ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 531/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Judecata în primă instanță

Prin sentința civilă nr. 2052 din 28 octombrie 2009,

Tribunalul Timiș a respins, ca rămasă fără obiect, acțiunea civilă formulată de

reclamantele P.G.Z.M. și K.G.M., în contradictoriu cu pârâții Primarul

Municipiului Timișoara, Primăria Municipiului Timișoara, Consiliul Local al

Municipiului Timișoara, Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului

Timișoara, obligând pârâții la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul a reținut că, în timpul

procesului, pârâții au soluționat notificarea nr. 126/2002, emițând dispoziția

nr. 564 din 3 martie 2009, în condițiile Legii nr. 10/2001, astfel că aceștia

sunt în culpă procesuală în privința cheltuielilor de judecată, dat fiind că nu

au soluționat notificarea reclamantelor în termenul prevăzut de lege de 60 de

zile, sens în care s-au aplicat dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

Judecata în apel

Împotriva acestei hotărâri pârâții

au declarat apel, invocând nelegalitatea și netemeinicia, din perspectiva

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., context în care au susținut că,

întârzierea procedurii cu privire la soluționarea notificării s-a datorat culpei

procesuale a reclamantelor, care nu au depus întreaga documentație necesară

soluționării dosarului administrativ și nici nu s-au conformat dispozițiilor

art. 231 din H.G nr. 498/2003.

Prin decizia civilă nr. 58 A din 15

martie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, s-a admis apelul

pârâților, înlăturându-se dispoziția referitoare la cheltuielile de judecată,

instanța reținând că probele administrate au relevat culpa procesuală a

reclamantelor, în raport de dispozițiile art. 23 din H.G nr. 498/2003, potrivit

cu care se impunea ca acestea să depună o declarație în care să arate în mod

expres că nu mai au alte probe de depus la dosarul administrativ, declarație absolut

necesară în raport cu împrejurarea speței, care evidențiază că probele care au

stat la baza notificării s-au depus în rate, în urma unei corespondențe

administrative purtate între părți.

Judecata în recurs

Împotriva deciziei civile nr. 58 A

din 15 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, au declarat

recurs reclamantele, arătând că soluția instanței de apel, în sensul exonerării

pârâților de la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de propria lor

culpă, este nelegală.

Astfel, pârâții nu au soluționat

notificarea în intervalul de timp de 60 de zile, termen legal stabilit conform

art. 25 din Legea 10/2001, motiv pentru care, în 6 ianuarie 2009 reclamantele

au fost nevoite să introducă cerere de chemare în judecată.

Analizând recursul reclamantelor din

prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

În motivarea instanței de apel s-a

reținut că, reclamantele sunt în culpă procesuală, raportat la dispozițiile

art. 23 din Legea nr. 10/2001, în înțelesul dat prin H.G. nr. 498/2003, întrucât

dosarul reclamantelor era incomplet, acestea nedepunând declarație pe propria

răspundere că nu dețin și alte dovezi decât cele atașate notificării și,

respectiv, declarații pe propria răspundere că ele, sau autorii lor, nu au

beneficiat de acordurile internaționale încheiate de România privind

reglementarea problemelor financiare în suspensie, în sensul art. 5 din lege.

Ori, prin soluția din apel s-a

produs o încălcare a dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit

cărora, partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească

cheltuielile de judecată.

Dispoziția legală menționată prevede

o singură condiție pentru obligarea uneia dintre părțile litigante la plata

cheltuielilor avansate de cealaltă parte pe parcursul desfășurării procesului,

anume faptul ca aceasta să fi căzut în pretenții, adică să fi pierdut procesul.

Cu alte cuvinte, obligația de plată

a cheltuielilor de judecată se fundamentează, în mod exclusiv, pe ideea de

culpă procesuală care aparține acelei părți care a ocazionat, în mod nelegal,

declanșarea unei proceduri judiciare, iar faptul pierderii procesului se

dovedește cu însăși cuprinsul hotărârii judecătorești prin care acesta s-a

finalizat.

Or, în cauză, pârâții au

încălcat dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, depășind cu mult termenul

prevăzut de acest text de lege, astfel că prin atitudinea lor, aceștia nu

și-au îndeplinit obligația legală ce le revenea, ceea ce a dus la declanșarea

acțiunii judiciare, fiind astfel dovedită culpa procesuală.

Pentru cele expuse anterior,

instanța va admite recursul iar, raportat la dispozițiile art. 274 alin. (1) C.

proc. civ., va obliga pârâții la plata către reclamante a cheltuielilor de

judecată datorate atât în apel, cât și în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantele P.G.Z.M. și K.G.M. împotriva deciziei nr. 58 A din 15 martie 2010

a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Modifică decizia nr. 58 A din 15

martie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, în sensul că respinge

apelul ca nefondat.

Obligă pârâții Primarul municipiului Timișoara,

Primăria municipiului Timișoara, Consiliul Local al municipiului Timișoara și

Unitatea Administrativ Teritorială a municipiului Timișoara la plata sumei de

1000 lei cheltuieli de judecată în apel și 1000 lei cheltuieli de judecată în

recurs, către reclamantele P.G.Z.M. și K.G.M.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26

ianuarie 2011.