ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 971/2010

Deliberând asupra recursului de față,

în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul

Tribunalului Timiș la data de 19 noiembrie 2008, contestatorii S.D.W.J. și S.H.E.

au chemat în judecată pe intimatul primarul municipiului Timișoara, solicitând

instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea dispoziției din

24 septembrie 2008 emisă de primarul municipiului Timișoara privind imobilul

situat în Timișoara, obligarea acestuia la emiterea unei noi dispoziții prin

care să le fie acordate măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri bănești

pentru imobilul mai sus menționat, înscris în C.F. Timișoara.

Prin sentința

civilă nr. 908 din 5 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș s-a admis

contestația formulată de contestatori, s-a anulat dispoziția emisă de primarul municipiului

Timișoara din 24 septembrie 2008 și a obligat intimatul la emiterea unei

dispoziții în sensul de a acorda măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri

bănești pentru imobilul din Timișoara, înscris în C.F., cu obligarea la plata

sumei de 1.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată, cu motivarea că

imobilul în litigiu, proprietatea tabulară a autorilor reclamanților, a intrat

în mod abuziv în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, fiind

înstrăinat conform Legii nr. 112/1995,iar contestatorii și-au dovedit vocația

la beneficiul legii reparatorii, fiind persoane îndreptățite la măsuri

reparatorii prin echivalent.

Împotriva acestei

sentințe civile a declarat apel primarul municipiului Timișoara, cale de atac

ce a fost respinsă prin Decizia civilă nr. 183/A din 18 iunie 2009 de Curtea de

Apel Timișoara, secția civilă, care, în motivarea deciziei a reținut aceeași

argumentare ca și prima instanță, dând eficiență dispozițiilor legale speciale

cu caracter reparatoriu, reținând că modalitatea concretă de stabilire a

acestor măsuri și organul administrativ abilitat fiind reglementate de legea

specială, aspecte însă ce nu constituie motive de respingere a notificării, așa

cum susține apelantul.

Împotriva acestei

decizii a formulat cerere de recurs pârâtul primarul municipiului Timișoara,

recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și Legea nr.

10/2001.

Prin

dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că instanțele au emis hotărâri

judecătorești cu încălcarea dispozițiilor art. 16 din titlul VII al Legii nr. 247/2005,

prin care se stabilește regimul și plata despăgubirilor aferente imobilelor

preluate abuziv.

Recurentul învederează

că dispoziția a fost emisă în conformitate cu dispozițiile legii de reparație

întrucât notificatorii nu au făcut dovada calității de persoană îndreptățită și

a dreptului de proprietate.

Intimații-reclamanți,

legal citați, nu au formulat întâmpinare în conformitate cu dispozițiile art. 308

alin. (2) C. proc. civ.

Analizând

decizia recurată prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate

și a temeiurilor de drept aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul

este nefondat pentru argumentele ce succed:

-

Insuficiența probatorie din faza

administrativă a soluționării notificării a fost complinită în faza judiciară,

în conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv în perioada 6

martie 1945 - 22 decembrie 1989.

În etapa

judiciară reclamanții au făcut dovada calității lor de moștenitori ai

proprietarilor tabulari S.F. și soția sa K.A.M., devenind aplicabile

dispozițiile art. 4 alin. (2) din Lege. Prin depunerea notificării,

reclamanții, conform art. 4 alin. (3), au fost repuși în termenul de acceptare

a succesiunii și după moartea lor, așa încât, actele de stare civilă depuse,

coroborate cu certificatul de calitate de moștenitor din 5 august 2008 a notificatorilor

față de tatăl lor S.F., fac pe deplin dovada calității lor de moștenitori ai

persoanelor ce au deținut în proprietate imobilul preluat abuziv prin Decretul nr.

92/1950 și înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995 foștilor chiriași.

Legea de reparație

nu condiționează accesul liber la măsurile reparatorii a moștenitorilor

persoanei îndreptățite de calitatea acestora de cetățeni români, cum susține

recurentul, limitările fiind cele înscrise în art. 22 (depunerea notificării în

termen) și cele din art. 5 (să nu fi primit despăgubiri potrivit acordurilor

internaționale încheiate de România).

-

Nu subzistă nici critica referitoare

la încălcarea dispozițiilor art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 câtă

vreme, instanța de apel, prin considerentele deciziei, ce fac corp comun cu

dispozitivul, a arătat, astfel cum rezultă din expunerea rezumată a hotărârii

din apel, că „modalitatea concretă de stabilire a măsurilor și organismul administrativ

abilitat sunt reglementate de legea specială" ( în cauză Legea nr. 247/2005).

Înalta Curte, pentru motivele ce

preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul formulat de pârâtul primarul municipiului Timișoara împotriva

Deciziei nr. 183/A din data de 18 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 16 februarie 2010.