ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1387/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1387/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, sub nr. 2502/30 din 24 aprilie 2009, reclamantele K.G. și L.I.M. i-au chemat în judecată pe pârâții Primarul Municipiului Timișoara și Statul Român, reprezentat de Consiliul Local al Municipiului Timișoara, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea dispoziției nr. 650 din 14 februarie 2005, emisă de Primarul Municipiului Timișoara, prin care s-a respins notificarea privind acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul din Timișoara, înscris în C.F. nr. 4263 Timișoara, nr. top.
5835, să se dispună restituirea în natură a imobilului menționat, total sau parțial, și intabularea dreptului reclamantelor în cartea funciară, cu obligarea lor la restituirea totală sau parțială a sumei acordate autoarei lor în condițiile Decretului nr. 223/1974, actualizată cu rata inflației, iar, în măsura în care nu este posibil, să fie obligat pârâtul să emită dispoziția cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, constând, în principal, în despăgubiri bănești, corespunzătoare diferenței dintre valoarea imobilului și despăgubirile încasate de autoarea lor; obligarea pârâților la cheltuieli de judecată. Pârâții Primarul Municipiului Timișoara și Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara au formulat întâmpinare, solicitând, în principal, respingerea contestației, ca tardivă, iar, în subsidiar, ca fiind netemeinică si nelegală.
Prin sentința civilă nr. 2670/PI din 14 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Timiș, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantele K.G. și L.I.M., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Timișoara, în limita petitului subsidiar; a fost anulată dispoziția nr. 650 din 14 februarie 2005, emisă de Primarul municipiului Timișoara; a fost obligat pârâtul să emită o nouă dispoziție prin care să propună acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat administrativ în Timișoara, având descrierea casa și curte, in întindere totala de 409 mp, înscris în C.F. nr. 4262 Timișoara, nr. top. 5835, imposibil de restituit în natură, în condițiile Titlului VII al Legii cu nr. 247/2005, condiționat de rambursarea sumei de 7907 lei, actualizată cu coeficientul de actualizare, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare; au fost respinse în rest pretențiile reclamantelor.
Pentru a adopta această soluție, tribunalul a reținut următoarele: Prin încheierea interlocutorie din data de 4 noiembrie 2009, tribunalul a respins excepția tardivității formulării contestației împotriva dispoziției nr. 650 din 14 februarie 2005, emisă de Primarul Municipiului Timișoara. Prin dispoziția nr. 650 din 14 februarie 2005, emisă de Primarul municipiului Timișoara, s-a respins notificarea remisă de petiționarele K.G. și L.I.M., sub nr. 848 din 14 august 2001, în condițiile de exigență ale art. 22 al Legii nr. 10/2001, motivat de împrejurarea că imobilul nu a fost preluat abuziv, iar terenul nu ar face obiectul acestei legi. Calitatea petiționarelor de persoane îndreptățite a accede la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de legea specială, în accepția art. 4, nu a fost contestată în faza nejurisdicțională a procedurii.
Din studiul cărții funciare 4262 Timișoara, tribunalul a reținut că imobilul, având descrierea casa și curte, in întindere totala de 409 mp, a fost preluat în temeiul Decretului nr. 223/1974, prin decizia nr. 683 din 22 martie 1976, de la autoarea petiționarelor - T.M.W., preluarea fiind abuzivă. Cum construcția a fost demolată, tribunalul a făcut aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și a propus acordarea de despăgubiri, în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005. În ceea ce privește imobilul-teren, cu toate că, în lucrarea în specialitatea topografie efectuată în cauză, expertul a conchis că se poate restitui în natură o suprafață de 272 mp din nr. top 5835, instanța nu a luat în considerare această variantă.
Art. 10 pct. 3 din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, detaliază noțiunea de amenajări de utilitate publică ale localității, care vizează suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a servi interesele comunității. Or, în speță, suprafața de 272 mp, identificată de expert ca fiind aptă pentru restituirea în natură, se verifică a fi în realitate o enclavă situată între blocuri, parcări și stradă, enclavă din care o parte este afectată de rețeaua Romtelecom. În atare situație, instanța a apreciat că nu este oportună restituirea în natură a suprafeței de 272 mp din nr. top 5835, propusă de expert.
