ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4140/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 27

octombrie 2000, reclamanta SC G.C. SRL a solicitat să se constate refuzul

nejustificat al pârâtului Consiliului General al municipiului București, de a

lua în discuție cererea sa privind concesionarea suprafeței de 360 mp, teren

situat în Calea Dorobanților și să fie obligat pârâtul să se pronunțe asupra

acestei cereri, în termen de 10 zile de la soluționarea litigiului, sub

sancțiunea plății de daune cominatorii, în sumă de 500.000 lei pentru fiecare

zi de întârziere.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că este proprietara spațiului comercial situat în București și că, în

această calitate, a solicitat să-i fie concesionat pe o perioadă de 49 de ani

terenul în suprafață de 360 mp, pe care este amplasată construcția. Reclamanta

a învederat că, deși a prezentat întreaga documentație prevăzută de lege,

pârâtul a refuzat în mod nejustificat să soluționeze cererea sa privind

concesiunea terenului.

Prin sentința civilă nr. 1606 din 21

noiembrie 2000, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

respins acțiunea, reținând că pârâtul nu are calitate procesuală pasivă și că

acțiunea trebuia formulată împotriva primarului, ca șef al administrației

publice locale, care reprezintă în justiție municipiul București.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat

recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii pentru aplicarea greșită a

Legii nr. 69/1991 și a Legii nr. 219/1998, potrivit cărora Consiliul General al

municipiului București este autoritatea administrativă competentă să rezolve

cererea sa.

Curtea Supremă de Justiție, secția

de contencios administrativ, prin decizia nr. 2185 din 6 iunie 2001, a admis

recursul, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe, reținând, în esență, ca eronată soluția instanței de fond privind

lipsa calității procesuale a Consiliului General al municipiului București,

această soluție fiind dată în baza unei greșite interpretări a dispozițiilor

Legii nr. 69/1991 și a Legii nr. 219/1998.

Rejudecând pricina, Curtea de Apel

București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 34 din

15 ianuarie 2002 a admis, în parte, acțiunea reclamantei, în contradictoriu cu

pârâtul Consiliul General al municipiului București și constatând refuzul

nejustificat al acestuia de a lua în discuție cererea reclamantei privind

concesionarea suprafeței de 360 mp teren situat în București, a obligat pârâtul

să ia în discuție această cerere, obligându-l și la plata cheltuielilor de

judecată în sumă de 25.049.500 lei către SC G.C. SRL.

Totodată, s-a respins cererea

privind acordarea de daune cominatorii, ca prematur formulată, precum și

cererea de a se dispune executarea sentinței ce se va pronunța în termen de 10

zile.

Pentru a se pronunța în sensul arătat,

în cele ce preced, instanța de fond a reținut, în esență, că, deși reclamanta a

solicitat pârâtului, la 4 octombrie 2000, să ia în discuție cererea sa privind

concesionarea terenului, acesta nu i-a răspuns, iar dovezi în sensul că lipsa

acestui răspuns ar avea vreo motivare, nu au fost făcute de pârât, motiv pentru

care sunt îndeplinite condițiile art. 1 și 11 din Legea nr. 29/1990.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâtul Consiliul General al municipiului București, invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. și susținând că, în mod

eronat, a reținut instanța de fond că pârâtul a refuzat nejustificat să ia în

discuție cererea reclamantului .

Aceasta, întrucât prin actele pe

care le va depune, se va face dovada că cererea petentului a fost luată în

discuție, soluția dată acesteia fiind respingerea cererii de concesionare, sens

în care se va depune la dosarul cauzei extrasul procesului-verbal al ședinței

de consiliu prin care proiectul de concesionare a fost respins.

Totodată, s-a invocat faptul că nu

poate fi reținută culpa pârâtului în sensul neprimirii răspunsului de către

petent, întrucât acesta avea interesul să depună diligențe pentru a afla

soluția adoptată în ședința de consiliu.

Concluzionând, recurentul a

solicitat a se constata că pârâtul și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de

lege, a se admite recursul și, în consecință, a se casa hotărârea atacată, pe

fond respingându-se acțiunea ca neîntemeiată.

Examinând sentința atacată în raport

cu toate criticile formulate, cu toate probele administrate în cauză, precum și

cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul nu este

fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin.

(1) din Legea nr. 29/1990, orice persoană fizică sau juridică, dacă se

consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act

administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități publice de a-i

rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa

instanței judecătorești competente pentru anularea actului, recunoașterea

dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Conform alin. (2) al art. 1 se

consideră refuz nejustificat de rezolvare a cererii referitoare la un drept

recunoscut de lege și faptul de a nu răspunde petiționarului în termen de 30 de

zile de la înregistrarea cererii respective, dacă prin lege nu se prevede alt

termen.

În cauză, deși intimata-reclamantă a

făcut dovada că a solicitat pârâtei să ia în discuție cererea sa de

concesionare a terenului în suprafață de 360 mp, totuși acesta nu a făcut

dovezi în sensul că a luat în discuție cererea, că a răspuns reclamantei sau că

refuzul de a soluționa cererea și de a răspunde au fost justificate.

Deși prin motivele de recurs

formulate la data de 11 martie 2002, recurentul-pârât a susținut că va depune

înscrisuri în dovedirea susținerilor sale, totuși, până la termenul de judecată

din 25 noiembrie 2003, nu s-a depus nici o dovadă în acest sens.

Prin urmare, constatându-se că

motivele de recurs sunt nefondate, iar sentința instanței de fond este legală

și temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, în baza

art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Consiliul General al municipiului București împotriva sentinței civile nr. 34

din 15 ianuarie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 noiembrie 2003.