ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2337/2014

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 20 octombrie 2008, reclamanții T.N. și T.Na. i-au chemat în judecată pe pârâții Municipiul Timișoara, prin Primar, Primarul Municipiului Timișoara, C.L.M. Timișoara și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea dispoziției Primarului Municipiului Timișoara nr. 1319 din 26 mai 2008, constituirea în favoarea lor a unui drept special de folosință asupra terenului liber situat în Timișoara, str. P., înscris în CF nr. xx Timișoara, imobil ce a fost preluat abuziv de către Statul Român în baza Decretului nr. 223/1974, înscrierea în cartea funciară a dreptului special de folosință asupra acestuia, precum și acordarea de despăgubiri reprezentând contravaloarea construcției din Timișoara str. P., preluată de Statul Român în baza Decretului nr. 223/1974.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că au fost proprietarii imobilului situat în Timișoara, înscris în CF nr. xx Timișoara, imobil cumpărat în anul 1967, în 1980 imobilul trecând în proprietatea Statului Român în baza Decretului nr. 233/1974, potrivit deciziei nr. 395 din 01 martie 1980 a Consiliului Popular al Județului Timiș. Au arătat că, după apariția Legii nr. 10/2001, au solicitat prin intermediul fiului lor, T.P., restituirea în natură a imobilului mai sus menționat; în acest sens, la 12 iulie 2001 Primăria Timișoara a fost notificată de către B.E.J. M.D. să restituie în natură imobilul. Prin dispoziția nr. 1319 din 26 mai 2008 s-a dispus respingerea notificării, apreciindu-se că notificatorul nu a făcut dovada calității de persoana îndreptățită și a dreptului de proprietate invocat.

Au învederat că notificarea a fost făcută de către fiul lor, în calitate de mandatar, în numele lor, nicidecum pentru a dobândi pentru sine imobilul a cărui restituire în natură s-a solicitat, Legea nr. 10 neîngrădind în niciun fel posibilitatea de a fi dat mandat la formularea notificării și nici nu a prevăzut vreo formă specială ad validitatem pentru acest mandat, astfel că, în această situație este suficient și un mandat acordat verbal; în plus, din cuprinsul procurii speciale datată 15 mai 2008, prin care au fost acordate drepturi depline de reprezentare avocatului V.P., rezultă că notificarea din 12 iulie 2001 a fost adresată Primăriei Timișoara de către T.P. în numele reclamanților. În ceea ce privește cererea privind acordarea de despăgubiri reprezentând contravaloarea construcției în litigiu, reclamanții au arătat că imobilul a fost vândut de către Statul Român numiților B.L.

în baza Legii nr. 112/1995 și întrucât în prezent sunt cetățeni americani și nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenului au fost de acord cu înscrierea în cartea funciară a dreptului special de folosință asupra acestuia. La termenul de judecată din 09 ianuarie 2009 reclamanții și-au precizat și completat cererea de chemare în judecată, solicitând și restituirea în natură a apartamentului nr. 2 din imobilul situat în Timișoara str. P., precum și înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra acestui apartament, arătând că despăgubirile solicitate prin contestația inițială privesc doar contravaloarea apartamentului nr. 1 din imobil, înstrăinat de Statul Român. În motivarea completării cererii de chemare în judecată, reclamanții au arătat că la formularea acțiunii inițiale nu au avut cunoștință despre apartamentarea imobilului, acest aspect nerezultând din cuprinsul cărții funciare.

Prin sentința civilă nr. 1466 din 29 mai 2009, pronunțată în Dosarul nr. 8508/30/2008, Tribunalul Timiș a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților; a respins exceptia lipsei calitătii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a C.L.M.T. A respins cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanții T.N. și T.Na. împotriva pârâtului C.L.M.T. pentru lipsa calității procesuale pasive. A respins cererea de chemare în judecată formulată de aceiași reclamanți, astfel cum a fost precizată, împotriva pârâților Municipiul Timișoara prin Primar, Primarul Municipiului Timișoara și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut că reclamanții, care se pretind îndreptățiți la a obține măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, au calitatea de a contesta dispoziția Primarului Municipiului Timișoara, excepția lipsei calității procesual active fiind astfel respinsă. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, aceasta a fost respinsă cu motivarea că, deși dispoziția contestată nu este emisă de această instituție iar imobilul în litigiu nu se află în proprietatea publică a Statului Român, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice poate fi chemat în judecată în calitate de pârât în ceea ce privește acordarea despăgubirilor pentru imobil.

A fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive a C.L.M.T., întrucât reclamanții nu încearcă valorificarea vreunui drept potrivnic față de această instituție, potrivit art. 109 C. proc. civ., instituție care, de altfel, are doar un rol deliberativ în cadrul organelor administrației publice locale. Referitor la excepția de litispendență invocată prin întâmpinare de către pârâții Municipiul Timișoara, Primarul Municipiului Timișoara și C.L.M.T., aceștia au renunțat la a o mai susține. În ceea ce privește fondul cererii de chemare în judecată, tribunalul a reținut că imobilul în litigiu, situat în Timișoara str. P., a fost preluat prin decizia nr. 395/1980 a Consiliului Popular Timiș în proprietatea Statului Român, în baza Decretului nr. 223/1974.

Astfel, cota de ½ din construcții, proprietatea reclamantului T.N., a fost trecută cu plată în proprietatea statului, în timp ce cealaltă cotă de ½, proprietatea reclamantei T.Na., a fost preluată de stat fără plată; terenul înscris în CF nr. xx Timișoara top AA a fost trecut fără plată în proprietatea statului. După cum rezultă din referatul Primăriei Municipiului Timișoara și din CF nr. xx Timișoara, ulterior preluării de către stat imobilul a fost apartamentat, fiind împărțit în două apartamente. Apartamentul nr. 1 a fost vândut numiților B.L. și A. conform contractului de vânzare-cumpărare CC/1997, iar apartamentul nr. 2 a fost închiriat lui L.I. (contract de închiriere din 26 februarie 1990. La data de 12 iulie 2001 numitul T.P.

a depus la B.E.J. M.D. notificarea din 12 iulie 2001, solicitând restituirea în natură a imobilului situat în Timișoara str. P. În baza acestei notificări primarul Municipiului Timișoara a emis dispoziția nr. 1319 din 26 mai 2008, respingând notificarea întrucât notificatorul nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită și a dreptului de proprietate invocat. În motivarea dispoziției contestate s-a arătat că notificatorul T.P. nu a fost împuternicit de către părinții săi, T.N. și T.Na., cei de la care imobilul a fost preluat de către Statul Român, pentru a formula cererea de restituire, precum și faptul că T.N. și T.Na. nu au formulat o notificare în condițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001.

Analizând notificarea din 12 iulie 2001 înregistrată la B.E.J. M.D., tribunalul a apreciat că aceasta a fost făcută de T.P. în nume propriu, iar nu în calitate de mandatar al părinților săi (actualii reclamanți), iar acest fapt rezultă atât din formularea notificării, în care notificatorul T.P. nu a menționat că a promovat-o pentru alte persoane, cât și din faptul că, deși notificatorului T.P. i s-a solicitat, în repetate rânduri, de către Primăria Municipiului Timișoara să depună certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor după proprietarii deposedați (actualii reclamanți), precum și o declarație notarială că este unic moștenitor al acestora, nu a înțeles să precizeze faptul că nu a promovat notificarea în nume propriu, ci în calitate de mandatar al foștilor proprietari tabulari (părinții săi).

Nu au fost reținute susținerile contestatorilor privind pretinsa formulare a notificării de către T.P., în calitate de mandatar al contestatorilor, iar contestatorii nu pot ratifica actele făcute de către T.P. câtă vreme aceste acte au fost săvârșite în nume propriu, iar nu în calitate de mandatar al contestatorilor, astfel că tribunalul a apreciat că în mod corect Primarul Municipiului Timișoara a emis dispoziția nr. 1319 din 26 mai 2008, notificatorul nefăcând dovada calității de persoană îndreptățită și a dreptului de proprietate invocat. În baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 tribunalul a respins cererea de anulare a dispoziției contestate, precum și capetele de cerere subsidiare vizând restituirea în natură a apartamentului nr. 2, acordarea de despăgubiri pentru apartamentul nr. 1 și constituirea unui drept special de folosință asupra terenului.

