ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2337/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2337/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 20

octombrie 2008, reclamanții T.N. și T.Na. i-au chemat în judecată pe pârâții

Municipiul Timișoara, prin Primar, Primarul Municipiului Timișoara, C.L.M.

Timișoara și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând

instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea

dispoziției Primarului Municipiului Timișoara nr. 1319 din 26 mai

2008, constituirea în favoarea lor a unui drept special de folosință

asupra terenului liber situat în Timișoara, str. P., înscris în CF nr. xx

Timișoara, imobil ce a fost preluat abuziv de către Statul Român în baza

Decretului nr. 223/1974, înscrierea în cartea funciară a dreptului special de

folosință asupra acestuia, precum și acordarea de despăgubiri reprezentând

contravaloarea construcției din Timișoara str. P., preluată de Statul Român

în baza Decretului nr. 223/1974.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că au fost proprietarii imobilului situat în

Timișoara, înscris în CF nr. xx Timișoara, imobil cumpărat în anul 1967, în

1980 imobilul trecând în proprietatea Statului Român în baza Decretului nr.

233/1974, potrivit deciziei nr. 395 din 01 martie 1980 a Consiliului Popular al

Județului Timiș.

Au arătat că, după

apariția Legii nr. 10/2001, au solicitat prin intermediul fiului lor, T.P.,

restituirea în natură a imobilului mai sus menționat; în acest sens, la

12

iulie

2001 Primăria Timișoara

a fost notificată de către B.E.J. M.D. să restituie în natură imobilul.

Prin dispoziția nr. 1319

din 26 mai 2008 s-a dispus respingerea notificării, apreciindu-se că notificatorul

nu a făcut dovada calității de persoana îndreptățită și a dreptului de proprietate

invocat.

Au învederat că notificarea

a fost făcută de către fiul lor, în calitate de mandatar, în numele lor, nicidecum

pentru a dobândi pentru sine imobilul a cărui restituire în natură s-a solicitat,

Legea nr. 10 neîngrădind în niciun fel posibilitatea de a fi dat mandat la formularea

notificării și nici nu a prevăzut vreo formă specială ad validitatem pentru acest

mandat, astfel că, în această situație este suficient și un mandat acordat verbal;

în plus, din cuprinsul procurii speciale datată 15 mai 2008, prin care au fost acordate

drepturi depline de reprezentare avocatului V.P., rezultă că notificarea din 12

iulie 2001 a fost adresată Primăriei Timișoara de către T.P. în numele reclamanților.

În ceea ce privește cererea

privind acordarea de despăgubiri reprezentând contravaloarea construcției în

litigiu, reclamanții au arătat că imobilul a fost vândut de către Statul Român numiților

B.L. în baza Legii nr. 112/1995 și întrucât în prezent sunt cetățeni americani

și nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenului au fost de acord cu înscrierea

în cartea funciară a dreptului special de folosință asupra acestuia.

La termenul de judecată

din 09 ianuarie 2009 reclamanții și-au precizat și completat cererea de chemare

în judecată, solicitând și restituirea în natură a apartamentului nr. 2 din imobilul

situat în Timișoara str. P., precum și înscrierea în cartea funciară a dreptului

de proprietate asupra acestui apartament, arătând că despăgubirile solicitate prin

contestația inițială privesc doar contravaloarea apartamentului nr. 1 din imobil,

înstrăinat de Statul Român.

În motivarea completării

cererii de chemare în judecată, reclamanții au arătat că la formularea acțiunii

inițiale nu au avut cunoștință despre apartamentarea imobilului, acest aspect nerezultând

din cuprinsul cărții funciare.

Prin sentința civilă

nr. 1466 din 29 mai 2009, pronunțată în Dosarul nr. 8508/30/2008, Tribunalul Timiș

a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților;

a respins exceptia lipsei calitătii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul

Finanțelor Publice; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a C.L.M.T.

A respins cererea de chemare

în judecată formulată și precizată de reclamanții T.N. și T.Na. împotriva pârâtului

C.L.M.T. pentru lipsa calității procesuale pasive.

A respins cererea de chemare

în judecată formulată de aceiași reclamanți, astfel cum a fost precizată,

împotriva pârâților Municipiul Timișoara prin Primar, Primarul Municipiului

Timișoara și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel,

Tribunalul a reținut că reclamanții, care se pretind îndreptățiți la a obține măsuri

reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, au calitatea de a contesta dispoziția

Primarului Municipiului Timișoara, excepția lipsei calității procesual active fiind

astfel respinsă.

