ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1827/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 17/30/2009 reclamanții I.M.D., I.T.I., I.I.S., M.L.A. și I.D.M. au solicitat, în temeiul art. 21 alin. (4), art. 25 și celelalte dispoziții ale Legii nr. 10/2001, H.G. nr. 498/2003 și H.G. nr. 250/2007, în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Timișoara, Primăria Municipiului Timișoara, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Municipiul Timișoara prin Primar, să se dispună obligarea Primarului Municipiului Timișoara la emiterea dispoziției prevăzute de art. 21 alin. (4) raportat la art. 25 din Legea nr. 10/2001, de soluționare a notificărilor nr. 6561 din 4 noiembrie 2001, respectiv nr. 636 din 12 noiembrie 2001, înaintate prin B.E.J.

M.S.R. și a notificării comunicate prin biroul de executori judecătorești al Judecătoriei Timișoara sub nr. 2683/2001, prin care au solicitat restituirea în natură a apartamentului nr. 5 înscris în C.F. Timișoara nr. top 17113, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată actualizate potrivit coeficientului de inflație pentru perioada cuprinsă între data efectuării plății și până la data executării efective de către pârâți a obligației de plată a acestor cheltuieli de judecată. În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, aferent notificării, au depus toate actele doveditoare cu privire la proprietate și la calitatea de persoane îndreptățite la restituire în condițiile legii speciale de reparație, iar Primarului Municipiului Timișoara îi incumba obligația legală de a fi soluționat notificarea într-un termen de 60 de zile prevăzut de lege.

Prin încheierile de ședință din 20 martie 2009, 17 aprilie 2009 și 12 iunie 2009, Dosarele nr. 18/30/2009, 1736/30/2009, 1737/30/2009, 20/30/2009 și nr. 21/30/2009 în care reclamanții au chemat în judecată aceiași pârâți, având același obiect, au fost conexate la Dosarul nr. 17/30/2009, avându-se în vedere considerentele arătate în respectivele încheieri. Prin sentința civilă nr. 1670 din 26 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 17/30/2009, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții I.M.D., I.T.I., I.I.S., M.L.A. și I.D. împotriva pârâților Primarul Municipiului Timișoara, Primăria Municipiului Timișoara, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Municipiul Timișoara, prin Primar, în Dosarul nr. 17/30/2009 și cererile de chemare în judecată conexe formulate de aceiași reclamanți împotriva acelorași pârâți în Dosar nr. 18/30/2009 și nr. 1736/30/2009.

Au fost respinse excepțiile prematurității și inadmisibilității acțiunii, invocate în Dosar nr. 20/30/2009. A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Primăria Municipiului Timișoara, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Municipiul Timișoara, prin Primar, în Dosarele conexe nr. 20/30/2009, 21/30/2009 și nr. 1737/30/2009. Au fost respinse cererile de chemare în judecată formulate de reclamantul V.C.I. împotriva pârâților Primăria Municipiului Timișoara, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Municipiul Timișoara, prin primar, în Dosarele nr. 20/30/2009, 21/30/2009 și nr. 1737/30/2009 pentru lipsa calității procesuale pasive a acestor pârâți. Au fost admise în parte cererile de chemare în judecată formulate de reclamantul V.C.I.

împotriva pârâtului Primarul Municipiului Timișoara în Dosarele conexe nr. 20/30/2009, 21/30/2009 și nr. 1737/30/2009. A fost obligat pârâtul Primarul Municipiului Timișoara, să emită dispoziție de soluționare a notificărilor nr. 636 din 12 noiembrie 2001 și nr. 656 din 14 noiembrie 2001 comunicate prin intermediul B.E.J. M.S.R. în ceea ce privește ap. 4 și 5 și spațiile cu altă destinație de la parterul imobilului situat în Timișoara. Au fost respinse cererile formulate de același reclamant în Dosarele nr. 20/30/2009, 21/30/2009 și nr. 1737/30/2009 privind obligarea pârâtului Primarul Municipiului Timișoara să emită dispoziția de soluționare a notificării pretins înregistrată sub nr. 2683/2001 la Biroul Executorilor Judecătorești de pe lângă Judecătoria Timișoara . A fost obligat pârâtul Primarul Municipiului Timișoara la plata către reclamantul V.C.I.

a sumei de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în Dosarele nr. 20/30/2009, 21/30/2009 și nr. 1737/30/2009, conexate, fiind respinsă cererea privind actualizarea cheltuielilor de judecată. Referitor la pretinsa lipsă a calității de reprezentant al notificatorilor cu privire la avocat L.M.S. și la numitul L.G.I., motivată de pârâți prin aceea că procurile notariale nr. 10 din 27 februarie 2004 și nr. 160 din 15 august 2001 fac obiectul unui dosar penal privind infracțiunile de fals și uz de fals (respectiv al Dosarului penal nr. 15/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, înaintat în instanță sub nr. 13141/325/2006 al Curții de Apel Târgu Mureș), tribunalul a constatat că depunerea notificărilor nu a fost făcută în baza acestor procuri, iar în dosarele de față, acțiunile au fost formulate în baza procurilor speciale autentificate sub nr. 2 din 11 ianuarie 2008 de către B.N.P.

L.D. din Timișoara, respectiv sub nr. 244 din 07 iunie 2004 autentificată de același birou notarial, procuri care nu au fost contestate de către pârâți. Analizând cererile de chemare în judecată formulate de reclamanții I.M.D., I.T.I., I.I.S., M.L.A. și I.D.M. în Dosarul nr. 17/30/2009 și cererile de chemare în judecată conexe formulate de aceiași reclamanți împotriva acelorași pârâți în Dosar nr. 18/30/2009 și nr. 1736/30/2009, tribunalul a reținut că pretinsul notificator M.F. este autorul reclamanților I.M.D., I.T.I., I.I.S. și al numitei M.M.A., aceasta din urmă pretins autor al reclamanților M.L.A. și I.D.M. Reclamanții anterior arătați au formulat deci cererea de chemare în judecată în calitate de pretinși moștenitori al pretinsului notificator M.F.

