ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3509/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 21 septembrie 2005, la Tribunalul Buzău, reclamantul O.N.M.I. a

solicitat, în contradictoriu cu SC V.A. SA și SC C.C. SA, constatarea nulității

absolute a contractului de vânzare-cumpărare intervenit între cele două pârâte

și autentificat sub nr. 4171 din 8 decembrie 2004.

La termenul de judecată din

10 aprilie 2006, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a

certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, seria

M09 nr. 0120 din 22 iunie 1994, emis de Ministerul Transporturilor,

Construcțiilor și Turismului, în favoarea pârâtei SC V.A. SA, pentru suprafața

de 17.291 mp teren aferent Ansamblului Conacului M., suprafață ce a făcut

obiectul contractului de vânzare-cumpărare mai sus menționat.

Prin încheierea din 8 mai

2006, Tribunalul Buzău, secția comercială și de contencios administrativ, a

suspendat cauza și a trimis dosarul, Curții de Apel Ploiești, pentru

soluționarea excepției de nelegalitate invocate de reclamant.

Prin sentința civilă nr. 161

din 11 august 2006, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția și a constatat nelegalitatea parțială

a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu.

Instanța a reținut că acest

teren face parte, împreună cu clădirile aferente, din Conacul M., formând

împreună cu acestea un ansamblu, astfel cum este reglementată această noțiune

de dispozițiile art. 1 din Legea nr. 422/2001, privind protejarea monumentelor

istorice.

A mai reținut instanța că în

urma demersurilor făcute de Comisia Națională a Monumentelor, Ansamblurilor și

Siturilor Istorice și de Ministerul Culturii, Consiliul Împuterniciților

Statului de la SC V.A. SA, în ședința din 31 martie 1992, a dispus trecerea

ansamblului în administrarea Direcției Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor

Istorice și diminuarea patrimoniului societății cu suma de 14.658 lei, achitată

de către Direcția Monumentelor cu factura nr. 32/2178 din 5 mai 1992.

Așa fiind, în condițiile în

care, la data întocmirii documentației necesare emiterii certificatului de

proprietate, terenul în litigiu nu mai făcea parte din patrimoniul unității

pârâte, instanța a considerat că aceasta nu poate invoca în beneficiul ei dispozițiile

art. 20 din Legea nr. 15/1991, potrivit căruia terenurile din patrimoniul

societăților comerciale sunt proprietatea acestora.

Pe cale de consecință, s-a

apreciat că prin emiterea certificatului contestat, s-au încălcat dispozițiile

H.G. nr. 834/1991, atât ale art. 1, terenul în litigiu nefiind necesar

desfășurării activității înscrise în obiectul declarat de activitate al

pârâtei, cât și ale art. 3, potrivit căruia sunt oricum exceptate de la

dispozițiile art. 1, terenurile care fac parte din domeniul public, așa cum

este și cazul terenului aferent Ansamblului Istoric M.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, au declarat recurs, pârâții Ministerul Transporturilor,

Construcțiilor și Turismului, SC V.A. SA Buzău și SC C.C. SA Buzău.

În recursul său, Ministerul

Transporturilor, Construcțiilor și Turismului a invocat motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9, susținând că premisa de la care

pornește hotărârea instanței de fond, este greșită, întrucât prin hotărârea nr.

8 din 31 martie 1002 a Consiliului Împuterniciților Statului s-au transmis

intimatului-reclamant, numai clădirile, gardul și rețeaua electrică a

Ansamblului Istoric M., nu și terenul aferent acestora, teren care intrase în

proprietatea recurentei-pârâte SC V.A. SA, prin efectul Legii nr. 15/1990.

În acest context s-a

susținut că certificatul contestat este în deplină concordanță cu dispozițiile

art. 1 și 3 din H.G. nr. 834/1991, dată în aplicarea dispozițiilor Legii nr.

15/1990, întrucât terenul în litigiu nu făcea parte, la data emiterii actului

contestat, din domeniul public, fiind proprietatea pârâtei, necesară

desfășurării obiectului de activitate declarat al acesteia.

La rândul lor, recurentele

SC V.A. SA și SC C.C. SA, au susținut, de asemenea, că terenul aferent Ansamblului

M. este proprietatea privată a celei dintâi, prin efectul Legii nr. 15/1990 și

nu a fost transferat niciodată în domeniul public al statului, astfel încât, în

mod legal, a făcut obiectul transferului de proprietate dintre cele două

societăți comerciale, fiind vorba de un imobil aflat în circuitul civil.

Recursul este fondat și

urmează a fi admis, în sensul și pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare.

Potrivit dispozițiilor art.

4 din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral poate

fi cenzurată oricând, în cadrul unui proces, pe cale de excepție.

În conformitate cu

principiul enunțat în art. 1 C. civ., potrivit căruia „legea dispune numai

pentru viitor, ea nu are putere retroactivă”, dispozițiile Legii nr. 554/2004,

în speță ale art. 4 din lege, se aplică actelor administrative individuale

comunicate sau publicate după data intrării ei în vigoare, respectiv după 6

ianuarie 2005, până la această dată fiind aplicabile dispozițiile legislației

în vigoare la data respectivă.

Acesta este și cazul

certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului seria

M09 nr. 0120, a cărui nelegalitate se invocă în cauza de față, emis la 22 iunie

2004.

În raport cu cele expuse,

Curtea va admite recursurile declarate în cauză, va casa sentința atacată și va

respinge, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate a certificatului contestat,

fără a mai analiza motivele de recurs invocate de recurenți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, SC V.A. SA Buzău

și SC C.C. SA Buzău împotriva sentinței civile nr. 161 din 11 august 2006,

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

respinge excepția de nelegalitate invocată de O.N.M.I., ca inadmisibilă.

Obligă intimatul-reclamant

O.N.M.I. să plătească recurentei SC V.A. SA Buzău, suma de 10.500.000 ROL, cu

titlu de cheltuieli de judecată.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 octombrie 2006.