ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1821/2015

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) Cod de procedură civilă, asupra cauzei civile de față, constată următoarele: La data de 02 iunie 2009, reclamantul C.N.T. a chemat in judecată pe pârâta Primăria Municipiului Timișoara - Direcția Patrimoniu, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea dispoziției nr. 1018 din 09 aprilie 2009 a Primăriei Municipiului Timișoara, admiterea notificării nr. 160 din 14 februarie 2002, prin care a solicitat despăgubiri în echivalent, pentru imobilul situat in Timișoara, str. Ciocârliei. Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Timiș prin Sentința civilă nr. 5756/ PI din 05 decembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 3476/30/2009, a respins, ca nefondată, contestația formulată de reclamantul C.N.T.

împotriva pârâtului Primarul Municipiului Timișoara. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C.N.T., solicitând admiterea recursului, stabilirea de către instanță a situației reale a apartamentului nr. 2 și a terenului de 1.373 mp din imobilul situat în Timișoara, str. Ciocârliei, stabilirea calității sale de moștenitor pentru aceste bunuri, și admiterea notificării sale cu nr. 160 din 14 aprilie 2002, prin care a solicitat despăgubiri în echivalent pentru aceste bunuri. Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, prin Decizia nr. 1609 din 20 iunie 2012 a respins recursul reclamantului, apreciind că sentința recurată nu este susceptibilă de casare sau modificare pentru nici unul din cazurile prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. La data de 22 mai 2015 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, contestația în anulare formulată de reclamantul C.N.T. împotriva Deciziei nr. 1609 din 20 iunie 2012 a Curții de Apel Timișoara. La termenul de judecată din data de 24 septembrie 2015, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra competenței sale materiale în soluționarea acestei cereri în raport de dispozițiile art. 319 alin. (1) C. proc. civ., pe care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., și o va admite, pentru considerentele care succed: Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost învestită cu soluționarea contestației în anulare formulată de C.N.T., având ca obiect Decizia nr. 1609 din 20 iunie 2012 a Curții de Apel Timișoara.

Potrivit art. 319 alin. (1) C. proc. civ., competența de soluționare a contestației în anulare aparține instanței a cărei hotărâre se atacă, regulă determinată de însăși natura contestației în anulare, de a constitui o cale extraordinară de retractare, iar nu de reformare. În speță, contestatorul a supus acestei căi de atac extraordinare o hotărâre pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, astfel încât, conform textului legal anterior citat, instanța competentă a soluționa cererea este instanța care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se solicită, și anume Curtea de Apel Timișoara. Pentru aceste considerente, constatând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 319 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va declina competența de soluționare a contestației în anulare formulate de C.N.T.

în favoarea Curții de Apel Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Declină competența de soluționare a contestației în anulare formulată de C.N.T. împotriva Deciziei nr. 1609 din 20 iunie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Timișoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2015.