Analizând însă notificările cu privire la care se solicită a fi obligat Primarul Municipiului Timișoara să emită dispoziție motivată, tribunalul a constatat că notificarea nr. 636 din 12 noiembrie 2001 înaintată prin B.E.J. M.S.R. a fost formulată de V.C.I. pentru imobilul din Timișoara - casă cu 2 etaje și teren (C.F. Timișoara, top. 17113/S, iar terenul în C.F. Timișoara) - filele 217 și 139 din Dosarul nr. 17/30/2009 al Tribunalului Timiș, în vreme ce notificarea nr. 656 din 14 noiembrie 2001 înaintată prin B.E.J. M.S.R. a fost formulată de V.C.I. pentru imobilul din C.F. Timișoara, top. 17113 - casă cu trei etaje și teren de 1388 mp (filele 141 și 218 - 220 din același dosar).

Deși reclamanții au invocat în cererile de chemare în judecată notificarea cu nr. 2683/2001 care ar fi fost expediată prin Biroul de executori judecătorești de pe lângă Judecătoria Timișoara, nu s-a făcut dovada existenței vreunei notificări înregistrate sub acest număr, în niciunul dintre dosarele conexate, nici în dosarul administrativ nefiind depus un astfel de înscris. Este adevărat că la fila 137 din Dosarul nr. 17/30/2009 există un înscris intitulat „notificare” formulat în numele lui M.F. de către avocat Halas Ionel, purtând semnătura și ștampila acestui avocat, însă acest înscris nu are vreo ștampilă de înregistrare aplicată de către executorii judecătorești. Astfel fiind, tribunalul a constatat că nu s-a făcut dovada înregistrării pretinsei notificări depuse la fila 137 din Dosarul nr. 17/30/2009 în conformitate cu art. 22 din Legea nr. 10/2001, neexistând nici vreo dovadă a datei la care aceasta ar fi fost trimisă persoanei notificate, conf.

art. 22 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel încât nu există o obligație legală a vreunuia dintre pârâți de a răspunde notificării nr. 2683/2001 pretins înregistrată la Biroul executorilor judecătorești de pe lângă Judecătoria Timișoara, câtă vreme nu s-a făcut dovada existenței acesteia. Referitor la notificările nr. 636 din 12 noiembrie 2001 și nr. 656 din 14 noiembrie 2001 înaintate prin B.E.J. M.S.R., acestea, astfel cum s-a arătat anterior, nu au fost formulate de reclamanții I.M.D., I.T.I., I.I.S., M.L.A. și I.D.M., ci de V.C.I., deci Primarul Municipiului Timișoara nu are obligația de a răspunde reclamanților I.M.D., I.T.I., I.I.S., M.L.A. și I.D.M. prin emiterea dispoziției, ci doar notificatorului V.C.I.

Referitor la excepțiile prematurității și inadmisibilității acțiunii invocate de pârâți în Dosarele nr. 17/30/2009 și nr. 18/30/2009, acestea nu au mai fost analizate de către instanță, câtă vreme soluția pronunțată în respectivele cauze configurează prevalența aspectelor privind neformularea notificărilor de către reclamanții, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții I.M.D., I.T.I., I.I.S., M.L.A. și I.D.M., iar referitor la aceleași excepții invocate în Dosarul nr. 20/30/2009, privind pe reclamantul V.C.I., acestea au fost respinse ca nefondate. Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Primăria Municipiului Timișoara, C.L.M.T.

și Municipiul Timișoara, prin Primar, în Dosarele conexe nr. 20/30/2009, 21/30/2009 și nr. 1737/30/2009, tribunalul a apreciat că obligația de a soluționa notificările revine Primarului Municipiului Timișoara, în calitate de deținător al imobilului, potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pârâții Primăria Municipiului Timișoara, C.L.M.T. și Municipiul Timișoara, prin Primar, neavând calitate procesual pasivă. Referitor la fondul cererilor de chemare în judecată formulate de reclamantul V.C.I. împotriva Primarului Municipiului Timișoara în Dosarele conexe nr. 20/30/2009, 21/30/2009 și nr. 1737/30/2009, acestea au fost admise în parte în sensul obligării pârâtului Primarul Municipiului Timișoara să emită dispoziție de soluționare a notificărilor nr. 636 din 12 noiembrie 2001 și nr. 656 din 14 noiembrie 2001 comunicate prin intermediul B.E.J.

M.S.R. în ceea ce privește ap. 4 și 5 și spațiile cu altă destinație de la parterul imobilului situat în Timișoara, și respingerii cererii de obligare a aceluiași pârât la soluționarea notificării pretins înregistrată sub nr. 2683/2001 la Biroul Executorilor Judecătorești de pe lângă Judecătoria Timișoara . Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a avut în vedere aspectele anterior menționate vizând formularea notificărilor nr. 636 din 12 noiembrie 2001 și nr. 656 din 14 noiembrie 2001 înaintate prin B.E.J. M.S.R. de către reclamantul V.C.I., lipsa unei notificări înregistrate sub nr. 2683/2001 precum și obligația unității deținătoare de a răspunde notificărilor în termen de 60 de zile de la data la care reclamantul arată că solicită a-i fi soluționate aceste notificări în baza actelor deja existente la dosar, termen care începe să curgă cel mai târziu la data sesizării instanței cu o acțiune în obligarea unității deținătoare la emiterea dispoziției.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ. a fost obligat pârâtul Primarul Municipiului Timișoara, căzut în pretenții, la plata către reclamantul V.C.I. a sumei de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în Dosarele nr. 20/30/2009, 21/30/2009 și nr. 1737/30/2009, conexate, tribunalul reținând că reclamantul a fost cel care în mod artificial a formulat mai multe acțiuni distincte, care în cele din urmă au fost conexate la cererea sa, dosarele vizează obligarea pârâților de a răspunde acelorași notificări, iar motivele și mijloacele de probă invocate în acestea sunt identice, astfel încât este suficient a se acorda un singur onorariu avocațial.

A fost respinsă și cererea privind actualizarea cheltuielilor de judecată, având în vedere că această actualizare se impune doar în cazul neîndeplinirii de bunăvoie a obligației de plată stabilită prin hotărâre judecătorească pentru o perioadă mai mare de timp în care, datorită inflației, puterea de cumpărare a banilor datorați s-ar putea diminua, lucru care nu este incident în speță. Împotriva sentinței civile nr. 1670 din 26 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 17/30/2009 au declarat apel în termen legal, la data de 23 iulie 2009, reclamanții I.M.D., I.T.I., I.I.S., M.L.A., I.D.M., V.C.I. și pârâții Primarul Municipiului Timișoara, Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara.