În ceea ce privește excepția

lipsei calității procesual pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice,

aceasta a fost respinsă cu motivarea că, deși dispoziția contestată nu este emisă

de această instituție iar imobilul în litigiu nu se află în proprietatea publică

a Statului Român, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice poate fi chemat

în judecată în calitate de pârât în ceea ce privește acordarea despăgubirilor pentru

imobil.

A fost admisă excepția

lipsei calității procesual

pasive a C.L.M.T., întrucât reclamanții nu încearcă valorificarea vreunui drept

potrivnic față de această instituție, potrivit art. 109 C. proc. civ., instituție

care, de altfel, are doar un rol deliberativ în cadrul organelor administrației

publice locale.

Referitor la excepția

de litispendență invocată prin întâmpinare de către pârâții Municipiul Timișoara,

Primarul Municipiului Timișoara și C.L.M.T., aceștia au renunțat la a o mai susține.

În ceea ce privește fondul

cererii de chemare în judecată, tribunalul a reținut că imobilul în litigiu, situat

în Timișoara str. P., a fost preluat prin decizia nr. 395/1980 a Consiliului Popular

Timiș în proprietatea Statului Român, în baza Decretului nr. 223/1974. Astfel, cota

de ½ din construcții, proprietatea reclamantului T.N., a fost trecută cu

plată în proprietatea statului, în timp ce cealaltă cotă de ½, proprietatea

reclamantei T.Na., a fost preluată de stat fără plată; terenul înscris în CF nr.

xx Timișoara top AA a fost trecut fără plată în proprietatea statului.

După cum rezultă din referatul

Primăriei Municipiului Timișoara și din CF nr. xx Timișoara, ulterior preluării

de către stat imobilul a fost apartamentat, fiind împărțit în două apartamente.

Apartamentul nr. 1 a fost vândut numiților B.L. și A. conform contractului de vânzare-cumpărare

CC/1997, iar apartamentul nr. 2 a fost închiriat lui L.I. (contract de închiriere

din 26 februarie 1990. La data de 12 iulie 2001 numitul T.P. a depus la B.E.J. M.D.

notificarea din 12 iulie 2001, solicitând restituirea în natură a imobilului situat

în Timișoara str. P.

În baza acestei notificări

primarul Municipiului Timișoara a emis dispoziția nr. 1319 din 26 mai 2008, respingând

notificarea întrucât notificatorul nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită

și a dreptului de proprietate invocat.

În motivarea dispoziției

contestate s-a arătat că notificatorul T.P. nu a fost împuternicit de către părinții

săi, T.N. și T.Na., cei de la care imobilul a fost preluat de către Statul Român,

pentru a formula cererea de restituire, precum și faptul că T.N. și T.Na. nu au

formulat o notificare în condițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001.

Analizând notificarea

din 12 iulie 2001 înregistrată la B.E.J. M.D., tribunalul a apreciat că aceasta

a fost făcută de T.P. în nume propriu, iar nu în calitate de mandatar al părinților

săi (actualii reclamanți), iar acest fapt rezultă atât din formularea notificării,

în care notificatorul T.P. nu a menționat că a promovat-o pentru alte persoane,

cât și din faptul că, deși notificatorului T.P. i s-a solicitat, în repetate rânduri,

de către Primăria Municipiului Timișoara să depună certificat de moștenitor sau

de calitate de moștenitor după proprietarii deposedați (actualii reclamanți), precum

și o declarație notarială că este unic moștenitor al acestora, nu a înțeles să precizeze

faptul că nu a promovat notificarea în nume propriu, ci în calitate de mandatar

al foștilor proprietari tabulari (părinții săi).

Nu au fost reținute susținerile

contestatorilor privind pretinsa formulare a notificării de către T.P., în calitate

de mandatar al contestatorilor, iar contestatorii nu pot ratifica actele făcute

de către T.P. câtă vreme aceste acte au fost săvârșite în nume propriu, iar nu în

calitate de mandatar al contestatorilor, astfel că tribunalul a apreciat că în mod

corect Primarul Municipiului Timișoara a emis dispoziția nr. 1319 din 26 mai 2008,

notificatorul nefăcând dovada calității de persoană îndreptățită și a dreptului

de proprietate invocat. În baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 tribunalul

a respins cererea de anulare a dispoziției contestate, precum și capetele de cerere

subsidiare vizând restituirea în natură a apartamentului nr. 2, acordarea de despăgubiri

pentru apartamentul nr. 1 și constituirea unui drept special de folosință asupra

terenului.

