ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3547/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 27 septembrie 2005 reclamantul O.N.M.I. a chemat în judecată pârâtele SC V.A. SA Buzău și SC C. SA Buzău solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să se dispună constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 8 decembrie 2004, având ca obiect teren în suprafață de 13.119,81 mp situat în intravilanul municipiului Buzău, Cartier Dorobanți. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că terenul este cuprins în suprafața de 17.291 mp proprietate publică a statului, în care se afla Ansamblul Conacului M., cu zona de protecție aferentă, monument istoric înscris pe lista monumentelor istorice, și că pârâta S SC V.A.

SA a obținut certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 22 iunie 1994, emis de M.T. La data de 23 ianuarie 2006, reclamantul și-a completat cererea solicitând obligarea SC V.A. SA să-i lase în deplină proprietate și posesie ce face obiectul litigiului, susținând că titlul în baza căruia deține terenul respectiv decizia de transfer din 3 iulie 1997. Prin apărările făcute pârâtele invocă excepția lipsei calității procesuale active susținând că reclamantul nu justifică existența interesului și a dreptului său, atâta timp cât nu s-a anulat certificatul de atestare a dreptului de proprietate. M.C.C. a formulat cerere de intervenție în interesul reclamantului susținând că pârâtele au încălcat dispoziția art. 4 din Legea nr. 422/2001 privitoare la exercitarea dreptului de preempțiune a statului român prin M.C.C., astfel că contractul este lovit de nulitate absolută.

Pârâta SC V.A. SA a formulat cerere de chemare în garanție a A.V.A.S. solicitând ca aceasta să o apere împotriva cererii de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, iar în cazul în care va fi admisă acțiunea să fie obligată aceasta la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate pe motiv că prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni din 22 ianuarie 1998 încheiat între F.P.S. în calitate de vânzător și SC V.A.S., în calitate de cumpărător, încheiat în cadrul procesului de privatizare a SC V.A. SA primul certificând faptul că societatea deține certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor. Tribunalul Buzău, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 1822 din 29 iunie 2007 a respins excepțiile invocate de părți, a respins acțiunea reclamantei cât și cererea de intervenție formulată de M.C.C., și cererea de chemare în garanție.

Cu privire la excepția tardivității formulării cererii de întregire a acțiunii s-a arătat că a fost formulată în termenul legal față de dispozițiile art. 134 C. proc. civ., iar în ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive privitor la întregirea acțiunii s-a considerat neîntemeiată întrucât calitatea pârâtei SC V.A. SA Buzău rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 8 decembrie 2004 în temeiul căruia pârâta este chemată să răspundă pentru evicțiune atunci când un terț pretinde proprietatea bunului vândut.

Calitatea procesuală activă a reclamantului este dată de dispozițiile art. 30 alin. (3) lit. d) și alin. (4) din Legea nr. 442/2001 privind protejarea monumentelor istorice, calitate ce rezultă din atribuția de administrator în numele M.C.C., a monumentelor istorice intrate cu orice titlu în proprietatea statului, precum și a faptului că reclamantul urma să reia la data înființării sale întreaga bază materială de execuție bunuri mobile și imobile care au aparținut instituțiilor cu activitate în domeniu. Pe fondul cauzei, instanța a reținut că acțiunea este nefondată întrucât pârâta SC V.A.

SA care a vândut SC C. SA prin contractul de vânzare-cumpărare suprafața de 13.119,81 mp cu destinație de curți-construcții, neconstruit situat în intravilanul municipiului Buzău, cartier Dorobanți, este proprietara terenului vândut potrivit certificatului de atestare a dreptului de proprietate eliberat la 22 iunie 1994 de Ministerul Transporturilor și transcris la Judecătoria Buzău din 30 iunie 1999, acest teren nefiind proprietatea publică a statului nu este monument istoric și nu constituie zona de protecție aferentă Ansamblului Conac M. S-a reținut că prin decizia de transfer pentru fonduri fixe înregistrată din 3 iulie 1992, fondul transmis Direcției Monumentelor, compunându-se din construcții, împrejmuire gard și rețea electrică, terenul din litigiu nefăcând obiectul dreptului de administrare transmis reclamantului.

S-a mai reținut că pârâta SC V.A. SA (fostă I. CF) a dobândit dreptul de administrare asupra terenului în suprafață de 19.291 mp, potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat în regii autonome și societăți comerciale și H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor drepturi aflate în patrimoniul societăților comerciale de stat. Împotriva acestei soluții a promovat apel reclamantul și intervenientul M.C.C. și a formulat cerere de intervenție în interesul reclamantului Statul Român, prin M.E.F. Curtea de Apel Ploiești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 10 din 16 ianuarie 2008 a respins apelurile ca nefondate.

