ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8118/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul Timiș sub nr. 1189/C/2006 din 6 februarie 2006, reclamanții I.I. și

I.O. au solicitat instanței în contradictoriu cu Primarul Municipiului

Timișoara și Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, anularea propunerii de

la art. 2 din dispoziția nr. 2719 din 19 decembrie 2005, emisă de Primarul

Municipiului Timișoara privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent

pentru terenul situat în Timișoara, și obligarea acestuia la emiterea unei

dispoziții cu acordarea de măsuri reparatorii în compensare cu bunuri de

aceiași natură, respectiv acordarea unui teren echivalent.

Prin sentința nr. 2210/PI din 5

septembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția civilă, a fost respinsă

acțiunea formulată și precizată de reclamanții I.I. și I.O. în contradictoriu

cu pârâții Primarul Municipiului Timișoara și Comisia pentru aplicarea Legii

nr. 10/2001.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond, a reținut că, prin dispoziția atacată s-a stabilit calitatea

reclamanților de persoane îndreptățite în sensul art. 3 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 10/2001, pentru imobilul în litigiu, preluat abuziv de stat,

dispunându-se restituirea în natură a suprafeței de 306 mp, iar pentru

diferența de 191 mp, ce nu poate fi restituită în natură, au fost stabilite

despăgubiri în condițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în

cuantum de 57.792 RON.

Ulterior, prin dispoziția nr. 1698

din 15 iunie 2006, a fost modificat art. 2 din dispoziția anterioară, în

sensul, că s-a dispus acordarea de despăgubiri în condițiile art. 16 din Titlul

VII al Legii nr. 247/2005, dosarul fiind trimis Secretariatului Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel reclamanții I.I. și I.O., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, invocând următoarele motive:

- prin acțiunea introductivă au

solicitat emiterea unei dispoziții prin care să le fie acordate măsuri

reparatorii în compensare cu bunuri de aceiași natură, respectiv o suprafață de

teren echivalentă ca amplasament, valoare și condiții de utilitate cu cea

preluată abuziv de Statul Român, iar în subsidiar să fie reevaluată pecuniar

suprafața solicitată în acord cu prețurile de pe piața imobiliară;

- pârâții nu au făcut dovada

imposibilității de punere în aplicare a dezdăunării prin acordarea de bunuri de

aceiași valoare și în aceleași condiții și că în perioada de 5 ani cât a durat

soluționarea notificării, Primăria Municipiului Timișoara a organizat numeroase

licitații pentru acordarea de concesiuni asupra terenului proprietate privată a

municipiului ignorând norma imperativă înscrisă în art. 1 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001;

- prima instanță, a ignorat ipoteza

înscrisă în art. 16 alin. (1), Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care instituie

obligativitatea transmiterii dosarelor Comisiei Centrale în situația în care în

decizie sunt consemnate sume ce urmează a fi acordate ca despăgubiri.

Prin decizia nr. 239 din 26 aprilie

2007, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă , a fost respins ca

nefondat apelul declarat de reclamanții I.I. și I.O.

Pentru a decide astfel, curtea a

reținut în esență următoarele:

Potrivit art. 11 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001, în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral

demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul

parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de

teren rămase liberă, iar pentru partea de teren ocupată de construcții noi,

autorizate urmează să se stabilească măsuri reparatorii în echivalent.

Cu adresele nr. SC nr. 2006-15176

din 9 ianuarie 2007, nr. SC 2007-007158 din 3 aprilie 2007, respectiv nr. SC

2007- 005004 din 8 martie 2007, Direcția Patrimoniu din cadrul Primăriei

Municipiului Timișoara a comunicat instanței că nu deține bunuri disponibile

sau servicii care să poată fi acordate în compensare și că această informație a

fost afișată lunar la sediul Primăriei, în conformitate cu prevederile O.U.G.

nr. 209/2005 publicată în M.Of. nr. 1194 din 30 decembrie 2005, pentru modificarea

și completarea unor acte normative din domeniul proprietății Titlul I, art. 1

alin. (5), context în care instanța nu poate obliga pârâții de a acorda

reclamanților, în natură o suprafață de teren echivalentă ca amplasare, valoare

și condiții de utilizare cu cea preluată abuziv de Statul Român.

