ÎCCJ, decizie (scj.ro #81917)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81917) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Acțiune privind obligarea
conducătorului unității deținătoare la emiterea
dispoziției de soluționare a notificării transmise conform Legii
nr. 10/2001.Acordarea de cheltuieli de judecată constând în onorariu de
avocat
Cuprins
pe materii..
Acțiune privind obligarea conducătorului
unității deținătoare la emiterea dispoziției de
soluționare a notificării transmise conform Legii nr.
10/2001.Acordarea de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat
Index
alfabetic.
Drept civil.
-
notificare
-
obligarea la cheltuieli de judecată
-
onorariu de avocat
C.pr.civ
.:
art.
275
Sesizarea instanței pentru a tranșa
asupra dreptului pretins de către persoane îndreptățite la
restituire s-a datorat atitudinii culpabile a primarului care, învestit cu
notificare în anul
2002 a
procedat la soluționarea acesteia abia în anul 2008, cu nesocotirea
flagrantă a dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 (care
instituie un termen de 60 zile pentru soluționarea notificării).
Or, în condițiile în care legiuitorul a
stabilit o procedură necontencioasă înăuntrul căreia
să se rezolve pretențiile petenților, procedură
nefinalizată pe parcursul a 6 ani (față de termenul de 60 zile
prevăzut de lege) este evident că recursul la instanță
și la procedura contencioasă în fața acesteia este imputabil
primarului.
Din acest punct de vedere, apărarea
acestuia în sensul că a emis dispoziția înainte de primul termen de
judecată și că astfel, ar trebui să opereze exonerarea sa
de plata cheltuielilor de judecată conform art.
275
C
.pr.civ
., nu poate fi primită.
Fiind în culpă cu nesoluționarea
notificării și aceasta pentru o perioadă care
depășește cu mult durata oricărui termen rezonabil,
primarul se afla oricum în întârziere înaintea învestirii instanței
(potrivit art. 1079 alin. (1) pct.
3
C
.
civ
., există o
asemenea situație când obligația trebuia îndeplinită într-un
anumit termen, pe care debitorul l-a lăsat să treacă).
În aceste condiții, aplicarea
dispozițiilor art.
275
C
.pr.civ
.,
nu are consecința juridică pretinsă de intimat – exonerarea de
plata cheltuielilor – întrucât este incidentă ipoteza ultimă a normei
legale, de exceptare de la exonerare, pentru existența de drept în
întârziere înainte de chemarea în judecată
.
Î.C.C.J, Secția civilă
și de proprietate intelectuală, decizia nr.
6290 din 24 noiembrie 2010.
Prin cererea
înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la 5 ianuarie 2009
reclamanții P.G.Z.M. și K.G.M. au chemat în judecată Primarul
municipiului Timișoara, Primăria și Consiliul local
Timișoara, Municipiul Timișoara solicitând obligarea la emiterea
dispoziției de soluționare a notificării transmise conform Legii
nr. 10/2001 (și prin care s-au solicitat măsuri reparatorii pentru un
imobil din Timișoara, constând din casă, curte de 472 mp și
grădină de 396 mp).
Prin sentința
civilă nr. 1007 din 24 martie 2009 Tribunalul Timiș a respins
acțiunea
formulată de
către reclamantele P.G.Z.M. și K.G.M. împotriva pârâtului Primarul
municipiului Timișoara, ca fiind rămasă fără obiect,
precum și împotriva pârâților Municipiul Timișoara,
Primăria și Consiliul Local Timișoara, pentru acestea din
urmă constatându-se lipsa calității procesuale pasive
.
Totodată, prima
instanță a obligat Primarul municipiului Timișoara să
plătească reclamantelor cheltuieli de judecată în cuantum de
1.500 lei - câte 750 lei pentru fiecare dintre acestea, în baza art.274
C.pr.civ
.
Prima
instanță a constatat că prin notificarea nr. 3007 din 12
februarie 2002, reclamantele au solicitat retrocedarea imobilului situat în
Timișoara, județul Timiș, constând din casă și curte
în suprafață de 472 mp și grădină de 397 mp.
Nefiind
soluționată notificarea, reclamantele au promovat acțiune la
data de 5 ianuarie 2009, constatându-se însă, că la data de 30
decembrie 2008, Primarul municipiului Timișoara a emis dispoziția nr.
3007, care a fost comunicată mandatarului reclamantelor la data de 12
ianuarie 2009. Ca atare, la data promovării acțiunii, reclamantele nu
aveau cunoștință de emiterea dispoziției, însă cererea
de chemare în judecată
a rămas
fără obiect.
