ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 607/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 686 din 12

februarie 2009 Tribunalul Timiș a respins cererea de chemare în judecată

formulată de V.K.A., V.M.K.A. și V.K. împotriva pârâtului Primarul Municipiului

Timișoara.

A admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâților Primăria Municipiului Timișoara, Consiliului Local al

Municipiului Timișoara prin primar și Statului Român prin Ministerul Finanțelor

Publice (reprezentat de D.G.F.P. Timiș) a respins acțiunea împotriva acestora

și în consecință a obligat primarul Municipiului Timișoara la plata către

fiecare dintre reclamanți a câte 200 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța a reținut că prin acțiunea introductivă reclamanții au chemat în

judecată pe Primarul Municipiului Timișoara, Municipiul Timișoara prin primar

și Statul Român prin Consiliul Local Timișoara și Ministerul Finanțelor Publice

– București, solicitând ca prin hotărârea pe care instanța o va pronunța să

dispună restituirea în natură a cotelor succesorale ce le revin din

apartamentele 2, 5 și garajelor 1, 2 și 3 ale imobilului din Timișoara, restituirea

în natură în aceleași cote a terenului 14481 mp din același teren și obligarea

unității deținătoare la acordarea altor imobile în compensare pentru

apartamentele 1, 3 și 4 vândute în temeiul Legii nr. 112/1995 precum și

radierea din cartea funciară a Statului Român, iar în locul acestuia

intabularea dreptului de proprietate al reclamanților în cotele ce le revin.

În motivarea actului reclamanții au

arătat că în calitatea lor de moștenitori ai foștilor proprietari tabulari, V.C.S.

și V.C. au notificat în temeiul Legii nr. 10/2001 Primăriei Municipiului

Timișoara, restituirea imobilului însă aceasta nu a emis dispoziția de

soluționare a notificării după pronunțarea sentinței civile nr. 2248/2007 a

Tribunalului Timiș, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 61/2008 a Curții

de Apel Timișoara, prin care s-a stabilit obligația de a răspunde notificării.

Tribunalul Timiș, soluționând

prioritar excepția lipsei de legitimare procesuală pasivă a pârâților invocată

prin întâmpinarea din 6 februarie 2009, în temeiul art. 25 alin. (7) din Legea

nr. 10/2001 a admis-o în parte, concluzionând că obligația de a răspunde

notificării și de a dispune restituirea imobilelor în natură sau prin

echivalent – revine persoanei juridice deținătoare. În cazul bunurilor

proprietate privată a statului aflate în administrarea unităților

administrative – teritoriale, obligația soluționării notificărilor formulate

revine primarului, în speță Primarului Municipiului Timișoara.

În privința celorlalți pârâți,

respective Primăria Municipiului Timișoara, Consiliul Local al Municipiului

Timișoara, Municipiul Timișoara p rin Primar și Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice (reprezentat de D.G.F.P. Timiș) și prin Consiliul Local

Timișoara, Tribunalul a concluzionat că aceștia nu sunt legitimați pasiv,

respingând în consecință acțiunea împotriva acestora.

Prin dispoziția nr. 2343 din 21

octombrie 2008 primarul Municipiului Timișoara a procedat la restituirea în

natură către reclamanți a cotelor solicitate prin acțiune din apartamentele 2,

5 și 6 și din terenul de 481 mp și la acordarea unui drept de folosință special

în privința terenului aferent apartamentelor restituite ale imobilului din Timișoara.

Pentru apartamentele vândute în

temeiul Legii nr. 112/1995, primarul Municipiului Timișoara a propus acordarea

de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru toți

cei trei reclamanți.

Întrucât pe parcursul procesului

reclamanții au obținut dispoziția de soluționare a notificărilor lor, dispoziție

prin care le-au fost admise, majoritatea pretențiunilor formulate prin cererea

de chemare în judecată, însăși reclamanții au arătat că acțiunea a rămas fără

obiect, motiv pentru care aceasta a fost respinsă pe fond.

