ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3525/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 26 septembrie 2000, reclamantul N.I., asociat al firmei SC N.J. & CO SRL

București, a chemat în judecată Primăria municipiului București, solicitând

anularea somației din 25 august 2000 a Direcției de Control și Disciplină în

Construcții din cadrul pârâtei „prin care i s-a pus în vedere să desființeze

construcția provizorie în termen de 48 ore” și recunoașterea drepturilor

reieșite din Legile nr. 42/1990 și nr. 18/1991 în calitate de rănit în

Revoluția din Decembrie 1983.

În motivarea acțiunii sale,

reclamantul a arătat că în anii 1990 – 1992 a solicitat autorităților

administrației publice locale repartizarea unui spațiu comercial construit și a

unui hectar de teren arabil sau 500 mp intravilan în baza Legilor nr. 42/1990 și

nr. 18/1991, dar nu i-au fost acordate aceste drepturi, că în anul 1992 a

obținut certificatul de urbanism și autorizația de construire a unui spațiu

comercial pe terenul intravilan proprietatea statului și în administrarea

Primăriei sectorului 6, înainte de modificările succesive privind regimul

juridic al terenului respectiv, că, deși a încercat, nu i s-a definitivat legal

construcția prin obținerea statutului de construcție definitivă, eventual prin

concesionarea terenului respectiv și că în urma proceselor avute cu

autoritățile locale a obținut o hotărâre judecătorească definitivă privind

ocuparea terenului în baza Legii nr. 42/1990 art. 8 lit. k), dar între timp a

expirat valabilitatea certificatului de urbanism eliberat de Primăria

municipiului București, neputând obține o autorizație de construire nouă

(definitivă), iar ulterior eliberarea acestora a fost sistată. Totodată,

reclamantul a arătat că fără a fi avute în vedere dispozițiile Legii nr.

42/1990 și faptul că schimbarea haotică a regimului terenului nu-i este

imputabil, nu i s-a definitivat autorizația, ci dimpotrivă, a fost somat să

elibereze terenul, iar ulterior s-a intervenit în forță pentru demolarea

spațiului comercial, neacordându-i-se posibilitatea de a se apăra.

Concluzionând, reclamantul a

susținut că prin refuzul nejustificat de a i se rezolva cererea de definitivare

legală a construcției și/sau concesionarea terenului respectiv, i s-a cauzat o

vătămare gravă a drepturilor conferite de Legile nr. 42/1990 și nr. 18/1991.

Prin cererea înregistrată la data de

10 octombrie 2000 N.I. și-a modificat acțiunea, precizând obiectul acesteia, în

sensul că solicită anularea dispoziției nr. 1525 din 22 septembrie 2000 a

Primarului General al municipiului București privind demolarea spațiului comercial

al firmei N.J. & CO SRL iar nu anularea somației Direcției de Control și

Disciplină în Construcții și că renunță la al doilea capăt de cerere referitor

la recunoașterea drepturilor rezultate din Legea nr. 42/1990 și Legea nr.

18/1991.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1612 din 21 noiembrie 2000,

a respins acțiunea reclamantului ca nefondată, reținând, în esență, că încă de

la obținerea autorizației de construire, acesta cunoștea că amplasamentul este provizoriu,

iar terenul urmează să fie dezafectat necondiționat la prima somație a

proprietarului, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză, iar

dispoziția de dezafectare a construcțiilor provizorii neautorizate are la bază

o hotărâre a Consiliului General al municipiului București nr. 160 din 1 iunie

2000 (art. 3). S-a mai reținut că reclamantul nu posedă o autorizație de

construire conform Hotărârii Consiliului General al municipiului București nr.

22/1994 și, în plus, nici nu a depus întreaga documentație necesară pentru

obținerea acesteia.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamantul N.I., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Prin motivele de recurs, N.I.

susține că instanța de recurs a omis să observe că:

- exista o cauzalitate directă și

exclusivă între drepturile de care beneficiază cei doi revoluționari acționari

ai societății, în baza legilor nr. 42/1990 și nr. 18/1991 și înființarea

societății comerciale, repartizarea terenului intravilan și construirea

spațiului comercial;

- atât Certificatul de urbanism nr.

4N din 17 februarie 1992, cât și Autorizația de construire nr. 34 Dp din 6

iulie 1992, s-au eliberat cu respectarea întru totul a Legilor nr. 50/1991 și

nr. 69/1991, iar celelalte dispoziții emise de Consiliul General al

municipiului București, ulterior eliberării certificatului de urbanism și

autorizației de construire, nu pot avea efect retroactiv;

- spațiul comercial al firmei s-a

realizat în baza Legii nr. 50/1991, care prevede clar la art. 3 lit. g)

„Autorizația de construire se eliberează pentru ….lucrări cu caracter

provizoriu …”, iar art. 4 prevede ….„Autorizația de construire se eliberează de

către … primarii sectoarelor municipiului București. De asemenea, Legea nr.