Împotriva sentinței civile nr. 2670 din 14 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Timiș, a declarat apel pârâtul Primarul Municipiului Timișoara, solicitând admiterea acestuia și schimbarea în totalitate a sentinței apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată. În motivarea apelului, s-a arătat că, în speță, este incidentă excepția tardivității contestației, deoarece acest act administrativ a fost comunicat la domiciliului avocatei C.C. Pe fondul cauzei, s-a arătat că imobilul revendicat a fost inclus în domeniul public, atestat prin H.G. nr. 1016/2005, la poziția 3580; că acesta a trecut cu plată în proprietatea statului și, astfel, preluarea nu s-a făcut în mod abuziv. Prin decizia civilă nr. 550A din 10 martie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins apelul declarat de către pârâtul Primarul Municipiului Timișoara și a obligat apelantul să plătească intimatei reclamante K.G.
suma de 3720 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat. Pentru adoptarea acestei soluții, instanța de apel a reținut următoarele: Referitor la excepția de tardivitate a contestației, în mod corect, prima instanță a reținut că aceasta nu este incidentă în speță, reclamantele respectând dispozițiile imperative în materie de comunicare a actelor. În ceea ce privește fondul acțiunii, s-a apreciat că tribunalul a reținut, în mod întemeiat, că imobilul revendicat a fost preluat de Statul Român în temeiul Decretului nr. 223/1974, preluarea fiind una abuzivă, atât în ipoteza trecerii imobilului fără plată în proprietatea statului, cât și în cazul în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din țară și a înstrăinat în mod obligatoriu locuința către stat, cu plata unei despăgubiri în cuantum de 20.000 lei.
Se poate observa că însuși legiuitorul intern a considerat această preluare abuzivă, împrejurare ce are drept consecință juridică recunoașterea dreptului reclamantelor la măsurii reparatorii, în condițiile Legii speciale nr. 10/2001, republicată. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Primarul Municipiului Timișoara, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului, cu consecința schimbării hotărârii apelate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantele K.G. si L.I.M., în principal, ca tardiv formulată, iar, în subsidiar, ca netemeinică. În motivarea criticilor întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., pârâta a arătat următoarele: În cauză, instanțele au pronunțat hotărâri netemeinice și nelegale, fără să țină cont de probatoriul administrat în cauză. S-a reiterat, în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicata, excepția tardivității formulării contestației, întrucât dispoziția nr. 650 din 14 februarie 2005 a fost comunicata in data de 18 februarie 2005, la mandatara reclamantei, respectiv la d-na avocat C.C. Or, în cuprinsul notificării, reclamantele si-au indicat domiciliul ales in Timișoara, la avocat C.C. Ca atare, in mod temeinic si legal, pârâta a comunicat dispoziția nr. 650 din 14 februarie 2005 la d-na avocat C.C., mandatara revendicatoarei. Pana la data soluționării notificării si a comunicării acestei dispoziții, reclamantele nu au depus nici un înscris, prin care sa facă dovada ca i-au revocat mandatul avocatei C.C.
si nici nu au trimis vreo petiție, in care sa arate ca si-au schimbat domiciliul ales, menționat in notificare. In aceste condiții, prima instanța, in mod eronat, a reținut ca reclamantele au formulat acțiunea in termen, soluția primei instanțe fiind vădit nefondată și ilegală. Pe fondul cauzei, recurenta a învederat că imobilul situat in Timișoara, nr. top. 5823, înscris in C.F. nr. 4262, cu suprafața de 409 mp, a fost inclus in domeniul public, atestat prin H.G. nr. 1016/2005, la poziția 3580. Reclamantele au solicitat despăgubiri bănești pentru acest imobil, în calitate de moștenitoare ale mamei lor, T.M.W. Or, analizându-se actele depuse la dosarul administrativ nr. 3149, aferent notificării, s-a constatat că T.M.W.
a făcut cerere de înstrăinare către stat a imobilului proprietate personală, in vederea plecării definitive din țară, aprobându-se, prin decizia nr. 683 din 22 martie 1977 a Consiliului Popular al Județului Timiș, plata sumei de 7907 lei, reprezentând contravaloarea construcțiilor trecute in proprietatea statului, imobilul care face obiectul notificării trecând în proprietatea statului, in baza Decretului nr. 223/1974 si a prevederilor art. 13 din Legea nr. 59/1974 cu privire la fondul funciar. Examinând criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora: Asupra primului motiv de recurs, prin care se critică soluția pronunțată de instanțele fondului privind excepția tardivității formulării contestației de către reclamantele K.G.
