ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1821/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1821/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Deliberând, în
condițiile art. 256 alin. (1) Cod de procedură civilă, asupra cauzei civile de
față, constată următoarele:
La data de 02 iunie 2009,
reclamantul C.N.T. a chemat in judecată pe pârâta Primăria Municipiului
Timișoara - Direcția Patrimoniu, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va
pronunța să dispună anularea dispoziției nr. 1018 din 09 aprilie 2009 a
Primăriei Municipiului Timișoara, admiterea notificării nr. 160 din 14
februarie 2002, prin care a solicitat despăgubiri în echivalent, pentru
imobilul situat in Timișoara, str. Ciocârliei.
Învestit cu
soluționarea cauzei, Tribunalul Timiș prin Sentința civilă nr. 5756/ PI din 05
decembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 3476/30/2009, a respins, ca nefondată,
contestația formulată de reclamantul C.N.T. împotriva pârâtului Primarul
Municipiului Timișoara.
Împotriva acestei
sentințe a declarat recurs reclamantul C.N.T., solicitând admiterea recursului,
stabilirea de către instanță a situației reale a apartamentului nr. 2 și a
terenului de 1.373 mp din imobilul situat în Timișoara, str. Ciocârliei,
stabilirea calității sale de moștenitor pentru aceste bunuri, și admiterea
notificării sale cu nr. 160 din 14 aprilie 2002, prin care a solicitat
despăgubiri în echivalent pentru aceste bunuri.
Curtea de Apel
Timișoara, secția I civilă, prin Decizia nr. 1609 din 20 iunie 2012 a respins
recursul reclamantului, apreciind că sentința recurată nu este susceptibilă de
casare sau modificare pentru nici unul din cazurile prevăzute de art. 304 C.
proc. civ.
La data de 22 mai 2015
a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I
civilă, contestația în anulare formulată de reclamantul C.N.T. împotriva Deciziei
nr. 1609 din 20 iunie 2012 a Curții de Apel Timișoara. La termenul de judecată
din data de 24 septembrie 2015, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra
competenței sale materiale în soluționarea acestei cereri în raport de
dispozițiile art. 319 alin. (1) C. proc. civ., pe care o va analiza cu
prioritate, față de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., și o va
admite, pentru considerentele care succed:
Înalta Curte de
Casație și Justiție, secția I civilă, a fost învestită cu soluționarea
contestației în anulare formulată de C.N.T., având ca obiect Decizia nr. 1609
din 20 iunie 2012 a Curții de Apel Timișoara.
Potrivit art. 319 alin.
(1) C. proc. civ., competența de soluționare a contestației în anulare aparține
instanței a cărei hotărâre se atacă, regulă determinată de însăși natura
contestației în anulare, de a constitui o cale extraordinară de retractare, iar
nu de reformare.
În speță,
contestatorul a supus acestei căi de atac extraordinare o hotărâre pronunțată
de Curtea de Apel Timișoara, astfel încât, conform textului legal anterior
citat, instanța competentă a soluționa cererea este instanța care a pronunțat
hotărârea a cărei anulare se solicită, și anume Curtea de Apel Timișoara.
Pentru aceste
considerente, constatând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 319 alin.
(1) C. proc. civ., Înalta Curte va declina competența de soluționare a
contestației în anulare formulate de C.N.T. în favoarea Curții de Apel Timișoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competența de
soluționare a contestației în anulare formulată de C.N.T. împotriva Deciziei nr.
1609 din 20 iunie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, în favoarea
Curții de Apel Timișoara.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 24 septembrie 2015.