În privința
pârâților Municipiul Timișoara, Primăria și Consiliul local
Timișoara, tribunalul a constatat că aceștia nu au calitate
procesuală pasivă întrucât Legea nr. 10/200 nu stabilește în
sarcina acestora atribuții legate de emiterea dispoziției de
soluționare a notificării.
Întrucât
reclamanții nu au cunoscut la data introducerii acțiunii faptul
că Primarul municipiului Timișoara a soluționat notificarea,
fiind comunicată persoanelor îndreptățite abia la data de 12
ianuarie 2009 și cum acesta nu și-a îndeplinit obligația de
soluționare a notificării conform dispozițiilor
art. 25 din Legea nr. 10/2001, s-a considerat
că pârâtul trebuie să suporte cheltuielile de judecată în
cuantum de 1.500 lei, cu respectarea principiului divizibilității,
potrivit art.
277
C
.pr.civ
-
câte 750 lei pentru fiecare dintre reclamante.
Împotriva
sentinței a declarat apel Primarul municipiului Timișoara,
apel care a vizat doar acordarea cheltuielilor de judecată în beneficiul
reclamantelor - intimate, susținându-se că tribunalul a interpretat
și aplicat greșit dispozițiile art.
274
C
.pr.civ
. coroborat cu art.
277
C
.pr.civ
.
Apelul a fost admis
prin decizia civilă nr. 283/A din 19 noiembrie
2009 a
Curții de Apel
Timișoara
și în
consecință, schimbată în parte sentința, în sensul
înlăturării obligației impuse pârâților de a plăti
cheltuieli de judecată
Pentru a decide
astfel, instanța a reținut că, deși reclamantele au
formulat notificarea la 12 februarie 2002, iar aceasta și-a găsit
rezolvarea abia la 30 decembrie 2008, când a fost emisă dispoziția
primarului, în același timp, Legea nr. 10/2001 nu prevede vreo
sancțiune privind suportarea, de către autoritatea
deținătoare, a cheltuielilor efectuate de părți pe
parcursul procedurii administrative, chiar în situația nerespectării
termenului de 60 de zile.
Ca atare, s-a
constatat că notificarea adresată conform art. 22 din Legea nr.
10/2001
nu are caracteristicile unui
document de punere în întârziere a debitorului unei obligații, care
să permită acordarea de cheltuieli de judecată.
Raportat la speță, s-a reținut
că acțiunea reclamantelor, având ca obiect obligarea Primarului la
emiterea și comunicarea dispoziției motivate, a fost
înregistrată
la Tribunal
la data de 5 ianuarie 2009, în timp ce la data de 30 decembrie
2008, a
fost emisă
dispoziția nr.3007, comunicată mandatarului reclamantelor la data de
12 ianuarie 2009.
Astfel, deși la
data promovării acțiunii reclamantele nu aveau
cunoștință de emiterea dispoziției, au cunoscut-o
totuși la data de 12 ianuarie 2009 adică, cu aproximativ 1 lună
înainte de primul termen de judecată ( 10 februarie 2009), care poate fi
considerat și data primei zi de înfățișare.
De aceea, s-a apreciat
că nu există o punere în întârziere a pârâtului, din perspectiva art.
275
C
.pr.civ
., care să fie anterioară primei zile de
înfățișare, iar pârâtul „a recunoscut” pretențiile
reclamantelor, prin emiterea dispoziției motivate la data de 30 decembrie
2008, astfel că
acordarea
cheltuielilor cu judecarea cauzei în prima instanță ar fi
excesivă și în contradicție cu dispozițiile art.
275
C
.pr.civ
., cu atât mai mult cu cât acțiunea fost
respinsă ca fiind rămasă fără obiect.
Decizia a fost
atacată cu recurs de către reclamante care, invocând
dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct.
9
C
.pr.civ
., au susținut următoarele aspecte de
nelegalitate
:
- Hotărârea este
lipsită de temei legal, instanța fiind în confuzie asupra temeiului
juridic
al cererii vizând cheltuielile
de judecată, care nu este reprezentat de dispozițiile Legii nr.
10/2001, ci de prevederile art.
274
C
.pr.civ
.
- Natura acțiunii
a fost greșit determinată de către instanță, întrucât
obiectul pretențiilor nu l-a reprezentat îndeplinirea unei obligații
de a da (nefiind o acțiune în plata de despăgubiri ori
penalități pentru întreaga perioadă în care notificarea nu a
fost soluționată), ci a vizat executarea unei obligații de a
face.
Ca atare, suma
solicitată și acordată în mod legal de către prima
instanță are natura juridică a unor cheltuieli de judecată,
iar nu a unei sume cu titlu de sancțiune civilă întemeiată pe
dispozițiile Legii nr. 10/2001.
