ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 531/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Judecata în primă instanță Prin sentința civilă nr. 2052 din 28 octombrie 2009, Tribunalul Timiș a respins, ca rămasă fără obiect, acțiunea civilă formulată de reclamantele P.G.Z.M. și K.G.M., în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Timișoara, Primăria Municipiului Timișoara, Consiliul Local al Municipiului Timișoara, Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Timișoara, obligând pârâții la plata cheltuielilor de judecată. Tribunalul a reținut că, în timpul procesului, pârâții au soluționat notificarea nr. 126/2002, emițând dispoziția nr. 564 din 3 martie 2009, în condițiile Legii nr. 10/2001, astfel că aceștia sunt în culpă procesuală în privința cheltuielilor de judecată, dat fiind că nu au soluționat notificarea reclamantelor în termenul prevăzut de lege de 60 de zile, sens în care s-au aplicat dispozițiile art. 274 C. proc.

civ. Judecata în apel Împotriva acestei hotărâri pârâții au declarat apel, invocând nelegalitatea și netemeinicia, din perspectiva dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., context în care au susținut că, întârzierea procedurii cu privire la soluționarea notificării s-a datorat culpei procesuale a reclamantelor, care nu au depus întreaga documentație necesară soluționării dosarului administrativ și nici nu s-au conformat dispozițiilor art. 231 din H.G nr. 498/2003.

Prin decizia civilă nr. 58 A din 15 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, s-a admis apelul pârâților, înlăturându-se dispoziția referitoare la cheltuielile de judecată, instanța reținând că probele administrate au relevat culpa procesuală a reclamantelor, în raport de dispozițiile art. 23 din H.G nr. 498/2003, potrivit cu care se impunea ca acestea să depună o declarație în care să arate în mod expres că nu mai au alte probe de depus la dosarul administrativ, declarație absolut necesară în raport cu împrejurarea speței, care evidențiază că probele care au stat la baza notificării s-au depus în rate, în urma unei corespondențe administrative purtate între părți.

Judecata în recurs Împotriva deciziei civile nr. 58 A din 15 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, au declarat recurs reclamantele, arătând că soluția instanței de apel, în sensul exonerării pârâților de la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de propria lor culpă, este nelegală. Astfel, pârâții nu au soluționat notificarea în intervalul de timp de 60 de zile, termen legal stabilit conform art. 25 din Legea 10/2001, motiv pentru care, în 6 ianuarie 2009 reclamantele au fost nevoite să introducă cerere de chemare în judecată. Analizând recursul reclamantelor din prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este fondat, pentru următoarele considerente: În motivarea instanței de apel s-a reținut că, reclamantele sunt în culpă procesuală, raportat la dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, în înțelesul dat prin H.G.

nr. 498/2003, întrucât dosarul reclamantelor era incomplet, acestea nedepunând declarație pe propria răspundere că nu dețin și alte dovezi decât cele atașate notificării și, respectiv, declarații pe propria răspundere că ele, sau autorii lor, nu au beneficiat de acordurile internaționale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, în sensul art. 5 din lege. Ori, prin soluția din apel s-a produs o încălcare a dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Dispoziția legală menționată prevede o singură condiție pentru obligarea uneia dintre părțile litigante la plata cheltuielilor avansate de cealaltă parte pe parcursul desfășurării procesului, anume faptul ca aceasta să fi căzut în pretenții, adică să fi pierdut procesul.

Cu alte cuvinte, obligația de plată a cheltuielilor de judecată se fundamentează, în mod exclusiv, pe ideea de culpă procesuală care aparține acelei părți care a ocazionat, în mod nelegal, declanșarea unei proceduri judiciare, iar faptul pierderii procesului se dovedește cu însăși cuprinsul hotărârii judecătorești prin care acesta s-a finalizat. Or, în cauză, pârâții au încălcat dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, depășind cu mult termenul prevăzut de acest text de lege, astfel că prin atitudinea lor, aceștia nu și-au îndeplinit obligația legală ce le revenea, ceea ce a dus la declanșarea acțiunii judiciare, fiind astfel dovedită culpa procesuală. Pentru cele expuse anterior, instanța va admite recursul iar, raportat la dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., va obliga pârâții la plata către reclamante a cheltuielilor de judecată datorate atât în apel, cât și în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantele P.G.Z.M. și K.G.M. împotriva deciziei nr. 58 A din 15 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Modifică decizia nr. 58 A din 15 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, în sensul că respinge apelul ca nefondat. Obligă pârâții Primarul municipiului Timișoara, Primăria municipiului Timișoara, Consiliul Local al municipiului Timișoara și Unitatea Administrativ Teritorială a municipiului Timișoara la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată în apel și 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs, către reclamantele P.G.Z.M. și K.G.M. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2011.