ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6290/2010

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Timiș la 5 ianuarie 2009 reclamanții P.G.Z.M. și K.G.M. au chemat

în judecată Primarul municipiului Timișoara, Primăria și Consiliul local

Timișoara, Municipiul Timișoara solicitând obligarea la emiterea dispoziției de

soluționare a notificării transmise conform Legii nr. 10/2001 (și prin care

s-au solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul din Timișoara, constând din

casă, curte de 472 mp și grădină de 396 mp).

Prin sentința civilă nr.

1007 din 24 martie 2009 Tribunalul Timiș a respins acțiunea formulată de către

reclamantele P.G.Z.M. și K.G.M. împotriva pârâtului Primarul mun. Timișoara, ca

fiind rămasă fără obiect, precum și împotriva pârâților Municipiul Timișoara,

Primăria și Consiliul Local Timișoara, pentru acestea din urmă constatându-se

lipsa calității procesuale pasive.

Totodată, prima

instanță a obligat pârâtul Primarul municipiului Timișoara să plătească

reclamantelor cheltuieli de judecată în cuantum de 1.500 lei - câte 750 lei

pentru fiecare dintre acestea, în baza art. 274 C. proc. civ.

Prima instanță a

constatat că prin notificarea din 12 februarie 2002, reclamantele au solicitat

retrocedarea imobilului situat în Timișoara, înscris în C.F. Timișoara,

constând din casă și curte în suprafață de 472 mp și grădină de 397 mp.

Nefiind soluționată

notificarea, reclamantele au promovat acțiune la data de 05 ianuarie 2009,

constatându-se însă, că la data de 30 decembrie 2008, Primarul mun. Timișoara a

emis dispoziția din 2007, care a fost comunicată mandatarului reclamantelor la

data de 12 ianuarie 2009. Ca atare, la data promovării acțiunii, reclamantele

nu aveau cunoștință de emiterea dispoziției, însă cererea de chemare în

judecată a rămas fără obiect.

În privința pârâților

Municipiul Timișoara, Primăria și Consiliul local Timișoara, tribunalul a

constatat că aceștia nu au calitate procesuală pasivă întrucât Legea nr. 10/200

nu stabilește în sarcina acestora atribuții legate de emiterea dispoziției de

soluționare a notificării.

Întrucât reclamanții

nu au cunoscut la data introducerii acțiunii faptul că Primarul mun. Timișoara

a soluționat notificarea, fiind comunicată persoanelor îndreptățite abia la

data de 12 ianuarie 2009 și cum acesta nu și-a îndeplinii obligația de

soluționare a notificării conform dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001,

s-a considerat că pârâtul trebuie să suporte cheltuielile de judecată în

cuantum de 1.500 lei, cu respectarea principiului divizibilității, potrivit art.

277 C. proc. civ. - câte 750 lei pentru fiecare dintre reclamante.

Împotriva sentinței a

declarat apel pârâtul Primarul municipiului Timișoara, apel care a vizat doar

acordarea cheltuielilor de judecată în beneficiul reclamantelor - intimate,

susținându-se că tribunalul a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 274

C. proc. civ. coroborat cu art. 277 C. proc. civ.

Apelul a fost admis

prin Decizia civilă nr. 283/ A din 19 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara

și în consecință, schimbată în parte sentința, în sensul înlăturării obligației

impuse pârâților de a plăti cheltuieli de judecată

Pentru a decide

astfel, instanța a reținut că, deși reclamantele au formulat notificarea la 12

februarie 2002, iar aceasta și-a găsit rezolvarea abia la 30 decembrie 2008,

când a fost emisă dispoziția primarului, în același timp, Legea nr. 10/2001 nu

prevede vreo sancțiune privind suportarea, de către autoritatea deținătoare, a

cheltuielilor efectuate de părți pe parcursul procedurii administrative, chiar

în situația nerespectării termenului de 60 de zile.

Ca atare, s-a

constatat că notificarea adresată conform art. 22 din Legea nr. 10/2001 nu are

caracteristicile unui document de punere în întârziere a debitorului unei

obligații, care să permită acordarea de cheltuieli de judecată.

Raportat la speță,

s-a reținut că acțiunea reclamantelor, având ca obiect obligarea Primarului la

emiterea și comunicarea dispoziției motivate, a fost înregistrată la Tribunal

la data de 05 ianuarie 2009, în timp ce la data de 30 decembrie 2008, a fost emisă

dispoziția, comunicată mandatarului reclamantelor la data de 12 ianuarie 2009.

Astfel, deși la data

promovării acțiunii reclamantele nu aveau cunoștință de emiterea dispoziției,

au cunoscut-o totuși la data de 12 ianuarie 2009 adică, cu aproximativ 1 lună

înainte de primul termen de judecată (10 februarie 2009), care poate fi

considerat și data primei zi de înfățișare.

De aceea, s-a

apreciat că nu există o punere în întârziere a pârâtului, din perspectiva art. 275

C. proc. civ.., care să fie anterioară primei zile de înfățișare, iar pârâtul

„a recunoscut” pretențiile reclamantelor, prin emiterea dispoziției motivate la

data de 30 decembrie 2008, astfel că acordarea cheltuielilor cu judecarea cauzei

în prima instanță ar fi excesivă și în contradicție cu dispozițiile art. 275 C.

proc. civ.., cu atât mai mult cu cât acțiunea fost respinsă ca fiind rămasă

fără obiect.

Decizia a fost

atacată cu recurs de către reclamante care, invocând dispoz. art. 304 pct. 7,

8, 9 C. proc. civ., au susținut următoarele aspecte de nelegalitate:

- Hotărârea este

lipsită de temei legal, instanța fiind în confuzie asupra temeiului juridic al

cererii vizând cheltuielile de judecată, care nu este reprezentat de

dispozițiile Legii nr. 10/2001, ci de prevederile art. 274 C. proc. civ.

