ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7802/2008

Deliberând, asupra recursului de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele: Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 290 din 27 februarie 2007 a admis cererea formulată de reclamanții B.G., G.A. și S.G., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primarul General și pe cale de consecință: pârâtul a fost obligat să se pronunțe prin dispoziție motivată asupra cererii formulate prin notificarea nr. 3193 din 6 noiembrie 2001, precum și la plata de daune cominatorii în cuantum de 50 RON/zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea obligației. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, pârâtul nu și-a onorat obligația legală de a soluționa notificarea formulată de reclamanți în termenul de 60 zile de la înregistrarea notificării, prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Același tribunal, de data aceasta prin sentința civilă nr. 773 din 29 mai 2007 a admis cererea formulată de reclamanții B.G., G.A. și S.G., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primarul General și pe cale de consecință: a dispus completarea sentinței civile nr. 290 din 27 februarie 2007. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, reclamanții au solicitat în condițiile art. 274 C. proc. civ. obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, însă instanța a omis să se pronunțe cu privire la această cerere. Că, la fila 7 din dosar există chitanța care face dovada achitării de către reclamanți a onorariului de avocat în cuantum de 600 RON.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 812 din 5 decembrie 2007 a respins ca nefondate apelurile formulate de apelantul-pârât Municipiul București prin Primarul General împotriva celor două sentințe civile, respectiv sentința civilă nr. 290 din 27 februarie 2007 și sentința civilă nr. 773 din 29 mai 2007 ambele pronunțate de Tribunalul București, în contradictoriu cu intimații-reclamanți B.G., G.A. și S.G. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, deși pârâtul Municipiul București prin Primarul General avea obligația de a soluționa notificarea formulată de reclamanți în termenul de 60 zile de la înregistrarea notificării, prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, totuși acesta nu a respectat dispozițiile textului de lege menționat.

De asemenea, s-a mai reținut că, cererea pentru acordarea de cheltuieli de judecată în cuantum de 600 RON formulată de reclamanți este întemeiată deoarece pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, a căzut în pretenții conform dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. Împotriva deciziei civile nr. 812 din 5 decembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, a declarat recurs pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, criticând-o ca fiind nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece: - Instanța de apel a dat o interpretare greșită dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001 deoarece, în funcție de depunerea actelor doveditoare de către persoana îndreptățită poate fi soluționată notificarea.

În cauză reclamanții nu au depus actele doveditoare înăuntrul termenului prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001. - În ce privește obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 274 C. proc. civ. Prin urmare, pârâtul nu are culpă procesuală. Recursul nu este fondat. Prin art. 23 din Legea nr. 10/2001, art. 25 din legea republicată s-a stabilit în sarcina unității deținătoare notificate obligația de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură, în termen de 60 zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la depunerea actelor doveditoare. În speță, reclamanții au formulat notificarea nr. 3193 din 6 noiembrie 2001 pe care au adresat-o Primăriei București, iar pârâta nu a soluționat această cerere în termen de 60 zile de la înregistrare sau de la depunerea actelor.

Modalitatea de răspuns la notificare, cât și termenul în care trebuie să aibă loc, sunt imperative, iar nu cu caracter de recomandare, pentru că altă calificare ar deturna finalitatea urmărită de legiuitor. Prin modalitatea în care a înțeles să răspundă notificării pârâtul Municipiul București prin Primarul General, a adoptat o conduită culpabilă, prin care a afectat interesele reclamanților și i-a lipsit de posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute de lege, ceea ce i-a îndreptățit să se adreseze instanței judecătorești, pe calea acțiunii utilizate, pentru a cere obligarea pârâtului la emiterea dispoziției motivate. O atare obligație decurge din Legea nr. 10/2001 și face parte dintr-o procedură specială, instituită în mod imperativ.

Cu privire la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, instanța de apel în mod judicios a statuat că, pârâtul a căzut în pretenții în condițiile art. 274 C. proc. civ. și în atare situație obligarea pârâtului la plata sumei de 600 RON față de reclamanți a fost o măsură legală. Pentru toate cele constatate Înalta Curte va reține că motivele de recurs invocate nu se circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și pe cale de consecință recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primar General împotriva deciziei nr. 812 din 5 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pentru lipsa semnăturii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2008.