ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1832/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1832/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 497/ PI din 23

februarie 2010, Tribunalul Timiș a respins contestația formulata de

contestatorii J.G.H. și K.H.N. în contradictoriu cu intimații Primarul

Municipiul Timișoara, Primăria Municipiului Timișoara, Consiliul Local al

Municipiului Timișoara, Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului

Timișoara, a respins contestația din Dosarul conexat nr. 808/30/2009, formulata

de contestatoarea F.K.G. și a admis cererea de intervenție accesorie formulata

de intervenienta T.M.C.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că prin contestația înregistrată la data de 19

ianuarie 2009, contestatorii J.G.H. și K.H.N. au solicitat, în contradictoriu

cu pârâții Primarul Municipiul Timișoara, Primăria Municipiului Timișoara,

Consiliul Local al Municipiului Timișoara, Statul Român prin Consiliu Local al

Municipiului Timișoara și Ministerul Economiei si Finanțelor Publice, anularea

dispoziției nr. 2995 din 30 decembrie 2008 emisă de Primarul Municipiul

Timișoara, referitoare la imobilul situat în Timișoara, str. C.B., jud. Timiș,

prin care s-au respins notificările din 14 noiembrie 2001 și din 08 februarie 2002,

restituirea în natură a părții din imobil cu privire la care se poate dispune

această măsură, și anume partea din imobil ce nu a fost înstrăinată în baza

Legii nr. 112/1005, respectiv teren și curte în suprafață de 409 m.p. din CF

Timișoara, apartamentul nr. 2 din CF Timișoara, terenul în suprafață de 382 m.p.,

înscris în CF Timișoara, și, de asemenea, acordarea de măsuri reparatorii în

echivalent pentru apartamentul nr. 1 din CF Timișoara, conform prevederilor

Legii nr. 247/2005.

Au mai solicitat

contestatorii ca, în urma stabilirii valorii apartamentului nr. 1 din imobil,

pentru care li se cuvin măsuri reparatorii în echivalent, să se dispună

compensarea acestei valori cu valoarea actualizată până în prezent a

despăgubirilor primite de M.M.M. pentru cota de ½ parte a imobilului

situat în Timișoara, str. C.B., iar, in cazul în care va rezulta o diferență,

pârâții să fie obligați la plata acesteia.

S-a mai solicitat

rectificarea cărților funciare, în sensul radierii dreptului de proprietate al

Statului Român și înscrierii dreptului de proprietate al contestatorilor, în

cota de ½ părți fiecare.

Pentru ipoteza în

care nu va fi soluționată în fond contestația, s-a solicitat, urmare a anulării

dispoziției contestate, obligarea pârâților să emită o dispoziție prin care să

le fie acordate contestatorilor măsuri reparatorii în echivalent pentru

imobilul menționat, cu cheltuieli de judecată.

În motivare,

contestatorii au învederat instanței că au calitatea de persoane îndreptățite

la acordarea măsurilor reparatorii privind imobilul, astfel cum atestă

certificatul de moștenitor nr. X/2004 eliberat de B.N.P. - C.R. și a actelor de

stare civilă care atestă calitatea de succesori în drepturi ai foștilor proprietari

deposedați abuziv.

Pârâtul Primarul

Municipiul Timișoara, prin întâmpinare, a solicitat respingerea contestației,

susținând că, potrivit certificatului de calitate de moștenitor din 31 iulie 2004

emis de B.N.P. - L.D., după defuncta C.A. a rămas, ca unic moștenitor, J.M., și

este străină de succesiune M.M.M., în calitate de fiică a defunctei, iar

singurii moștenitori ai întregului imobil sunt contestatorii, ori imobilul a

fost revendicat în baza Legii nr. 112/1995 de către M.M.M. și i s-au acordat

despăgubiri pentru cota de ½, ce au și fost încasate de către aceasta.

S-a mai precizat prin

întâmpinare că, prin adresele emise de către Primăria Municipiul Timișoara, s-a

solicitat contestatorilor depunerea actului de curatela în original, apostilat,

tradus și legalizat, copii legalizate ale actelor de identitate și procura in

original, tradusă și legalizată, care însă nu au fost depuse.

