ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2175/2014

Asupra recursului civil de față, constată: Prin Decizia nr. 1609 din 20 iunie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins recursul declarat de reclamantul C.N.T. împotriva sentinței civile nr. 5756/PI din 05 decembrie 2011 a Tribunalului Timiș. Pentru a decide astfel, curtea a reținut următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 3476/30/2009 la data de 03 iunie 2009, reclamantul C.N.T. a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Timișoara - Direcția Patrimoniu, solicitând instanței ca, în temeiul Legii nr. 10/2001, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea dispoziției din 09 aprilie 2009 emisă de Primăria Municipiului Timișoara - Direcția Patrimoniu și soluționarea notificării din 14 februarie 2002, prin care a solicitat despăgubiri în echivalent pentru imobilul situat în Timișoara.

Tribunalul Timiș, secția I civilă, prin sentința nr. 5756/PI din 05 decembrie 2011 a respins, ca nefondată, contestația formulată în contradictoriu cu intimatul primarul Municipiului Timișoara. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C.N.T., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea căii de atac, reclamantul a susținut că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, în condițiile în care nu a existat actul de trecere în proprietatea statului a imobilului, nu i-au fost comunicate adresele prin care intimata susține că i-ar fi solicitat acestuia, acte în completarea dosarului său administrativ, iar Primăria Timișoara nu i-a respectat contestatorului dreptul prevăzut de dispozițiile art. 25 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, potrivit căruia, petenții își pot susține punctul de vedere în fața organelor de conducere ale unității deținătoare.

În esență, recurentul - reclamant a arătat că imobilul (apartamentul și terenul în suprafață de 1.373 mp) a fost naționalizat fără titlu de la C.C., ulterior fiind preluat cu titlu valabil prin Decizia nr. 200 din 30 ianuarie 1976 emisă de fostul Consiliul Popular al județului Timiș în baza Legii nr. 4/1973, iar apoi, vândut conform Legii nr. 112/1995. Referitor la calitatea sa de moștenitor, recurentul a învederat că este nepotul de frate al fostului proprietar tabular, C.C. Pârâtul-intimat primarul Municipiului Timișoara a formulat întâmpinare, calificată de instanță și reținută la dosar cu valoare de concluzii scrise, pentru nedepunerea acesteia în termenul prevăzut de art. 308 alin. (2) C. proc.

civ. de la 1865. Totodată, prin concluziile scrise, pârâtul a invocat excepția nulității recursului, pentru nemotivarea căii de atac, excepție ce a fost respinsă de instanță, față de împrejurarea că motivele invocate se încadrează în cazul reglementat de art. 304 pct. 9 din același cod. În considerentele Deciziei civile nr. 1069/2012, Curtea de Apel Timișoara a reținut că, într-adevăr, reclamantul nu a depus nici în faza procedurii administrative și nici în prima fază procesuală, vreun înscris, în original, sau copie legalizată prin care să facă dovada că este moștenitorul fostului proprietar tabular, respectiv dovada calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001, fiindu-i acordate două termene de judecată în acest sens (la data de 09 noiembrie 2009 și 18 ianuarie 2010), apoi cauza fiind suspendată în baza art. 155 1 C. proc.

civ. de la 1865, probă care nu a fost făcută nici după repunerea pricinii pe rol. S-a concluzionat astfel că, în mod legal, prima instanță a menținut dispoziția atacată, prin care a fost respinsă notificarea reclamantului. Împotriva Deciziei nr. 1609 din 20 iunie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, a declarat un nou recurs, reclamantul C.N.T., care și-a precizat astfel calea de atac ca fiind recurs (și nu contestație în anulare), conform petiției depusă și înregistrată la data de 06 iunie 2014 (filele 21 -22 dosar). Recursul este inadmisibil și urmează a fi respins pentru considerentele ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului.

Astfel, din coroborarea textului procedural mai sus evocat, cu dispozițiile art. 377 alin. (5) C. proc. civ., conform cărora sunt considerate hotărâri irevocabile, în puterea legii, orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs, rezultă că decizia atacată, nu este susceptibilă de exercitarea controlului judiciar extraordinar al acestei căi de atac, având caracter irevocabil. Această soluție se impune în respectarea principiilor legalității și unicității căilor de atac și presupune asigurarea unui cadru procesual determinat de reguli stricte în desfășurarea procedurii de judecată, în diferite faze procesuale, cu respectarea ierarhiei acestora. Așa fiind, față de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul C.N.T. împotriva Deciziei nr. 1609 din 20 iunie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2014.