ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4948/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4948/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș în Dosar nr. 510/30/2010 la data de 27

ianuarie 2010, reclamanta M.P.A. a chemat în judecată pârâtul Primarul

Municipiului Timișoara solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se

dispună anularea Dispoziției nr. 2544 din 26 noiembrie 2009 a Primarului

Municipiului Timișoara, prin care se revocă măsura luată prin Dispoziția nr.

1353 din 27 noiembrie 2002; să se dispună anularea dispoziției în sensul

punctului 2 al acesteia prin care se respinge notificarea de restituire în

natură a imobilului, situat în Timișoara, str. T. nr. 8, ap. 10, înscris în CF 25720

Timișoara, nr. top. 26134/X/a, pe motiv că reclamanta nu a depus actele

justificative ale calității de persoană îndreptățită; cu cheltuieli de

judecată.

În motivare,

reclamanta arată că prin dispoziția atacată prin care se revocă inclusiv actul

administrativ care i-ar fi dat posibilitatea obținerii despăgubirilor la care

este îndreptățită (și pentru care, de altfel, nu a optat, solicitând în mod

expres și exclusiv restituirea în natură a imobilului) i se încalcă grav

dreptul de proprietate și se dă astfel posibilitatea statului român să se

îmbogățească fără just temei.

Imobilul revendicat

de reclamantă a fost trecut fără titlu în proprietatea statului român, astfel

încât dreptul de proprietate al reclamantei nu a încetat nici un moment de la

preluarea imobilului de către stat până în prezent.

De aceea, apreciază

reclamanta că este îndreptățită la restituirea în natură a acestui imobil,

orice altă soluție contravenind dreptului său de proprietate, consacrat de art.

44 din Constituție, art. 480–481 C. civ. și de art. 1 din Protocolul adițional

nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului, norme care constituie,

alături de prevederile Legii nr. 10/2001, modificată și temeiuri de drept ale

prezentei contestații.

Prin Sentința civilă

nr. 2959/PI/ din 3 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul

nr. 510/30/2010, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta M.P.A. împotriva

pârâtului Primarul Municipiului Timișoara.

S-a dispus anularea

Dispoziției nr. 2544 din 26 noiembrie 2009 emisă de Primarul Municipiului

Timișoara.

Pentru a hotărî

astfel, Tribunalul Timiș a reținut că:

Potrivit mențiunilor

din CF nr. 25720 Timișoara, apartamentul nr. 10, situat în Timișoara, str. C.

II, bloc 3, evidențiat sub nr. top.26134/X, a fost proprietatea, sub B1, cu titlu

de cumpărare, ca bun propriu, al reclamantei P.A. căsătorită M.

La o data ulterioară,

conform aceleiași cărți funciare, imobilul cu nr. top.26134/X se dezmembrează,

constituindu-se două numere topografice distincte: nr. top.26134/X/a constând

din apartamentul nr. 10 compus din trei camere, antreu, bucătărie, baie,

balcon-lojă, boxa nr. 14 și 1,4% părți comune și 18,06/1072 teren și nr.

top.26134/X/b constând din garajul nr. 8/a cu 0,3 % p.c.i. și 3,94/1072 teren,

ambele imobile nou formate reînscriindu-se în favoarea aceleiași proprietare

inițiale.

La scurt timp,

reclamanta, titulară a dreptului de proprietate înstrăinează nr. top.26134/X/b,

constând din garajul supra menționat unor persoane fizice (mențiunea de sub

B4), în timp ce nr. top. 26134/X/a constând din ap. nr. 10 este preluat în anul

1982 în baza Decretului nr. 223/1974 de către Statul Român și vândut mai apoi,

în temeiul Legii nr. 112/1995 foștilor chiriași, M.Ș. și M.A.

La apariția Legii nr.

10/2001, fosta proprietară a imobilului, P.M.A., în prezent cetățean german,

uzând de prevederile legii reparatorii, a formulat notificare în vederea

restituirii imobilului (apartamentul nr. 10, identificat topografic prin nr.

