ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6738/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 21 ianuarie 2003,

reclamanții G.D. și G.O. au solicitat în contradictoriu cu Primăria

Municipiului Timișoara anularea dispoziției nr. 1522 din 19 decembrie 2002

emisă de Primarul Municipiului Timișoara conform dispozițiilor Legii nr.

10/2001 și restituirea în natură a imobilului situat în Timișoara, preluat

abuziv de stat în temeiul prevederilor Decretului nr. 223/1974.

instanță, Tribunalul Timiș, secția civilă, a respins ca neîntemeiată

contestația formulată de G.D. și G.O. prin sentința nr. 296 din 7 aprilie 2003.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că reclamanții au înaintat Primăriei Municipiului Timișoara notificarea

din 22 mai 2001 prin care au solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, restituirea

în natură a imobilului situat în Timișoara, preluat de stat conform Decretului

nr. 223/1974.

Prin dispoziția nr. 1522 din 19

decembrie 2002 emisă de Primarul Municipiului Timișoara a fost respinsă cererea

de restituire în natură a imobilului solicitat de reclamanți întrucât

apartamentul revendicat a fost vândut chiriașilor în temeiul Legii nr.

112/1995.

Totodată notificarea a fost

înaintată Prefecturii județului Timiș pentru stabilirea unor măsuri reparatorii

prin echivalent.

Cu actele depuse la dosar, reclamanții

au făcut dovada că au calitatea de persoane îndreptățite în sensul Legii nr.

10/2001 și s-a reținut de tribunal că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv

de stat, însă cu titlu în baza Decretului nr. 223/1974.

Instanța de fond a mai constatat că

doar în motivarea contestației, reclamanții au invocat nulitatea actului de

înstrăinare a imobilului către chiriași care au fost de rea-credință și au

încheiat un contract ce are o cauză ilicită. Această cerere nu a îmbrăcat forma

unui petit distinct al contestației destinat a investi tribunalul, cum nu a

constituit nici un capăt de cerere al notificării către primărie prin care

reclamanții au cerut doar restituirea în natură a imobilului.

În acest context, tribunalul a

stabilit că actul juridic de înstrăinare își produce pe deplin efectele iar

reclamanții au dreptul la măsuri reparatorii conform art. 1 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001.

Ca urmare, s-a considerat legală

dispoziția emisă de primar iar contestația formulată de G.D. și G.O. a fost

respinsă ca neîntemeiată.

Nemulțumiți de această hotărâre,

contestatorii au declarat apel criticând sentința tribunalului ca fiind

nelegală și netemeinică.

decizia civilă nr. 199 din 27 noiembrie 2003 a respins ca nefondat apelul

contestatorilor.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut

că apelanții au invocat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare a

imobilului ca o excepție de fond, deși în conformitate cu art. 46 alin. (5) din

Legea nr. 10/2001 aveau obligația ca în termen de 1 an de la intrarea în

vigoare a Legii nr. 10/2001, să formuleze o acțiune în constatarea nulității

contractului. Cum termenul de 1 an este un termen de decădere, s-a stabilit că

nu poate fi analizată excepția de fond invocată și ca atare, dispoziția

primarului prin care s-a considerat că apelanții-contestatori au dreptul doar

la măsuri reparatorii, este legală și respectă prevederile Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii pronunțate

de instanța de apel, au declarat recurs contestatorii invocând motivul prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În esență, se menționează că

dispoziția emisă de Primarul Municipiului Timișoara este nelegală deoarece

restituirea în natură a imobilului era posibilă întrucât contractul de

vânzare-cumpărare a apartamentului către chiriași a avut loc la data de 16

octombrie 1996, perioadă în care operațiunile de înstrăinare a imobilelor

aflate sub incidența dispozițiilor Legii nr. 112/1995 erau blocate.

Mai mult, recurenții susțin că

foștii chiriași aveau cunoștință la data cumpărării, de intenția proprietarilor

de a redobândi imobilul. Sub acest aspect, vânzătorul a încheiat actul de

înstrăinare în frauda dreptului de proprietate al recurenților și pe riscul

cumpărătorilor, fiind incidente cauzei dispozițiile art. 948, art. 966 și art.

968 C. civ. referitoare la cauza ilicită a contractului ce este astfel lovit de

nulitate absolută.

Recursul declarat este nefondat

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În mod judicios, instanța de apel a

stabilit că dispoziția nr. 1522 din 19 decembrie 2002 emisă de Primarul

Municipiului Timișoara respectă dispozițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul

juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22

decembrie 1989, atunci când s-a respins cererea de restituire în natură a

imobilului în litigiu și a constatat că recurenții-contestatori au vocație de a

primi doar măsuri reparatorii.

Art. 46 din Legea nr. 10/2001 se

referă la regimul juridic al actelor de înstrăinare având ca obiect imobilele

preluate abuziv care cad sub incidența Legii nr. 10/2001 și încheiate până la

data de 14 august 2002 (termen prorogat prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr.

145/2001). În acest caz, sub rezerva anulării acestor acte, restituirea în

natură a imobilelor nu mai este posibilă, persoana îndreptățită putând obține

numai măsuri compensatorii.

Potrivit art. 46 alin. (5) din Legea

nr. 10/2001 „prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de

nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la intrarea în

vigoare a prezentei legi”.

Exercitarea acțiunii în constatarea

nulității absolute sau anularea actelor de înstrăinare privind imobilele al

căror regim este reglementat de Legea nr. 10/2001 poate fi formulată fie

anterior, concomitent sau ulterior notificării adresate persoanei juridice

deținătoare, sau poate fi invocată pe cale de excepție.

În toate cazurile trebuie însă

respectat termenul special de prescripție prevăzut de art. 46 alin. (5) din

Legea nr. 10/2001 care a fost prorogat până la data de 14 august 2002.

În cauza de față, nulitatea actului

de înstrăinare din data 19 octombrie 1996 a fost invocată pe calea unei

excepții de fond în contestația formulată de recurenții-contestatori la data de

21 ianuarie 2003.

Cum această excepție a fost invocată

după împlinirea termenului de prescripție menționat anterior, în mod corect,

instanța de apel nu a putut s-o analizeze și ca urmare a constatat că este

legală dispoziția emisă de Primarul Municipiului Timișoara.

Față de cele ce preced și văzând că

nu sunt îndeplinite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va respinge

ca nefondat recursul contestatorilor conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

reclamanții G.D. și G.O. împotriva deciziei civile 199 din 27 noiembrie 2003 a

Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie

2004.