ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 416/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 4 decembrie 2000 și ulterior precizată la data de 3 aprilie 2001, reclamanta S.C. „V.I.” S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București prin primarul general solicitând obligarea pârâtului să-i elibereze autorizație de construire pentru modernizarea și extinderea construcției cu caracter provizoriu din Sectorul 6 București. S-a solicitat de asemenea obligarea pârâtului la 5.000.000 lei pe zi daune pentru faptul că din data de 22 mai 2000 nu i-a fost eliberată autorizația, plus cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii s-a arătat că la data de 22 mai 2000 reclamanta a depus documentația pentru obținerea autorizației de construire și abia în luna septembrie 2000 Departamentul de Urbanism și Amenajare Teritorială i-a comunicat faptul că la data de 24 august 2000 prin dispoziția nr. 1333 a primarului general s-a sistat eliberarea de autorizații de construire pentru construcții provizorii situate pe căile și în spațiile publice. Reclamanta a precizat că autorizația trebuia eliberată în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii iar dispoziția primarului general nu poate retroactiva. Prin sentința civilă nr. 542/2001 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Instanța a reținut că refuzul autorității de a soluționa favorabil cererea reclamantei nu poate fi socotit nejustificat, deoarece prin H.C.G.M.B. nr. 160/1 iunie 2000 a fost sistată amplasarea construcțiilor provizorii pe domeniul public al municipiului București iar magazinul reclamantei, se află pe domeniul public în conformitate cu H.C.G.M.B. nr. 153/2000, acte care nu au fost desființate. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului s-a arătat că instanța nu s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere și nici asupra excepției de ilegalitate a dispozițiilor art. 2 și 5 din H.C.G.M.B.

nr. 160/2000; au fost încălcate dispozițiile articolelor 22 alin. (1), 23 alin. (1), 41 alin. (1) și (2), 48 alin. (1) și (2), 49 alin. (1) și (2), 54, 134 pct. 2 lit. a), 135 pct. 1 și din Constituția României și dispozițiile art. 2-7 din Legea nr. 50/91, 12 alin. (1), (2), (4), (5), (6) din Legea nr. 213/1998, art. 1 alin. (3), art. 44, 48, 49, 63, 76, 77, 79-84 din Legea nr. 69/91, art. 1, 18, 31, 45, 66, 68, 77, 92, 120 din O.U.G. nr. 22/1997, și instanța a reținut în mod eronat regimul juridic al terenului, care este domeniu privat al municipialității și nu domeniu public. Au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 6, 10, 9 și 11 C. proc. civ. Verificând cauza în funcție de motivarea recursului, Curtea constată că recursul nu este fondat.

Refuzul autorității de a elibera autorizație de construcție pentru extinderea magazinului deținut de reclamantă – construcție provizorie – nu a fost nejustificat și instanța de fond a apreciat în mod corect că nu sunt întrunite cerințele art. 1 din Legea nr. 29/1990. Conform H.C.G.M.B. nr. 308/1999, emisă în conformitate cu Legea nr. 213/1998, terenul pe care reclamanta dorea să efectueze extinderea magazinului aparținea domeniului public al municipiului București. Datorită acestei situații reclamantei nu i-a fost eliberată autorizația solicitată, motivarea refuzului fiind comunicată petentei în mai multe rânduri, prima adresă având nr. 75915/22 mai 2000/ 4 septembrie 2000. Celelalte acte emise de H.C.G.M.B.

sau de primarul general, menționate în considerentele sentinței, au fost emise în baza actelor normative susmenționate fiind ulterioare acestora. Având în vedere considerentele expuse, ultimul motiv de recurs nu este fondat. De precizat că acest motiv de recurs a fost analizat întrucât față de natura pricinii are prioritate. Celelalte motive de recurs nu sunt nici ele fondate. Art. 2 și 5 din H.C.G.M.B. nr. 160/2000 nu sunt nelegale, hotărârea fiind emisă ca urmare a H.C.G.M.B. nr. 308/1999 iar instanța de fond s-a pronunțat asupra cererilor reclamantei. Nepronunțarea asupra despăgubirilor solicitate nu este temei de casare, întrucât acestea se puteau analiza numai în măsura în care primul capăt de cerere ar fi fost admis.

În ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (al doilea motiv de recurs), Curtea constată că nu este fondat, recurenta făcând o înșiruire a unor texte legale pretins încălcate, fără să precizeze în ce constă încălcarea lor. Pe de altă parte Curtea apreciază că acțiunea trebuia respinsă pentru lipsa calității procesuale pasive a Municipiului București. Potrivit art. 43 lit. n) din Legea nr. 69/1991, în vigoare la data formulării acțiunii, a art. 68 lit. t) din Legea nr. 215/2001 (lege care a abrogat Legea nr. 69/1991) și art. 4 lit. b) din Legea nr. 50/1991, primarul are competența de a elibera autoriazția de construcție. Ca atare, reclamanta trebuia să cheme în judecată în calitate de pârât pe primarul general al municipiului București.

Împrejurarea că Municipiul București este reprezentat de primarul general nu conferă prezentei hotărâri opozabilitatea față de primarul general al Municipiului București, întrucât calitatea de pârât a avut-o Municipiul București. Având în vedere însă că în situația în care Curtea ar respinge acțiunea pentru lipsa calității procesuale pasive a municipiului București [motiv de recurs ce se poate discuta în baza art. 306 alin. (2) C. proc. civ.], s-ar agrava sistuația recurentei în propria cale de atac, recursul a fost analizat în funcție de motivele invocate de recurentă referitoare la fondul pricinii. Pentru considerentele expuse recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de S.C. „V.I.”” S.R.L. București împotriva sentinței civile nr. 542 din 30 aprilie 2001 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2004.