26134/X/a) în natură, conformându-se exigențelor art. 22 alin. (1)-(3) din lege

și menționând ca a primit despăgubiri la deposedarea de proprietatea sa și că

estimează valoarea imobilului la suma de 350.000.000 lei.

La data de 27

noiembrie 2002, notificarea fostei proprietare tabulare a fost soluționată,

Primarul Municipiului Timișoara emițând Dispoziția nr. 1353 de respingere a

solicitării de restituire în natură a imobilului, ca efect al constatării

impedimentului juridic la restituire, constând în înstrăinarea apartamentului

în baza Legii nr. 112/1995. Dispoziția nu a fost contestată în justiție de

către notificatoare.

Recunoscându-i-se

implicit petiționarei notificatoare vocația la beneficiul legii reparatorii, în

calitate de fostă proprietară a apartamentului, spoliată de Statul Român și,

deci, caracterul abuziv al preluării, totodată, Primarul a dispus trimiterea

dosarului către Prefectura județului Timiș în vederea acordării de despăgubiri

bănești, făcând astfel aplicarea la acea epocă a dispozițiilor din Legea nr.

10/2001.

Până în prezent însă

notificatoarea nu a beneficiat nici de despăgubiri bănești cu titlu de

reparație conform legii speciale pentru apartamentul ce i-a fost preluat

abuziv, nici de titluri de despăgubire reglementate de Legea nr. 247/2005 ce a

adus modificări de esența Legii nr. 10/2001 în privința măsurilor reparatorii

ce trebuie acordate beneficiarilor legii, în condițiile Titlului VII al acestei

legi modificatoare.

Întrucât, Titlul VII

al Legii nr. 247/2005 detaliază în legătură cu soarta, atât a notificărilor

nesoluționate, cât și a celor soluționate deja prin propunerea de acordare până

la acea dată a despăgubirilor bănești, revine Comisiei Centrale, abilitată de a

verifica încă o dată posibilitatea restituirii sau nu în natură a imobilelor

solicitate, cât și acordarea despăgubirilor sub forma titlurilor de despăgubire

reglementate de lege și ulterior convertite în acțiuni la Fondul Proprietatea.

În alte cuvinte, dispozițiile prin care s-a propus acordarea de despăgubiri,

fiind imposibilă restituirea în natură, precum în cazul de speță, trebuiau

remise, în ipoteza neexecutării lor, la data apariției Legii nr. 247/2005

Comisiei Centrale în vederea finalizării procedurii.

În speță, se constată

că acest lucru nu s-a întâmplat, niciuna din piesele dosarului neîngăduind o

altfel de concluzie, iar reclamanta se află în situația de a nu-și vedea

reparat prejudiciul suferit, timp de mai bine de 8 ani, ceea ce, evident

conduce la ideea că Fondul Proprietatea nu funcționează de o manieră eficientă,

cum, de altfel Curtea europeană a drepturilor omului a statuat deja în mod

constant în jurisprudența sa, iar disfuncționalitățile de la nivelul

entităților administrative sunt în mod nejustificat suportate de aceeași

persoană spoliată.

În plus, la un

interval temporal de șapte ani de la data emiterii Dispoziției nr. 1353 din 27

noiembrie 2002, același Primar al municipiului Timișoara, emite, vizavi de

aceeași notificare deja rezolvată, o nouă Dispoziție nr. 2544 la 26 noiembrie

2009, prin care revoca cea dintâi Dispoziție din 2002 și respinge notificarea

reclamantei petiționare de restituire în natură a imobilului, motivat de

împrejurarea că nu face dovada calității de persoană îndreptățită și a

dreptului de proprietate invocat.

În alți termeni,

aceasta nouă Dispoziție emisă îi repudiază notificatoarei tocmai vocația la

beneficiul legii speciale de reparație, după ce cu șapte ani înainte i-o

recunoscuse, pe baza acelorași evidențe și documente aflate la dosarul

administrativ, dosar în care reiese, în mod surprinzător, ca s-au emis două

dispoziții în temeiul aceleiași Legi nr. 10/2001.

