ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3442/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrata la Tribunalul Timiș sub nr. 1899/30/ din 12 februarie 2008, reclamanta B.M., a chemat în judecată pe pârâții PRIMARUL

MUNICIPIULUI TIMIȘOARA

și STATUL

ROMÂN PRIN MINISTERUL

FINANȚELOR BUCUREȘTI și a solicitat anularea Dispoziției nr. 1298 din 16 aprilie 2007 a Primarului Municipiului Timișoara, dată în dosarul administrativ nr. 2401, care i-a fost comunicată la 15 ianuarie 2008 și prin care i s-a respins notificarea nr. 154 din 11 februarie 2002, referitoare la imobilul cu nr. top.17802 si 17803 constând in casă, curte și grădină în suprafață de 691 mp. Contestatoarea a solicitat, ca entitatea investita in baza Legii nr. 10/2001, să-i acorde, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, măsuri reparatorii alternative prin compensare cu orice bunuri sau servicii disponibile care sunt acceptate de persoana îndreptățită [art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 rap.

la art. 1.7 din H.G. nr. 498/2003]. In principal, a solicitat aplicarea art. 1.7 din H.G. nr. 498/2003 sau acordarea unor despăgubiri în condițiile si cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. În subsidiar, a solicitat sa se dispună aducerea la îndeplinire a masurilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 de către Primarul Mun. Timișoara în sensul obligării la emiterea unei Dispoziții privind stabilirea si acordarea unor măsuri reparatorii conf. art. 33 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Contestatoarea a arătat că imobilul ce formează obiectul notificării a fost preluat abuziv de către Statul Român, în baza art. 2 lit. d) din Decretul nr. 111/1951.

Ea susține că, conform art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, valabilitatea titlului impune concordanța lui cu legile în vigoare la data preluării imobilului prevederile Decretului nr. 111/1951 au nesocotit caracterul perpetuu al dreptului de proprietate, deoarece reglementau trecerea în proprietatea statului a bunurilor fără stăpân, iar conform Instrucțiunilor MF nr. 1529 din 02 aprilie 1963, erau fără stăpân, bunurile în legătura cu care titularul lor necunoscut sau absent nu a făcut niciun act de administrare. Ori după cum rezultă din actele anexate asupra bunurilor aparținând antecesorilor, s-au făcut acte de administrare de către familia sa. S-a mai arătat că, față de principiul supremației Constituției față de celelalte legi, se impune a se reține că, prevederile decretului contraveneau Constituției care cuprindea norme de protecție generală a proprietății personale, de asemenea acest act normativ a fost aplicat și cu încălcarea disp.

art. 480-481 C. civ. În concluzie, solicită să se constate că titlul statului privind imobilul în litigiu nu este valabil, că imobilul a fost preluat abuziv. În susținerea acțiunii, contestatoarea și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită cu: certificatul de moștenitor nr. 77/1961, sentința civilă nr. 4014 din 12 aprilie 2006 a Judecătoriei Timișoara pronunțată în dosarul nr. 16766/2005, declarația autentificată în limba română și original, dovada faptului că antecesorul J.M. este una și aceeași persoană cu J.M. (fapt ce rezultă din procura specială autentificată sub nr. 11770 din 01 noiembrie 1961), cererea de autentificare adresată notarului, procura generală de administrare autentificata sub nr. 11769 din 1 noiembrie 1961, decizia nr. 282 din 24 martie 1965 emisa de Sfatul Popular Timișoara, înscrisuri din care rezultă că are calitatea de unic moștenitor acceptant după ambii proprietari tabulari.

Pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei si Finanțelor, D.G.F.P. Timișoara prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond respingerea acțiunii ca inadmisibilă, neîntemeiată și nelegală, precum și respingerea cererii de a fi obligat la cheltuieli de judecată. Pârâții Municipiul Timișoara și Consiliul Local Timișoara, prin întâmpinarea formulată au solicitat respingerea contestației, învederând faptul că numita B.M. a solicitat anularea certificatului de vacanță succesorală emis Notariatul de Stat al Regiunii Banat la data de 13 octombrie 1967 prin care s-a declarat vacantă succesiunea defunctei I.M., decedată la 27 august 1960 în Timișoara, însă prin sentința civilă nr. 2086/2003, pronunțată în dosarul nr. 24060/2002 de Judecătoria Timișoara a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantă în mod definitiv și irevocabil.