A respins ca nefondată și critica

reclamanților vizând încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Titlul VII

al Legii nr. 247/2005, întrucât în speță, dispoziția art. 2719 a fost emisă la

data de 19 decembrie 2005, deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005,

context în care prima instanță a stabilit corect că a fost legal predată

notificarea Secretariatului Comisiei Centrale, în raport de dispozițiile

Titlului VII, cap. V din Legea nr. 247/2005.

În contra acestei decizii au

declarat recurs reclamanții I.I. și I.O., invocând cazurile de casare prevăzute

de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Dezvoltând criticile de nelegalitate

recurenții reclamanți au susținut următoarele:

- decizia recurată nu conține

motivarea respingerii susținerilor acestora, mulțumindu-se cu prezentarea

conținutului dosarului, fără a analiza în ce constă patrimoniul imobiliar din

domeniul privat al municipiului, instanța de apel, ignorând dovezile furnizate

cu privire la acest aspect, lezând dreptul la un proces echitabil, drept

garantat de Convenția Europeană de Drepturilor Omului;

- având în vedere lipsa oricărei

motivări din conținutul deciziei atacate, recurenții au arătat că instanța a

ignorat nu numai apărările formulate ci și conținutul vădit nelegal al

dispozițiilor atacate, fără a se raporta la normele imperative ale Legii nr.

10/2001, republicată și modificată și fără a interpreta cadrul legal prevăzut

de Titlul VII al Legii nr. 247/2005;

- încălcarea dispozițiilor art. 26 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, republicată, care prevăd că entitatea investită

„este obligată ca prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în

temeiul prevăzut de art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în

compensare alte bunuri sau servicii....”, și doar în subsidiar și ca o

alternativă „să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale”;

- instanța de fond cât și instanța

de apel au ignorat conținutul prevederilor art. 16 alin. (1) din Titlul VII al

Legii nr. 247/2005, în integralitatea sa.

Recursul nu este întemeiat.

Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5

C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprinsă motivele de fapt și de drept care

au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat

cererile părților.

Motivarea clară, convingătoare și

pertinentă a hotărârii, constituie o garanție pentru părțile din proces în fața

eventualului arbitrariu judecătoresc și singurul mijloc prin care se dă

posibilitatea de a putea exercita controlul judiciar.

În speță, motivarea instanței de

apel, este completă, clară, concisă și convingătoare.

Argumentele reținute oferă

posibilitatea exercitării controlului judiciar pe baza cărora s-a ajuns la

concluzia prezentată în dispozitiv.

Nu există nicio contradicție între

considerente și dispozitiv și nici considerente străine de natura pricinii, sau

a motivării superficială cum susțin recurenții.

Instanța de apel a constatat

calitatea de persoane îndreptățite, a reclamanților așa cum sunt definite în

art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, faptul că imobilul în litigiu a

fost preluat de către Statul Român, prin expropriere, și a analizat critica

reclamanților în raport de prevederile art. 11 pct. 3 din Legea nr. 10/2001.

Totodată, instanța de apel, a

motivat respingerea cererii privind imposibilitatea de acordare de măsuri

reparatorii în compensare cu bunuri de aceeași natură, respectiv acordarea unei

suprafețe de teren echivalentă ca amplasare și condiții de utilizare cu cea

preluată abuziv de Statul Român.

În aceeași manieră, concisă,

instanța de apel, a analizat și dispozițiile art. 16 alin. (1) din Titlul VII

al Legii nr. 247/2005, context în care a stabilit că dispoziția nr. 2719 fiind

emisă la 19 decembrie 2005, deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005,

în mod corect a fost predată Secretariatului Comisiei Centrale, soluția fiind

raportată la dispozițiile Titlului VII, cap. V din Legea nr. 247/2005.

Față de cele expuse, recursul

reclamanților va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de reclamanții I.I. și I.O.

împotriva deciziei nr. 239 din 26 aprilie 2007 a Curții

de Apel Timișoara, secția civilă, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie

2007.