ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3547/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3547/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 27 septembrie
2005 reclamantul O.N.M.I. a chemat în judecată pârâtele SC V.A. SA Buzău și SC
C. SA Buzău solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să se dispună
constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat
din 8 decembrie 2004, având ca obiect teren în suprafață de 13.119,81 mp situat
în intravilanul municipiului Buzău, Cartier Dorobanți.
În motivarea acțiunii
reclamantul a arătat că terenul este cuprins în suprafața de 17.291 mp proprietate
publică a statului, în care se afla Ansamblul Conacului M., cu zona de
protecție aferentă, monument istoric înscris pe lista monumentelor istorice, și
că pârâta S SC V.A. SA a obținut certificatul de atestare a dreptului de
proprietate asupra terenurilor din 22 iunie 1994, emis de M.T.
La data de 23 ianuarie 2006,
reclamantul și-a completat cererea solicitând obligarea SC V.A. SA să-i lase în
deplină proprietate și posesie ce face obiectul litigiului, susținând că titlul
în baza căruia deține terenul respectiv decizia de transfer din 3 iulie 1997.
Prin apărările făcute
pârâtele invocă excepția lipsei calității procesuale active susținând că
reclamantul nu justifică existența interesului și a dreptului său, atâta timp
cât nu s-a anulat certificatul de atestare a dreptului de proprietate.
M.C.C. a formulat cerere de
intervenție în interesul reclamantului susținând că pârâtele au încălcat
dispoziția art. 4 din Legea nr. 422/2001 privitoare la exercitarea dreptului de
preempțiune a statului român prin M.C.C., astfel că contractul este lovit de
nulitate absolută.
Pârâta SC V.A. SA a formulat
cerere de chemare în garanție a A.V.A.S. solicitând ca aceasta să o apere
împotriva cererii de constatare a nulității absolute a contractului de
vânzare-cumpărare, iar în cazul în care va fi admisă acțiunea să fie obligată
aceasta la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate pe motiv că prin contractul
de vânzare-cumpărare acțiuni din 22 ianuarie 1998 încheiat între F.P.S. în
calitate de vânzător și SC V.A.S., în calitate de cumpărător, încheiat în
cadrul procesului de privatizare a SC V.A. SA primul certificând faptul că
societatea deține certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra
terenurilor.
Tribunalul Buzău, secția
comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 1822 din 29 iunie
2007 a respins excepțiile invocate de părți, a respins acțiunea reclamantei cât
și cererea de intervenție formulată de M.C.C., și cererea de chemare în
garanție.
Cu privire la excepția
tardivității formulării cererii de întregire a acțiunii s-a arătat că a fost
formulată în termenul legal față de dispozițiile art. 134 C. proc. civ., iar în
ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive privitor la întregirea
acțiunii s-a considerat neîntemeiată întrucât calitatea pârâtei SC V.A. SA Buzău
rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 8 decembrie 2004
în temeiul căruia pârâta este chemată să răspundă pentru evicțiune atunci când
un terț pretinde proprietatea bunului vândut.
Calitatea procesuală activă a
reclamantului este dată de dispozițiile art. 30 alin. (3) lit. d) și alin. (4)
din Legea nr. 442/2001 privind protejarea monumentelor istorice, calitate ce
rezultă din atribuția de administrator în numele M.C.C., a monumentelor
istorice intrate cu orice titlu în proprietatea statului, precum și a faptului
că reclamantul urma să reia la data înființării sale întreaga bază materială de
execuție bunuri mobile și imobile care au aparținut instituțiilor cu activitate
în domeniu.
Pe fondul cauzei, instanța a
reținut că acțiunea este nefondată întrucât pârâta SC V.A. SA care a vândut SC
C. SA prin contractul de vânzare-cumpărare suprafața de 13.119,81 mp cu
destinație de curți-construcții, neconstruit situat în intravilanul
municipiului Buzău, cartier Dorobanți, este proprietara terenului vândut
potrivit certificatului de atestare a dreptului de proprietate eliberat la 22
iunie 1994 de Ministerul Transporturilor și transcris la Judecătoria Buzău din
30 iunie 1999, acest teren nefiind proprietatea publică a statului nu este
monument istoric și nu constituie zona de protecție aferentă Ansamblului Conac
M.
S-a reținut că prin decizia
de transfer pentru fonduri fixe înregistrată din 3 iulie 1992, fondul transmis
Direcției Monumentelor, compunându-se din construcții, împrejmuire gard și
rețea electrică, terenul din litigiu nefăcând obiectul dreptului de
administrare transmis reclamantului.
S-a mai reținut că pârâta SC
V.A. SA (fostă I. CF) a dobândit dreptul de administrare asupra terenului în
suprafață de 19.291 mp, potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990
privind reorganizarea unităților economice de stat în regii autonome și
societăți comerciale și H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor
drepturi aflate în patrimoniul societăților comerciale de stat.
Împotriva acestei soluții a
promovat apel reclamantul și intervenientul M.C.C. și a formulat cerere de
intervenție în interesul reclamantului Statul Român, prin M.E.F.
Curtea de Apel Ploiești, secția
comercială de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 10 din 16
ianuarie 2008 a respins apelurile ca nefondate.
În fundamentarea soluției,
instanța de control judiciar a reținut că terenul în suprafața de 13.119,81 mp,
din litigiu, nu este proprietate publică a statului, nu este monument istoric
cum susțin apelatul-reclamant și intervenientul.
