ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1953/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe

rolul Tribunalului Timiș la data de 13 octombrie 2003, reclamantul D.A.G. a

solicitat, în contradictoriu cu Consiliul Local al municipiului Timișoara și

Primarul municipiului Timișoara, să se constate că apartamentul situat în

Timișoara, înscris în C.F. col.18923 Timișoara și în C.F. Timișoara, nr. top

26065/IX a trecut fără titlu valabil în proprietatea Statului Român, să se

anuleze dispoziția nr. 1897 din 3 septembrie 2003 emisă de Primarul

municipiului Timișoara și să se dispună restituirea în natură a apartamentului

sus-menționat și rectificarea C.F. Timișoara, în sensul restabilirii situației

anterioare.

Prin sentința civilă nr. 383 din 24

martie 2004, Tribunalul Timiș a admis în parte acțiunea și a anulat dispoziția

nr. 1897 din 3 septembrie 2003 prin care Primarul municipiului Timișoara a

respins notificarea reclamantului referitoare la acordarea de despăgubiri

bănești pentru imobilul situat în Timișoara, obligând totodată pârâtul să emită

o nouă dispoziție motivată în soluționarea notificării reclamantului, în

coordonatele stabilite de art. 12 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel atât reclamantul, cât și pârâtul Primarul municipiului Timișoara.

Prin decizia civilă nr. 1977 din 23

septembrie 2004, Curtea de Apel Timișoara a respins ambele apeluri și a

menținut sentința instanței de fond.

S-a reținut în considerente că prima

instanță nu s-a pronunțat asupra valabilități titlului statului, critică

formulată de reclamant în apelul său, întrucât în cadrul procedurii

contestației se poate verifica doar legalitatea și temeinicia dispoziției emisă

în baza Legii nr. 10/2001.

Cu toate acestea, instanța de fond a

demonstrat și a reținut caracterul abuziv al preluării apartamentului de către

stat, stabilind că reclamantul este îndreptățit să beneficieze de măsurile

reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

S-a apreciat ca neîntemeiată și

critica reclamantului referitoare la faptul că prin obligarea pârâtului de a

emite o nouă dispoziție în coordonatele stabilite prin art. 12 din Legea nr. 10/2001

s-ar fi respins implicit cererea sa pentru restituirea în natură a imobilului.

Instanța de apel a reținut că art. 12

prevede ambele variante de măsuri reparatorii, în alin. (1) și (2) pârâtul

având obligația de a clarifica poziția reclamantului în această privință.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs pârâții Primarul municipiului Timișoara și Consiliul Local al

municipiului Timișoara, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C.

proc. civ.

În motivarea recursului s-a invocat

faptul că autoritatea administrativă investită cu prerogativele acordate de

Legea nr.10/2001, respectiv Primarul municipiului Timișoara a soluționat corect

notificarea reclamantului, reținând valabilitatea titlului statului în raport

de art. 1.4 lit. b) din H.G. nr. 498/2003.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce succed:

Imobilul revendicat de reclamant a

fost proprietatea acestuia până în anul 1981 când s-a dispus trecerea în

proprietatea Statului Român, naționalizarea realizându-se sub forma vânzării

silite prevăzute de Decretul nr. 223/1974, deoarece reclamantul urma să

părăsească definitiv România și să-și stabilească domiciliul în străinătate.

Naționalizarea s-a făcut cu plata unei despăgubiri în cuantum de 63.024 lei.

În mod corect instanțele de fond și

apel au constatat nelegalitatea dispozițiilor art. 1.4 lit. b) din H.G. nr. 498/2003

potrivit cărora, în cazul imobilelor preluate în baza Decretului nr. 223/1974,

cu plată, ca urmare a cererii de înstrăinare către stat în respectarea întocmai

a dispozițiilor art. 2 din decretul sus-menționat, preluarea se consideră a nu

fi abuzivă, situația fiind asimilată unei vânzări-cumpărări.

Ori, o asemenea înstrăinare nu poate

fi considerată o vânzare valabilă, dreptul de dispoziție al proprietarului

fiind limitat, el fiind obligat să vândă, iar cumpărătorul era în mod

obligatoriu statul.

Norma cuprinsă în art. 1.4 lit. b)

din H.G. nr. 498/2003 este într-o totală contradicție cu dispozițiile art. 12

din Legea nr. 10/2001 care încadrează în ipoteza prevăzută de acest text de

lege și situația imobilelor preluate cu plată de Statul Român în temeiul

Decretului nr. 223/1974.

Astfel, excluderea de la beneficiul

măsurilor reparatorii prevăzute de acest act normativ a persoanelor ale căror

imobile au fost preluate în baza Decretului nr. 223/1974, urmare a cererii de

plecare definitivă din țară, încalcă atât dispozițiile legii cadru, care

statuează asupra obligației de restituire a imobilelor preluate fără titlu

valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării,

cât și pe cele ale legii fundamentale care consacră ierarhia actelor normative

și garantează proprietate privată.

Pentru considerentele expuse

anterior, recursul va fi respins ca nefondat, văzând și dispozițiile art. 312

alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de

pârâții Consiliul local al municipiului Timișoara și Primarul municipiului

Timișoara împotriva deciziei civile nr. 1977 din 23 septembrie 2004 a Curții de

Apel Timișoara ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 februarie 2006.