ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 56/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 56/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2002)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 9
octombrie 2000 la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ,
reclamanta B.G. a chemat în judecată pe Primarul General al municipiului
București, solicitând obligarea acestuia să-i elibereze autorizație pentru construirea
unei locuințe și pentru împrejmuirea terenului situat în București, precum și
să-i plătească suma de 1.000.000 lei, pentru fiecare zi de întârziere, începând
cu 1 iulie 2000 și până la executarea hotărârii, sumă ce reprezintă daune
interese, urmare a penalităților de întârziere pe care reclamanta le plătește
societății de construcții.
În motivarea acțiunii reclamanta
arată că este proprietara terenului în suprafață de 349,4 mp din str.
Herăstrău, că la 24 mai 2000 a depus cerere și actele necesare pentru obținerea
autorizației necesare ridicării unei construcții pe acest teren, fiind și în
posesia certificatului de urbanism și a avizelor și studiilor necesare, însă i
s-a refuzat eliberarea autorizației pe care a solicitat-o.
Mai arată că a încheiat un contract
de antrepriză cu SC O.H. SRL, în vederea edificării construcției, contract în
care s-a stipulat clauza plății unor penalități de 1.000.000 lei/zi în cazul
nerespectării de către oricare dintre părți, a termenului fixat pentru
începerea lucrărilor.
Acțiunea a fost respinsă ca
neîntemeiată, prin sentința civilă nr. 1587 din 16 noiembrie 2000, pronunțată
de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ,
Recursul declarat de reclamantă
împotriva sentinței a fost admis prin decizia nr. 284 din 23 ianuarie 2001,
pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ,
prin care s-a casat hotărârea atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare,
aceleiași instanțe.
În motivarea deciziei se reține că
sentința se casează, pentru că primul capăt de cerere și anume, cel privind
eliberarea autorizației de construcție solicitată, trebuia admis, dar că al
doilea capăt de cerere nu a fost judecat, urmând ca instanța de trimitere să
verifice legalitatea acestuia, dacă sunt incidente dispozițiile art. 11 alin.
(2) din Legea nr. 28/199, și numai dacă sunt întrunite cerințele acestui text
legal, urmează să administreze probe concludente privind temeinicia solicitării
despăgubirilor.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel
București, secția de contencios administrativ, a pronunțat sentința civilă nr.
485 din 18 aprilie 2001, prin care a admis în parte acțiunea, obligând pârâtul
să-i elibereze reclamantei, autorizație de construire pentru imobilul-locuință
și sediu firmă și pentru împrejmuirea terenului din str. Herăstrău, în
condițiile normelor în materie.
De asemenea, s-a respins ca nefondat
capătul de cerere privitor la plata daunelor solicitate și a fost obligat
pârâtul să-i plătească reclamantei, suma de 7.612.500 lei, cu titlu de
cheltuieli de judecată.
Instanța reține că nejustificat nu
s-a rezolvat cererea reclamantei, de a i se elibera autorizație de construire,
cu toate că erau întrunite toate condițiile legale, dar i se respinge cererea
privind daunele, pentru că reclamanta nu a făcut dovada plății penalizărilor de
întârziere stabilite prin contractul de antrepriză.
Și această sentință a fost casată
prin decizia nr. 2542 din 25 iunie 2001, pronunțată de Curtea Supremă de
Justiție, secția de contencios administrativ, prin admiterea recursului
promovat de reclamantă și s-a trimis cauza la aceiași instanță, spre
rejudecare. Totodată, s-a anulat recursul declarat de Primarul General al
municipiului București, ca netimbrat.
Se reține că s-a admis corect primul
capăt de cerere, dar că este necesară completarea probatoriilor, pentru a se
stabili natura juridică a plăților efectuate de reclamantă și cuantumul efectiv
al acestora, față de care instanța va verifica legalitatea celui de-al doilea
capăt de cerere și dacă în raport cu aceasta, sunt incidente dispozițiile art.
11 alin. (2) din Legea nr. 29/1990.