Soluționând apelul declarat

de reclamanți împotriva acestei hotărâri, Curtea de apel a reținut următoarele:

În ceea ce privește excepția

lipsei calității procesuale active a reclamanților invocată de pârâți, Curtea a

constatat că această excepție, raportat la dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001,

a fost în mod corect respinsă de prima instanță, reclamanții fiind persoane îndreptățite

a ataca dispoziția emisă de primar.

Referitor la excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, ca

reprezentant al Statului Român, se constată că și această excepție a fost corect

respinsă de prima instanță, în raport de obiectul prezentei cauze.

Sub acest aspect au precizat

că și prin dispozițiile Legii nr. 165/2013 (lege de imediată aplicare) se menționează

că, în cauzele întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, titlurile de plată

se emit de A.N.R.P. și se plătesc de Ministerul Finanțelor Publice (art. 41 din

lege).

Cum prin cererea de chemare

în judecată au fost formulate pretenții în raport de Consiliul Local al Municipiului

Timișoara, Curtea a constatat că și această excepție a fost soluționată în mod corect

de tribunal.

Instanța de fond, în mod

neîntemeiat, a reținut însă că notificarea formulată de T.P., fiul reclamanților,

a fost făcută în nume propriu și că acesta nu a avut mandat, din partea proprietarilor

imobilului din litigiu, să formuleze notificare.

Conform art. 3 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 10/2001, persoane îndreptățite, în înțelesul legii, la măsuri

reparatorii sunt persoanele fizice proprietari ai imobilelor la data preluării lor

abuzive. Art. 4 alin. (2) din lege consacră același drept și pentru moștenitorii

persoanelor fizice îndreptățite.

Coroborând aceste dispoziții

legale cu conținutul declarației autentice dată de fratele notificatorului T.N.,

precum și cu cea dată de reclamanți avocatului P.V., Curtea a constatat că reclamanții

au mandatat pe fiul lor, T P., să formuleze notificare și să efectueze toate demersurile

în vederea obținerii imobilului din litigiu, iar din conținutul procurii apostilată

din 05 iunie 2008, rezultă că reclamanții au dat mandat de reprezentare avocatului

P.V. în vederea redobândirii imobilului din litigiu.

Pe fond, imobilul din

litigiu a constituit proprietatea reclamanților și a fost preluat de stat în baza

Decretului nr. 223/1974.

În ceea ce privește restituirea

imobilului liber, respectiv apartamentul nr. 2 din imobilul situat în Timișoara,

str. P., astfel cum a rezultat în baza documentației de apartamentare vizată de

Primăria Municipiului Timișoara, s-a constatat că cererea este întemeiată raportat

la dispozițiile art. 7 din Legea nr. 10/2001, dar și ale Legii nr. 165/2013.

Astfel, în temeiul Legii

nr. 10/2001 este îndreptățit a obține restituirea în natură și fostul proprietar

care, pentru a putea părăsi țara, a fost nevoit să-și înstrăineze, către stat, imobilul

și a primit o despăgubire în sensul reglementat prin Decretul nr. 223/1974, astfel

că pentru imobilele preluate în baza Decretului nr. 223/1974 (cazul imobilului din

litigiu) statul nu are un titlu valabil și bunul este restituibil în natură.

La dosar s-a făcut dovada

că imobilul din litigiu are 2 apartamente, astfel că cererea de acordare a măsurilor

reparatorii pentru imobilul ce-a constituit obiectul contractului de vânzare-cumpărare

nr. CC din 21 aprilie 1997, raportat la considerentele arătate mai sus, este întemeiată.

Referitor la acest aspect

s-a constatat că, pe parcursul judecării cauzei, a fost adoptată Legea nr. 165/2013,

lege prin care dispozițiile cu privire la natura măsurilor reparatorii, ce se pot

stabili în baza Legii nr. 10/2001, au suferit modificări substanțiale.

Prin art. 1 din Legea

nr. 165/2013 se prevede: „(1) Imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului

comunist se restituie în natură. (2) În situația în care restituirea în natură a

imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă,

singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte

prevăzută în cap. III”.

De asemenea, conform

art. 4 din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificată, dispozițiile prezentei

legi se aplică cererilor formulate și depuse în termen legal la unitățile învestite

de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor

în materia restituirii imobilelor preluate abuziv și aflate pe rolul instanțelor

de judecată, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului

suspendate în temeiul Hotărârii pilot din 12 octombrie 2010 pronunțată în cauza

Maria Atanasiu și alții împotriva României.

