ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6738/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 21 ianuarie 2003, reclamanții G.D. și G.O. au solicitat în contradictoriu cu Primăria Municipiului Timișoara anularea dispoziției nr. 1522 din 19 decembrie 2002 emisă de Primarul Municipiului Timișoara conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și restituirea în natură a imobilului situat în Timișoara, preluat abuziv de stat în temeiul prevederilor Decretului nr. 223/1974. 1. Soluționând cauza în primă instanță, Tribunalul Timiș, secția civilă, a respins ca neîntemeiată contestația formulată de G.D. și G.O. prin sentința nr. 296 din 7 aprilie 2003. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanții au înaintat Primăriei Municipiului Timișoara notificarea din 22 mai 2001 prin care au solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului situat în Timișoara, preluat de stat conform Decretului nr. 223/1974.

Prin dispoziția nr. 1522 din 19 decembrie 2002 emisă de Primarul Municipiului Timișoara a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului solicitat de reclamanți întrucât apartamentul revendicat a fost vândut chiriașilor în temeiul Legii nr. 112/1995. Totodată notificarea a fost înaintată Prefecturii județului Timiș pentru stabilirea unor măsuri reparatorii prin echivalent. Cu actele depuse la dosar, reclamanții au făcut dovada că au calitatea de persoane îndreptățite în sensul Legii nr. 10/2001 și s-a reținut de tribunal că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de stat, însă cu titlu în baza Decretului nr. 223/1974. Instanța de fond a mai constatat că doar în motivarea contestației, reclamanții au invocat nulitatea actului de înstrăinare a imobilului către chiriași care au fost de rea-credință și au încheiat un contract ce are o cauză ilicită.

Această cerere nu a îmbrăcat forma unui petit distinct al contestației destinat a investi tribunalul, cum nu a constituit nici un capăt de cerere al notificării către primărie prin care reclamanții au cerut doar restituirea în natură a imobilului. În acest context, tribunalul a stabilit că actul juridic de înstrăinare își produce pe deplin efectele iar reclamanții au dreptul la măsuri reparatorii conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Ca urmare, s-a considerat legală dispoziția emisă de primar iar contestația formulată de G.D. și G.O. a fost respinsă ca neîntemeiată. Nemulțumiți de această hotărâre, contestatorii au declarat apel criticând sentința tribunalului ca fiind nelegală și netemeinică.

2. Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 199 din 27 noiembrie 2003 a respins ca nefondat apelul contestatorilor. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că apelanții au invocat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului ca o excepție de fond, deși în conformitate cu art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 aveau obligația ca în termen de 1 an de la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, să formuleze o acțiune în constatarea nulității contractului. Cum termenul de 1 an este un termen de decădere, s-a stabilit că nu poate fi analizată excepția de fond invocată și ca atare, dispoziția primarului prin care s-a considerat că apelanții-contestatori au dreptul doar la măsuri reparatorii, este legală și respectă prevederile Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii pronunțate de instanța de apel, au declarat recurs contestatorii invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În esență, se menționează că dispoziția emisă de Primarul Municipiului Timișoara este nelegală deoarece restituirea în natură a imobilului era posibilă întrucât contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului către chiriași a avut loc la data de 16 octombrie 1996, perioadă în care operațiunile de înstrăinare a imobilelor aflate sub incidența dispozițiilor Legii nr. 112/1995 erau blocate. Mai mult, recurenții susțin că foștii chiriași aveau cunoștință la data cumpărării, de intenția proprietarilor de a redobândi imobilul. Sub acest aspect, vânzătorul a încheiat actul de înstrăinare în frauda dreptului de proprietate al recurenților și pe riscul cumpărătorilor, fiind incidente cauzei dispozițiile art. 948, art. 966 și art. 968 C. civ.

referitoare la cauza ilicită a contractului ce este astfel lovit de nulitate absolută. Recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. În mod judicios, instanța de apel a stabilit că dispoziția nr. 1522 din 19 decembrie 2002 emisă de Primarul Municipiului Timișoara respectă dispozițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, atunci când s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului în litigiu și a constatat că recurenții-contestatori au vocație de a primi doar măsuri reparatorii. Art. 46 din Legea nr. 10/2001 se referă la regimul juridic al actelor de înstrăinare având ca obiect imobilele preluate abuziv care cad sub incidența Legii nr. 10/2001 și încheiate până la data de 14 august 2002 (termen prorogat prin O.U.G.

nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001). În acest caz, sub rezerva anulării acestor acte, restituirea în natură a imobilelor nu mai este posibilă, persoana îndreptățită putând obține numai măsuri compensatorii. Potrivit art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 „prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la intrarea în vigoare a prezentei legi”. Exercitarea acțiunii în constatarea nulității absolute sau anularea actelor de înstrăinare privind imobilele al căror regim este reglementat de Legea nr. 10/2001 poate fi formulată fie anterior, concomitent sau ulterior notificării adresate persoanei juridice deținătoare, sau poate fi invocată pe cale de excepție.

În toate cazurile trebuie însă respectat termenul special de prescripție prevăzut de art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 care a fost prorogat până la data de 14 august 2002. În cauza de față, nulitatea actului de înstrăinare din data 19 octombrie 1996 a fost invocată pe calea unei excepții de fond în contestația formulată de recurenții-contestatori la data de 21 ianuarie 2003. Cum această excepție a fost invocată după împlinirea termenului de prescripție menționat anterior, în mod corect, instanța de apel nu a putut s-o analizeze și ca urmare a constatat că este legală dispoziția emisă de Primarul Municipiului Timișoara. Față de cele ce preced și văzând că nu sunt îndeplinite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul contestatorilor conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanții G.D. și G.O. împotriva deciziei civile 199 din 27 noiembrie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2004.