- În cauză, se
realizase o procedură de punere în întârziere, nu prin notificarea
transmisă în 2002 ci prin demersurile efectuate în 2008 potrivit
cărora, adresându-se unității deținătoare,
reclamantele au solicitat finalizarea procedurii administrative.
- În plus, entitatea
învestită cu rezolvarea notificării s-a aflat în mod indiscutabil în
culpă, fiind pe deplin incidente dispozițiile art.
275
C
.pr.civ
.
Astfel, introducerea
acțiunii a fost urmarea atitudinii intimatului care nu s-a conformat
dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001 și nici nu a fost
respectată durata unui termen rezonabil.
Intimații au
depus întâmpinare solicitând respingerea recursului, întrucât sunt incidente la
speță dispozițiile art.
275
C
.pr.civ
., față de împrejurarea că până
la primul termen de judecată a fost îndeplinită obligația de
emitere a dispoziției, așa încât acțiunea a fost respinsă
ca lipsită de obiect.
Analizând criticile
formulate, Înalta Curte a constatat caracterul fondat al acestora, în sensul
următoarelor considerente:
- Reținând
că intimații nu datorează cheltuieli de judecată întrucât
Legea nr. 10/2001 nu conține vreo dispoziție care să
prevadă o asemenea sancțiune cu privire la cheltuielile
părților pe parcursul procedurii administrative, instanța de
apel se află într-adevăr în eroare, astfel cum susțin
reclamantele, asupra temeiului juridic al pretențiilor formulate cu acest
titlu.
Solicitarea
cheltuielilor de judecată (constând în onorariu de avocat) s-a făcut
nu în legătură cu demersurile părților din procedura
prealabilă sesizării instanței, ci în legătură cu
procedura judiciară desfășurată în fața instanței
de judecată.
De aceea, referirea
la Legea
nr. 10/2001 care nu ar
justifica aceste pretenții, întrucât nu conține un text care să
sancționeze nerespectarea termenului de 60 zile prin acordarea
cheltuielilor de judecată este lipsită de pertinență
și lasă hotărârea fără bază legală.
În realitate, temeiul
juridic al solicitării cheltuielilor de judecată a fost reprezentat
de dispozițiile art.
274
C
.pr.civ
.,
care se fundamentează pe ideea de culpă a părții în
legătură cu declanșarea procedurii judiciare.
În speță,
sesizarea instanței pentru a tranșa asupra dreptului pretins de
către reclamante s-a datorat atitudinii culpabile a intimatului Primarul
municipiului Timișoara care, învestit cu notificare în anul
2002 a
procedat la
soluționarea acesteia abia în anul 2008, cu nesocotirea flagrantă a
dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 (care instituie un termen de
60 zile pentru soluționarea notificării).
Or, în condițiile
în care legiuitorul a stabilit o procedură necontencioasă
înăuntrul căreia să se rezolve pretențiile petenților,
procedură nefinalizată pe parcursul a 6 ani (față de
termenul de 60 zile prevăzut de lege) este evident că recursul la
instanță și la procedura contencioasă în fața acesteia
este imputabil intimatului.
Din acest punct de
vedere, apărarea intimatului în sensul că a emis dispoziția
înainte de primul termen de judecată și că astfel, ar trebui
să opereze exonerarea sa de plata cheltuielilor de judecată conform
art.
275
C
.pr.civ
., nu poate fi primită.
Fiind în culpă cu
nesoluționarea notificării și aceasta pentru o perioadă
care depășește cu mult durata oricărui termen rezonabil,
intimatul se afla oricum în întârziere înaintea învestirii instanței
(potrivit art. 1079 alin. (1) pct.
3
C
.
civ
., există o
asemenea situație când obligația trebuia îndeplinită într-un
anumit termen, pe care debitorul l-a lăsat să treacă).
În aceste
condiții, aplicarea dispozițiilor art.
275
C
.pr.civ
., nu are consecința juridică
pretinsă de intimat – exonerarea de plata cheltuielilor – întrucât este
incidentă ipoteza ultimă a normei legale, de exceptare de la
exonerare, pentru existența de drept în întârziere înainte de chemarea în
judecată.
Față de
aceste considerente, s-a constatat că decizia din apel este lipsită
de temei legal, astfel încât conform art. 304 pct.
9
C
.pr.civ
., recursul a fost admis și modificată
decizia, în sensul respingerii apelului ca nefondat.
Conform art. 274 alin.
(1)
C.pr.civ
. intimații-pârâți au fost
obligați și la plata cheltuielilor de judecată de 2000 lei
(reprezentând onorariu de avocat) datorate în apel și recurs.