Conform art. 16 din Legea

nr. 165/2013, republicată, cererile de restituire, care nu pot fi soluționate prin

restituire în natură la nivelul entităților învestite de lege, se soluționează prin

acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte.

Din coroborarea dispozițiilor

legale menționate cu starea de fapt reținută mai sus, Curtea a constatat că, pentru

imobilul imposibil de restituit, reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii

în condițiile art. 16 din legea menționată.

În ceea ce privește cererea

de constituire a dreptului special de folosință asupra terenului aferent imobilului

restituit, Curtea a constatat că în temeiul art. 2 din O.U.G. nr. 184/2012 aprobată

prin Legea nr. 48/2004, cetățenii străini și apatrizii care fac dovada calității,

în sensul legii, pot obține, la cerere, folosința terenurilor preluate de stat,

în speță, în aplicarea Decretului nr. 223/1974.

Ca urmare, prin decizia

nr. 12 din 14 februarie 2014, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de

reclamanții T.N. și T.N. împotriva sentinței civile nr. 1466 din 29 mai 2009 pronunțată

de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 8508/30/2008, care a fost schimbată, în parte,

în sensul că:

A fost admisă în parte

acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâților Municipiul Timișoara, Primarul

Municipiului Timișoara și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

A fost anulată dispoziția

nr. 1319 din 26 mai 2008 emisă de Primarul Municipiului Timișoara.

S-a dispus restituirea

către reclamanți a apartamentului nr. 1 din imobilul situat în Timișoara, str. P.

înscris în CF nr. xx Timișoara.

A fost obligat Primarul

Municipiului Timișoara să propună acordarea de măsuri reparatorii în echivalent

în condițiile art. 16 din Legea nr. 165/2013 reclamanților pentru imobilul ce nu

poate fi restituit în natură.

S-a dispus constituirea

în favoarea reclamanților a unui drept special de folosință asupra cotei părți din

terenul aferent imobilului, corespunzător apartamentului restituit în natură.

Au fost autorizați reclamanții

să se adreseze Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiș în vederea

înscrierii drepturilor astfel recunoscute în CF.

Restul dispozițiilor sentinței

au fost menținute.

Împotriva susmenționatei

hotărâri au declarat recurs Municipiul Timișoara, prin primar, Consiliul local al

Municipiului Timișoara și Primarul Municipiului Timișoara, criticând-o pentru nelegalitate,

sens în care, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și

9 C. proc. civ., au susținut următoarele:

- notificatorul T.P.,

fiul foștilor proprietari, T.N. și T.Na., nu a fost împuternicit de aceștia să formuleze

cererea de restituire în natură a imobilului din Timișoara, str. P., în conformitate

cu prevederile Legii nr. 10/2001, iar foștii proprietari nu au formulat notificare

în condițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001.

Deși au solicitat notificatorului

să facă dovada calității de persoană îndreptățită, acesta nu s-a conformat și nici

nu a arătat că acționează în numele foștilor proprietari tabulari, părinții săi,

în calitate de mandatar.

Greșit au fost reținute

dispozițiile art. 3 alin. (1) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât,

în speță, nu ne aflăm în atare ipoteză. Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei

nu rezultă faptul că foștii proprietari l-ar fi mandatat pe fiul lor, T.P., pentru

formularea notificării.

Nu pot fi reținute susținerile

contestatorilor potrivit cărora ar fi ratificat actele făcute de către T.P., în

anul 2008, câtă vreme aceste acte au fost săvârșite în nume propriu.

Ca urmare, având în vedere

că foștii proprietari nu au formulat notificare în condițiile art. 22 din Legea

nr. 10/2001 și nici nu au mandatat pe numitul T.P. să formuleze notificare în numele

lor, au solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale active.

- au învederat, totodată,

nelegalitatea hotărârii atacate și în raport de împrejurarea că, deși s-a dispus

retrocedarea unei părți din imobil, nu s-a dispus și restituirea despăgubirilor

acordate de Statul Român.

În raport de conținutul

deciziei de preluare, nr. 395/1980 a Consiliului Popular al Județului Timiș și de

prevederile art. 11.5 alin. (2) din H.G. nr. 250/2010, au susținut că instanța trebuie

să se pronunțe și cu privire la restituirea sumelor plătite cu titlu de despăgubire,

actualizate potrivit legii.

În acest context, devin

incidente și prevederile art. 21 alin. (7) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile

pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor

preluate în mod abuziv, a căror aplicare au solicitat a fi făcută în cauză.