69/1991, republicată, prevede la art. 44 lit. t) faptul că primarul are ca

atribuție principală respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

cetățenilor, a prevederilor Constituției și a legilor țării, emite avizele,

acordurile și autorizațiile prevăzute de lege. În baza principiului autonomiei

locale, Primăria municipiului București a delegat primăriile de sector să

elibereze autorizații de construire în baza Legilor nr. 50/1991 și nr. 69/1991.

Caracterul legal autorizat al construcției în cauză este dat tocmai de

respectarea prevederilor legale emise până la acea dată;

- nu se poate aduce nici o vină

beneficiarilor autorizațiilor de construire în cauză, aceștia conformându-se

prevederilor legale existente până la acea dată, au fost de bună credință și

s-au încrezut în actele emise de primărie în calitate de organ al puterii

administrative locale, indiferent de neînțelegerile apărute ulterior între

organul administrativ central și cele locale, după 10 ani de la autorizarea

construcției în cauză;

- somația înmânată firmei este

ilegală întrucât este motivată de hotărâri ale Consiliului General al Primăriei

municipiului București, cum ar fi: H.C.G.M.B. nr. 160/2000, dispoziția

Primarului General etc., hotărâri care, potrivit principiului statului de

drept, nu pot modifica sau anula Legile nr. 50/1991 și nr. 69/1991, iar

aplicarea retroactivă a acestora încalcă prevederile art. 15 alin. (2) din

Constituția României și art. 1 C. civ. în care se precizează clar că „Legea

dispune pentru viitor”;

- atât Secretariatul pentru

Problemele Revoluționarilor/Guvernul României, cât și Primăria sectorului 6 au

urmărit respectarea drepturilor beneficiarilor Legilor nr. 42/1990 și nr.

18/1991, chiar și Tribunalul municipiului București a eliberat hotărâre

judecătorească definitivă privind repartizarea spre folosință a terenurilor în

cauză în baza Legii nr. 42/1990. Reiese în mod evident faptul că înființarea

societății comerciale, precum și construirea spațiului comercial s-au executat

în exclusivitate, în temeiul prevederilor Legilor nr. 42/1990 și nr. 18/1991;

- cea care are obligații precise

prin lege să acorde beneficiarilor Legilor nr. 42/1990 și nr. 18/1991

drepturile legale, este cea care dimpotrivă ia măsuri extreme împotriva

acestora, cu atât mai mult cu intimata-pârâtă invocă respectarea unor hotărâri

interne atât în mod retroactiv, cât și în contradicție cu legile în vigoare

(Legea nr. 50/1991 și Legea nr. 69/1991);

- societatea are două rânduri de

autorizații de construire. Pe prima nu se precizează valabilitatea, iar a doua

pe care s-a înscris „terenul se elibera necondiționat la prima somație” a fost

eliberată firmei pentru modernizarea construcției deja existente;

- spații comerciale similare, deși

au primit inițial somație de la Primăria municipiului București, au fost

autorizate definitiv ulterior, încălcându-și propriile reglementări;

- intimata-pârâtă, Primăria

municipiului București nu-și recunoaște propriile acte [astfel, construcția în

cauză are Certificatul de urbanism nr. 24T/310/912 din 11 aprilie 1996 și

Planul Urbanistic de Detaliu (P.U.D.) avizat de D.G.U.A.T. nr. 42/1m din 11

iulie 1995 și aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului

București nr. 83 din 5 octombrie 1995 (anexa 6)];

- societatea comercială în cauză,

fiind de bună credință, a depus dosarul în vederea obținerii autorizației de

construire definitive la Primăria municipiului București, conform hotărârilor

interne ulterioare, dar nu s-a finalizat pe motivul că nu se pronunțase încă

Curtea de Apel București, secția comercială, cu privire la modul de deținere a terenului,

fapt pentru care nu se poate învinui societatea comercială în cauză, întrucât

intimata-pârâtă Primăria municipiului București a hotărât ulterior sistarea

eliberării autorizațiilor de construire pentru perioada de 1 an, conform

H.C.G.M.B. nr. 160/2000;

- Primăria sectorului 6, pe raza

căreia se afla spațiul comercial al firmei, a răspuns favorabil cererii de

definitivare a construcției și concesionare a terenului înaintând Primăriei

municipiului București propunerea sa, spre competentă soluționare prin adresa

nr. 137 din 9 octombrie 2000.

