ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1868/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele La 16 decembrie 2008, reclamanții P.L. si P.M. au chemat in judecată pe pârâții Primarul Municipiului Timișoara si Primăria Municipiului Timișoara, solicitând obligarea primului pârât la emiterea unei dispoziții motivate, prin care să se pronunțe asupra notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001, cu privire la imobilul situat in Timișoara, înscris in C.F. 1228 Timișoara. In motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, au solicitat Primăriei Municipiului Timișoara restituirea in natură a imobilului sus-menționat, fostă proprietate a bunicilor lor, P.M.

și P.A.M., imobil preluat abuziv de stat in anul 1989. Reclamații susțin că, deși potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, unitatea deținătoare era obligată să se pronunțe, prin decizie sau prin dispoziție motivată, asupra notificării, nici pană la data introducerii acțiunii acesta nu a emis o dispoziție motivată, mărginindu-se să le comunice o serie de adrese prin care li s-a adus la cunoștință diverse piedici în retrocedarea imobilului. In sensul soluționării cât mai rapide a dosarului, reclamanții au arătat că au depus toate diligentele, inclusiv efectuarea unei expertiza de specialitate în urma căreia s-a stabilit că o porțiune din vechiul amplasament al imobilului solicitat a fost atribuit printr-o sentința unei alte persoane, deși din situația de carte funciara nu rezulta acest fapt.

Totodată au mai arătă că, ulterior, in mod nejustificat, pârâții le-au solicitat din nou documentația C.F. 1228 Timișoara, iar prin ultima adresa, care le-a fost comunicată în luna septembrie 2008, li s-a solicitat completarea documentației cu propunerea de retrocedare pentru suprafața de 225 mp care poate fi restituita în natura, restul de teren fiind atribuit din eroare unei alte persoane. Prin sentința nr. 917 din 09 martie 2009, Tribunalul Timis, secția civilă, a admis acțiunea și a obligat pe pârâtul Primarul Municipiului Timișoara să emită dispoziție motivată prin care să se pronunțe asupra notificării reclamanților.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a respins excepțiile inadmisibilitatii și prematuritatii acțiunii, invocate de pârât prin întâmpinare, reținând că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația ce îi revenea, potrivit prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, anume de a soluționa notificarea în termen de 60 de zile de data înregistrării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare. Aceeași instanță a mai reținut că, întrucât adresele emise de pârât nu au valoarea actului administrativ prevăzut de art. 23 din legea sus-menționată, nici o dispoziție legală nu-1 îndreptățește pe acesta să depășească termenul legal prevăzut de actul normativ sus-menționat. Soluția tribunalului a fost confirmată de Curtea de Apel Timișoara.

secția civilă, care, prin decizia nr. 160 din 11 iunie 2009, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârât, reținând că în cauză nu sunt incidente excepțiile inadmisibilitatii și prematuritatii acțiunii, întrucât dispozițiile Legii nr. 10/2001, prin art. 21 și urm., prevăd în sarcina unității deținătoare obligația de a soluționa în termen de 60 de zile solicitarea persoanei îndreptățite și nu de a tergiversa, nejustificat, modul de soluționare a cererii. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții Primarul Municipiului Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara. In motivarea recursului pârâții au susținut că termenul de 60 de zile de soluționare a notificării este un termen orientativ și că atâta timp cât reclamanta nu și-a completat dosarul administrativ cu o declarație în care să arate, în mod expres, că nu mai are de depus alte probe, se impunea respingerea, ca inadmisibilă și prematur introdusă, a cererii deduse judecății.

Analizând recursul declarat Înalta Curte constată că pârâta Primăria Municipiului Timișoara nu a declarat apel împotriva sentinței tribunalului și s-a folosit direct de calea de atac a recursului în contra deciziei pronunțate de curtea de apel. Cum recursul nu poate fi exercitat omisso medio , adică trecând peste calea de atac a apelului, Înalta Curtea va respinge, ca inadmisibil, recursul pârâtei Primăria Municipiului Timișoara și va supune analizei numai recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara Analizând criticile formulate de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara, care se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că nu pot fi primite pentru următoarele considerente: În drept, potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 din lege, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură. Obligația prevăzută în sarcina entităților deținătoare ca în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, să se pronunțe prin decizie sau după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură este o obligație legală, iar prorogarea termenului prevăzut pentru soluționarea notificării nu operează, de drept, în beneficiul entității notificate.

Pentru a avea beneficiul prorogării este necesar ca entitatea notificată să comunice în scris notificatorului, în intervalul de 60 de zile, faptul că fundamentarea și emiterea deciziei/dispoziției sunt condiționate de depunerea actelor doveditoare. Art.23 din Legea nr. 10/2001, republicată, stabilește pentru persoana îndreptățită posibilitatea de a depune actele doveditoare până la data soluționării notificării, fără să proroge termenul prevăzut de art. 25 din lege, pentru soluționarea notificării. Prin urmare, prorogarea este condiționată de faptul analizării notificării de către unitatea deținătoare sau de entitatea abilitată să soluționeze notificarea, după caz, și comunicării, în intervalul de 60 de zile a faptului că documentația este insuficientă, iar în prezenta cauză, corect, prin sentința primei instanțe, păstrată prin decizia atacată, recurentul a fost obligat să soluționeze notificarea.

In speță, deși notificarea formulată de reclamanți în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 nu a fost soluționată până la data promovării prezentei acțiuni, recurentul pârât nu s-a pronunțat asupra notificării reclamanților nici până la data soluționării prezentului recurs, cu toate că nu a făcut dovada că a comunicat, în termenul de 60 de zile de soluționare a notificării, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001, reclamanților faptul că documentația depusă odată cu notificarea este insuficientă. Pentru considerentele expuse, instanța, va respinge recursul declarat de pârâții Primarul Municipiului Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâții Primarul Municipiului Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 160 din 11 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2010.