Prin decizia civilă nr. 112 A din 14 mai 2009 Curtea de Apel Timișoara a respins ca nefondat apelul declarat de Primarul

Municipiului Timișoara vizând obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a decide astfel, Curtea de

Apel a reținut că în speță deși pârâtul a recunoscut pretențiunile

reclamanților emițând decizia de soluționare a notificărilor, el nu poate

beneficia de prevederile art. 275 C. proc. civ., deoarece a fost pus în

întârziere înainte de a fi acționat în judecată, prin chiar expirarea

termenului legal de 60 de zile de soluționare a notificării iar la prima zi de

înfățișare a solicitat respingerea acțiunii. Mai mult, apelantul pârât a fost

pus în întârziere atât înainte de derularea prezentului ciclul procesual prin

sentința nr. 2248/2007 a Tribunalului Timiș cât și ulterior, prin actele

execuționale din dosarul nr. 249/Ex./2008, notificarea reclamanților fiind

soluționată după ce s-a solicitat amendarea Primarului Municipiului Timișoara

și după introducerea unei noi acțiuni în justiție la data de 18 septembrie

2008.

Prin decizia nr. 194 din 25 iunie

2009 Curtea de Apel Timișoara, în temeiul dispozițiunilor nr. 281/2 C. proc.

civ. a admis cererea de completare a deciziei civile nr. 112/A din 14 mai 2009

formulată de reclamanți intimați V.K.A., V.M.K.A., V.K. în contradictoriu cu

Primarul Municipiului Timișoara și în consecință a dispus completarea deciziei

din apel în sensul obligării Primarului Municipiului Timișoara la plata

cheltuielilor de judecată în apel în sumă de 300 Ron în total – onorariu de

avocat, respective câte 100 RON pentru fiecare reclamant.

S-a reținut că în apel reclamanții

intimați au solicitat și probat cheltuielile de judecată în sumă de 300 RON –

însă instanța a omis să le acorde, deși apelantul a căzut în pretențiunile

sale.

Împotriva deciziei nr. 112 A din 14 mai 2009 a Curții de Apel Timișoara a declarat recurs Primarul Municipiului Timișoara

invocând nulitățile prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Se susține în esență că instanța de

fond și apoi aceea de apel au făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 274 C.

proc. civ., deoarece prin dispoziția nr. 2343 din 21 octombrie 2008

pretențiunile reclamanților au fost satisfăcute, restituindu-li-se în natură

apartamentele nevândute și terenul în cotele solicitate, și acordându-li-se

despăgubiri pentru acelea vândute în condițiile Titlului VII din Legea nr.

247/2005.

Recursul este nefondat.

Verificând hotărârile în limitele

motivelor de recurs și în raport de actele și lucrările dosarului, Înalta Curte

concluzionează că instanța de apel a făcut o temeinică aplicare și interpretare

a dispozițiunilor art. 274 C. proc. civ., raportat la art. 275 C. proc. civ.

Este adevărat că intimatul recurent

a emis Dispoziția nr. 2343 din 21 octombrie 2008 de soluționare a notificării

reclamanților satisfăcând în mare pretențiunile acestora, din care cauză au și

solicitat respingerea contestației ca lipsită de obiect.

Instanța a dat curs acestei cereri,

însă în cauză nu sunt incidente dispozițiunile art. 275 C. proc. civ., deoarece

pârâtul a emis dispoziția de soluționare a notificării pe parcursul derulării

procesului după ce la primul termen de judecată solicitase respingerea contestației.

Pârâtul se afla deja întârziere prin nesoluționarea notificării în termenul

legal de 60 de zile prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 și după mai multe

reveniri ale notificatorilor, cărora recurentul nu le-a dat curs deși, dosarul

administrativ era complet.

Și înainte de derularea ciclului

procesual, în prezenta cauză pârâtul recurent fusese pus în întârziere atât

prin sentința nr. 2248 din 29 octombrie 2007 rămasă definitivă prin decizia nr.

61 din 11 martie 2008, prin care fusese obligat la emiterea dispozițiunii de

soluționare a notificării cât și prin dosarul execuțional al acestei hotărâri

nr. 24942 din 5 iunie 2008. Notificarea reclamanților a fost soluționată după

ce aceștia au solicitat amendarea recurentului pârât și după introducerea unei

noi acțiuni civile în justiție la data de 18 septembrie 2008, întemeiată pe

Decizia nr. XX din 19 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile

Unite.

Așadar, în cauză pârâtul recurent se

afla într-o gravă culpă procesuală în condițiile și înțelesul art. 274 C. proc.

civ., constând în nerespectarea prevederilor art. 22 alin. (4) din Legea nr.

10/2001 – decizia de soluționare a notificării intervenind după aproape șapte

ani, timp în care reclamanții au stăruit repetat – administrativ și în justiție

în acest scop.

Față de cele arătate mai sus

recursul declarat de Primarul Municipiului Timișoara este nefondat urmând a fi

respins în temeiul art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 112 A din 14 mai 2009 a Curții de Apel Timișoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

3 februarie 2010

.