport de motivele de apel

invocate și dispozițiile cuprinse în art. 292 și urm. C. proc. civ., Curtea a stabilit

că apelul este fondat pentru următoarele considerente:

Așa

cum a reținut prima instanță, starea de fapt este următoarea:

Imobilul revendicat de reclamanta B.M., prin

procedura instituită

de Legea nr. 10/2001, este înscris in C.F. nr. 10416 Timișoara, nr.

17802, constând în casă si curte în suprafață de 310 mp, nr.top 17803, gradina

in suprafața de 381 mp, situat in Timișoara, și a fost proprietatea numitului J.M.

și a soției Z.M., dobândit prin cumpărare.

Reclamanta

este moștenitoarea legală a foștilor proprietari tabulari ai imobilului, fapt

ce rezultă din certificatul de moștenitor nr. 77/1961, sentința civilă nr. 4014

din 12 aprilie 2006 a Judecătoriei Timișoara pronunțată în dosarul nr.

16766/2005, declarația autentificată în limba română și original, în sensul că

antecesorul J.M. este una si aceeași persoana cu J.M. (fapt ce rezultă din

procura speciala autentificată sub nr. 11770 din 01 noiembrie 1961), cererea de

autentificare adresată notarului, procura generală de administrare

autentificată sub nr. 11769 din 1 noiembrie 1961, decizia nr. 282 din 24 martie

1965 emisa de Sfatul Popular Timișoara.

La

data de 21 octombrie 1964, în Cartea Funciară s-a intabulat dreptul de

proprietate al Statului Roman asupra întregului imobil cu titlu de succesiune

vacantă, deși certificatul de vacanță succesorală fusese anulat prin sentința

civilă nr. 23.776 din 12 aprilie 1963 pronunțată de Tribunalul Popular al

Orașului și Raionului Timișoara, în dosarul nr. 11.442/1962; mai mult,

succesiunea fusese dezbătură și era deja eliberat certificatul de moștenitor

nr. 77/1961 în favoarea soțului supraviețuitor al defunctei M.J., numitul J.M.

Apoi, cu notificarea nr. 154 din 11 februarie 2002, contestatoarea a

solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a Legii nr. 10/2001,

restituirea în natură a imobilului, în calitate de moștenitoare legală

a foștilor proprietari tabulari, însă notificarea

a fost respinsă prin dispoziția nr.

1298 din 16 aprilie 2007 emisă de

Primarul Municipiului Timișoara, pe motiv că imobilul trecut în proprietatea

Statului Roman prin succesiune vacantă, ori printre cazurile enumerate la art.

2 din legea reparatorie nu se regăsesc si imobilele preluate prin succesiune

vacantă.

Prima instanță a reținut că obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001

vizează regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv in perioada 6

martie 1945 - 22 decembrie 1989 și că, potrivit art. 1 din lege, imobilele

preluate abuziv de stat de organizațiile cooperatiste sau de orice alte

persoane juridice în perioada de referință

precum

și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și

nerestituite,

se restituie în natură,

in condițiile acestei legi.

Curtea de Apel

a considerat că soluția primei instanțe este greșită.

Într-adevăr, categoria de imobile preluate abuziv în sensul legii

reparatorii este enumerată limitativ de către art. 2 din lege, iar în cuprinsul

acestui articol nu se regăsesc și im

obilele

trecute în proprietatea Statului Român prin succesiune vacantă,

s-a

arătat că în mod eronat a fost înscris în cartea funciară 10416 Timișoara

dreptul de proprietate al statului, prin succesiune vacantă. Instanța a

considerat în mod eronat câtă vreme certificatul de vacanță succesorală fusese

irevocabil anulată prin sentința civilă nr. 23.776 din 12 aprilie 1963

pronunțată de Tribunalul Popular al Orașului și Raionului Timișoara în dosarul

nr. 11.442/1962.

Față de cele ce preced, Curtea văzând că prima instanță a soluționat

procesul fără a intra în cercetarea fondului, în temeiul art. 297 C. proc. civ.,

a admis apelul declarat de contestatoarea B.M., împotriva sentinței civile nr.

3904 din 16 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr.

1899/30/2008, a desființat sentința civilă

apelată și a trimis dosarul la

prima instanță pentru rejudecarea pe fond

a cauzei.

Împotriva deciziei a declarat recurs Primarul Municipiului Timișoara

care a susținut următoarele critici de nelegalitate a deciziei atacate:

Hotărârea este lipsită de temei legal, neavându-se în vedere probatoriul

administrat în cauză; instanța de apel, în mod eronat a reținut faptul că

instanța de fond a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului.

Instanța de fond a reținut în mod corect faptul că imobilul situat în

Timișoara, casă și curte în suprafață de 310 mp grădină în suprafață de 381 mp,

a fost proprietatea numitului J.M. și Z.M. prin cumpărare în cote egale.

Se consideră că obiectul de reglementare conform Legii nr. 10/2001

vizează regimul juridic al unor imobile preluate abuziv, iar categoria de

astfel de imobile sunt enumerate în mod limitativ în art. 2.

Se invocă în drept prevederile art. 8 și art. 9 din Legea nr. 10/2001.

Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs și a

dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că

recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Instanța de apel a interpretat și aplicat în mod just dispozițiile art.

297 C. proc. civ., considerând că prima instanță nu a intrat în cercetarea

fondului.

Obiectul acțiunii deduse judecății îl constituie anularea dispoziției

nr. 1298 din 16 aprilie 2007 a Primarului Municipiului Timișoara precum și

restituirea imobilului în natură sau acordarea de despăgubiri în condițiile

legii speciale de reparație.

Așa cum a considerat în mod just și instanța de apel, prin respingerea

acțiunii formulate de reclamantă prin invocarea textului art. 2 din Legea nr.

10/2001 care nu ar prevede categoria imobilelor trecute în proprietatea

statului prin succesiune vacantă, practic, Tribunalul a soluționat acțiunea

fără a intra în cercetarea fondului cauzei, și ignorându-se sentința civilă nr.

23776 din 12 aprilie 1963 pronunțată de Tribunalul Popular al Orașului și

Raionului Timișoara, prin care s-a anulat certificatul de vacanță succesorală

al statului.

Nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6-9

C. proc. civ., deoarece hotărârea pronunțată de Curtea de Apel nu este lipsită

de temei legal, fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor

legale.

Susținerile recurentului Primarul Municipiului Timișoara privind

obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001, nu pot conduce la reținerea

nelegalității deciziei recurate, ele pot fi avute în vedere cu ocazia

rejudecării cauzei la instanța de fond.

Pentru aceste considerente, se va respinge recursul ca nefondat și în

baza art. 312 C. proc. civ. se va menține decizia civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara împotriva deciziei civile nr. 163

din 11 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3

iunie 2010.