Obiectul prezentului

litigiu constă în anularea, solicitată de reclamanta notificatoare tocmai a

celei de-a doua Dispoziții, ce o revocă pe prima și care o exclude de la

beneficiul Legii nr. 10/2001 ce i-a fost recunoscut prin cea dintâi Dispoziție

ce conține și propunerea de acordare a despăgubirilor ca măsură reparatorie

pentru bunul revendicat în condițiile legii speciale.

Or, solicitarea

reclamantei notificatoare se privește a fi, în opinia instanței perfect

întemeiată, căci, în mod profund nelegal cea de-a doua Dispoziție vine și o

sustrage pe reclamantă sferei persoanelor îndreptățite în accepția Legii nr.

10/2001, când aceasta, în mod corect, s-a apreciat prin Dispoziția nr. 1353 din

27 noiembrie 2002, potrivit înscrisurilor aflate la dosarul administrativ, că

se încadrează indubitabil prevederilor art. 3 alin. (1) lit. a) din Lege ce

conferă vocație la legea specială în primul rând persoanelor fizice,

proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora.

Instanța apreciază că

odată recunoscută calitatea reclamantei de persoană îndreptățită a accede la

beneficiul Legii nr. 10/2001, revocarea pe cale administrativă a Dispoziției ce

i-a confirmat vocația, dar i-a respins restituirea în natură, nu mai era

posibilă, ea putând fi realizată numai pe cale judecătorească, cât timp art. 26

alin. (3) din Legea nr. 10/2001 statuează expres că fac obiectul controlului

judecătoresc dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de

restituire în natură. În plus, din interpretarea alin. (3) al art. 26 din Lege

rezultă cu claritate că legitimare procesual activă în contestarea în justiție

a dispozițiilor de respingere a notificărilor ori de respingere a cererilor de

restituire în natură au strict persoanele autoare la notificările formulate.

Or, notificatoarea nu a înțeles a ataca în justiție respingerea solicitării de

restituire în natură.

Chiar dacă în

conținutul H.G. nr. 250/2007, la pct. 25.7, legiuitorul stipulează expres că

după efectuarea formalităților de publicitate imobiliară de către noul

proprietar, dispoziția de aprobare a restituirii în natură nu mai poate fi

revocată de entitatea care a dispus-o, ceea ce ar conduce la concluzia că numai

în ipoteza unei dispoziții de restituire în natură n-ar mai fi permisă

revocarea ei pe cale administrativă după intrarea sa în circuitul civil,

tribunalul apreciază că nici dispoziția prin care s-a recunoscut

notificatorului vocația de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001,

fiindu-i respinsă însă restituirea în natură a imobilului, nu mai poate fi

revocată printr-un act simetric contrar prin care să-i răpească mai apoi

aceluiași notificator accesul la beneficul legii speciale și aceasta cu atât

mai mult cu cât, în speță, reclamanta justifică întru totul calitatea de

beneficiar al legii raportat la art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.

În același sens, este

de menționat că dacă o dispoziție similară celei dintâi dispoziții emise în

speță, ar fi fost atacată în justiție în privința soluției de respingere a

restituirii în natură, iar instanța ar constata că notificatorul nu justifică

acea calitate de persoană îndreptățită în accepțiunea art. 3 și 4 din Legea nr.

10/2001 (ce i-a fost însă recunoscută în procedura grațioasă), nu s-ar putea

pronunța asupra acestui aspect cu care nu a fost, de altfel investită, căci ar

fi în situația de a-i crea notificatorului o situație mai grea decât cea

existenta deja.

Împotriva acestei

hotărâri, pârâtul Primarul Municipiului Timișoara a declarat apel solicitând

admiterea lui, schimbarea sentinței civile apelate în sensul respingerii

contestației și menținerea Dispoziției nr. 2544 din 26 noiembrie 2009 emisă de

Primarul Municipiului Timișoara.

