ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 372/2007

Asupra cererilor de revizuire formulate în cauză; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 3329 din 10 octombrie 2006, adoptată cu majoritatea legală, a admis recursul declarat de reclamanta SC A.U. SA, prin administratorul judiciar SC M.C. SRL București și a casat sentința civilă nr. 489 din martie 2004, pronunțată în rejudecare de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, iar pe fondul cauzei a admis în parte acțiunea reclamantei. Pe cale de consecință, a fost anulat parțial certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis la data de 4 aprilie 2000 în favoarea SN A.I.B.B.

SA, numai pentru suprafața de 89.830 mp, fiind obligat Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului să emită pentru SC A.U. SA certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru suprafața sus menționată. Această decizie a fost pronunțată în rejudecarea recursului, ca urmare a anulării deciziei nr. 6929 din 14 septembrie 2004 prin care se adoptase aceeași soluție, conform deciziei nr. 2224 din 4 aprilie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care au fost admise contestațiile în anulare formulate în cauză pentru motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Pentru a decide astfel, Înalta Curte a concluzionat, în esență, că în mod greșit nu s-a reținut de către prima instanță situația de egalitate generată pentru unitățile economice de stat, antecesoare ale SC A.U.

SA și a pârâtei SN A.I.B.B. SA, atât prin hotărârea de înființare, cât și prin actele cu caracter individual sau normativ referitoare la aviația civilă care au creat premisa aplicării Legii nr. 15/1990, lege ce constituie izvorul drepturilor celor două societăți în litigiu aflate în poziții similare în decembrie 1989 prin antecesoarele lor, din perspectiva situației juridice a terenurilor repartizate de către stat pentru a-și realiza obiectul de activitate. Prin prisma întregului material probator administrat în cauză și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte a reținut astfel că în mod nelegal a fost emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate atacat și pentru terenul repartizat antecesoarei recurente-reclamante prin actul de înființare, situație menținută nu doar până în 1989 ci și ulterior.

Acest teren a fost și delimitat prin bornare, delimitare menținută prin raportul de expertiză efectuat în cauză, stabilindu-se în final că suprafața necesară desfășurării activității recurentei-reclamante era de 89.830. mp, obținându-se atât avizul O.C.M.B., cât și cel al C.U.A.T. din cadrul Primăriei Municipiului București. Suprafața de teren mai sus arătată a fost inclusă așadar în mod greșit în certificatul de atestare, fiind inadmisibil ca în situații similare să se accepte regimuri juridice diferite, astfel încât se impunea a se reține temeinicia capătului de cerere privind anularea parțială a acestuia.

S-a constatat, de asemenea, contrar celor reținute de instanța de fond, că recurenta-reclamantă a făcut dovada îndeplinirii condițiilor pentru eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului de 89.830 mp, respectiv existența sa ca unitate economică de stat la data intrării în vigoare a Legii nr. 15/1990 și ca societate comercială înființată prin H.G. nr. 1248/1990, existența patrimoniului rezultat din actele de înființare și statut, existența obiectului său de activitate în vederea determinării terenului necesar reanalizării acestuia, prezentând și documentația aferentă la data solicitării certificatului. În consecință, s-a dispus și obligarea M.T.C.T.

să emită certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru reclamantă, reținându-se că obligarea autorității la emiterea actului administrativ este în concordanță cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 29/1990 (aplicabile în cauză) și nu reprezintă o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, cum greșit s-a susținut în apărare. Împotriva acestei hotărâri au exercitat calea de atac extraordinară a revizuirii SN A.I.B.B. SA și Ministerul Construcțiilor și Turismului, ambii revizuenți invocând ca temei legal dispozițiile art. 322 pct. 1 C. proc. civ. În temeiul art. 325 C. proc. civ. s-a solicitat, totodată, suspendarea executării deciziei atacate. Prin memoriul conținând motivele revizuirii, depus la dosar ulterior redactării hotărârii atacate, revizuenta SN A.I.B.B.

SA a solicitat a se constata că dispozitivul hotărârii atacate conține dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire în sensul art. 322 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și a se dispune schimbarea acestuia în sensul respingerii în tot a recursului și pe fond a acțiunii. În opinia acestei revizuente, instanța de recurs a casat sentința civilă nr. 489 din 10 martie 2004 și a admis în parte acțiunea promovată de A.U.B. pronunțând două dispoziții potrivite, respectiv, pe de o parte, anularea în parte a certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea sa și obligarea intimatului M.T.C.T. la emiterea pentru recurentă a unui certificat de atestare pentru suprafața de aproximativ 89.830 ha.

