ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2175/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2175/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului
civil de față, constată:
Prin Decizia nr. 1609 din 20 iunie 2012,
Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins recursul declarat de
reclamantul C.N.T. împotriva sentinței civile nr. 5756/PI din 05 decembrie 2011
a Tribunalului Timiș.
Pentru a decide
astfel, curtea a reținut următoarele:
Prin acțiunea
înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 3476/30/2009 la data de 03
iunie 2009, reclamantul C.N.T. a chemat în judecată pe pârâta Primăria
Municipiului Timișoara - Direcția Patrimoniu, solicitând instanței ca, în
temeiul Legii nr. 10/2001, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea
dispoziției din 09 aprilie 2009 emisă de Primăria Municipiului Timișoara -
Direcția Patrimoniu și soluționarea notificării din 14 februarie 2002, prin
care a solicitat despăgubiri în echivalent pentru imobilul situat în Timișoara.
Tribunalul Timiș, secția
I civilă, prin sentința nr. 5756/PI din 05 decembrie 2011 a respins, ca
nefondată, contestația formulată în contradictoriu cu intimatul primarul Municipiului
Timișoara.
Împotriva acestei
sentințe a declarat recurs reclamantul C.N.T., criticând-o pentru nelegalitate
și netemeinicie.
În motivarea căii de
atac, reclamantul a susținut că instanța de fond a pronunțat o hotărâre
nelegală, în condițiile în care nu a existat actul de trecere în proprietatea
statului a imobilului, nu i-au fost comunicate adresele prin care intimata
susține că i-ar fi solicitat acestuia, acte în completarea dosarului său
administrativ, iar Primăria Timișoara nu i-a respectat contestatorului dreptul
prevăzut de dispozițiile art. 25 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare
a Legii nr. 10/2001, potrivit căruia, petenții își pot susține punctul de
vedere în fața organelor de conducere ale unității deținătoare.
În esență,
recurentul - reclamant a arătat că imobilul (apartamentul și terenul în
suprafață de 1.373 mp) a fost naționalizat fără titlu de la C.C., ulterior fiind
preluat cu titlu valabil prin Decizia nr. 200 din 30 ianuarie 1976 emisă de
fostul Consiliul Popular al județului Timiș în baza Legii nr. 4/1973, iar apoi,
vândut conform Legii nr. 112/1995. Referitor la calitatea sa de moștenitor,
recurentul a învederat că este nepotul de frate al fostului proprietar tabular,
C.C.
Pârâtul-intimat primarul
Municipiului Timișoara a formulat întâmpinare, calificată de instanță și
reținută la dosar cu valoare de concluzii scrise, pentru nedepunerea acesteia
în termenul prevăzut de art. 308 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865.
Totodată, prin
concluziile scrise, pârâtul a invocat excepția nulității recursului, pentru
nemotivarea căii de atac, excepție ce a fost respinsă de instanță, față de
împrejurarea că motivele invocate se încadrează în cazul reglementat de art. 304
pct. 9 din același cod.
În considerentele Deciziei
civile nr. 1069/2012, Curtea de Apel Timișoara a reținut că, într-adevăr,
reclamantul nu a depus nici în faza procedurii administrative și nici în prima
fază procesuală, vreun înscris, în original, sau copie legalizată prin care să
facă dovada că este moștenitorul fostului proprietar tabular, respectiv dovada
calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001,
fiindu-i acordate două termene de judecată în acest sens (la data de 09
noiembrie 2009 și 18 ianuarie 2010), apoi cauza fiind suspendată în baza art. 155
1
C. proc. civ. de la 1865, probă care nu a fost făcută nici după repunerea pricinii
pe rol.
S-a concluzionat
astfel că, în mod legal, prima instanță a menținut dispoziția atacată, prin
care a fost respinsă notificarea reclamantului.
Împotriva Deciziei
nr. 1609 din 20 iunie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, a
declarat un nou recurs, reclamantul C.N.T., care și-a precizat astfel calea de
atac ca fiind recurs (și nu contestație în anulare), conform petiției depusă și
înregistrată la data de 06 iunie 2014 (filele 21 -22 dosar).
Recursul este inadmisibil
și urmează a fi respins pentru considerentele ce succed:
Potrivit
dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile date fără drept de
apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile
altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului.
Astfel,
din coroborarea textului procedural mai sus evocat, cu dispozițiile art. 377 alin.
(5) C. proc. civ., conform cărora sunt considerate hotărâri irevocabile, în
puterea legii, orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate
cu recurs, rezultă că decizia atacată, nu este susceptibilă de exercitarea
controlului judiciar extraordinar al acestei căi de atac, având caracter
irevocabil.
Această
soluție se impune în respectarea principiilor legalității și unicității căilor
de atac și presupune asigurarea unui cadru procesual determinat de reguli
stricte în desfășurarea procedurii de judecată, în diferite faze procesuale, cu
respectarea ierarhiei acestora.
Așa
fiind, față de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil,
recursul declarat de
reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
inadmisibil, recursul declarat de reclamantul C.N.T. împotriva Deciziei nr. 1609
din 20 iunie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 16 septembrie 2014.