În motivarea apelului

pârâtul a susținut că prin mai multe adrese, i s-a solicitat notificatoarei P.M.A.

să își completeze dosarul administrativ constituit în baza notificării, cu

documentele referitoare la dreptul de proprietate invocat și calitatea de

persoană îndreptățită, lucru pe care nu a înțeles să îl facă, sens în care s-a

emis Dispoziția nr. 2544 din 26 noiembrie 2009 de respingere a Notificării nr.

271 din 17 august 2001 depusă la BEJ M.S.R., întrucât notificatoarea nu a făcut

dovada calității de persoană îndreptățită și a dreptului de proprietate

invocat.

Prin Decizia civilă

nr. 914 din 26 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă,

a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului

Timișoara.

Pentru a decide

astfel, Curtea a reținut, în esență, următoarele:

Reclamanta P.A.,

căsătorită M., în temeiul Legii nr. 10/2001 a formulat Notificarea nr. 271 la

17 august 2001 depusă la BEJ S.M.R., solicitând restituirea în natură a

imobilului - apartamentul nr. 10 situat în Timișoara, str. C. II, bloc 3,

înscris în CF nr.  25720 Timișoara, nr. top. 26 134/ X, fostă proprietate - ca

bun propriu, preluat în anul 1982 de către Statul Român în baza Decretului nr.

223/1974 și vândut, ulterior, în baza art. 9 din Legea nr. 112/1995, foștilor

chiriași, M.A. și M.Ș..

Prin Dispoziția nr.

1353 din 27 noiembrie 2002 emisă de Primarul Municipiului Timișoara,

notificarea a fost soluționată în sensul respingerii cererii de restituire în

natură, constatându-se ca impediment juridic la restituire, înstrăinarea

imobilului în condițiile art. 9 din Legea nr. 112/1995.

Dispoziția nr. 1353

din 27 noiembrie 2002 emisă de Primarul Municipiului Timișoara nu a fost

contestată de către notificatoare, prin aceasta recunoscându-se acesteia

vocația la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, în

calitate de fostă proprietară a apartamentului, preluat în mod abuziv de Statul

Român în baza Decretului nr. 223/1974.

Față de

imposibilitatea obiectivă de restituire în natură a imobilului revendicat,

pornind de la spiritul și scopul Legii nr. 10/2001, acela de a institui măsuri

reparatorii în interesul proprietarilor ale căror imobile au fost preluate în

mod abuziv, nu numai prin restituirea în natură a acestora, ci și prin

stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent, astfel cum sunt reglementate

prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, ce a adus modificări de esență Legii nr.

10/20010 în privința acestor măsuri reparatorii, în mod corect Primarul, ca

entitate investită cu soluționarea notificărilor în condițiile Legii nr.

10/2001, a dispus trimiterea dosarului administrativ către Prefectura Județului

Timiș în vederea acordării de despăgubiri bănești.

Sub acest aspect,

sunt nefondate și nerelevante apărările invocate prin motivele de apel de către

pârât, în sensul emiterii către reclamantă a mai multor adrese prin care i s-a

solicitat să-și completeze dosarul administrativ cu documente referitoare la

dreptul de proprietate invocat și calitatea de persoană îndreptățită, aceste

aspecte fiind examinate și statuate asupra lor în sens pozitiv, adică al

dovedirii îndeplinite prin emiterea Dispoziției de mai sus prin care, așa cum

am mai subliniat, reținându-se calitatea de persoană îndreptățită la beneficiul

măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, cu privire la imobilul

revendicat, fostă proprietate a reclamantei (notificatoarei), cu titlu de bun

propriu, s-a respins cererea de restituire în natură doar pe considerentul

înstrăinării imobilului către foștii chiriași, conform art. 9 din Legea nr.

112/1995.

