ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 607/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 686 din 12 februarie 2009 Tribunalul Timiș a respins cererea de chemare în judecată formulată de V.K.A., V.M.K.A. și V.K. împotriva pârâtului Primarul Municipiului Timișoara. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Primăria Municipiului Timișoara, Consiliului Local al Municipiului Timișoara prin primar și Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice (reprezentat de D.G.F.P. Timiș) a respins acțiunea împotriva acestora și în consecință a obligat primarul Municipiului Timișoara la plata către fiecare dintre reclamanți a câte 200 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin acțiunea introductivă reclamanții au chemat în judecată pe Primarul Municipiului Timișoara, Municipiul Timișoara prin primar și Statul Român prin Consiliul Local Timișoara și Ministerul Finanțelor Publice – București, solicitând ca prin hotărârea pe care instanța o va pronunța să dispună restituirea în natură a cotelor succesorale ce le revin din apartamentele 2, 5 și garajelor 1, 2 și 3 ale imobilului din Timișoara, restituirea în natură în aceleași cote a terenului 14481 mp din același teren și obligarea unității deținătoare la acordarea altor imobile în compensare pentru apartamentele 1, 3 și 4 vândute în temeiul Legii nr. 112/1995 precum și radierea din cartea funciară a Statului Român, iar în locul acestuia intabularea dreptului de proprietate al reclamanților în cotele ce le revin.

În motivarea actului reclamanții au arătat că în calitatea lor de moștenitori ai foștilor proprietari tabulari, V.C.S. și V.C. au notificat în temeiul Legii nr. 10/2001 Primăriei Municipiului Timișoara, restituirea imobilului însă aceasta nu a emis dispoziția de soluționare a notificării după pronunțarea sentinței civile nr. 2248/2007 a Tribunalului Timiș, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 61/2008 a Curții de Apel Timișoara, prin care s-a stabilit obligația de a răspunde notificării. Tribunalul Timiș, soluționând prioritar excepția lipsei de legitimare procesuală pasivă a pârâților invocată prin întâmpinarea din 6 februarie 2009, în temeiul art. 25 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 a admis-o în parte, concluzionând că obligația de a răspunde notificării și de a dispune restituirea imobilelor în natură sau prin echivalent – revine persoanei juridice deținătoare.

În cazul bunurilor proprietate privată a statului aflate în administrarea unităților administrative – teritoriale, obligația soluționării notificărilor formulate revine primarului, în speță Primarului Municipiului Timișoara. În privința celorlalți pârâți, respective Primăria Municipiului Timișoara, Consiliul Local al Municipiului Timișoara, Municipiul Timișoara p rin Primar și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice (reprezentat de D.G.F.P. Timiș) și prin Consiliul Local Timișoara, Tribunalul a concluzionat că aceștia nu sunt legitimați pasiv, respingând în consecință acțiunea împotriva acestora. Prin dispoziția nr. 2343 din 21 octombrie 2008 primarul Municipiului Timișoara a procedat la restituirea în natură către reclamanți a cotelor solicitate prin acțiune din apartamentele 2, 5 și 6 și din terenul de 481 mp și la acordarea unui drept de folosință special în privința terenului aferent apartamentelor restituite ale imobilului din Timișoara.

Pentru apartamentele vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, primarul Municipiului Timișoara a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru toți cei trei reclamanți. Întrucât pe parcursul procesului reclamanții au obținut dispoziția de soluționare a notificărilor lor, dispoziție prin care le-au fost admise, majoritatea pretențiunilor formulate prin cererea de chemare în judecată, însăși reclamanții au arătat că acțiunea a rămas fără obiect, motiv pentru care aceasta a fost respinsă pe fond. Prin decizia civilă nr. 112 A din 14 mai 2009 Curtea de Apel Timișoara a respins ca nefondat apelul declarat de Primarul Municipiului Timișoara vizând obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a reținut că în speță deși pârâtul a recunoscut pretențiunile reclamanților emițând decizia de soluționare a notificărilor, el nu poate beneficia de prevederile art. 275 C. proc. civ., deoarece a fost pus în întârziere înainte de a fi acționat în judecată, prin chiar expirarea termenului legal de 60 de zile de soluționare a notificării iar la prima zi de înfățișare a solicitat respingerea acțiunii. Mai mult, apelantul pârât a fost pus în întârziere atât înainte de derularea prezentului ciclul procesual prin sentința nr. 2248/2007 a Tribunalului Timiș cât și ulterior, prin actele execuționale din dosarul nr. 249/Ex./2008, notificarea reclamanților fiind soluționată după ce s-a solicitat amendarea Primarului Municipiului Timișoara și după introducerea unei noi acțiuni în justiție la data de 18 septembrie 2008. Prin decizia nr. 194 din 25 iunie 2009 Curtea de Apel Timișoara, în temeiul dispozițiunilor nr. 281/2 C. proc.