- Natura acțiunii a

fost greșit determinată de către instanță, întrucât obiectul pretențiilor nu

l-a reprezentat îndeplinirea unei obligații de a da (nefiind o acțiune în plata

de despăgubiri ori penalități pentru întreaga perioadă în care notificarea nu a

fost soluționată), ci a vizat executarea unei obligații de a face.

Ca atare, suma

solicitată și acordată în mod legal de către prima instanță are natura juridică

a unor cheltuieli de judecată, iar nu a unei sume cu titlu de sancțiune civilă

întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

- În cauză, se

realizase o procedură de punere în întârziere, nu prin notificarea transmisă în

2002 ci prin demersurile efectuate în 2008 potrivit cărora, adresându-se

unității deținătoare, reclamantele au solicitat finalizarea procedurii

administrative.

- În plus, entitatea

învestită cu rezolvarea notificării s-a aflat în mod indiscutabil în culpă, fiind

pe deplin incidente dispozițiile art. 275 C. proc. civ.

Astfel, introducerea

acțiunii a fost urmarea atitudinii intimatului care nu s-a conformat

dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001 și nici nu a fost respectată durata

unui termen rezonabil.

Intimații au depus

întâmpinare solicitând respingerea recursului întrucât sunt incidente la speță

dispozițiile art. 275 C. proc. civ., față de împrejurarea că până la primul

termen de judecată a fost îndeplinită obligația de emitere a dispoziției, așa

încât acțiunea a fost respinsă ca lipsită de obiect.

Analizând criticile

formulate, Înalta Curte constată caracterul fondat al acestora, în sensul

următoarelor considerente:

- Reținând că

intimații nu datorează cheltuieli de judecată întrucât Legea nr. 10/2001 nu

conține vreo dispoziție care să prevadă o asemenea sancțiune cu privire la

cheltuielile părților pe parcursul procedurii administrative, instanța de apel

se află într-adevăr în eroare, astfel cum susțin reclamantele, asupra temeiului

juridic al pretențiilor formulate cu acest titlu.

Solicitarea

cheltuielilor de judecată (constând în onorariu de avocat) s-a făcut nu în

legătură cu demersurile părților din procedura prealabilă sesizării instanței,

ci în legătură cu procedura judiciară desfășurată în fața instanței de

judecată.

De aceea, referirea

la Legea nr. 10/2001 care nu ar justifica aceste pretenții întrucât nu conține

un text care să sancționeze nerespectarea termenului de 60 zile prin acordarea

cheltuielilor de judecată este lipsită de pertinență și lasă hotărârea fără

bază legală.

În realitate, temeiul

juridic al solicitării cheltuielilor de judecată a fost reprezentat de dispozițiile

art. 274 C. proc. civ., care se fundamentează pe ideea de culpă a părții în

legătură cu declanșarea procedurii judiciare.

În speță, sesizarea

instanței pentru a tranșa asupra dreptului pretins de către reclamante s-a

datorat atitudinii culpabile a intimatului Primarul municipiului Timișoara

care, învestit cu notificare în anul 2002 a procedat la soluționarea acesteia

abia în anul 2008, cu nesocotirea flagrantă a dispozițiilor art. 22 din Legea nr.

10/2001 (care instituie un termen de 60 zile pentru soluționarea notificării).

Or, în condițiile în

care legiuitorul a stabilit o procedură necontencioasă înăuntrul căreia să se

rezolve pretențiile petenților, procedură nefinalizată pe parcursul a 6 ani

(față de termenul de 60 zile prevăzut de lege) este evident că recursul la

instanță și la procedura contencioasă în fața acesteia este imputabil

intimatului.

Din acest punct de

vedere, apărarea intimatului în sensul că a emis dispoziția înainte de primul

termen de judecată și că astfel, ar trebui să opereze exonerarea sa de plata

cheltuielilor de judecată conform art. 275 C. proc. civ., nu poate fi primită.

Fiind în culpă cu

nesoluționarea notificării și aceasta pentru o perioadă care depășește cu mult

durata oricărui termen rezonabil, intimatul se afla oricum în întârziere

înaintea învestirii instanței (potrivit art. 1079 alin. (1) pct. 3 C. civ.,

există o asemenea situație când obligația trebuia îndeplinită într-un anumit

termen, pe care debitorul l-a lăsat să treacă).

În aceste condiții,

aplicarea dispozițiilor art. 275 C. proc. civ., nu are consecința juridică

pretinsă de intimat - exonerarea de plata cheltuielilor - întrucât este

incidentă ipoteza ultimă a normei legale, de exceptare de la exonerare, pentru

existența de drept în întârziere înainte de chemarea în judecată.

Față de aceste

considerente, se constată că decizia din apel este lipsită de temei legal,

astfel încât conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul va fi admis și

modificată decizia, în sensul respingerii apelului ca nefondat.

Conform art. 274 alin.

(1) C. proc. civ. intimații-pârâți vor fi obligați și la plata cheltuielilor de

judecată de 2.000 lei (reprezentând onorariu de avocat) datorate în apel și

recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamantele P.G.Z.M., K.G.M. împotriva Deciziei civile nr. 283/ A

din 19 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Modifică Decizia

recurată.

Respinge ca nefondat

apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 1007 din 24 martie 2009 a Tribunalului Timiș, secția civilă.

Obligă pe

intimații-pârâți la 2.000 lei cheltuieli de judecată în apel și recurs către

reclamante.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 noiembrie 2010.