Cu alte cuvinte, după

emiterea Dispoziției nr. 1353 din 27 noiembrie 2002 emisă de Primarul

Municipiului Timișoara în condițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, această

autoritate nu mai putea să reexamineze și să revină asupra calității de

persoană îndreptățită a notificatoarei și a dreptului de proprietate invocat,

după aproximativ 7 ani de la data emiterii primei dispoziții, necontestată de

notificatoare, singura ce legitima calitate procesuală activă potrivit art.  26

alin. (3) din Legea nr. 10/2001, intrată astfel în circuitul civil.

Potrivit

dispozițiilor art.  25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 republicată, „decizia

sau după caz, dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face

dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acesteia, are forța probantă

a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în

posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară”.

Normele metodologice

emise în aplicarea acestui text de lege, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, în

art. 25 pct. 6 și 25 pct. 7 prevăd regimul juridic al acestui act administrativ

de putere ce devine titlu de proprietate după îndeplinirea formalităților de

publicitate imobiliară, după care, dispoziția de restituire în natură nu mai

poate fi revocată de entitatea emitentă.

Dispoziția „revocată”

de către apelant este un act administrativ de putere, care produce efecte în

momentul în care este pus în circuitul civil, fiind îndeplinite formalitățile

de publicitate. Odată produse efectele juridice cuprinse în actul

administrativ, el nu mai poate fi revocat în mod unilateral, prin simpla

manifestare a emitentului, fiind necesar a se recurge la concursul justiției în

forma și termenele prevăzute de Legea Contenciosului Administrativ.

În speță, odată ce

Dispoziția nr. 1353 din 27 noiembrie 2001 a fost comunicată notificatoarei și

înaintat dosarul la Prefectura Județului Timiș pentru stabilirea cuantumului

despăgubirilor cuvenite persoanelor îndreptățite pentru imobilul notificat, s-a

realizat publicitatea actului administrativ, ce nu mai poate fi revocat

unilateral de emitent, prin simpla sa manifestare de voință, contestatoarea

avându-și recunoscut dreptul de creanță, ce constituie un bun, în accepțiunea

dată acestei noțiuni de art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția

europeană a drepturilor omului, beneficiind de protecția instituită de dreptul

internațional.

Sub acest aspect,

Curtea a reținut că, în mod legal tribunalul ca instanță de fond a admis

acțiunea civilă formulată de reclamanta M.P.A. și a procedat la anularea

Dispoziției nr. 2544 din 26 noiembrie 2009 emisă de Primarul Municipiului

Timișoara, la circa 7 ani după emiterea primei Dispoziții nr. 1353 din 27

noiembrie 2002, care a reținut calitatea de persoană îndreptățită a

notificatoarei la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr.

10/2001 pentru imobilul revendicat, ce a constituit bun propriu al acesteia,

anterior măsurii abuzive de preluare de către stat în baza Decretului nr.

223/1974.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri a declarat recurs Primarul Municipiului Timișoara susținând în

esență, următoarele critici de nelegalitate încadrate în motivul prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Atât prima instanță

cât și instanța de apel au pronunțat hotărâri nelegale și netemeinice, făcând o

greșită interpretare a probatoriului administrat în cauză, motiv pentru care nu

a reținut cu exactitate situația reală de fapt și de drept.

În mod nelegal

instanța a anulat dispoziția emisă de Primarul Municipiului Timișoara fără a

ține cont de faptul, că petenta nu și-a dovedit calitatea de persoană

îndreptățită nici pe cale administrativă nici ca urmare a inițierii prezentului

demers judiciar.

Pe fond, potrivit

mențiunilor din CF nr. 25720 Timișoara, apartamentul nr. 10 situat în

Timișoara, str. T. nr. 8, nr. top. 26134/X, a fost proprietatea, cu titlu de

cumpărare, ca bun propriu al reclamantei.

La o dată ulterioară,

imobilul cu nr. top. 26134/X se dezmembrează, constituindu-se două numere

topografice distincte - nr. top. 26134/X/a constând din ap. nr. 10. boxa nr. 14

și 1,4% pci și 18,06/1072 teren și nr. top. 26134/X/b constând din garajul nr.