Reclamantul apelant V.C.I. a criticat sentința civilă ca nelegală în ceea ce privește neacordarea cheltuielilor de judecată în mod integral, acordarea acestora fiind făcută numai în cuantum de 2500 lei, în pofida faptului că s-au efectuat lucrări și a beneficiat de asistența juridică specializată din partea avocatului al cărui onorariu l-a plătit integral în același cuantum de 2500 lei (7500 lei în total) în trei dosare în care avocatul său a fost angajat, respectiv în Dosarele nr. 1737/30/2009, 20/30/2009 și nr. 21/30/2009.

Reclamantul a precizat că pentru formularea a trei notificări, pentru un număr de 3 apartamente sau spații comerciale din imobilul situat în Timișoara, jud. Timiș, a încheiat trei contracte de asistență juridică (pentru apartamentele și un spațiu cu altă destinație), în baza cărora s-au înregistrat trei cereri distincte de chemare în judecată, ce au format obiectul Dosarelor nr. 1737/30/2009, 20/30/2009 și nr. 21/30/2009, la Tribunalul Timiș, și care au fost conexate în ședința din 20 martie 2009 la alte dosare ce vizau o altă cotă parte din aceleași imobile (Dosar nr. 17/30/2009), situație față de care reducerea, de către instanță, a cheltuielilor de judecată, nu se justifică. Reclamanții I.M.D., I.T.I., I.I.S., M.L.A., I.D.M.

au criticat sentința civilă ca nelegală și netemeinică, susținând că există neconcordanță între dispozitiv și considerente în sensul că, deși în considerente instanța s-a referit la o pretinsă lipsă a unei notificări valabile în raport de Legea nr. 10/2001 - ceea ce ar fi însemnat invocarea, punerea în discuția părților în condiții de contradictorialitate și pronunțarea asupra unei eventuale excepții a lipsei calității lor procesuale active, acest lucru nu s-a întâmplat - prin dispozitiv instanța a dispus respingerea cererilor acestora de chemare în judecată, ca și când s-ar fi pronunțat pe fond.

Reclamanții au solicitat să se constate că, în mod greșit, prima instanță „a rezolvat” procesul în ceea ce îi privește și cererea lor (de restituire în natură a unor apartamente și spații din cadrul imobilului situat în Timișoara, jud. Timiș), fără a intra în cercetarea efectivă a fondului, întrucât, deși defectuos și impropriu, instanța, pare, în dispozitiv că a respins cererile de chemare în judecată pe fond, în realitate, instanța nu a cercetat fondul cauzei și drepturile invocate de ei (cărora le incumbă obligația corelativă a părții potrivnice), întrucât instanța, după cum a rezultat din considerente, a avut în vedere premisa falsă a lipsei notificării de către autorul lor în baza Legii nr. 10/2001 (situație contrazisă de probe).

Totodată, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în prima instanță, precum și în apel. Reclamanții au arătat că în mod greșit au fost respinse cererile conexate pentru pretinsa lipsă a notificării conform Legii nr. 10/2001, situație în care s-ar fi impus o respingere a cererilor pe excepția lipsei calității procesuale active, pe care însă pârâții nu au invocat-o niciodată, întrucât la dosarul administrativ al Primăriei Municipiului Timișoara, acvirat prezentei cauze, există dovada notificării valabile și în termen a cererii de restituire a imobilelor în cauză.

Reclamanții au precizat că prima instanță nu a luat în considerare faptul că, în realitate, așa după cum au probat cu înscrisul depus la dosarul cauzei, procedura de notificare a fost efectuată, și, de asemenea, în mod greșit, a ignorat efectuarea notificării de către reclamanți cu privire la imobilul situat în Timișoara, jud. Timiș, în pofida faptului că antecesorul lor M.F. a notificat entitatea prevăzută de Legea nr. 10/2001, conform notificării aflate la fila 137 din Dosarul de fond nr. 17/30/2009, depusă prin executor judecătoresc sub nr. 2683/2001, aspect care este reținut de altfel chiar și în hotărârea judecătorească pe care au apelat-o. În acest sens, reclamanții au precizat că, în afară de numărul de înregistrare sub nr. 2683/2001 a notificării la Judecătoria Timișoara, sub egida căreia funcționa în acea perioadă a anului 2001 executorul judecătoresc căruia avocatul lor H.I.

i-a depus notificarea, în cuprinsul acesteia apare și ștampila Judecătoriei Timișoara, data depunerii notificării - 4 aprilie 2001, precum și semnătura executorului.

În susținerea acestor precizări, reclamanții au invocat notificarea depusă prin executor judecătoresc din cadrul Judecătoriei Timișoara la acea dată, sub nr. 2682 din 24 aprilie 2001, dovada formularului - filei de comunicare - a notificării sus - menționate nr. 2682 din 24 aprilie 2001, alăturat căreia executorul judecătoresc a expediat entității prevăzute de Legea nr. 10/2001 notificarea autorului lor, cu mențiunea efectuată pe cuprinsul acesteia, de primire (de către destinatar) a comunicării notificării, în data de 26 aprilie 2001, dovada privind confirmarea înregistrării la unitatea deținătoare, a notificării autorului lor pentru imobilul în cauză, respectiv tichetul, privind preluarea de la Judecătoria Timișoara a notificării nr. 2682/2001 referitor la dosar de Legea nr. 10/2001 - M.F., extrasul din lista imobilelor din Municipiul Timișoara pentru care s-au depus notificări conform Legii nr. 10/2001, listă din care se poate observa la pagina 41, nr. crt.