Soluționând apelul declarat de reclamanți împotriva acestei hotărâri, Curtea de apel a reținut următoarele: În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților invocată de pârâți, Curtea a constatat că această excepție, raportat la dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, a fost în mod corect respinsă de prima instanță, reclamanții fiind persoane îndreptățite a ataca dispoziția emisă de primar. Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, ca reprezentant al Statului Român, se constată că și această excepție a fost corect respinsă de prima instanță, în raport de obiectul prezentei cauze. Sub acest aspect au precizat că și prin dispozițiile Legii nr. 165/2013 (lege de imediată aplicare) se menționează că, în cauzele întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, titlurile de plată se emit de A.N.R.P.

și se plătesc de Ministerul Finanțelor Publice (art. 41 din lege). Cum prin cererea de chemare în judecată au fost formulate pretenții în raport de Consiliul Local al Municipiului Timișoara, Curtea a constatat că și această excepție a fost soluționată în mod corect de tribunal. Instanța de fond, în mod neîntemeiat, a reținut însă că notificarea formulată de T.P., fiul reclamanților, a fost făcută în nume propriu și că acesta nu a avut mandat, din partea proprietarilor imobilului din litigiu, să formuleze notificare. Conform art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, persoane îndreptățite, în înțelesul legii, la măsuri reparatorii sunt persoanele fizice proprietari ai imobilelor la data preluării lor abuzive.

Art. 4 alin. (2) din lege consacră același drept și pentru moștenitorii persoanelor fizice îndreptățite. Coroborând aceste dispoziții legale cu conținutul declarației autentice dată de fratele notificatorului T.N., precum și cu cea dată de reclamanți avocatului P.V., Curtea a constatat că reclamanții au mandatat pe fiul lor, T P., să formuleze notificare și să efectueze toate demersurile în vederea obținerii imobilului din litigiu, iar din conținutul procurii apostilată din 05 iunie 2008, rezultă că reclamanții au dat mandat de reprezentare avocatului P.V. în vederea redobândirii imobilului din litigiu. Pe fond, imobilul din litigiu a constituit proprietatea reclamanților și a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 223/1974.

În ceea ce privește restituirea imobilului liber, respectiv apartamentul nr. 2 din imobilul situat în Timișoara, str. P., astfel cum a rezultat în baza documentației de apartamentare vizată de Primăria Municipiului Timișoara, s-a constatat că cererea este întemeiată raportat la dispozițiile art. 7 din Legea nr. 10/2001, dar și ale Legii nr. 165/2013. Astfel, în temeiul Legii nr. 10/2001 este îndreptățit a obține restituirea în natură și fostul proprietar care, pentru a putea părăsi țara, a fost nevoit să-și înstrăineze, către stat, imobilul și a primit o despăgubire în sensul reglementat prin Decretul nr. 223/1974, astfel că pentru imobilele preluate în baza Decretului nr. 223/1974 (cazul imobilului din litigiu) statul nu are un titlu valabil și bunul este restituibil în natură.

La dosar s-a făcut dovada că imobilul din litigiu are 2 apartamente, astfel că cererea de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilul ce-a constituit obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. CC din 21 aprilie 1997, raportat la considerentele arătate mai sus, este întemeiată. Referitor la acest aspect s-a constatat că, pe parcursul judecării cauzei, a fost adoptată Legea nr. 165/2013, lege prin care dispozițiile cu privire la natura măsurilor reparatorii, ce se pot stabili în baza Legii nr. 10/2001, au suferit modificări substanțiale. Prin art. 1 din Legea nr. 165/2013 se prevede: „(1) Imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist se restituie în natură. (2) În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte prevăzută în cap. III”.

De asemenea, conform art. 4 din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificată, dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse în termen legal la unitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv și aflate pe rolul instanțelor de judecată, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii pilot din 12 octombrie 2010 pronunțată în cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României. Conform art. 16 din Legea nr. 165/2013, republicată, cererile de restituire, care nu pot fi soluționate prin restituire în natură la nivelul entităților învestite de lege, se soluționează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte.