civ. a admis cererea de completare a deciziei civile nr. 112/A din 14 mai 2009 formulată de reclamanți intimați V.K.A., V.M.K.A., V.K. în contradictoriu cu Primarul Municipiului Timișoara și în consecință a dispus completarea deciziei din apel în sensul obligării Primarului Municipiului Timișoara la plata cheltuielilor de judecată în apel în sumă de 300 Ron în total – onorariu de avocat, respective câte 100 RON pentru fiecare reclamant. S-a reținut că în apel reclamanții intimați au solicitat și probat cheltuielile de judecată în sumă de 300 RON – însă instanța a omis să le acorde, deși apelantul a căzut în pretențiunile sale. Împotriva deciziei nr. 112 A din 14 mai 2009 a Curții de Apel Timișoara a declarat recurs Primarul Municipiului Timișoara invocând nulitățile prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. Se susține în esență că instanța de fond și apoi aceea de apel au făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 274 C. proc. civ., deoarece prin dispoziția nr. 2343 din 21 octombrie 2008 pretențiunile reclamanților au fost satisfăcute, restituindu-li-se în natură apartamentele nevândute și terenul în cotele solicitate, și acordându-li-se despăgubiri pentru acelea vândute în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Recursul este nefondat. Verificând hotărârile în limitele motivelor de recurs și în raport de actele și lucrările dosarului, Înalta Curte concluzionează că instanța de apel a făcut o temeinică aplicare și interpretare a dispozițiunilor art. 274 C. proc. civ., raportat la art. 275 C. proc.

civ. Este adevărat că intimatul recurent a emis Dispoziția nr. 2343 din 21 octombrie 2008 de soluționare a notificării reclamanților satisfăcând în mare pretențiunile acestora, din care cauză au și solicitat respingerea contestației ca lipsită de obiect. Instanța a dat curs acestei cereri, însă în cauză nu sunt incidente dispozițiunile art. 275 C. proc. civ., deoarece pârâtul a emis dispoziția de soluționare a notificării pe parcursul derulării procesului după ce la primul termen de judecată solicitase respingerea contestației. Pârâtul se afla deja întârziere prin nesoluționarea notificării în termenul legal de 60 de zile prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 și după mai multe reveniri ale notificatorilor, cărora recurentul nu le-a dat curs deși, dosarul administrativ era complet.

Și înainte de derularea ciclului procesual, în prezenta cauză pârâtul recurent fusese pus în întârziere atât prin sentința nr. 2248 din 29 octombrie 2007 rămasă definitivă prin decizia nr. 61 din 11 martie 2008, prin care fusese obligat la emiterea dispozițiunii de soluționare a notificării cât și prin dosarul execuțional al acestei hotărâri nr. 24942 din 5 iunie 2008. Notificarea reclamanților a fost soluționată după ce aceștia au solicitat amendarea recurentului pârât și după introducerea unei noi acțiuni civile în justiție la data de 18 septembrie 2008, întemeiată pe Decizia nr. XX din 19 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite. Așadar, în cauză pârâtul recurent se afla într-o gravă culpă procesuală în condițiile și înțelesul art. 274 C. proc.

civ., constând în nerespectarea prevederilor art. 22 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 – decizia de soluționare a notificării intervenind după aproape șapte ani, timp în care reclamanții au stăruit repetat – administrativ și în justiție în acest scop. Față de cele arătate mai sus recursul declarat de Primarul Municipiului Timișoara este nefondat urmând a fi respins în temeiul art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 112 A din 14 mai 2009 a Curții de Apel Timișoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2010 .