În fundamentarea soluției, instanța de control judiciar a reținut că terenul în suprafața de 13.119,81 mp, din litigiu, nu este proprietate publică a statului, nu este monument istoric cum susțin apelatul-reclamant și intervenientul. Potrivit cererii de transfer făcută de D.M.A.S.I. rezultă că fondul fix transmis este compus din construcții, împrejmuire gard și rețea electrică, terenul ce face obiectul litigiului este 13.119,81 mp înstrăinat de pârâta SC V.A. SA pârâtei SC C. SA situat în intravilanul municipiului Buzău, cartier Dorobanți, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 8 decembrie 2004, nu a făcut obiectul dreptului de administrare transmis apelantului-reclamant succesor al D.M.A.S.I.

Din inventarele anuale aprobate prin H.G. nr. 1045 din 6 noiembrie 2000 H.G. nr. 1326 din 27 decembrie 2001, H.G. nr. 45 din 16 ianuarie 2003 și H.G. nr. 15 din 8 ianuarie 2004 pentru aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public al statului rezultă că numai Conacul M. face parte din domeniul public al statului nu și terenul din litigiu de 13.119,81 mp. În mod greșit susțin apelantele și intervenientul, că terenul în litigiu aparține O.N.M.I. și este monument istoric, apelantul-reclamant nefăcând dovada înscrierii calității de monument istoric în cartea funciară în termen de 30 de zile de la data publicării Ordinului de clasare în Monitorul Oficial așa cum prevăd dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 422/2001.

Celelalte motive de apel au privit aceleași critici și au privit aceiași motivare respectiv terenul în litigiu nu este în proprietatea domeniului public, iar hotărârea de atestare a dreptului de proprietate a terenului este în vigoare. S-a respins și apelul SC V.A. SA Buzău cu motivarea că calitatea procesuală activă a reclamantului rezultă din dispozițiile art. 30 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 422/2001 cât și interes, iar aceasta are calitate procesuală pasivă fiind chemată să răspundă pentru evicțiune, atunci când un terț pretinde proprietatea bunului vândut. Împotriva soluției instanței de apel au declarat recurs O.N.M.I. criticile vizând aspecte de nelegalitate făcându-se referire la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În principal se reține că s-a făcut o interpretare eronată a dispozițiilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, act normativ de strictă interpretare și imediată aplicare, accepțiunea termenului generic de monument istoric și punctual de „ansamblu” este expres definită în art. 3 lit. b) din lege ca fiind „grup coerent din punct de vedere cultural, istoric, arhitectural, urbanistic ori muzeistic de construcții urbane sau rurale care împreună cu terenul aferent formează o unitate delimitată topografic ce constituie mărturie cultural istorică semnificativă din punct de vedere arhitectural, urbanistic, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, științific sau tehnic”.

Cum terenul în referință se află încă dinainte de 2004 pe lista monumentelor istorice, el aflându-se și în prezent pe această listă, rezultă că actul de înstrăinare încheiat între cele două pârâte cu nesocotirea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 422/2001 este nul absolut. În rest recurentele fac referire la probele administrate și modul de interpretare a acestora. Recursurile sunt nefondate. Din textul art. 3 din Legea nr. 422/2001 rezultă că un teren liber de construcții care nu este delimitat topografic ca fiind aferent unei construcții – monument istoric, nu poate fi considerat monument istoric.

Recurentele nu au prezentat în sprijinul afirmațiilor lor vreo documentație tehnică care să stea la baza delimitării topografice a terenului în cauză ca teren aferent unei construcții, monument istoric și nici un alt document din care să rezulte în mod clar și neîndoielnic că terenul menționat a fost delimitat topografic și calificat împreună cu construcția, drept monument. Terenul în litigiu nu a fost și nu este bun proprietate publică. Lista monumentelor istorice publicată în M. Of. nr. 646 bis menționează printre bunurile proprietate publică Ansamblul Conacului M., pentru ca apoi să indice care sunt bunurile componente ale acestui Ansamblu M. – Conacul M. și clădirile anexe, fără teren. Definiția dată monumentului istoric de art. 3 din Legea nr. 422/2001 nu poate fi invocată de recurenți reprezentând o dispoziție ulterioară actelor de transfer a terenului.

Pretinsa împrejurare că terenul în discuție ar face parte din Ansamblul Conacului M. este contrazisă de certificatul de atestare a dreptului de proprietate eliberat la data de 22 iunie 1994 de către M.T., certificat a cărei legalitate este neîndoielnică. Instanța de apel a reținut justificat faptul că terenul nu face parte din zona de protecție a monumentelor istorice, întrucât conform art. 8 alin. (2) din Legea nr. 422/2001, delimitarea și instituirea zonei de protecție se realizează simultan cu clasarea imobilului ca monument istoric. Or, din documentele depuse la dosar nu a rezultat faptul că o astfel de delimitare a suprafeței de 16.063 mp (din care face parte terenul de 13.119,81 mp) a fost realizată.

Față de cele arătate văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului. Respinge recursurile declarate de reclamantul O.N.M.I. București și intervenientul M.C.C. București împotriva deciziei nr. 10 din 16 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2008.