Potrivit cererii de transfer
făcută de D.M.A.S.I. rezultă că fondul fix transmis este compus din construcții,
împrejmuire gard și rețea electrică, terenul ce face obiectul litigiului este
13.119,81 mp înstrăinat de pârâta SC V.A. SA pârâtei SC C. SA situat în intravilanul
municipiului Buzău, cartier Dorobanți, potrivit contractului de vânzare-cumpărare
autentificat din 8 decembrie 2004, nu a făcut obiectul dreptului de
administrare transmis apelantului-reclamant succesor al D.M.A.S.I.
Din inventarele anuale
aprobate prin H.G. nr. 1045 din 6 noiembrie 2000 H.G. nr. 1326 din 27 decembrie
2001, H.G. nr. 45 din 16 ianuarie 2003 și H.G. nr. 15 din 8 ianuarie 2004
pentru aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public al statului rezultă
că numai Conacul M. face parte din domeniul public al statului nu și terenul
din litigiu de 13.119,81 mp.
În mod greșit susțin
apelantele și intervenientul, că terenul în litigiu aparține O.N.M.I. și este
monument istoric, apelantul-reclamant nefăcând dovada înscrierii calității de
monument istoric în cartea funciară în termen de 30 de zile de la data
publicării Ordinului de clasare în Monitorul Oficial așa cum prevăd
dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 422/2001.
Celelalte motive de apel au
privit aceleași critici și au privit aceiași motivare respectiv terenul în
litigiu nu este în proprietatea domeniului public, iar hotărârea de atestare a
dreptului de proprietate a terenului este în vigoare.
S-a respins și apelul SC
V.A. SA Buzău cu motivarea că calitatea procesuală activă a reclamantului
rezultă din dispozițiile art. 30 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 422/2001 cât
și interes, iar aceasta are calitate procesuală pasivă fiind chemată să
răspundă pentru evicțiune, atunci când un terț pretinde proprietatea bunului
vândut.
Împotriva soluției instanței
de apel au declarat recurs O.N.M.I. criticile vizând aspecte de nelegalitate
făcându-se referire la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În principal se reține că
s-a făcut o interpretare eronată a dispozițiilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea
monumentelor istorice, republicată, act normativ de strictă interpretare și
imediată aplicare, accepțiunea termenului generic de monument istoric și
punctual de „ansamblu” este expres definită în art. 3 lit. b) din lege ca fiind
„grup coerent din punct de vedere cultural, istoric, arhitectural, urbanistic
ori muzeistic de construcții urbane sau rurale care împreună cu terenul aferent
formează o unitate delimitată topografic ce constituie mărturie cultural
istorică semnificativă din punct de vedere arhitectural, urbanistic,
arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, științific sau tehnic”.
Cum terenul în referință se
află încă dinainte de 2004 pe lista monumentelor istorice, el aflându-se și în
prezent pe această listă, rezultă că actul de înstrăinare încheiat între cele
două pârâte cu nesocotirea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 422/2001 este nul
absolut.
În rest recurentele fac
referire la probele administrate și modul de interpretare a acestora.
Recursurile sunt nefondate.
Din textul art. 3 din Legea nr.
422/2001 rezultă că un teren liber de construcții care nu este delimitat
topografic ca fiind aferent unei construcții – monument istoric, nu poate fi
considerat monument istoric.
Recurentele nu au prezentat
în sprijinul afirmațiilor lor vreo documentație tehnică care să stea la baza
delimitării topografice a terenului în cauză ca teren aferent unei construcții,
monument istoric și nici un alt document din care să rezulte în mod clar și
neîndoielnic că terenul menționat a fost delimitat topografic și calificat
împreună cu construcția, drept monument.
Terenul în litigiu nu a fost
și nu este bun proprietate publică.
Lista monumentelor istorice
publicată în M. Of. nr. 646 bis menționează printre bunurile proprietate
publică Ansamblul Conacului M., pentru ca apoi să indice care sunt bunurile
componente ale acestui Ansamblu M. – Conacul M. și clădirile anexe, fără teren.
Definiția dată monumentului
istoric de art. 3 din Legea nr. 422/2001 nu poate fi invocată de recurenți
reprezentând o dispoziție ulterioară actelor de transfer a terenului.
Pretinsa împrejurare că
terenul în discuție ar face parte din Ansamblul Conacului M. este contrazisă de
certificatul de atestare a dreptului de proprietate eliberat la data de 22
iunie 1994 de către M.T., certificat a cărei legalitate este neîndoielnică.
Instanța de apel a reținut
justificat faptul că terenul nu face parte din zona de protecție a monumentelor
istorice, întrucât conform art. 8 alin. (2) din Legea nr. 422/2001, delimitarea
și instituirea zonei de protecție se realizează simultan cu clasarea imobilului
ca monument istoric. Or, din documentele depuse la dosar nu a rezultat faptul
că o astfel de delimitare a suprafeței de 16.063 mp (din care face parte
terenul de 13.119,81 mp) a fost realizată.
Față de cele arătate văzând
dispozițiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția nulității
recursului.
Respinge recursurile
declarate de reclamantul O.N.M.I. București și intervenientul M.C.C. București împotriva
deciziei nr. 10 din 16 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția
comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 27 noiembrie 2008.