Totodată, recurentul-reclamant

susține că instanța de fond a disociat în mod greșit primul capăt de cerere de

conținutul acțiunii însăși, întrucât anularea somației este o cerință directă

privind respectarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 42/1990, cu atât mai

mult cu cât construcția a fost executată cu respectarea legilor în vigoare, iar

intimata-pârâtă era obligată să soluționeze ea însăși cererile celor doi

beneficiari ai Legii nr. 42/1990 încă din anul 2000 și a omis să ia în

considerare interogatoriul scris solicitat intimatei-pârâte, anexat dosarului

de fond.

În finalul cererii de recurs,

recurentul-reclamant solicită Curții de Apel București să admită recursul, să

desființeze hotărârea atacată și să trimită cauza spre corectă soluționare

Curții Supreme de Justiție pentru anularea somației Direcției de Control și

Disciplină în Construcții, obligarea Primăriei municipiului București la

soluționarea cererii de definitivare în condițiile legii, a construcției existente

și concesionarea terenului în cauză și respectarea prevederilor Legilor nr.

42/1990 și nr. 18/1991 privind repartizarea unui spațiu comercial construit și

a 500 mp intravilan în conformitate cu art. 8 lit. k) și t) din Legea nr.

42/1990, precum și obligarea Primăriei municipiului București la plata

cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 29 ianuarie

2002, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a dispus

suspendarea judecării cauzei în baza art. 242 alin. (1) C. proc. civ., iar prin

cererea din 17 ianuarie 2003, recurentul-reclamant a solicitat repunerea pe rol

a cauzei, precizând că obiectul pricinii este anularea dispoziției Primarului

General al municipiul București, cu nr. 1525 din 22 septembrie 2000 privind

demolarea spațiului comercial al firmei N.J. & CO SRL al cărui proprietar

este recurentul, în calitate de rănit și C.M., în calitate de urmaș de erou

martir în Revoluția din Decembrie 1989.

Ulterior, recurentul-reclamant a

formulat o nouă cerere de suspendare a judecării cauzei sau de acordare a unui

termen mai lung în vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă.

Prin concluziile scrise și cele

orale, recurentul-reclamant a precizat că solicită anularea dispoziției

Primarului General al capitalei cu nr. 383 din 3 iunie 2003 referitoare la

dezafectarea spațiului comercial al firmei N.J. & CO SRL ai cărei asociați

sunt cei doi beneficiari ai Legii nr. 42/1990 și obligarea Primăriei sectorului

6 București să întocmească și să înainteze Prefecturii municipiului București

documentația în vederea emiterii titlului de proprietate pentru terenul situat

în București, conform art. 15 din Legea nr. 1991, teren repartizat firmei în

baza Legii nr. 42/1990 de către Primăria sectorului 6 București, obligarea

Prefecturii municipiului București la emiterea titlului de proprietate și

acordarea de către instanță a sprijinului în vederea definitivării construcției

provizorii cu destinație comercială din București.

Examinând sentința atacată în raport

cu toate criticile formulate, cu probele administrate‚ în cauză și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., se constată că recursul nu este fondat pentru considerentele ce

vor fi expuse în continuare.

În conformitate cu dispozițiile art.

129 alin. (6) C. proc. civ., judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului

cererii deduse judecății, iar potrivit art. 132 alin. (1) din același cod, la

prima zi de înfățișare instanța va putea da reclamantului un termen pentru

întregirea sau modificarea cererii, precum și pentru a propune noi dovezi.

Cererea nu se socotește modificată doar în situațiile de excepție prevăzute de

art. 132 alin. (2) pct. 1-4 C. proc. civ.

Este socotită ca primă zi de

înfățișare aceea în care părțile, legal citate, pot pune concluzii.

Așadar, în cauză, sentința atacată

și criticile formulate acesteia nu pot fi examinate decât în baza acestor

dispoziții legale care nu permit ca cererea de chemare în judecată să fie

modificată de nenumărate ori, în diverse faze procesuale și fără a se încadra

într-una din situațiile de excepție prevăzute de art. 132 alin. (2) pct. 1-4 C.

proc. civ., astfel cum a procedat recurentul-reclamant pe parcursul a trei ani.

În cauză, se constată că în raport

cu probele administrate în cauză, în principal cu autorizația de construire

eliberată la 10 iunie 1993 și valabilă 12 luni, potrivit căreia amplasamentul

este provizoriu, iar terenul se va dezafecta necondiționat la prima somație a

proprietarului acestuia, actele administrative atacate prin cererea de chemare

în judecată formulată în condițiile legii, sunt legale, astfel cum corect a

reținut și instanța de fond.

Prin urmare, constatându-se că

sentința atacată este legală și temeinică, iar criticile formulate acesteia

nefondate, se va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de N.I.,

împotriva sentinței nr. 1612 din 21 noiembrie 2000 a Curții de Apel București,

secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 octombrie 2003.