Pârâtul Ministerul

Economiei și Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

Timiș, a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității

procesuale pasive, iar, pe fond, a solicitat respingerea contestației.

Împotriva aceleiași

Dispoziții având nr. 2995, a formulat contestație si contestatoarea F.K.G.,

înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 808/30/2009, la data de 06 februarie 2009,

cerere care conține aceleași pretenții și critici aduse deciziei atacate,

contestatoarea precizând că are, alături de J.G.H. și K.H.N., calitatea de

persoană îndreptățită, conform Legii nr. 10/2001, privind imobilul situat în

Timișoara, str. C.B.

La termenul din data

de 24 noiembrie 2009, văzând legătura existentă între cele două cauze, pentru o

mai bună administrare a justiției, în temeiul dispozițiilor art. 164 alin. (1) C.

proc. civ., s-a dispus conexarea celor două pricini.

În cauză, a formulat

cerere de intervenție accesorie, în interesul pârâtului Primarul Municipiul

Timișoara, intervenienta T.M.C., solicitând respingerea contestațiilor

formulate, susținând că procura depusă de mandatara contestatorilor nu este o

procură autentificată la notar, așa cum prevede legea specială, ci este un

mandat sub semnătură legalizată și că lipsesc o serie de acte justificatoare

care să demonstreze dreptul la măsuri reparatorii.

Prima instanță a

reținut că prin Dispoziția nr. 2995 emisă de Primarul Municipiul Timișoara, la

data de 30 decembrie 2008, au fost respinse notificările din 14 noiembrie 2001

formulată de petenta J.G.H. și din 08 februarie 2002 formulată de K.H.N. în

calitate de reprezentant al mamei sale, K.E., reținându-se că petenții nu au

făcut dovada calității de persoane îndreptățite.

Deși, inițial,

notificatorii au solicitat acordarea de despăgubiri pentru cota de ½ din

imobil, fiecare pentru câte ¼, ulterior și-au modificat această poziție,

solicitând restituirea în natură a întregului imobil, iar, pe calea prezentei

contestații, restituirea în natură a apartamentului ce se află în proprietatea

statului situat în imobilul din litigiu și a suprafeței de teren de 409 m.p.

La data de 19

octombrie 2005 a decedat K.E., având ca moștenitori legali pe contestatorii K.H.

și F.K.G. (fila 169 vol. II).

Din piesele dosarului

administrativ depus în copie, tribunalul a reținut că, pentru cota de ½

din imobilul din litigiu s-au acordat despăgubiri în baza Legii nr. 112/1995 numitei

M.M.M., în calitate de moștenitoare legală (fiică) a proprietarei tabulare C.A.

Certificatul de

calitate de moștenitor emis la data de 31 iulie 2004 de B.N.P. - L.D. o indică

drept moștenitoare legală a defunctei înainte menționată, pe numita J.M., în

calitate de sora postdecedată, iar cu privire la numita M.M.M. reține că este

străină de moștenire.

Notificările au fost

făcute prin reprezentant, respectiv de avocat G.C., în baza procurilor date

acesteia de K.H.N., S.H.B. și J.G.H., însă, astfel cum corect a constatat

comisia abilitată să le soluționeze, acestea nu fac dovada mandatului acordat

în acest scop, respectiv că legalizarea efectuată de notar se referă la

semnătura aplicată pe acestea, iar nu la conținutul lor, or, față de obiectul

mandatului, și anume exercitarea unui drept de dispoziție, se impunea ca

procurile depuse să îmbrace forma autentică, condiție în absența căreia nu s-au

putut stabili puterile conferite mandatarului și, pe cale de consecință, nu s-a

putut verifica nici calitatea mandanților - notificatori de persoane

îndreptățite la a beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001.

De asemenea, în

privința notificatoarei K.E. se menționează calitatea de reprezentant legal al

acesteia a numitului K.H., fără a se face dovada acestei calități, existența

legitimației de însoțitor din anul 1998, care îl menționează ca și curator, nu

constituie un act apt a face dovada că acesta avea și la data notificării

această calitate.