779 cu nr. dosar 172, Dosare conexe nr. 1759, 1777 care figurează nr. cerere registratură din 26 aprilie 2001 privind notificarea nr. 2682 a lui M.F. pentru imobilul din Timișoara, jud. Timiș. În raport de aceste dovezi, reclamanții au susținut că instanța de fond a manifestat o lipsă totală de rol activ în verificarea valabilității și formulării conform legii a notificării, ea putând administra în acest în sens orice probe considerate necesare, concludente și pertinente cauzei. Pârâții apelanți Primarul Municipiului Timișoara, Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara au solicitat admiterea apelului și, pe fond, respingerea în totalitate a acțiunii civile formulate de reclamanți, întrucât procura notarială nr. 10 din 27 februarie 2004 în baza căreia avocat L.M.S.

a depus delegația avocațială la dosarul administrativ constitutiv în baza Legii nr. 10/2001, face obiectul Dosarului penal nr. 5/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Prin rechizitoriul întocmit în acel dosar în data de 12 decembrie 2006 s-a dispus ca în privința actului intitulat „procură” cu nr. 10 din 27 februarie 2004, încheiat pe teritoriul Braziliei, Rio de Janeiro, cauza să fie disjunsă conform art. 38 C. proc. pen. În condițiile în care mandatul celor care au angajat-o pe d-na avocat L.M.S. formează obiectul procesului penal, fiind verificat în perspectiva săvârșirii infracțiunilor de fals și uz de fals, calitatea de reprezentant nu poate fi reținută.

S-a mai susținut că la dosarul administrativ notificatorii nu au depus toate actele care să ateste calitatea de persoană îndreptățită, respectiv certificatul de moștenitor și acte de identitate în copii legalizate la notar, deși prin adresa din 20 ianuarie 2009, instituția lor a solicitat notificatorilor depunerea actelor mai sus - arătate, însă aceștia nu s-au conformat. Conform prevederilor Legii nr. 10/2001 și a Normelor Metodologice de aplicare a acestor legi, la dosarul administrativ de revendicare se vor depune, în mod obligatoriu, doar documente în original sau în copie legalizată, autentificate de un notar public. Așadar, au considerat ca reclamanții trebuiau să soluționeze problemele mai sus-arătate, întrucât sarcina probelor le aparține și să aștepte să se soluționeze notificarea pe cale administrativă.

Procedura administrativă prealabilă obligatorie instituită de legea specială reparatorie are ca finalitate tocmai repararea, în natură sau prin echivalent, a prejudiciului suferit de foștii proprietari deposedați de proprietățile lor. În raport de dispozițiile art. 23 1 din H.G. nr. 498/2003, pârâții au susținut că acțiunea civilă este inadmisibilă și, totodată, prematur formulată. În opinia lor, reclamanții trebuiau să aștepte soluționarea dosarului pe cale administrativă și doar în situația în care ar fi fost nemulțumiți de dispoziția emisă se puteau adresa instanței judecătorești, în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Prin Decizia civilă nr. 333 din 21 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, au fost admise apelurile declarate de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 1670 din 26 iunie 2009 în sensul că au fost admise acțiunile civile formulate de reclamanții I.M.D., I.T.I., I.I.S., M.L.A., I.D.M.

în Dosar nr. 17/30/2009 și Dosarele conexate nr. 18/30/2008 și 1736/30/2009 și obligat Primarul Municipiului Timișoara să emită dispoziție (de admitere sau de respingere) a notificărilor, înregistrate sub nr. 656 din 14 noiembrie 2001 și nr. 636 din 12 noiembrie 2001 la Biroul Executorului Judecătoresc M.S.R. și a notificării înregistrată sub nr. 2683/2001 la biroul executorului judecătoresc; a fost admisă cererea reclamantului V.C.I. și obligat Primarul Municipiului Timișoara să emită dispoziție în condițiile Legii nr. 10/2001 pentru notificarea înregistrată la Biroul executorului judecătoresc Timiș sub nr. 2683/2001. A fost respins apelul declarat de pârâții Consiliul Local al Municipiului Timișoara, Primarul Municipiului Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara, obligat Primarul Municipiului Timișoara să plătească reclamantului suma de 2000 lei cheltuieli de judecată în apel și menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că pretinsul notificator M.F. este autorul reclamanților I.M.D., I.T.I., I.I.S. și al numitei M.M.A., aceasta din urmă pretins autor al reclamanților M.L.A. și I.D.M. Reclamanții anterior arătați au formulat deci cererea de chemare în judecată în calitate de pretinși moștenitori al pretinsului notificator M.F. Instanța de apel a reținut că la fila 137 din Dosarul înregistrat sub nr. 17/30/2009, există înscrisul intitulat „notificare” (depus de altfel și la filele 11-12 dosar apel), formulată în numele persoanei îndreptățite M.F. (autorul reclamanților) de către avocat H.I., mandatat în acest sens, astfel încât concluziile instanței de fond privind neregularitatea înregistrării notificării, prin intermediul executorului judecătoresc, conform dispozițiilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, sunt nefondate.

Mai mult, la dosar s-a depus și dovada privind confirmarea înregistrării la unitatea deținătoare, a notificării autorului lor pentru imobilul în cauză, respectiv tichetul din 26 aprilie 2001, privind preluarea de la Judecătoria Timișoara a notificării nr. 2682/2001 referitor la dosar de Legea nr. 10/2001 - M.F., extrasul din lista imobilelor din Municipiul Timișoara pentru care s-au depus notificări conform Legii nr. 10/2001, listă din care se poate observa la pagina 41, nr. crt. 779 cu nr. dosar 172, Dosare conexe nr. 1759, 1777 care figurează nr. cerere registratură din 26 aprilie 2001 privind notificarea nr. 2682 a lui M.F. pentru imobilul din Timișoara, jud. Timiș. În raport de aceste înscrisuri, instanța de apel a reținut că apelul reclamanților este întemeiat în ceea ce privește respingerea cererii de obligare a Primarului să soluționeze și notificarea nr. 2683/2001, privind restituirea în natură a imobilului situat în Timișoara, jud. Timiș.

Instanța de apel a mai reținut că pentru imobilul sus - menționat, reclamanții au formulat notificări distincte, fiecare urmărind să-și valorifice drepturile proprii, astfel ajungându-se la conexarea în Dosarul de față, nr. 17/30/2009, a tuturor celorlalte cereri distincte ce fac obiectul Dosarului nr. 1737/30/2009, nr. 20/30/2009, nr. 21/30/2009, nr. 18/30/2009, nr. 1736/30/2009.

Susținerile pârâților apelanți privind inadmisibilitatea cererilor prin care reclamanții au solicitat obligarea organelor abilitate potrivit Legii nr. 10/2001 să soluționeze notificarea, ori prematuritatea acțiunilor civile, întrucât nu s-au depus toate documentele solicitate la dosarul administrativ, sunt nefondate, întrucât, pe de o parte, pârâții aveau obligația de a răspunde notificării formulate, prin emiterea unei decizii de admitere sau de respingere, într-un termen rezonabil, pe baza documentelor existente la dosarul administrativ constituit, iar pe de altă parte, respingerea acțiunii ca inadmisibilă sau prematur introdusă ar contraveni și principiului soluționării cauzei într-un termen rezonabil, consacrat prin art. 6 parag.