Rejudecând din nou cauza, Curtea de
Apel București, secția de contencios administrativ, a pronunțat sentința civilă
nr. 1611 din 27 noiembrie 2001, prin care a admis în parte acțiunea și a
obligat pe pârât să plătească reclamantei, cu titlu de daune, câte 1.000.000
lei/zi de la 1 iulie 2000 și până la 25 iunie 2001, precum și suma de 7.000.000
lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinței se reține că
este în afara culpei reclamantei, faptul că aceasta nu a obținut autorizația de
construire până la 1 iulie 2000, pârâtul eliberând autorizația abia în luna
august 2001, numai după ce a fost obligat prin sentința civilă nr. 485/2000, să
o elibereze, astfel că acesta este în culpă, și în raport cu înscrisurile
depuse la dosar de către reclamantă, din care rezultă că a suferit daune
materiale, se va admite cererea de daune.
Primarul General al municipiului
București, pentru municipiul București, a declarat recurs împotriva sentinței,
susținând că este nelegală și netemeinică.
Consideră că în mod justificat s-a
refuzat eliberarea autorizației de construire și anume, pentru că proprietatea
terenului era contestată, el fiind revendicat în justiție atât de A.B., cât și
de M.R., dar că s-a eliberat reclamantei autorizația. în urma respingerii, prin
decizia nr. 1366 din 21 mai .2001 a Tribunalului București, secția a III-a
civilă, a apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 19836 din 3
noiembrie 2000 a Judecătoriei sectorului 1, a cererii de revizuire a sentinței
civile nr. 10542 din 28 iunie 1999, prin care s-a restituit către A.B., terenul
din str. Herăstrău.
Arată că a formulat recurs împotriva
deciziei nr. 1366/2001, cu termen la 7 februarie 2002 și cum reclamanta a
cumpărat terenul de la L.A., iar acesta de la A.B., până la lămurirea calității
de proprietar al acestui teren, nu poate fi obligat la plata daunelor interese.
Recursul este fondat.
În ce privește capătul de cerere
privitor la eliberarea autorizației de construire, instanța nu are a se
pronunța, deoarece a fost soluționat definitiv, anterior.
Ca atare, în discuție este numai
dacă instanța a cărei hotărâre a fost atacată prin prezentul recurs, a obligat
sau nu coret pe recurentul-pârât la plata sumei de 1.000.000 lei/zi cu titlu de
daune, începând cu 1 iulie 2000 și până la 25 iunie 2001.
Din contractul de vânzare-cumpărare
autentificat sub nr. 352 din 14 martie 2000, de Biroul notarial public A.N.,
rezultă că L.A. a vândut intimatei B.G., terenul fără construcții situat în
București, în suprafață de 349,4 mp, înscris în C.F. nr. 817 a sectorului 1
București, cu număr cadastral provizoriu 660.
Mai rezultă că L.A. a cumpărat acest
teren de la A.B., în baza contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub
nr. 2852 din 7 septembrie 1999, de Biroul notarului public L.S.
Dar din decizia civilă nr. 374,
pronunțată la 7 februarie 2002 de Curtea de Apel București, secția a III-a
civilă (depusă în prezentul dosar de recurs), rezultă că A.B. nu a putut face
dovada calității sale de proprietar al imobilului din str. Herăstrău, calitate
ce i s-a recunoscut anterior prin sentința civilă nr. 10542 din 28 iunie 1999 a
Judecătoriei sectorului 1 București, astfel că în final a fost schimbată
această sentință și s-a respins acțiunea formulată de A.B., prin care revendica
terenul în discuție.
Ca atare, cum s-a stabilit definitiv
că A.B.I nu a avut calitatea de proprietar asupra terenului din str. Herăstrău,
teren pe care acesta l-a vândut numitului L.A., care la rândul său i l-a vândut
intimatei B.G., rezultă că titlul de proprietate invocat de aceasta, este lovit
de nulitate.
De aceea, se va reține că nici
recurentul nu poate fi obligat la plata unor daune către intimată, deoarece se
constată că refuzul său de a elibera autorizația de construire, a fost
justificat, el datorându-se faptului că era contestată calitatea intimatei, de
proprietar asupra imobilului.
Astfel fiind, în temeiul art. 14 și
15 din Legea nr. 29/1990 și art. 312 și 314 C. proc. civ., se va admite
recursul de față, va fi casată sentința recurată și pe fond, se va respinge
cererea formulată de reclamanta B.G., privind plata daunelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
municipiul București, prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr.
1611 din 27 noiembrie 2001 a Curții de Apel București, secția de contencios
administraiv.
Casează sentința atacată și pe fond,
respinge cererea formulată de reclamanta B.G., privind plata daunelor.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 15 ianuarie 2003.