Tribunalul a

constatat că, în mod just și cu respectarea art. 23 din Legea nr. 10/2001 și a

punctului 23 pct. 1 din Normele Metodologice nr. 250/2007 privind aplicarea

unitară a Legii nr. 10/2001, entitatea notificată a soluționat cererile de

restituire în natură și acordare de despăgubiri pentru imobilul situat în

Timișoara, str. C.B., a respins contestațiile, și, pe cale de consecința, în

baza dispozițiilor art. 52 și următoarele C. proc. civ., a admis cererea de

intervenție accesorie formulată de intervenienta T.M.C.

Prin decizia nr. 336

din 22 februarie 2001, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul

declarat de reclamanți împotriva susmenționatei sentințe care a fost

desființată iar cauza trimisă spre rejudecare aceluiași tribunal.

Curtea de apel a

reținut următoarele:

Prima instanță a

soluționat pricina fără a analiza în nici un fel fondul pretențiilor

reclamanților, respectiv, calitatea lor de persoane îndreptățite a accede la

beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, republicată,

cu privire la imobilul în litigiu, mulțumindu-se să rețină absența unor procuri

autentice, absență care, în opinia tribunalului, ar face imposibilă stabilirea

limitelor mandatului acordat și implicit analiza temeiniciei pretențiilor

notificatorilor.

Curtea, analizând

actele depuse la dosarul cauzei, a constatat că acest raționament este greșit

din mai multe puncte de vedere.

În primul rând, s-a

reținut a fi eronată reținerea instanței de fond că obiectul mandatului viza

exercitarea unui drept de dispoziție, astfel că procurile trebuiau să îmbrace

forma autentică.

Formularea unei

notificări pentru a solicita unității administrative să acorde măsuri

reperatorii în baza Legii nr. 10/2001, pentru un imobil, nu poate fi calificat

ca un act de dispoziție, ci este un act de conservare a patrimoniului

notificatorilor, în condițiile în care legea reparatorie prevede un termen

înăuntrul căruia trebuie depusă notificarea, iar sancțiunea prevăzută de lege

este chiar pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în

natură sau prin echivalent (art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001).

Această interpretare

se impune având în vedere doctrina juridică reputată în materie, precum și

jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, care este constantă în a

statua că notificarea prin care se solicită acordarea măsurilor reparatorii

formulată de către moștenitorii proprietarilor unui imobil preluat abuziv

reprezintă un act de conservare, și nu unul de dispoziție, care nu implică

îndeplinirea cerinței formei autentice a împuternicirii.

De altfel, nu există

nici o prevedere expresă în cuprinsul Legii nr. 10/2001 republicată sau al H.G.

nr. 250/2007 care să impună necesitatea unei procuri autentice.

În plus, art. 86 C.

proc. civ. arată că procura pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată

sau de reprezentare în instanță trebuie făcută prin înscris sub semnătură

legalizată. Ca atare, în condițiile în care, pentru promovarea unei acțiuni în

justiție este suficientă existența unei procuri sub semnătură legalizată, nu se

poate accepta teza avansată de către tribunal, în sensul că, pentru depunerea

notificării ce declanșează procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001

se impune o procură autentică.

În al doilea rând, se

impune a observa că, la dosarul administrativ precum și în fața primei

instanțe, au fost depuse de către notificatori mai multe înscrisuri legalizate

de către autoritățile Statului german, ce încorporează mandatul acordat de

către notificatori pentru promovarea cererii în baza Legii nr. 10/2001. Chiar

dacă aceste procuri au un conținut în limba română, autoritățile germane au

legalizat semnătura mandatarului, astfel că aceste acte, prin prisma celor

arătate supra și a dispozițiilor Legii nr. 105/1992, constituie un mandat

valabil exprimat pentru declanșarea procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Actele de la filele 139-144 și 150 și urm., cuprinzând procurile legalizate de

notarul din Germania, ce poartă apostila prevăzută de Convenției de la Haga din

1961, constituie procuri valabile, al căror conținut a fost în mod eronat

înlăturat de către tribunal.