Mai arată că împrejurarea că instanța a constatat calitatea de moștenitoare a reclamantei nu o îndreptățește pe aceasta la acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 privind imobilul in litigiu, imobilul trecând în proprietatea Statului în baza unei vacanțe succesorale ce nu face obiectul Legii nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 3904 din 16 aprilie 2007 Tribunalul Timiș a respins contestația formulată de contestatoarea B.M., în contradictoriu cu intimații Primarul Municipiului Timișoara și Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Timiș. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că imobilul înscris in C.F. nr. 10416 Timișoara, nr. 17802, casă și curte in suprafață de 310 mp, 17803 mp, grădina in suprafața de 381 mp, situat în Timișoara, a fost proprietatea numitului I.M.

si a soției Z.M., prin cumpărare în cote egale. La data de 21 octombrie 1964, în cartea funciară s-a intabulat dreptul de proprietate al Statului Român asupra întregului imobil cu titlu de succesiune vacantă. Cu notificarea nr. 154 din 11 februarie 2002, contestatoarea a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a imobilului evidențiat mai sus, in calitate de moștenitoare legală a foștilor proprietari tabulari, însă prin dispoziția nr. 1298 din 16 aprilie 2007 emisă de Primarul Municipiului Timișoara, a fost respinsă notificarea contestatoarei pe motiv că imobilul a trecut in proprietatea Statului Român prin succesiune vacantă, ori printre cazurile enumerate la art. 2 din legea reparatorie nu se regăsesc și imobilele preluate prin succesiune vacantă.

Cum textul normei cuprinsa in art. 2 nu poate fi extins si la alte categorii de imobile, rezultă că imobilul în litigiu nu constituie obiect de reglementare al legii reparatorii, motiv pentru care acest petit formulat în contradictoriu cu intimatul Primarul Municipiului Timișoara a fost respins ca fiind neîntemeiat. Cât privește pretențiile formulate de contestatoare împotriva intimatului Statul Român reprezentat în speță de Ministerul Finanțelor Publice, văzând că în speță Statul Român nu participă în mod nemijlocit în nume propriu și nu este subiect de drepturi și obligații, în raport de dispozițiile art. 25 din Decretul nr. 31/1954 și cu observarea art. 137 alin. (1) C. proc. civ., s-a respins contestația față de acest intimat pentru lipsa calității procesuale pasive.

Împotriva sentinței civile nr. 3904 din 16 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș, reclamanta B.M. a criticat hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate solicitând admiterea apelului, schimbarea în totalitate a hotărârii primei instanțe în sensul admiterii contestației așa cum a fost formulată, iar în subsidiar s-a solicitat ca prin hotărârea pronunțată să-l oblige pe Primarul Municipiului Timișoara să aducă la îndeplinire măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

În motivarea apelului s-a arătat că prima instanță a interpretat eronat înscrisurile depuse la dosar, că notificarea formulată în baza art. 22 din Legea nr. 10/2001 are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul acestui act normativ, că, această împrejurare a fost constatată prin sentința civilă nr. 4014 din 12 aprilie 2006 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 16766/2005, că nu a fost eliberat nici un certificat de vacanță succesorală după antecesorii săi J.M. și M.J. A susținut că antecesorii săi au avut calitatea de proprietari în cote egale asupra imobilelor înscrise in C.F. 2579 Timișoara pe care le-au dobândit prin cumpărare , că în anul 1964 în mod greșit a fost înscris dreptul de proprietate al Statului Român cu titlu de succesiune vacantă deoarece antecesorul său, J.M.

