ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1324/2011

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la

07 ianuarie 2009, reclamanții V.M.C., R.M.M.C. și E.M.C., în contradictoriu cu

pârâții Primarul Municipiului Timișoara, Primăria Timișoara, Consiliul Local

Timișoara și Municipiul Timișoara, au solicitat instanței să dispună obligarea

pârâților la soluționarea notificării nr. 599 din 09 noiembrie 2001, în sensul

emiterii și comunicării dispoziției cu privire la restituirea în natură a

imobilului situat în Timișoara, cu cheltuieli de judecată actualizate cu

indicele de inflație de la data efectuării acestora și până la achitarea lor.

În motivarea acțiunii, reclamanții, au arătat că au formulat notificare în

temeiul Legii nr. 10/2001, prin care au solicitat restituirea imobilului preluat

în baza Decretului nr. 92/1950, însă cererea lor nu a fost soluționată.

Prin sentința civilă nr. 1885 din 1

octombrie 2009, Tribunalul Timiș a respins acțiunea reclamanților, fiind

respinsă și cererea de intervenție accesorie formulată de Biroul notarial S.N. Au

fost obligați pârâții sa plătească reclamanților cheltuieli de judecată, câte

500 lei pentru fiecare reclamant, reprezentând onorariu

de avocat, sumele fiind

actualizate

cu indicele de inflație, începând cu data pronunțării hotărârii, și

până

la data plății efective.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a reținut că notificarea reclamanților a fost soluționată

prin dispoziția nr. 547 din 3 martie 2009, în sensul respingerii acesteia,

astfel că cererea introductivă de instanță a rămas fără obiect.

Î

ntrucât

pârâții și-au îndeplinit obligația de soluționare a notificării după

sesizarea

instanței, în temeiul art. 274 C. proc. civ.,

aceștia au fost obligați la plata

cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței pronunțate, au

declarat apel pârâții, invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia, din

perspectiva dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., context în care au susținut

că, întârzierea procedurii cu privire la soluționarea notificării s-a datorat

culpei procesuale a reclamantelor, care nu au depus întreaga documentație

necesară soluționării notificării.

Prin decizia civilă nr. 108 A din 26

aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, s-a admis apelul

pârâților, fiind schimbată în parte sentința atacată, în sensul respingerii

cererii reclamanților referitoare la actualizarea cheltuielilor de judecată.

Instanța de apel a reținut că este

evidentă culpa procesuală a pârâților, datorată nerespectării termenului de

soluționare a notificării, astfel că soluția de obligare a acestora la plata

cheltuielilor de judecată, este legală. În ceea ce privește actualizarea

cheltuielilor de judecată cu indicele de inflație, instanța a reținut că aceasta

reprezintă o formă deghizată de daune cominatorii, interzise în materia obligațiilor

de a face, conform art. 580

3

alin. ultim C. proc. civ.

Împotriva deciziei civile nr. 108 A din 26

aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, au declarat recurs pârâții,

arătând că soluția instanței de apel, în sensul obligării lor la plata

cheltuielilor de judecată, este nelegală. Au arătat că este evidentă culpa

procesuală a reclamantelor care, nedepunând actele doveditoare solicitate, a

dus la nesoluționarea notificării în termenul legal.

Analizând recursul pârâților din

prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Ambele instanțe au reținut că pârâții

sunt în culpă procesuală, întrucât nu au soluționat notificarea depusă de

reclamante, în baza Legii nr. 10/2001, ci doar ulterior demersului judiciar inițiat

la data de 7 ianuarie 2009.

Prin soluția din apel s-au respectat

dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, partea care

cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de

judecată. Dispoziția legală menționată prevede o singură condiție pentru

obligarea uneia dintre părțile litigante la plata cheltuielilor avansate de

cealaltă parte pe parcursul desfășurării procesului, anume faptul ca aceasta să

fi căzut în pretenții, adică să fi pierdut procesul. Cu alte cuvinte, obligația

de plată a cheltuielilor de judecată se fundamentează, în mod exclusiv, pe

ideea de culpă procesuală care aparține acelei părți care a ocazionat, în mod

nelegal, declanșarea unei proceduri judiciare, iar faptul pierderii procesului

se dovedește cu însăși cuprinsul hotărârii judecătorești prin care acesta s-a

finalizat.

Or, în cauză, pârâții au

încălcat dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, depășind cu mult termenul

prevăzut de acest text de lege, astfel că prin atitudinea lor, aceștia nu și-au

îndeplinit obligația legală ce le revenea, ceea ce a dus la declanșarea

acțiunii judiciare, fiind astfel dovedită culpa procesuală.

Pasivitatea

recurenților în soluționarea notificării și depășirea termenului rezonabil

soluționării oricărei cereri adresată autorităților reprezintă și o încălcare a

dreptului de proprietate al reclamantelor enunțat prin art. 1 din Protocolul

adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pe de altă, parte, nu există niciun temei legal

pentru care, considerând că actele depuse de reclamante nu sunt adecvate sau

suficiente, pârâții să refuze sine die soluționarea notificării și eventualul

control ulterior al instanței de judecată.

Prin urmare, chiar în situația nedepunerii de

către reclamante a tuturor actelor considerate necesare de către pârâți, lipsa

unui răspuns din partea societății notificate echivalează cu un refuz, inducând

așadar culpa procesuală corect reținută de instanțele fondului.

Față de considerentele ce preced, care

suplinesc, în parte, motivarea instanței de apel, Înalta Curte apreciază că

această instanță a interpretat corect dispozițiile art. 274 C. proc. civ.,

coroborate cu art. 25 din Legea nr. 10/2001.

Ca atare, recursul declarat în cauză se constată

nefondat și, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TIMIȘOARA,

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA împotriva deciziei civile nr. 108/A

din 26 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17

februarie 2011.