De altfel, chiar

tribunalul reține în considerente că legalizarea efectuată de către notar se

referă la semnătura aplicată (ce aparține notificatorilor), nefiind necesară

legalizarea conținutului actului, ce a fost asumat de către semnatarul acestuia

și a fost confirmat ulterior, inclusiv prin procuri autentificate, limitele

puterilor conferite în baza acestor mandate sunt clar exprimate, și că, în nici

un caz nu se poate reține că, față de forma acestora și de limitele recunoscute

ale mandatului, nu se poate verifica nici calitatea mandatarilor - notificatori

de persoane îndreptățite la a beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001

republicată.

Având în vedere că,

din considerentele sentinței atacate, rezultă că prima instanță a analizat

exclusiv valabilitatea mandatelor acordate de notificatori, și nu calitatea

acestora de persoane îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de legea

specială reparatorie, curtea a constatat că prima instanță nu a intrat în

cercetarea fondului pricinii, astfel că, pentru a nu prejudicia părțile de un

grad de jurisdicție, curtea a reținut că se impune aplicarea prevederilor art. 297

C. proc. civ., în forma în vigoare la data pronunțării sentinței, soluția ce se

impune fiind de desființare a sentinței atacate și trimiterea cauzei la

Tribunalul Timiș, în vederea rejudecării.

Împotriva

susmenționatei hotărâri au declarat recurs pârâții Primarul mun. Timișoara,

Primăria mun. Timișoara, Consiliul local al mun. Timișoara, Unitatatea

Administrativ Teritorială și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, criticând-o pentru

nelegalitate.

În dezvoltarea

recursului lor, încadrat în prevederile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ.,

recurenții Primarul mun. Timișoara, Primăria mun. Timișoara, Consiliul local al

mun. Timișoara și Unitatea Administrativ Teritorială au susținut că, în mod

greșit, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității

procesuale active a pârâților Consiliul local al mun. Timișoara, Primăria mun.

Timișoara și Unitatea Administrativ Teritorială în cauza dedusă judecății

întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, act normativ ce conferă

legitimare procesuală pasivă doar primarului localității și nicidecum

entităților menționate.

De asemenea, în mod

greșit, instanța de apel a reținut că se impune analizarea fondului

pretențiilor deduse judecații considerând ca valabile actele de reprezentare

depuse de notificatori, deși acestea (procurile) au fost emise ulterior

depunerii notificării, respectiv în anul 2003, așa încât, la data notificării

notificatorii nu dețineau un mandat legal pentru persoanele ce au înaintat

actele executorului judecătoresc. Pentru ca o persoană să formuleze o

notificare valabilă, este necesar să aibă un mandat de reprezentare al

persoanei în numele căreia formulează notificarea, la data întocmirii acesteia.

Or,depunând procurile

după expirarea termenului legal de formulare a notificării, de un an și șase

luni, prevăzut imperativ, sub sancțiunea decăderii, de Legea nr. 10/2001,

reclamanții nu se mai aflau în termenul legal de a solicita beneficiul legii de

reparație. În aceste condiții și întrucât nu au solicitat repunerea în termenul

legal de a formula notificarea, în mod greșit a considerat instanța de apel că

se impune analiza fondului cererii deduse în justiție, caz în care instanța de

apel a acordat mai mult decât s-a cerut.

La acestea se adaugă

atitudinea oscilantă a notificatorilor cât privește întinderea dreptului

pretins, indicat inițial ca fiind cota de ½ din imobilul în litigiu,

pentru ca ulterior să solicite restituirea imobilului în integralitatea sa.

Au solicitat

admiterea recursului, modificarea deciziei instanței de apel în sensul

respingerii apelului declarat de reclamanți împotriva sentinței tribunalului,

cu consecința menținerii acestei hotărâri ca legală și temeinică.

Pârâtul Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a

Finanțelor Publice Timiș a susținut, în dezvoltarea motivului de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că greșit a fost desființată

sentința tribunalului iar cauza trimisă spre rejudecare, întrucât nu are

calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății, în raport de dispozițiile

art. 24, art. 26 din Legea nr. 10/2001, sens în care au înțeles să reitereze

excepția lipsei calității procesuale pasive. De asemenea, corect instituția

notificată a respins notificarea reclamanților care nu au făcut dovada

calității de persoane îndreptățite în sensul legii speciale, context în care se

vădesc a fi nelegale dispozițiunile instanței de apel care, reținând

îndeplinite aceste condiții, a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la

prima instanță.