acceptase succesiunea după defuncta sa soție M.J. încă din anul 1961 în baza Certificatului de Moștenitor nr. 77/1961 eliberat conf. Decretului nr. 31/1944, mai mult printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă și anume prin sentința civilă nr. 2376 din 12 aprilie 1963 pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului Timișoara, certificatul de vacanță succesorală a fost anulat. În ce privește calitatea reclamantei de unică moștenitoare după defuncții M.J. și J.M., apelanta a susținut că M.J. a fost proprietară a mai multor imobile, că moștenitorul acesteia a fost stabilit cu autoritate de lucru judecat în persoana numitului J.M., pe care apelanta îl moșt enește, că bunurile au fost preluate în mod abuziv de la J.M.

iar prin art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, toți succesibilii au fost repuși în termenul de acceptare al succesiunii după autorii lor, deposedați abuziv și care au decedat anterior apariției Legii nr. 10/2001. În legătură cu aplicabilitatea Decretului nr. 111/1951, apelanta a susținut că prin art. 1 lit. d) din Legea nr. 10/2001 a fost confirmat caracterul abuziv al preluării imobilului în temeiul acestui act normativ, mai mult Decretul nr. 111/1951 a fost declarat neconstituțional în raport cu Constituția din 1948 fiind contrar prevederilor art. 481 C. civ. În concluzie, reclamanta apelantă a arătat că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv, că titlul statului nu este valabil, încălcând dispozițiile Constituției și Declarației Universale a Drepturilor Omului și ca atare are calitatea de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

În drept, apelul a fost motivat pe dispozițiile cuprinse în art. 282 și urm C. proc. civ., art. 689, art. 700 C. civ., Decretul nr. 319/1944, Decretul nr. 40/1960, Legea nr. 136/1995, Legea nr. 10/2001. Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii apelate în raport de motivele de apel invocate și dispozițiile cuprinse în art. 292 și urm. C. proc. civ., Curtea a stabilit că apelul este fondat pentru următoarele considerente: Așa cum a reținut prima instanță, starea de fapt este următoarea: Imobilul revendicat de reclamanta B.M., prin procedura instituită de Legea nr. 10/2001, este înscris in C.F. nr. 10416 Timișoara, nr. 17802, constând în casă si curte în suprafață de 310 mp, nr.top 17803, gradina in suprafața de 381 mp, situat in Timișoara, și a fost proprietatea numitului J.M.

și a soției Z.M., dobândit prin cumpărare. Reclamanta este moștenitoarea legală a foștilor proprietari tabulari ai imobilului, fapt ce rezultă din certificatul de moștenitor nr. 77/1961, sentința civilă nr. 4014 din 12 aprilie 2006 a Judecătoriei Timișoara pronunțată în dosarul nr. 16766/2005, declarația autentificată în limba română și original, în sensul că antecesorul J.M. este una si aceeași persoana cu J.M. (fapt ce rezultă din procura speciala autentificată sub nr. 11770 din 01 noiembrie 1961), cererea de autentificare adresată notarului, procura generală de administrare autentificată sub nr. 11769 din 1 noiembrie 1961, decizia nr. 282 din 24 martie 1965 emisa de Sfatul Popular Timișoara.

La data de 21 octombrie 1964, în Cartea Funciară s-a intabulat dreptul de proprietate al Statului Roman asupra întregului imobil cu titlu de succesiune vacantă, deși certificatul de vacanță succesorală fusese anulat prin sentința civilă nr. 23.776 din 12 aprilie 1963 pronunțată de Tribunalul Popular al Orașului și Raionului Timișoara, în dosarul nr. 11.442/1962; mai mult, succesiunea fusese dezbătură și era deja eliberat certificatul de moștenitor nr. 77/1961 în favoarea soțului supraviețuitor al defunctei M.J., numitul J.M.