- în mod greșit s-a dispus

restituirea în natură a apartamentului nr. 1, întrucât acesta este proprietatea

numiților B.L., conform contractului de vânzare-cumpărare nr. CC/1997, deși apartamentul

liber este cel de la nr. 2, deținut de o altă persoană în locațiune.

Acest apartament este

în proprietatea Statului Român și poate fi restituit în natură.

Au solicitat astfel modificarea

hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii privind retrocedarea în natură

a apartamentului nr. 1 din imobilul în litigiu.

Ca urmare, au solicitat

admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii apelului

reclamanților, cu consecința menținerii sentinței tribunalului.

Recursul este fondat,

însă pentru considerentele ce succed:

Prin notificarea înregistrată

din 12 iulie 2001 la B.E.J. M.D., T.P. a solicitat „restituirea în natură a imobilului”

situat în Timișoara, str. P. înscris în CF nr. xx Timișoara, care a trecut abuziv

în proprietatea statului și a cărui valoare estimată este de 200.000 DM”.

Pentru ca în aliniatul

final să se menționează că este „îndreptățit să susțină în fața organelor de conducere

ale unității deținătoare cererea de restituire în natură, (...)”.

Notificarea a fost formulată

prin avocat, potrivit mențiunilor de pe acest înscris unde, la semnătură, apare

mențiunea „prin av”, semnătura și ștampila.

Coroborând cele evocate

mai sus cu conținutul declarației autentice dată de fratele notificatorului, T.N.,

precum și cu cea dată de reclamanți avocatului P.V., dar și a procurii apostilate

din 5 iunie 2008, rezultă că, astfel cum legal a reținut Curtea de apel, reclamanții,

stabiliți în străinătate, au înțeles să-l împuternicească pe fiul lor, T.P., să

efectueze toate demersurile în vederea restituirii imobilului în litigiu.

În analiza vocației/dreptului

de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de legea specială în cauza dedusă

judecății, nu se poate face abstracție de relațiile extrem de apropiate existente

între reclamanți și notificator care, evident, pentru realizarea dreptului lor recunoscut

de legea specială nu au încheiat un act constatator al acordului lor.

Se verifică astfel ca

fiind corect modul de interpretare și aplicare în speță a dispozițiilor art. 22

alin. (1), (3) și (5) din Legea nr. 10/2001, care se completează cu principiile

de drept civil și anume că manifestarea de voință trebuie interpretată în sensul

de a produce efecte juridice, în corelare cu caracterul cererii de acordare a măsurilor

reparatorii prevăzute de legea specială, care constituie un act de conservare, iar

nu unul de dispoziție, ce nu implică anumite cerințe (de fond ori formă).

Dacă se are în vedere

și conduita părților reclamante, ulterioară formulării notificării, se consolidează

concluzia că notificatorul a acționat în interesul reclamanților, părinții săi,

în vederea redobândirii bunului litigios.

Nu sunt fondate nici criticile

constând în omisiunea instanței de apel de a nu dispune obligarea reclamanților

la restituirea despăgubirilor primite, întrucât, astfel cum cu temei susțin reclamanții,

această chestiune va fi rezolvată în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (7)

din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire.

Potrivit acestei norme

legale, la momentul realizării și finalizării operațiunii administrative ce se va

efectua în această etapă, în vederea stabilirii numărului de puncte ce li se cuvin,

se va proceda la scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate, astfel

încât inserarea acestei mențiuni apare în această etapă procesuală și ca superfluă.

Sunt fondate însă criticile

constând în greșita restituire în natură a apartamentului nr. 1 din imobil, întrucât

acesta a fost vândut numiților B.L. și A., conform contractului de vânzare-cumpărare

nr. CC/1997, iar liber, în sensul legii speciale, (închiriat) este apartamentul

nr. 2.

Deși reține această situație

de fapt, prin dispozitiv, instanța de apel dispune eronat restituirea apartamentului

înstrăinat, așa încât, constatând ca fondată critica menționată, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va dispune modificarea deciziei Curții de apel

în aceste limite.

Restul dispozițiilor deciziei

Curții de apel vor fi menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâții Municipiul Timișoara, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Timișoara,

prin primar și de Primarul municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 12 din

4 februarie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, pe care o modifică,

în parte, în sensul că dispune restituirea către reclamanți a apartamentului

nr. 2 din imobilul situat în Timișoara str. P., înscris în CF nr. xx Timișoara,

în loc de apartamentul nr. 1.

Menține restul dispozițiilor

deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 24 septembrie 2014.