Recursurile nu sunt

fondate.

Cu notificarea

înregistrată din 14 noiembrie 2001 J.G.H. prin mandatar, avocat G.C., a

solicitat acordarea de măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, pentru

imobilul situat în Timișoara, str. C.B. înscris în GF Timișoara compus din

teren cu casă de 382 m.p. compus din teren și curte de 409 m.p., preluat de

stat în baza Decret nr. 92/1950.

De asemenea, cu

notificarea din 8 februarie 2002 K.H. în reprezentarea mamei sale, K.E., prin

mandatar, avocat G.C., a solicitat măsuri reparatorii pentru același imobil,

situat în Timișoara, str. C.B., înscris în GF Timișoara.

Sesizarea autorității

administrative a fost făcută în virtutea mandatului dat de notificatori

avocatului G.C., astfel cum rezultă din conținutul împuternicirilor avocațiale din

12 noiembrie 2001, respectiv din 17 septembrie 2002, mandatarul avocat

acționând în limitele mandatului acordat, redactare notificare în baza Legii

nr. 10/2001, acțiune și reprezentare judiciară în temeiul aceleași legi,

declanșând și exercitând legal procedurile de notificare pentru obținerea

măsurilor reparatorii prevăzute de legea specială în legătură cu imobilul în

cauză în favoarea persoanelor ce au împuternicit-o în acest scop.

Corect s-a reținut

astfel de către instanța de apel că legea specială nu pretinde, pentru

validitatea/ legală sesizare a entității învestite cu soluționarea notificării,

forma autentică a actului de reprezentare/ împuternicire, întrucât, astfel cum

rezultă din interpretarea art. 4 din Legea nr. 10/2001, anterior modificării

prin Legea nr. 247/2005, cererea de acordare a măsurilor reparatorii formulate

de succesorii proprietarului imobilului preluat abuziv, reprezintă un act de

conservare iar nu de dispoziție, care nu implică cerința formei autentice a

împuternicirii (cerință care, de altfel nu este pretinsă de legea specială).

Mai mult, 1a dosarul

administrativ, anterior soluționării notificărilor prin dispoziția contestată,

au fost depuse de notificatori mai multe înscrisuri legalizate de autoritățile

germane, ce încorporează mandatul acordat de notificatori pentru promovarea

cererii în baza Legii nr. 10/2001, acte legalizate de notar și apostilate

conform Convenției de la Haga, procuri valabile, legal reținute ca atare de

instanța de apel și care confirmă și consolidează mandatul acordat avocatului

în scopul formulării pretențiilor materializate în notificările reclamanților.

În acest context,

corect s-a reținut, ca urmare a analizării exclusiv a valabilității mandatului

acordat de notificatori, prima instanță greșit nu a analizat calitatea

reclamanților de persoane îndreptățite la restituire și astfel nu a intrat în

cercetarea fondului cauzei deduse judecății, instanța de apel făcând legal

aplicațiunea dispozițiilor art. 297 C. proc. civ.

Nu sunt fondate prin

urmare nici criticile privind pronunțarea extra petita, întrucât sancțiunea

decăderii prevăzută de art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 intervine doar

în situația neformulării notificării în termenul prevăzut de lege, ceea ce nu

este cazul în speță, notificările reclamanților fiind formulate în interiorul

termenului defipt de legea specială.

În consecință, pentru

motivele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile

deduse judecății urmează să fie respinse ca nefondate, criticile din recursurile

părților privind lipsa calității procesuale pasive, dat fiind soluția

pronunțată în prezentul recurs, care a vizat exclusiv aspectul legalității

soluției instanței de apel cât privește desființarea hotărârii primei instanțe,

urmând a fi analizate de instanța de trimitere cu prilejul rejudecării cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de pârâții Primarul Municipiului Timișoara, Primăria

Municipiului Timișoara, Consiliul Local Municipal Timișoara, Unitatea

Administrativ Teritorială a Municipiului Timișoara, Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș

împotriva deciziei nr. 336 din 22 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 martie 2012.