1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, la care România a devenit parte. În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată, solicitat de reclamantul V.C.I., în faza primei instanțe, raportat la existența mai multor dosare înregistrate în mod distinct, instanța de apel a apreciat că acesta a fost corect apreciat la nivelul sumei de 2.500 lei, cu atât mai mult cu cât chiar reclamantul declară că, pentru soluționarea Dosarelor cu nr. 20/30/2009, 21/30/2009 și respectiv nr. 1737/30/2009, a contactat la serviciile specializate ale unui avocat, în toate acestea fiind invocate aceleași împrejurări de fapt și de drept, și administrate aceleași înscrisuri.

Instanța de apel a mai reținut că nu este suficientă formularea și înregistrarea distinctă a mai multor acțiuni, deci constituirea de dosare separate, când obiectul lor este același, vizează același imobil, se administrează aceleași mijloace de probă, cu atât mai mult cu cât, conform art. 274 C. proc. civ., judecătorul poate micșora cuantumul cheltuielilor de judecată, considerate mult prea mari în raport cu prestația apărătorului ales. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții I.M.D., I.T.I., I.I.S., M.L.A. și I.D.M., precum și pârâții Primarul municipiului Timișoara, Primăria municipiului Timișoara, Consiliul Local al municipiului Timișoara și Municipiul Timișoara. Reclamanții I.M.D., I.T.I., I.I.S., M.L.A.

și I.D.M., și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. și au criticat hotărârea pronunțată de instanța de apel sub aspectul neobligării tuturor pârâților la plata cheltuielilor de judecată solicitate. În acest sens arată că, atâta vreme cât instanța de apel a admis capătul de cerere principal, trebuia să soluționeze și capătul de cerere accesoriu privind acordarea cheltuielilor de judecată astfel cum au fost solicitate și dovedite, inclusiv cele efectuate în primă instanță,or, instanța a acordat numai cheltuielile de judecată efectuate în apel, ceea ce echivalează cu nepronunțarea asupra acestei solicitări.

De asemenea, reclamanții precizează că prin motivele de apel au solicitat obligarea tuturor pârâților la plata cheltuielilor de judecată și nu numai a Primarului municipiului Timișoara, astfel cum în mod greșit a dispus instanța de apel și că suma totală reprezentând cheltuieli de judecată fond și apel este de 3000 lei (2000 lei în fond, 1000 lei în apel).

Pârâții Primarul municipiului Timișoara, Primăria municipiului Timișoara, Consiliul Local al municipiului Timișoara și Municipiul Timișoara fără a încadra în drept recursul, au formulat următoarele critici: I. În mod corect instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei municipiului Timișoara, Consiliului Local al municipiului Timișoara și municipiului Timișoara, prin primar, excepție pe care pârâții înțeleg să o susțină și în calea de atac a recursului, întrucât în litigiile întemeiate pe Legea nr. 10/2001 calitatea procesuală pasivă aparține Primarului municipiului Timișoara, instanța de apel neținând cont de prevederile art. 21 și 77 din Legea nr. 215/2001 și de prevederile Legii nr. 10/2001 în acest sens; II.

În mod greșit instanța de apel a obligat Primarul municipiului Timișoara la emiterea, în favoarea reclamanților I.M.D., I.T.I., I.I.S., M.L.A. și I.D.M., a dispozițiilor(de admitere sau de respingere) privind notificările înregistrate sub nr. 656 din 14 noiembrie 2001 și, respectiv, sub nr. 636 din 12 noiembrie 2001, întrucât, așa cum rezultă din probatoriile administrate în cauză și cum în mod corect a constatat instanța de fond, aceste notificări nu au fost formulate de reclamanții arătați, ci de reclamantul V.C.I.; III.

În mod greșit instanța de apel a obligat Primarul municipiului Timișoara la emiterea, în favoarea reclamantului V.C.I., a dispoziției(de admitere sau de respingere) privind notificarea înregistrată sub nr. 2683/2001, atâta vreme cât nu s-a făcut dovada existenței acesteia potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, înscrisul aflat la fila 137 din Dosarul nr. 17/30/2009, deși intitulat „notificare”, neavând nici o ștampilă de înregistrare aplicată de executorii judecătorești; IV. În mod greșit instanța de apel nu a luat în considerare împrejurarea că procura notarială nr. 10 din 27 februarie 2004 în baza căreia d-na avocat L.M.S.

a depus delegație avocațială la dosarul administrativ constituit în baza Legii nr. 10/2001, face obiectul Dosarului penal nr. 5/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, iar prin rechizitoriul întocmit la data de 12 decembrie 2006 s-a dispus ca în privința actului intitulat „procură” cu nr. 10 din 27 februarie 2004 încheiat pe teritoriul Braziliei, Rio de Janeiro, cauza să fie disjunsă conform art. 38 C. proc. pen. În atare condiții, atâta vreme cât mandatul celor care au angajat-o pe d-na avocat L.M.S. formează obiectul procesului penal, fiind verificat în perspectiva săvârșirii infracțiunilor de fals și uz de fals, calitatea acesteia de reprezentant nu mai poate fi reținută.

Referitor la procura sus-menționată, mai arată că aceasta nu poartă semnăturile mandanților și nici ale martorilor care se presupune că ar fi fost prezenți pentru a testa identitatea părților, nu a fost încheiată în fața unui notar public, ci a unui funcționar al Biroului Notarial, este datată 2004, astfel încât se impune a se verifica dacă nu a fost revocată. În Dosarul penal nr. 13141/325/2006 aflat pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș este cercetată sub aspectul infracțiunilor de fals și uz de fals și procura nr. 160 din 15 august 2001, ce se presupune a fi dată de către I.M.C. lui L.G.I., cel care a depus notificările în temeiul Legii nr. 10/2001 și despre care s-a reținut că nu constituie act autentic și nu a fost semnată de I.M.C., purtând doar semnătura grefierei A.L.A.M.B.Q.

