ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 971/2010

Deliberând asupra recursului de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 19 noiembrie 2008, contestatorii S.D.W.J. și S.H.E. au chemat în judecată pe intimatul primarul municipiului Timișoara, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea dispoziției din 24 septembrie 2008 emisă de primarul municipiului Timișoara privind imobilul situat în Timișoara, obligarea acestuia la emiterea unei noi dispoziții prin care să le fie acordate măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri bănești pentru imobilul mai sus menționat, înscris în C.F. Timișoara.

Prin sentința civilă nr. 908 din 5 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș s-a admis contestația formulată de contestatori, s-a anulat dispoziția emisă de primarul municipiului Timișoara din 24 septembrie 2008 și a obligat intimatul la emiterea unei dispoziții în sensul de a acorda măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri bănești pentru imobilul din Timișoara, înscris în C.F., cu obligarea la plata sumei de 1.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată, cu motivarea că imobilul în litigiu, proprietatea tabulară a autorilor reclamanților, a intrat în mod abuziv în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, fiind înstrăinat conform Legii nr. 112/1995,iar contestatorii și-au dovedit vocația la beneficiul legii reparatorii, fiind persoane îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent.

Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel primarul municipiului Timișoara, cale de atac ce a fost respinsă prin Decizia civilă nr. 183/A din 18 iunie 2009 de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, care, în motivarea deciziei a reținut aceeași argumentare ca și prima instanță, dând eficiență dispozițiilor legale speciale cu caracter reparatoriu, reținând că modalitatea concretă de stabilire a acestor măsuri și organul administrativ abilitat fiind reglementate de legea specială, aspecte însă ce nu constituie motive de respingere a notificării, așa cum susține apelantul. Împotriva acestei decizii a formulat cerere de recurs pârâtul primarul municipiului Timișoara, recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. și Legea nr. 10/2001. Prin dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că instanțele au emis hotărâri judecătorești cu încălcarea dispozițiilor art. 16 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, prin care se stabilește regimul și plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv. Recurentul învederează că dispoziția a fost emisă în conformitate cu dispozițiile legii de reparație întrucât notificatorii nu au făcut dovada calității de persoană îndreptățită și a dreptului de proprietate. Intimații-reclamanți, legal citați, nu au formulat întâmpinare în conformitate cu dispozițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate și a temeiurilor de drept aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul este nefondat pentru argumentele ce succed: - Insuficiența probatorie din faza administrativă a soluționării notificării a fost complinită în faza judiciară, în conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. În etapa judiciară reclamanții au făcut dovada calității lor de moștenitori ai proprietarilor tabulari S.F. și soția sa K.A.M., devenind aplicabile dispozițiile art. 4 alin. (2) din Lege.

Prin depunerea notificării, reclamanții, conform art. 4 alin. (3), au fost repuși în termenul de acceptare a succesiunii și după moartea lor, așa încât, actele de stare civilă depuse, coroborate cu certificatul de calitate de moștenitor din 5 august 2008 a notificatorilor față de tatăl lor S.F., fac pe deplin dovada calității lor de moștenitori ai persoanelor ce au deținut în proprietate imobilul preluat abuziv prin Decretul nr. 92/1950 și înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995 foștilor chiriași. Legea de reparație nu condiționează accesul liber la măsurile reparatorii a moștenitorilor persoanei îndreptățite de calitatea acestora de cetățeni români, cum susține recurentul, limitările fiind cele înscrise în art. 22 (depunerea notificării în termen) și cele din art. 5 (să nu fi primit despăgubiri potrivit acordurilor internaționale încheiate de România).

- Nu subzistă nici critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 câtă vreme, instanța de apel, prin considerentele deciziei, ce fac corp comun cu dispozitivul, a arătat, astfel cum rezultă din expunerea rezumată a hotărârii din apel, că „modalitatea concretă de stabilire a măsurilor și organismul administrativ abilitat sunt reglementate de legea specială" ( în cauză Legea nr. 247/2005). Înalta Curte, pentru motivele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul primarul municipiului Timișoara împotriva Deciziei nr. 183/A din data de 18 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 februarie 2010.