ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 557/2013

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 22 decembrie 2008, contestatorii F.L.V.V., F.R.T., F.A. și P.S. au chemat în judecată Primarul Municipiului Timișoara în nume propriu și în calitate de reprezentant al intimaților Primăria Municipiului Timișoara, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Unitatea Administrativ Teritorială Timișoara și au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea Dispoziției nr. 2564 din 13 noiembrie 2008 emisă de Primarul Municipiului Timișoara în temeiul Legii nr. 10/2001 și, pe cale de consecință, să oblige entitățile investite la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în Timișoara, str. Iris nr. 21/b, jud. Timiș, înscris în CF 16742 Timișoara, constând în compensarea cu un alt imobil din patrimoniul intimaților sau al Statului Român, de valoare egală sau apropiată bunului imobil preluat abuziv.

S-a solicitat instanței ca, în cazul în care valoarea nu va fi egală, partea a cărui bun este de valoare mai mică, să fie obligată să plătească celeilalte părți diferența până la egalizarea valorii bunurilor imobile care se compensează, precum și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată. Prin Sentința civilă nr. 1594 din 16 iunie 2009, Tribunalul Timiș a respins contestația, ca neîntemeiată. Tribunalul a reținut că, prin Notificarea nr. 638 din 12 noiembrie 2001, contestatorii au solicitat restituirea în natură sau prin echivalent bănesc a imobilului situat în Timișoara, str. Iris nr. 21/b, constând în gradină cu casă, înscris în CF 16742 Timișoara, nr. top. 15357. Prin Dispoziția nr. 2564 din 13 noiembrie 2008 emisă de Primarul Municipiului Timișoara s-a propus acordarea de despăgubiri, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 în favoarea notificatorilor P.S.

(fostă F.) pentru cota de 1/6, F.A. (fostă F.) pentru cota de 1/6, F.R.T. pentru cota de 1/6 și F.L.V. pentru cota de 3/6 parte din imobilul revendicat. S-a reținut că imobilul nu poate fi restituit în natură deoarece din referatul Direcției Patrimoniu - Serviciul Administrare Imobile și potrivit Decretului nr. 53/1980 a rezultat că s-a expropriat o suprafață de 416 mp. teren și 116,29 mp. construcții din Timișoara, str. Iris nr. 21/b, fără a fi precizată suma acordată ca despăgubire, iar construcțiile expropriate în suprafață de 116,29 mp au fost demolate, în prezent pe teren aflându-se construcția unui bloc de locuințe. Prin adresa BDU din 26 septembrie 2008 s-a constat că nu sunt întrunite condițiile de retrocedare a terenului solicitat, cu suprafața de 416 mp, acesta fiind ocupat de construcția unui bloc de locuințe.

Tribunalul a apreciat că solicitarea contestatorilor privind acordarea unui alt bun în compensare nu poate fi primită, având în vedere înscrisurile depuse la dosar, în care se menționează că Primăria Municipiului Timișoara nu deține bunuri ce pot fi acordate în compensare. Prima instanță a constatat, de asemenea, că pârâții Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara nu au calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, deoarece potrivit dispozițiilor Legii nr. 215/2001, nu primăria, ci municipiul prin primar este subiect de drept public și are calitate procesuală pasivă, iar consiliul local este autoritate deliberativă potrivit aceleiași legi. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții F.L.V.V., F.R.T., F.A.

și P.S., iar prin Decizia nr. 91 din 26 aprilie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a admis apelul formulat și a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a admis acțiunea, a dispus anularea Dispoziției nr. 2564 din 13 noiembrie 2008 emisă de Primarul Municipiului Timișoara și a obligat acest pârât să restituie reclamanților, în natură, prin compensare, suprafața de teren de 554 mp din Timișoara, str. Timocului nr. 33, înscris în CF nou 407346 Timișoara, lot top nr. 2 - 5808/1/2 și să plătească reclamanților suma de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: Pârâtul Primarul Municipiului Timișoara nu și-a respectat obligația impusă de art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, de a afișa lunar, în termen de cel mult 10 zile calendaristice calculate de la sfârșitul lunii precedente, la loc vizibil, un tabel care să cuprindă bunurile disponibile și/sau, după caz, serviciile care pot fi acordate în compensare. Reclamanții au demonstrat prin înscrisurile depuse și prin expertizele tehnice judiciare efectuate în cauză că astfel de imobile există în continuare în patrimoniul municipalității din Timișoara, respectiv în domeniul privat al entității administrativ teritoriale.

În consecință, în cauză sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Din probele administrate a rezultat că imobilul expropriat de la reclamanți, care fusese situat în Timișoara, str. Iris nr. 21 B, poate fi compensat cu imobilul aflat în Timișoara, str. Timocului nr. 33, care urmează a fi dezmembrat potrivit raportului tehnic existent în cauză, cele două proprietăți având valori sensibil egale, și care a fost acceptat expres de reclamanți și în mod tacit de pârât, prin lipsa oricărei obiecții sau contestări cu privire la concluziile experților judiciari. Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat și motivat recurs pârâții Primarul Municipiului Timișoara, Primăria Municipiului Timișoara, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Municipiul Timișoara prin primar.

Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ.: În litigiile având ca obiect contestație împotriva unei dispoziții emise de Primarul Municipiului Timișoara în baza Legii nr. 10/2001, Consiliul Local al Municipiului Timișoara, Municipiul Timișoara prin Primar și Primăria Municipiului Timișoara nu pot avea calitate procesual pasivă. Recurenții nu dețin terenuri ce pot fi acordate în compensare, fapt dovedit cu procesele verbale de afișare, conform O.U.G. nr. 209/2005. În plus, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală dispunând acordarea în compensare a unui teren ce se află în proprietatea Statului Român (reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice iar nu de Municipiul Timișoara), astfel cum rezultă din CF nr. 407346 Timișoara.

Identificarea terenului presupus liber, ce s-a făcut în fața instanței de apel, nu ar trebui să aibă relevanță în cauză atâta timp cât acesta urmează să fie afectat de o lucrare de utilitate publică, respectiv crearea unui port la malul râului Bega. Chiar dacă expertul a dispus dezmembrarea doar a unei parcele din întregul teren, aceasta nu poate fi considerată liberă, cât timp respectivul teren nu a fost încă delimitat și nu se cunoaște exact suprafața necesară pentru efectuarea lucrării de interes public. Se mai arată că solicitarea reclamanților de acordare a acestui teren în compensare este nelegală, deoarece terenul nu poate fi acordat în mod direct revendicatorilor, ci acesta ar trebui întâi înscris pe tabelul imobilelor libere ce pot fi acordate în compensare, ulterior fiind repartizat de către Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 pentru soluționarea revendicărilor imobiliare.

Se susține că soluția instanței de apel este nelegală și cu privire la suma achitată de Statul Român ca despăgubire la exproprierea terenului și a construcțiilor de la reclamanți, atâta timp cât a fost acordat un teren în compensare, fără a se dispune obligarea revendicatorilor la restituirea sumelor de bani primite cu titlu de despăgubire, conform prevederilor exprese din Legea nr. 10/2001. Se solicită modificarea hotărârii atacate și în sensul exonerării de plata onorariilor de expert, arătându-se că expertiza favorizează în mod direct pe reclamanți, iar recurenților li s-ar aduce un grav prejudiciu prin obligarea la plata acestor cheltuieli.

Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente: Recurenții afirmă că Municipiul Timișoara prin Primar, Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara nu au calitate procesual pasivă în cauză. Această susținere nu este însă însoțită de argumente juridice care să o justifice, deși din interpretarea art. 302 1 C. proc. civ. rezultă atât obligația indicării, în cuprinsul motivelor de recurs, a dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță, cât și precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste prevederi legale.

Prin urmare, simpla afirmație a recurenților în sensul că o parte dintre titularii cererii de recurs nu ar avea calitate procesual pasivă, fără o justificare bazată pe argumente juridice, nu învestește în mod legal instanța de recurs cu exercitarea controlului judiciar sub acest aspect. Nu sunt întemeiate nici criticile prin care recurenții susțin nelegalitatea deciziei recurate sub aspectul atribuirii unui teren în compensare, cu motivarea că nu dețin astfel de bunuri, iar terenul atribuit în compensare nu poate fi acordat în mod direct reclamanților de către instanța de judecată. Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă, entitatea învestită cu soluționarea notificării este obligată să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau nu este acceptată de persoana îndreptățită.

În condițiile Legii nr. 10/2001, procedura administrativă poate fi urmată de o procedură judiciară prin care, persoana care se pretinde îndreptățită învestește instanța de judecată cu verificarea legalității măsurilor cuprinse în decizia sau dispoziția emisă de unitatea notificată. Controlul de legalitate pe care instanța de judecată îl exercită, vizează tocmai respectarea de către entitatea învestită cu soluționarea notificării, a normelor legale aplicabile. De aceea, dacă constată că dispozițiile art. 26 alin. (3) din Lege nu au fost respectate cu ocazia soluționării notificării, în cadrul controlului de legalitate efectuat, instanța este îndreptățită să oblige entitatea notificată la respectarea dispozițiilor menționate, inclusiv prin admiterea solicitării persoanei îndreptățite de a beneficia de acordarea în compensare a altor bunuri și servicii.

În consecință, susținerea recurenților în sensul că stabilirea calității de bun sau servicii care poate fi atribuit în compensare nu este un atribut direct al instanței de judecată nu poate fi primită, instanța de apel făcând o corectă interpretare, din această perspectivă, a prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Mai mult, prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție (publicată în M. Of. nr. 764 din 12 noiembrie 2007), s-a recunoscut competența instanței de a dispune în mod direct soluționarea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 și care vizează fondul pretențiilor deduse judecății.