V. În mod greșit instanța de apel a respins excepția de inadmisibilitate și de prematuritate a acțiunii reclamanților, în condițiile în care aceștia nu au depus toate actele necesare soluționării cererii în cadrul procedurii administrative prealabile obligatorii, nerespectând astfel dispozițiile imperative ale legii speciale de reparație. Termenul de 60 de zile prevăzut de Legea nr. 10/2001 este un termen orientativ și nu unul de decădere și are ca date de referință fie data depunerii notificării, fie data depunerii tuturor actelor doveditoare, în acest ultim caz începând să curgă din momentul în care notificatorii depun documentele necesare. Potrivit art. 23 1 din H.G. nr. 498/2003, solicitanții trebuie să depună o declarație prin care să arate în mod expres că nu mai de depus alte probe la dosar, pentru a fi în măsură să invoce prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001.

Analizând recursurile declarate din perspectiva aspectelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că recursul reclamanților, deși întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., se încadrează doar în pct. 9 al acestui text de lege, iar recursul pârâților, deși neîncadrat în drept, se circumscrie art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recursul pârâților Consiliul Local al municipiului Timișoara, Municipiul Timișoara și Primăria municipiului Timișoara urmează a fi respins ca lipsit de interes, pentru următoarele motive: Interesul judiciar este o condiție necesară pentru dobândirea calității de parte în procesul civil și se concretizează în folosul material or moral pe care l-ar putea obține oricare dintre părți de pe urma activității judiciare pe care intenționează să o desfășoare.

Această condiție trebuie să existe nu numai la declanșarea procedurii judiciare, deci nu numai în legătură cu cererea de chemare în judecată, ci pe tot parcursul derulării procesului, ori de câte ori se apelează la una sau alta din formele procedurale ce alcătuiesc conținutl acțiunii, indiferent că este vorba de cereri, excepții, exercitarea căilor de atac sau de executarea silită. Rezultă că pentru utilizarea unei căi de atac, ordinare sau extraordinare, este necesar ca partea să justifice un interes în modificarea hotărârii atacate, calitatea de parte în proces nefiind suficientă pentru promovarea căii de atac. Cel care a avut câștig de cauză, neputând demonstra drepturile ce i-au fost lezate prin hotărâre, nu poate uza nici de calea de atac prevăzută de lege.

În speță, prin sentința civilă nr. 1670 din 26 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția civilă, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Primăria municipiului Timișoara, Consiliul Local al municipiului Timișoara și Municipiul Timișoara, prin primar și, în consecință, respinse cererile de chemare în judecată formulate de reclamanți împotriva acestor pârâți. Prin Decizia civilă nr. 333 din 21 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, au fost admise apelurile declarate de reclamanți împotriva sentinței civile sus-menționate, admise acțiunile civile ale acestora și obligat Primarul municipiului Timișoara la emiterea dispozițiilor aferente notificărilor formulate în cauză, precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 lei, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Rezultă că, în urma admiterii apelului, soluția adoptată de instanța de fond, de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților Primăria municipiului Timișoara, Consiliul Local al municipiului Timișoara și Municipiul Timișoara, prin primar, nu a comportat modificări, instanța de apel păstrând această dispoziție, în prezent intrată în puterea de lucru judecat. Pe de altă parte, în apelul declarat de pârâți împotriva hotărârii pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, nu se regăsesc critici cu privire la acest aspect, astfel încât, în atare situație, este inutilă reiterarea acestei excepții în prezenta cale de atac, iar recursul declarat de acești pârâți se dovedește a fi lipsit de interes, urmând a fi respins pe acest considerent.

Recursul reclamanților I.M.D., I.T.I., I.D.M., I.I.S. și M.L.A., va fi admis pe următoarele considerente: Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., aplicabile în speță, partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Rezultă, astfel, o condiție expresă de obligarea a uneia dintre părțile litigante la plata cheltuielilor avansate de către cealaltă parte pe parcursul desfășurării procesului, anume ca aceasta să fi căzut în pretenții, adică să fi pierdut procesul. Cu alte cuvinte, obligația de plată a cheltuielilor de judecată se fundamentează, în mod exclusiv, pe ideea de culpă procesuală, ce aparține acelei părți care a ocazionat, în mod nelegal, declanșarea unei proceduri judiciare, iar faptul pierderii procesului se dovedește cu însuși cuprinsul hotărârii judecătorești de finalizare a acestei proceduri.

În speță, acțiunea reclamanților formulată în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Timișoara a fost admisă, reclamanții solicitând, atât cu prilejul instrumentării cauzei pe fond, cât și în calea de atac a apelului, acordarea cheltuielilor de judecată, pentru care au depus acte doveditoare. Astfel, în cadrul judecății în primă instanță reclamanții au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată aferente acestei etape procesuale în cuantum de 2000 lei, conform borderoului și chitanțelor privind plata onorariului avocațial depuse, în original, la filele 12-17 dosar fond, solicitare asupra căreia tribunalul a omis a se pronunța.

Cu prilejul declarării apelului, reclamanții au solicitat, în cadrul motivelor de apel, acordarea cheltuielilor de judecată corespunzătoare judecății în fond, în cuantum de 2000 lei, precum și acordarea cheltuielilor de judecată aferente căii de atac a apelului, conform chitanței privind plata onorariului avocațial în cuantum de 1000 lei aflată la fila 31 dosar apel și a notelor scrise aflate la fila 30 a aceluiași dosar. Prin Decizia civilă nr. 333 din 21 decembrie 2009, Curtea de Apel Timișoara, deși a admis apelurile reclamanților, și, în consecință, acțiunile formulate de aceștia, nu s-a pronunțat în nici un fel asupra cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanță, în cuantum de 2000 lei, acordându-le numai pe cele solicitate în apel, în cuantum de 1000 lei, astfel încât, potrivit considerentelor anterior arătate, recursul se impune a fi admis sub acest aspect.

Nu se poate reține însă critica reclamanților privind obligarea tuturor pârâților la plata cheltuielilor de judecată, întrucât singura entitate ce are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză este instituția Primarului municipiului Timișoara, pentru ceilalți pârâți fiind admisă de instanța de fond și menținută de către instanța de apel, excepția lipsei calității procesuale pasive. Recursul pârâtului Primarul Municipiului Timișoara va fi admis, în considerarea următoarelor argumente: Prin Decizia civilă nr. 333 din 21 decembrie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 17/30/2009 Curtea de Apel Timișoara a admis apelurile declarat de reclamanții I.M.D., I.T.I., I.I.S., M.L.A., I.D.M. și V.C.I.