Din coroborarea dispozițiilor legale menționate cu starea de fapt reținută mai sus, Curtea a constatat că, pentru imobilul imposibil de restituit, reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în condițiile art. 16 din legea menționată. În ceea ce privește cererea de constituire a dreptului special de folosință asupra terenului aferent imobilului restituit, Curtea a constatat că în temeiul art. 2 din O.U.G. nr. 184/2012 aprobată prin Legea nr. 48/2004, cetățenii străini și apatrizii care fac dovada calității, în sensul legii, pot obține, la cerere, folosința terenurilor preluate de stat, în speță, în aplicarea Decretului nr. 223/1974. Ca urmare, prin decizia nr. 12 din 14 februarie 2014, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de reclamanții T.N.

și T.N. împotriva sentinței civile nr. 1466 din 29 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 8508/30/2008, care a fost schimbată, în parte, în sensul că: A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâților Municipiul Timișoara, Primarul Municipiului Timișoara și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. A fost anulată dispoziția nr. 1319 din 26 mai 2008 emisă de Primarul Municipiului Timișoara. S-a dispus restituirea către reclamanți a apartamentului nr. 1 din imobilul situat în Timișoara, str. P. înscris în CF nr. xx Timișoara. A fost obligat Primarul Municipiului Timișoara să propună acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în condițiile art. 16 din Legea nr. 165/2013 reclamanților pentru imobilul ce nu poate fi restituit în natură.

S-a dispus constituirea în favoarea reclamanților a unui drept special de folosință asupra cotei părți din terenul aferent imobilului, corespunzător apartamentului restituit în natură. Au fost autorizați reclamanții să se adreseze Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiș în vederea înscrierii drepturilor astfel recunoscute în CF. Restul dispozițiilor sentinței au fost menținute. Împotriva susmenționatei hotărâri au declarat recurs Municipiul Timișoara, prin primar, Consiliul local al Municipiului Timișoara și Primarul Municipiului Timișoara, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., au susținut următoarele: - notificatorul T.P., fiul foștilor proprietari, T.N.

și T.Na., nu a fost împuternicit de aceștia să formuleze cererea de restituire în natură a imobilului din Timișoara, str. P., în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, iar foștii proprietari nu au formulat notificare în condițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001. Deși au solicitat notificatorului să facă dovada calității de persoană îndreptățită, acesta nu s-a conformat și nici nu a arătat că acționează în numele foștilor proprietari tabulari, părinții săi, în calitate de mandatar. Greșit au fost reținute dispozițiile art. 3 alin. (1) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât, în speță, nu ne aflăm în atare ipoteză. Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu rezultă faptul că foștii proprietari l-ar fi mandatat pe fiul lor, T.P., pentru formularea notificării.

Nu pot fi reținute susținerile contestatorilor potrivit cărora ar fi ratificat actele făcute de către T.P., în anul 2008, câtă vreme aceste acte au fost săvârșite în nume propriu. Ca urmare, având în vedere că foștii proprietari nu au formulat notificare în condițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 și nici nu au mandatat pe numitul T.P. să formuleze notificare în numele lor, au solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale active. - au învederat, totodată, nelegalitatea hotărârii atacate și în raport de împrejurarea că, deși s-a dispus retrocedarea unei părți din imobil, nu s-a dispus și restituirea despăgubirilor acordate de Statul Român. În raport de conținutul deciziei de preluare, nr. 395/1980 a Consiliului Popular al Județului Timiș și de prevederile art. 11.5 alin. (2) din H.G.

nr. 250/2010, au susținut că instanța trebuie să se pronunțe și cu privire la restituirea sumelor plătite cu titlu de despăgubire, actualizate potrivit legii. În acest context, devin incidente și prevederile art. 21 alin. (7) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, a căror aplicare au solicitat a fi făcută în cauză. - în mod greșit s-a dispus restituirea în natură a apartamentului nr. 1, întrucât acesta este proprietatea numiților B.L., conform contractului de vânzare-cumpărare nr. CC/1997, deși apartamentul liber este cel de la nr. 2, deținut de o altă persoană în locațiune. Acest apartament este în proprietatea Statului Român și poate fi restituit în natură.