S-a reținut sub acest aspect că, din moment ce s-a prevăzut prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, că deciziile/dispozițiile motivate de respingere a notificărilor sau a cererilor de restituire în natură a imobilelor pot fi atacate la instanțele judecătorești, iar în cuprinsul art. 2 alin. (2) și art. 14 se face referire la restituirea imobilelor prin hotărâre judecătorească, este evident că instanța, învestită cu cenzurarea deciziei sau a dispoziției, nu este limitată doar la posibilitatea de a obliga unitatea deținătoare să emită o altă dispoziție, așa cum s-a dispus în prezentul litigiu. Dimpotrivă, în virtutea dreptului său de plenitudine de jurisdicție ce i-a fost acordat prin lege, instanța judecătorească dispune ea însăși, în mod direct, soluționarea pe fond a pretențiilor deduse judecății.

Instanța de apel, prin interpretarea probelor administrate, a concluzionat că nu există impedimente obiective de restituire a terenului în suprafață de 554 mp din Timișoara, str. Timocului nr. 33, înscris în CF nou 407346 Timișoara, lot top nr. 2 - 5808/1/2, ca măsură compensatorie pentru terenul ce nu poate fi restituit în natură contestatorilor. Prin urmare, recunoscând competența instanțelor în a cenzura modalitatea de rezolvare a notificărilor în procedura Legii nr. 10/2001, inclusiv în situația în care aceasta ar consta în atribuirea unor bunuri sau servicii în compensare și apreciind, prin interpretarea și aplicarea prevederilor art. 26 alin. (1) din Lege raportat la dispozițiile art. 10, că reclamanții pot beneficia de terenul acordat în compensare, instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală.

Sunt, de asemenea, nefondate criticile prin care se susține că instanța de apel nu putea acorda în compensare un teren ce se află în proprietatea Statului Român și care, în pus, ar urma să fie afectat de o lucrare de utilitate publică. Este firesc ca în cartea funciară să fie menționat Statul Român, cât timp imobilul a fost preluat de stat, dar aceasta nu împiedică atribuirea lui în compensare și nu vine în contradicție cu concluzia instanței de apel, întemeiată pe probele administrate în sensul că imobilul s-ar afla în prezent în patrimoniul municipalității din Timișoara, respectiv în domeniul privat al entității administrativ teritoriale.

Potrivit art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, iar conform art. 9, imobilele preluate în mod abuziv se restituie, indiferent în posesia cui se află în prezent. Câtă vreme reclamanții și-au întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, iar raportul juridic rezultat din aplicarea acestei legi, ia naștere între entitatea notificată, obligată la restituire și persoana îndreptățită la măsuri reparatorii, susținerea recurenților în sensul reprezentării în cauză a Statului Român de către Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi primită.

Critica prin care se susține că terenul nu ar putea fi atribuit în compensare deoarece ar urma să fie afectat de utilități publice va fi respinsă ca nefondată, Înalta Curte având în vedere în acest sens atât dispozițiile art. 10 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, prin care legiuitorul a permis restituirea în natură, inclusiv a terenurilor fără construcții afectate de lucrări de investiții de interes public aprobate, dacă nu a început construcția acestora, ori lucrările aprobate au fost abandonate, cât și concluzia instanței de apel, bazată pe probele administrate și care nu mai pot fi reevaluate în această fază procesuală, potrivit cu care dezmembrarea terenului și atribuirea unei porțiuni din acesta reclamanților respectă PUZ-ul aprobat în 2010 privind malurile Canalului Bega Timișoara.

Nu pot fi primite nici susținerile privind nelegalitatea deciziei pentru omisiunea instanței de a dispune obligarea reclamanților la restituirea sumelor de bani primite cu titlu de despăgubire pentru terenul expropriat, deoarece prevederile art. 11 alin. (1) teza II din Legea nr. 10/2001 care impun o astfel de obligație sunt aplicabile numai în ipoteza reglementată de teza I a aceluiași articol. Or, în cauză nu s-a dispus restituirea în natură a imobilului ce a aparținut autorilor reclamanților, ci măsura reparatorie a acordării unui alt bun în compensare. Argumentele formulate de recurenți în susținerea criticii întemeiate pe prevederile art. 274 C. proc. civ. nu pot fi primite. Art. 274 C. proc.

civ. are ca temei culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții și, în raport de soluția pronunțată, au fost corect aplicate de instanța de apel. Înalta Curte constată că, deși în cuprinsul cererii de recurs pârâții au indicat prevederile art. 304 pct. 5 și 8 C. proc. civ., niciuna din criticile formulate nu poate fi circumscrisă acestor cazuri de casare, respectiv de modificare a hotărârii, astfel încât nu va examina decizia recurată în temeiul acestor dispoziții legale. Pe cale de consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat, iar în baza art. 274 C. proc. civ. va obliga recurenții-pârâți la 1000 RON cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții Primarul municipiului Timișoara, Primăria municipiului Timișoara, Consiliul Local al municipiului Timișoara și Municipiul Timișoara prin primar împotriva Deciziei civile nr. 91 din 26 aprilie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Obligă recurenții-pârâți la 1000 RON cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2013. Procesat de GGC - DG