împotriva sentinței civile nr. 1670 din 26 iunie 2009 a Tribunalului Timiș, a admis acțiunile civile formulate de aceștia în Dosarul nr. 17/30/2009 și Dosarele conexate nr. 18/30/2008 și nr. 1736/30/2009 și a obligat Primarul municipiului Timișoara să emită dispoziție de admitere sau respingere a notificărilor înregistrate sub nr. 656 din 14 noiembrie 2001 și nr. 636 din 12 noiembrie 2001 la B.E.J. M.S.R. în favoarea reclamanților I.M.D., I.T.I., I.I.S., M.L.A., I.D.M., precum și să emită dispoziție de admitere sau respingere a notificării înregistrată la B.E.J. Timiș sub nr. 2683/2001 în favoarea reclamantului V.C.I. Notificarea nr. 636 din 12 noiembrie 2001 înaintată prin B.E.J. M.S.R., a fost formulată de reclamantul V.C.I.

pentru imobilul situat în Timișoara - casă cu 2 etaje și teren (C.F. Timișoara, top.17113, iar terenul în C.F. Timișoara) - filele 217 și 139 Dosar nr. 17/30/2009 al Tribunalului Timiș, iar notificarea nr. 656 din 14 noiembrie 2001 înaintată prin același executor judecătoresc a fost formulată de același reclamant, pentru imobilul din C.F. Timișoara, top. 17113 - casă cu trei etaje și teren de 1388 mp (filele 141 și 218-220 din același dosar). În aceste condiții, obligația de emitere a dispozițiilor motivate, de admitere sau respingere, aferente notificărilor nr. 636 din 12 noiembrie 2001 și nr. 656 din 14 noiembrie 2001, astfel cum în mod greșit a fost stabilită de instanța de apel în favoarea reclamanților I.M.D., I.T.I., I.I.S., M.L.A., I.D.M., nu subzistă, astfel încât recursul va fi admis sub acest aspect.

Notificarea înregistrată sub nr. 2683/2001 la B.E.J. Timiș nu a fost formulată de către reclamantul V.C.I., astfel cum în mod greșit s-a reținut de către instanța de apel, ci de către numitul M.F., autorul reclamanților I.M.D., I.T.I., I.I.S. și al numitei M.M.A. (autoarea reclamantelor M.L.A. și I.D.M.), prin avocat H.I., conform înscrisului aflat la fila 137 dosar fond, depus, dealtfel, și la fila 11 dosar apel. Conform filei de comunicare depusă la fila 12 dosar apel, această notificare a fost înaintată Consiliului Local al Municipiului Timișoara prin executor judecătoresc, dovadă fiind ștampila aplicată pe procesul-verbal de comunicare.

De asemenea, la dosarul cauzei există dovada privind confirmarea înregistrării la unitatea deținătoare, a notificării autorului reclamanților sus-menționați pentru imobilul în cauză, respectiv, tichetul cu nr. de înregistrare din /26 aprilie 2001, privind preluarea de la Judecătoria Timișoara a notificării nr. 2682/2001 referitor la dosar de Legea nr. 10/2001 - M.F., extrasul din lista imobilelor din municipiul Timișoara pentru care s-au depus notificări conform Legii nr. 10/2001, listă din care se poate observa la pag. 41, nr. crt. 779 cu nr. dosar 172, Dosare conexe nr. 1759, 1777 care figurează nr. cerere registratură din 26 aprilie 2001 privind notificarea nr. 2682 a lui M.F., pentru imobilul din Timișoara, jud.Timiș.

Neconcordanța de număr a notificării în discuție, respectiv, nr. 2682 (astfel cum apare în actele dosarului) sau nr. 2683 (astfel cum este menționată în considerentele deciziei recurate), reprezintă o eroare materială care nu este de natură să influențeze regimul juridic al acesteia, întrucât din actele depuse în probațiune și din conținutul propriu-zis al notificării, rezultă că notificarea nr. 2683 este aceeași cu notificarea nr. 2682, privește același imobil și este formulată de M.F., autorul reclamanților I.M.D., I.T.I., I.I.S. și al numitei M.M.A. (autoarea reclamantelor M.L.A. și I.D.M.). Prin urmare, nu subzistă nici obligația Primarului municipiului Timișoara de a emite dispoziție aferentă notificării nr. 2683/2001 în favoarea reclamantului V.C.I., recursul urmând a fi admis și în această privință.

Referitor la critica privind lipsa calității de reprezentant a notificatorilor cu privire la avocat L.M.S. și la numitul L.G.I., motivată prin aceea că procurile nr. 10 din 27 februarie 2004 și nr. 160 din 15 august 2001 fac obiectul unui dosar penal privind infracțiunile de fals și uz de fals, respectiv, al Dosarului penal nr. 5/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, înaintat în instanță sub nr. 13141/325/2006 al Curții de Apel Târgu Mureș, aceasta urmează a fi înlăturată. Se constată, în acest sens, că depunerea notificărilor în discuție nu s-a realizat în baza acestor procuri, întrucât din analiza rechizitoriului întocmit în dosarul penal anterior menționat și din actele depuse la termenul din 12 iunie 2009 la instanța de fond, a reieșit că procurile cu numerele arătate vizează împuternicirea mandatarilor L.G., L.Z.

și L.I. la efectuarea formalităților necesare pentru restituirea imobilului situat în Timișoara, ce nu face obiectul prezentei cauze, în timp ce acțiunile privind dosarele ce se judecă la momentul de față au fost formulate în baza procurilor speciale autentificate sub nr. 2 din 11 ianuarie 2008 de către B.N.P. L.D. din Timișoara, respectiv, sub nr. 244 din 07 iunie 2004 autentificată de același birou notarial, procuri ce nu au fost contestate de către pârâți. Referitor la critica privind inadmisibilitatea și prematuritatea acțiunii reclamanților, nici această critică nu poate fi primită. Inadmisibilitatea ori prematuritatea unei asemenea acțiuni se raportează la parcurgerea sau nu a procedurii administrative prealabile prevăzute de legea specială de reparație, or, în speță, prin notificările formulate, reclamanții au parcurs această procedură, astfel încât nu se poate reține că demersurile lor judiciare ar fi inadmisibile sau premature.

Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 „în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare conform art. 23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie, sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură”. Termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire se raportează fie la data depunerii notificării, fie la data depunerii actelor doveditoare, respectiv, dacă persoana îndreptățită a depus, odată cu notificarea, toate actele de care înțelege să se prevaleze în dovedirea cererii de restituire, termenul va curge de la data depunerii notificării, iar dacă actele doveditoare nu au fost depuse odată cu notificarea, termenul va curge de la data depunerii acestora.

Prorogarea termenului de 60 de zile se realizează cu acordul expres sau tacit al persoanei îndreptățite și numai dacă unitatea deținătoare comunică în scris persoanei îndreptățite faptul că fundamentarea și emiterea deciziei de restituire sunt condiționate de depunerea probelor solicitate. Depunerea actelor solicitate sau comunicarea faptului că persoana îndreptățită nu posedă actele respective, are semnificația acceptării prorogării termenului respectiv, ipoteză în care termenul curge de la depunerea actelor solicitate sau, după caz, de la data comunicării răspunsului.

Pornind de la rațiunea adoptării Legii nr. 10/2001 exprimată în caracterul profund reparatoriu, este de precizat că, prin acest act normativ, legiuitorul a urmărit să înlăture prejudiciile suferite de proprietar pentru abuzurile săvârșite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Dispozițiile art. 25 trebuie interpretate în concordanță cu scopul elaborării actului normativ de reparație, legiuitorul considerând că termenul în care unitatea deținătoare trebuie să răspundă persoanei îndreptățite este imperativ, iar nu de „orientare”, cum greșit susține pârâtul. Dacă s-ar aprecia că termenul arătat este unul de recomandare s-ar încălca indirect și s-ar amâna rezolvarea echitabilă a retrocedării imobilelor, sau, după caz, procedura acordării de despăgubiri, și pe această cale s-ar îngrădi dreptul la reparație.

Prevederile legale anterior citate ilustrează că, indiferent dacă persoanei îndreptățite i se restituie în natură imobilul, i se oferă restituirea prin echivalent, ori chiar i se refuză un drept ca atare, unitatea deținătoare este obligată ca asupra solicitării adresate prin notificare, să se pronunțe printr-o decizie sau dispoziție motivată. O interpretare contrară ar conduce la situația absurdă în care atunci când cei notificați nu doresc să restituie bunurile, să nu răspundă la notificare, astfel devenind ineficient dreptul la reparație recunoscut persoanelor ale căror imobile au fost preluate abuziv în perioada de referință prevăzută de lege.

Raportând dispozițiile Legii nr. 10/2001 la dispozițiile constituționale și comunitare privind accesul la justiție și dreptul la soluționarea într-un termen rezonabil a cauzei, rezultă că lipsa răspunsului entității deținătoare la notificarea cu care a fost sesizată reprezintă un refuz tacit de restituire, ce urmează a fi sancționat ca atare de instanța de control judiciar, prin obligarea de emitere a dispoziției respective. Din probele existente la dosar nu a rezultat că pârâtul ar fi cerut reclamanților să completeze documentele pe care și-au întemeiat cererile de restituire, pentru a opera prorogarea termenului în discuție, iar atitudinea sa culpabilă, în sensul eludării dispozițiilor referitoare la obligativitatea emiterii deciziei/dispoziției, îndreptățește instanța ca, în virtutea limitelor în care a fost învestită și a rolului activ, să impună acestuia să răspundă notificării.

Dealtfel, respingerea acțiunii ca inadmisibilă sau prematur introdusă ar contraveni și principiului soluționării cauzei într-un termen rezonabil, astfel cum este consacrat prin art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu se putea pretinde reclamanților să aștepte nelimitat în timp soluționarea notificărilor depuse, fără a li se conferi dreptul de a acționa în instanță împotriva acestei prelungiri nejustificate, pentru că într-o asemenea situație protecția dreptului recunoscut de lege ar fi doar teoretică și iluzorie, iar accesul la instanță al acestora ar fi negat. Față de considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge ca lipsit de interes recursul declarat de pârâții Consiliul Local al municipiului Timișoara, Municipiul Timișoara și Primăria municipiului Timișoara, iar în temeiul art. 312 alin. (2) rap. la art. 314 C. proc. civ., va admite recursurile declarate de reclamanții I.M.D., I.T.I., I.D.M., J.I.S. și M.L.A., precum și de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara împotriva aceleiași decizii. Prin admiterea recursului Primarului municipiului Timișoara se va înlătura obligarea acestuia de a emite dispoziție motivată de soluționare a notificărilor nr. 656 din 14 noiembrie 2001 și nr. 636 din 12 noiembrie 2001 în favoarea reclamanților I.M.D., I.T.I., I.D.M., I.I.S. și M.L.A., precum și de a emite dispoziție motivată de soluționare a notificării nr. 2683/2001 în favoarea reclamantului V.I.

Prin admiterea recursului reclamanților I.M.D., I.T.I., I.D.M., I.I.S. și M.L.A. va fi obligat Primarul municipiului Timișoara la plata, către aceștia, a sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată efectuate la instanța de fond. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de pârâții Consiliul Local al municipiului Timișoara, Municipiul Timișoara și Primăria municipiului Timișoara împotriva Deciziei nr. 333 din 21 decembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Admite recursurile declarate de reclamanții I.M.D., I.T.I., I.D.M., I.I.S. și M.L.A., precum și de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara împotriva aceleiași decizii. Modifică în parte decizia recurată în sensul că înlătură obligarea Primarului municipiului Timișoara să emită dispoziție motivată de soluționare a notificărilor nr. 656 din 14 noiembrie 2001 și nr. 636 din 12 noiembrie 2001 în favoarea reclamanților I.M.D., I.T.I., I.D.M., I.I.S.

și M.L.A., precum și obligarea aceluiași pârât de a emite dispoziție motivată de soluționare a notificării nr. 2683/2001 în favoarea reclamantului V.I. Obligă Primarul municipiului Timișoara la plata sumei de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate la instanța de fond în favoarea reclamanților I.M.D., I.T.I., I.D.M., I.I.S. și M.L.A. Menține celelalte dispoziții ale deciziei și sentinț