Apoi, cu notificarea nr. 154 din 11 februarie 2002, contestatoarea a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului, în calitate de moștenitoare legală a foștilor proprietari tabulari, însă notificarea a fost respinsă prin dispoziția nr. 1298 din 16 aprilie 2007 emisă de Primarul Municipiului Timișoara, pe motiv că imobilul trecut în proprietatea Statului Roman prin succesiune vacantă, ori printre cazurile enumerate la art. 2 din legea reparatorie nu se regăsesc si imobilele preluate prin succesiune vacantă.

Prima instanță a reținut că obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001 vizează regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și că, potrivit art. 1 din lege, imobilele preluate abuziv de stat de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada de referință precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite, se restituie în natură, in condițiile acestei legi. Curtea de Apel a considerat că soluția primei instanțe este greșită. Într-adevăr, categoria de imobile preluate abuziv în sensul legii reparatorii este enumerată limitativ de către art. 2 din lege, iar în cuprinsul acestui articol nu se regăsesc și im obilele trecute în proprietatea Statului Român prin succesiune vacantă, s-a arătat că în mod eronat a fost înscris în cartea funciară 10416 Timișoara dreptul de proprietate al statului, prin succesiune vacantă.

Instanța a considerat în mod eronat câtă vreme certificatul de vacanță succesorală fusese irevocabil anulată prin sentința civilă nr. 23.776 din 12 aprilie 1963 pronunțată de Tribunalul Popular al Orașului și Raionului Timișoara în dosarul nr. 11.442/1962. Față de cele ce preced, Curtea văzând că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, în temeiul art. 297 C. proc. civ., a admis apelul declarat de contestatoarea B.M., împotriva sentinței civile nr. 3904 din 16 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 1899/30/2008, a desființat sentința civilă apelată și a trimis dosarul la prima instanță pentru rejudecarea pe fond a cauzei.

Împotriva deciziei a declarat recurs Primarul Municipiului Timișoara care a susținut următoarele critici de nelegalitate a deciziei atacate: Hotărârea este lipsită de temei legal, neavându-se în vedere probatoriul administrat în cauză; instanța de apel, în mod eronat a reținut faptul că instanța de fond a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului. Instanța de fond a reținut în mod corect faptul că imobilul situat în Timișoara, casă și curte în suprafață de 310 mp grădină în suprafață de 381 mp, a fost proprietatea numitului J.M. și Z.M. prin cumpărare în cote egale. Se consideră că obiectul de reglementare conform Legii nr. 10/2001 vizează regimul juridic al unor imobile preluate abuziv, iar categoria de astfel de imobile sunt enumerate în mod limitativ în art. 2. Se invocă în drept prevederile art. 8 și art. 9 din Legea nr. 10/2001.

Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Instanța de apel a interpretat și aplicat în mod just dispozițiile art. 297 C. proc. civ., considerând că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului. Obiectul acțiunii deduse judecății îl constituie anularea dispoziției nr. 1298 din 16 aprilie 2007 a Primarului Municipiului Timișoara precum și restituirea imobilului în natură sau acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale de reparație.

Așa cum a considerat în mod just și instanța de apel, prin respingerea acțiunii formulate de reclamantă prin invocarea textului art. 2 din Legea nr. 10/2001 care nu ar prevede categoria imobilelor trecute în proprietatea statului prin succesiune vacantă, practic, Tribunalul a soluționat acțiunea fără a intra în cercetarea fondului cauzei, și ignorându-se sentința civilă nr. 23776 din 12 aprilie 1963 pronunțată de Tribunalul Popular al Orașului și Raionului Timișoara, prin care s-a anulat certificatul de vacanță succesorală al statului. Nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6-9 C. proc. civ., deoarece hotărârea pronunțată de Curtea de Apel nu este lipsită de temei legal, fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale.

Susținerile recurentului Primarul Municipiului Timișoara privind obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001, nu pot conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate, ele pot fi avute în vedere cu ocazia rejudecării cauzei la instanța de fond. Pentru aceste considerente, se va respinge recursul ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ. se va menține decizia civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara împotriva deciziei civile nr. 163 din 11 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2010.