teren, iar pe de altă parte, respingerea capătului de recurs (și implicit de acțiune) privind constatarea, recunoașterea și atestarea în beneficiul A.U.B. a dreptului de proprietate asupra terenului. S-a susținut astfel că prin recursul formulat reclamanta A.U.B. nu a făcut decât să reia, în aceeași ordine, într-un al doilea ciclu procesual, patru din cele cinci capete ale cererii introductive de instanță, respectiv anularea parțială a actului atacat, constatarea, recunoașterea și atestarea în beneficiul A.U.B. a dreptului de proprietate asupra terenului, obligarea M.T.C.T la eliberarea certificatului de atestare în favoarea acesteia și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Or, instanța de recurs admite recursul, casează sentința civilă atacată și pe fond, admite în parte acțiunea reclamantei, respectiv capetele unu si trei, și ulterior, pe calea completării dispozitivului, capătul patru din cererea de recurs. Deși nu menționează în mod expres, urmare a admiterii doar în parte a acțiunii, instanța de recurs a respins capătul doi al recursului și implicit al cererii introductive privind constatarea, recunoașterea și atestarea în beneficiul A.U.B. a dreptului de proprietate asupra terenului. Prin urmare, deși prin dispozitiv, respinge acest capăt de cerere, instanța de recurs, printr-o evidentă contradicție, anulează titlul său de proprietate și dispune emiterea certificatului de atestare în beneficiul A.U.B.

De asemenea, susține revizuenta, la dosar nu există nici un act din care rezultă că reclamanta ar fi avut în patrimoniul său terenul de 89.830 mp iar, pe de altă parte, nu există acte care să fi identificat terenul pentru care s-a dispus emiterea actului, condiții în care M.T.C.T. nu se poate conforma dispozițiilor instanței. Instanța de recurs nu avea competența de a pronunța o soluție de obligare la emiterea actului, întrucât verificarea condițiilor și criteriilor legale de emitere a unui asemenea certificat este de competența autorității de resort, în speță M.T.C.T. care nu se poate conforma dispozițiilor instanței, fiind obligatorie parcurgerea procedurii înscrise în H.G. nr. 834/1991 și depunerea documentației prevăzute de aceasta.

S-a mai susținut că instanța de recurs nu a cercetat, conform prevederilor H.G. nr. 834/1991, legalitatea documentațiilor întocmite de A.I.B.B. și A.U.B., reținând doar că cele două societăți ar fi trebuit să beneficieze de egalitate de tratament. Revizuientul M.T.C.T. a făcut referire la aceleași pretinse dispoziții potrivnice, fără a se impune a fi reiterate, susținând, în esență, că obligarea acestuia la eliberarea în favoarea SC A.U. SA a certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru suprafața de 89.830 mp se putea dispune doar ca o consecință a admiterii capătului de cerere privind constatarea, recunoașterea și atestarea acestui drept. Au fost invocate și alte aspecte circumscrise fondului cauzei, precizându-se că documentația depusă în vederea emiterii certificatului de atestare a fost restituită întrucât A.U.B.

nu a făcut dovada titlurilor din care să reiasă că terenul se află în patrimoniul său, precum și pentru celelalte motive expuse în actul din 30 iulie 1998. A mai susținut acest revizuient că instanța de recurs, subrogându-și competența acordată de H.G. nr. 834/1991 autorității de resort, nu a făcut o verificare a tuturor cerințelor H.G. nr. 834/1991 și a criteriilor nr. 311/1992, astfel încât să constate că acestea sunt în totalitate îndeplinite și să poată obliga M.T.C.T. la eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Or, M.T.C.T. nu poate fi obligat la eludarea unor dispoziții legale, una din condițiile primordiale impuse de H.G. nr. 834/1991 fiind aceea ca terenurile să se fi aflat în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora.

Intimata SC A.U. SA București a solicitat a se examina în prealabil admisibilitatea cererilor de revizuire, în condițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ. și a se constata că acestea sunt inadmisibile în raport de prevederile art. 322 pct. 1 C. proc. civ., urmând a se dispune respingerea lor ca atare. În opinia intimatei, condițiile de admisibilitate rezultate din conținutul dispoziției legale invocate, respectiv art. 322 pct. 1 C. proc. civ., nu sunt îndeplinite în speță, întrucât dispozițiile sunt clare și nu lasă loc interpretărilor eronate ale revizuenților. Cele două dispoziții ale dispozitivului nu sunt potrivnice și ireconciliabile ci, dimpotrivă, cea de-a doua este urmarea firească a celei dintâi, punerea în executare a deciziei fiind pe deplin asigurată.

A mai susținut intimata că soluția de obligare la emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate conține în interiorul său constatarea calității sale de proprietar, nefiind necesară o pronunțare distinctă pe acest capăt de cerere. Acest aspect este relevat și de considerentele deciziei care fac o analiză detaliată a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, a modului de dobândire în temeiul Legii nr. 15/1990 de către A.U.B. și a îndeplinirii condițiilor pentru eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate în beneficiul acesteia. Criticile aduse hotărârii conduc mai degrabă spre o situație ce vizează existența unor nelămuriri în legătură cu punerea în executare a acesteia, într-o atare situație părțile având deschisă calea procedurală reglementată de art. 281 1 C. proc.

civ. și contestația titlu, în condițiile art. 399 alin. (1) C. proc. civ. și nicidecum revizuirea, care nu poate fi folosită pentru interpretarea dispozitivului hotărârii. Admițând această cerere și examinând actele dosarului, în condițiile art. 326 alin. (3), cu referire la art. 322 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererile de revizuire ca fiind inadmisibile, pentru considerentele în continuare arătate. Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare și nedevolutivă, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ. Conform acestor dispoziții legale, pot forma obiectul revizuirii hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și cele date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, însă numai în cele nouă cazuri enumerate de text.