Au solicitat astfel modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii privind retrocedarea în natură a apartamentului nr. 1 din imobilul în litigiu. Ca urmare, au solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii apelului reclamanților, cu consecința menținerii sentinței tribunalului. Recursul este fondat, însă pentru considerentele ce succed: Prin notificarea înregistrată din 12 iulie 2001 la B.E.J. M.D., T.P. a solicitat „restituirea în natură a imobilului” situat în Timișoara, str. P. înscris în CF nr. xx Timișoara, care a trecut abuziv în proprietatea statului și a cărui valoare estimată este de 200.000 DM”. Pentru ca în aliniatul final să se menționează că este „îndreptățit să susțină în fața organelor de conducere ale unității deținătoare cererea de restituire în natură, (...)”.

Notificarea a fost formulată prin avocat, potrivit mențiunilor de pe acest înscris unde, la semnătură, apare mențiunea „prin av”, semnătura și ștampila. Coroborând cele evocate mai sus cu conținutul declarației autentice dată de fratele notificatorului, T.N., precum și cu cea dată de reclamanți avocatului P.V., dar și a procurii apostilate din 5 iunie 2008, rezultă că, astfel cum legal a reținut Curtea de apel, reclamanții, stabiliți în străinătate, au înțeles să-l împuternicească pe fiul lor, T.P., să efectueze toate demersurile în vederea restituirii imobilului în litigiu. În analiza vocației/dreptului de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de legea specială în cauza dedusă judecății, nu se poate face abstracție de relațiile extrem de apropiate existente între reclamanți și notificator care, evident, pentru realizarea dreptului lor recunoscut de legea specială nu au încheiat un act constatator al acordului lor.

Se verifică astfel ca fiind corect modul de interpretare și aplicare în speță a dispozițiilor art. 22 alin. (1), (3) și (5) din Legea nr. 10/2001, care se completează cu principiile de drept civil și anume că manifestarea de voință trebuie interpretată în sensul de a produce efecte juridice, în corelare cu caracterul cererii de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de legea specială, care constituie un act de conservare, iar nu unul de dispoziție, ce nu implică anumite cerințe (de fond ori formă). Dacă se are în vedere și conduita părților reclamante, ulterioară formulării notificării, se consolidează concluzia că notificatorul a acționat în interesul reclamanților, părinții săi, în vederea redobândirii bunului litigios.

Nu sunt fondate nici criticile constând în omisiunea instanței de apel de a nu dispune obligarea reclamanților la restituirea despăgubirilor primite, întrucât, astfel cum cu temei susțin reclamanții, această chestiune va fi rezolvată în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (7) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire. Potrivit acestei norme legale, la momentul realizării și finalizării operațiunii administrative ce se va efectua în această etapă, în vederea stabilirii numărului de puncte ce li se cuvin, se va proceda la scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate, astfel încât inserarea acestei mențiuni apare în această etapă procesuală și ca superfluă.

Sunt fondate însă criticile constând în greșita restituire în natură a apartamentului nr. 1 din imobil, întrucât acesta a fost vândut numiților B.L. și A., conform contractului de vânzare-cumpărare nr. CC/1997, iar liber, în sensul legii speciale, (închiriat) este apartamentul nr. 2. Deși reține această situație de fapt, prin dispozitiv, instanța de apel dispune eronat restituirea apartamentului înstrăinat, așa încât, constatând ca fondată critica menționată, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va dispune modificarea deciziei Curții de apel în aceste limite. Restul dispozițiilor deciziei Curții de apel vor fi menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâții Municipiul Timișoara, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Timișoara, prin primar și de Primarul municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 12 din 4 februarie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, pe care o modifică, în parte, în sensul că dispune restituirea către reclamanți a apartamentului nr. 2 din imobilul situat în Timișoara str. P., înscris în CF nr. xx Timișoara, în loc de apartamentul nr. 1. Menține restul dispozițiilor deciziei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 septembrie 2014.