8/a cu 0.3% pci și 3.94/1072 teren, ambele imobile reînscriindu-se în favoarea

aceleiași proprietare. Ulterior intimata a înstrăinat garajul unor persoane

fizice, iar nr. top. 26134/X/a (ap. nr. 10) a fost preluat în anul 1982 în

temeiul Decretului nr. 223/1974 de către Statul Român și vândut în temeiul

Legii nr. 112/1995 foștilor chiriași M.A. și M.Ș.

Prin Dispoziția nr.

1353 din 27 noiembrie 2001, notificarea fostei proprietare tabulare a fost

soluționată prin respingerea solicitării de restituire, dispoziția nefiind

contestată în justiție de către notificatoare. Prin această dispoziție i se

recunoaște petiționarei vocația la beneficiul legii reparatorii, în calitate de

fostă proprietară a apartamentului, dosarul fiind trimis către Prefectura

Județului Timiș în vederea acordării de despăgubiri bănești.

Prin Dispoziția nr.

2544 din 26 noiembrie 2009 emisă de către Primarul Municipiului Timișoara, s-a

revocat Dispoziția nr. 1353 din 27 noiembrie 2002, respingându-se notificarea

reclamantei petiționare întrucât nu a făcut dovada calității de persoană

îndreptățită și a dreptului de proprietate invocat.

Prin adresele nr.

06X1005026/1230 din 4 februarie 2008, D06X1005026/1230 din 26 februarie 2007 și

D06X1005026/1230 din 14 februarie 2002 adresate notificatoarei P.M.A. i s-a

cerut acesteia să își completeze dosarul administrativ cu documentele

referitoare la dreptul de proprietate invocat și la calitatea de persoană

îndreptățită.

Pentru toate aceste

motive a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârilor judecătorești

atacate în sensul admiterii apelului, schimbarea sentinței instanței de fond în

sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și menținerii

Dispoziției nr. 2544 din 26 noiembrie 2009 a Primarului Municipiului Timișoara

Examinând decizia

atacată prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate în motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

declarat în cauză de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara este nefondată

urmând a fi respins pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:

Prin dispoziția nr.

1353 din 27 noiembrie 2002, emisă de recurentul-pârât, notificarea formulată de

intimata-reclamantă a fost soluționată în sensul respingerii cererii de

restituire în natură a imobilului, propunându-se despăgubiri.

Dispoziția nu a fost

contestată în justiție.

Recunoscându-i-se

calitatea și vocația la beneficiul legii reparatorii, pârâtul a dispus

trimiterea dosarului către Prefectura Județului Timiș în vederea acordării de

despăgubiri bănești.

După circa șapte ani

de la data emiterii dispoziției nr. 1353 din 27 noiembrie 2009, pârâtul o

revocă și emite o nouă dispoziție nr. 2544 din 26 noiembrie 2009, prin care

respinge notificarea, motivat de faptul că notificatoarea nu a făcut dovada

calității de persoană îndreptățită și a dreptului de proprietate invocat.

Dispoziția revocată

de către recurent este un act administrativ de putere, care produce efecte

juridice din momentul în care a intrat în circuitul civil, fiind îndeplinite

formalitățile de publicitate.

Așa fiind,

recurentul-pârât nu putea pe cale unilaterală, să dispună revocarea dispoziției

nr. 1353 din 27 noiembrie 2002, fără a recurge la justiție.

Față de cele expuse,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâtul

Primarul Municipiului Timișoara va fi respins ca nefondat.

Ca parte căzută în

pretenții pârâtul va fi obligat să plătească intimatei-reclamante suma de 781

lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara împotriva Deciziei civile

nr. 914 din 26 mai 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Obligă pârâtul la

plata a 781 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanta M.P.A.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 iunie 2012.

Procesat de GGC - DG