Cererea de revizuire se judecă potrivit dispozițiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată, dezbaterile fiind limitate însă la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, astfel cum prevede art. 326 alin. (1) și (3) C. proc. civ. Din economia reglementărilor în materie rezultă așadar că admisibilitatea revizuirii se apreciază sub următoarele aspecte: hotărârea atacată să fie cel puțin definitivă; această hotărâre să fie dată după cercetarea fondului cauzei; criticile formulate să se încadreze în motivele limitativ prevăzute în art. 322 C. proc. civ. În speță, primele două condiții de admisibilitate sunt îndeplinite, însă criticile formulate de revizuienți nu se încadrează în motivul de revizuire invocat.

Potrivit art. 322 pct. 1 C. proc. civ., invocat ca temei legal al revizuirii prin ambele cereri, această cale extraordinară de atac poate fi exercitată atunci când dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire. Astfel cum rezultă din formularea acestui motiv, el urmărește ca, pe calea revizuirii, să se înlăture elementele contradictorii din dispozitivul hotărârii, pentru a face posibilă punerea lui în executare. Motivul de revizuire astfel reglementat vizează așadar, în exclusivitate dispozitivul hotărârii care ar cuprinde dispoziții potrivnice și ireconciliabile, respectiv care să nu poată fi aduse la îndeplinire, admisibilitatea cererilor urmând a fi examinată numai din perspectiva îndeplinirii acestor condiții.

Dispozitivul deciziei atacate conține dispoziții clare, care nu lasă loc la interpretare, constând în anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 4 aprilie 2000 emis de M.T.C.T. în ceea ce privește terenul în suprafață de 89.830 mp și obligarea acestuia la eliberarea certificatului de atestare pentru aceeași suprafață în favoarea SC A.U.B. SA. Or, anularea titlului unei persoane asupra unei suprafețe de teren și obligarea la emiterea titlului de proprietate asupra aceleiași suprafețe în favoarea altei persoane nu constituie dispoziții potrivnice și ireconciliabile, în sensul textului de lege invocat. Cele două componente ale dispozitivului asigură pe deplin punerea în executare a deciziei atacate, cea de-a doua fiind urmarea firească a celei dintâi, iar pretinsa imposibilitate a M.T.C.T.

de a emite certificatul de atestare a dreptului de proprietate întrucât nu s-ar fi realizat o identificare a terenului, nu a fost parcursă procedura prevăzută de H.G. nr. 834/1991 și nu s-a întocmit documentația ce trebuie să stea la baza emiterii respectivului act nu poate fi încadrată în motivul de revizuire invocat. Dispozitivul deciziei atacate nu conține alte dispoziții decât cele anterior arătate de natura celei indicate de revizuienți, constând în pretinsa respingere a petitului privind constatarea, recunoașterea și atestarea în beneficiul U.B.B. a dreptului de proprietate, o atare constatare fiind intrinsecă, de altfel, soluției pronunțate ca urmare a verificării îndeplinirii condițiilor impuse de lege pentru eliberarea certificatului de atestare a respectivului drept.

Prin urmare, criticile aduse hotărârii nu pot fi încadrate în motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 1 C. proc. civ., vizând mai degrabă existența unor nelămuriri în legătură cu înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului, situație în care părțile au deschisă calea procedurală reglementată de art. 281 1 C. proc. civ. și a contestației la titlu, în condițiile art. 399 alin. (1) C. proc. civ. Față de cele expuse, în conformitate cu prevederile art. 326 alin. (3) cu referire la art. 322 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererile de revizuire formulate de SN A.I.B.B. SA și de M.T.C.T. ca fiind inadmisibile. Aceeași soluție se impune a fi adoptată și asupra cererilor de suspendare a executării deciziei atacate, care au natura unor cereri accesorii față de cererile principale de revizuire, urmând a se dispune respingerea acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite cererea intimatei SC A.U. SA prin administrator judiciar SC M.C. SRL București și în consecință: În conformitate cu prevederile art. 326 alin. (3) cu referire la art. 322 pct. 1 C. proc. civ., respinge ca inadmisibile cererile de revizuire formulate de SN A.I.B.B. SA și de M.T.C.T. împotriva deciziei nr. 3329 din 10 octombrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. În consecință, respinge și cererea accesorie de suspendare formulată în baza art. 325 C. proc. civ., de revizuientele SN A.I.B.B. SA și M.T.C.T. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2007.