și L.I.M., instanța de recurs îl consideră nefondat, întrucât aceste instanțe au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, coroborate cu cele ale art. 93 C. proc. civ. În drept, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicata, decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Conform art. 93 C. proc. civ., în caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană (…). În cauză, recurenta, în pofida probelor administrate sub acest aspect, ignoră faptul că limitele mandatului acordat avocatei C.C.
au fost fixate de către reclamante doar la formularea notificării, în temeiul Legii nr. 10/2001, pe parcursul derulării procedurii administrative, acestea mandatând, conform procurii autentice date la 21 octombrie 2004, o altă persoană pentru comunicarea actelor de procedură, respectiv pe B.E.E. Cum dispoziția nr. 650 din 14 februarie 2005, emisă de Primarul Municipiului Timișoara, nu a fost comunicată la domiciliul persoanei alese de reclamante în acest scop sau la domiciliile reclamantelor din străinătate, instanța de recurs apreciază că termenul legal, imperativ de 30 zile de la comunicare, pentru introducerea contestației de către persoanele interesate, nu a început să curgă, astfel încât nu era incidentă, în cauză, instituția repunerii în termen, contestatoarele fiind în drept să formuleze prezenta contestație și neputând fi constatată tardivitatea introducerii contestației împotriva dispoziției menționate.
Motivul de recurs, prin care se invocă faptul că imobilul în litigiu a trecut cu plată în patrimoniul statului, chiar la cererea autoarei reclamantelor, și că acesta face parte din domeniul public, instanța de recurs îl consideră, de asemenea, nefondat, câtă vreme, în actuala reglementare, apartenența la domeniul public a unui imobil ce intră în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001 nu determină per se imposibilitatea restituirii în natură a acestuia, iar preluarea cu plată a unui asemenea imobil, în temeiul Decretului nr. 223/1974, nu poate, de asemenea, exclude restituirea acestui imobil, în condițiile aplicabilității art. 12 din Legea nr. 10/2001 și cât timp caracterul abuziv al preluării imobilelor, în temeiul Decretului nr. 223/1974, cu sau fără plată, a fost consacrat legislativ, în mod expres.
În acest context, se constată însă că susținerile recurentei, sub aspectul imposibilității restituirii în natură a imobilului în litigiu, din cauza apartenenței sale la domeniul public, sunt străine cauzei, întrucât soluția primei instanțe a fost aceea a obligării pârâtului Primarul municipiului Timișoara de a emite o nouă dispoziție, prin care să propună acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat administrativ în Timișoara, având descrierea casă și curte, în întindere totală de 409 mp, înscris în C.F. nr. 4262 Timișoara, nr. top. 5835, imposibil de restituit în natură, în condițiile Titlului VII al Legii cu nr. 247/2005, condiționat de rambursarea sumei de 7907 lei, actualizată cu coeficientul de actualizare, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, instanțele fondului respectând, astfel, dispozițiile incidente în această materie, a căror interpretare și aplicare a fost corect realizată.
Tot astfel, contrar celor susținute prin motivele de recurs, Înalta Curte apreciază că nicio dispoziție din Legea nr. 10/2001 nu interzice acordarea despăgubirilor pentru imobile ce aparțin domeniului public al statului sau al unităților administrativ - teritoriale, dacă acestea au fost preluate în mod abuziv de stat, în perioada de referință a Legii nr. 10/2001. În consecință, despăgubirile cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 pot fi acordate inclusiv pentru imobile care, în prezent, aparțin domeniului public, dacă regimul juridic al bunurilor intră în sfera de reglementare a actului normativ.
În ceea ce privește susținerea privind indicarea greșită a numărului de carte funciară (nr. 4263, în loc de 4262), în cuprinsul cererii de chemare în judecată, această nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate, care să determine modificarea hotărârii recurate, câtă vreme imobilul în litigiu a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat în cauză și necontestat de partea interesată. Pentru considerentele expuse, nefiind operant motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 550A din 10 martie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 550A din 10 martie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 februarie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.