ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 457/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 30

martie 2001, reclamanta SC D.C. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Primarul

General al municipiului București, solicitând aplicarea unei amenzi de

10.000.000 lei, pentru fiecare zi de întârziere, până la data executării

sentinței civile nr. 486 din 11 mai 2000, pronunțată de Curtea de Apel

București, sentință definitivă și irevocabilă, precum și obligarea pârâtului la

plata de daune cominatorii, în sumă de 50.000.000 lei, pe fiecare zi de

întârziere.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că prin sentința civilă nr. 486 din 11 mai 2000, s-a constatat refuzul

nejustificat al pârâtului, de a rezolva cererea sa și a fost obligat pârâtul

să-i comunice autorizația de construire nr. 25A din 9 septembrie 1999. Deși

această hotărâre este irevocabilă și investită cu formulă executorie,

reclamanta a arătat că pârâtul a refuzat executarea măsurilor dispuse, ceea ce

i-a creat un prejudiciu, prin nefinalizarea lucrărilor de construcție la

imobilul din București, dar și prin lipsa de folosință a imobilului care

întârzie a fi edificat.

Prin sentința civilă nr. 584 din 2

mai 2001, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis

în parte acțiunea, a obligat pârâtul la plata unei amenzi de 500 lei și a unor

daune cominatorii de 50.000.000 lei pe fiecare zi, cu începere de la data de 2

mai 2002 și până la executarea sentinței civile nr. 486 din 11 mai 2000, precum

și la plata către reclamantă, a cheltuielilor de judecată, în sumă de

27.059.000 lei.

Hotărând astfel, instanța de fond a

aplicat prevederile art. 16 din Legea nr. 29/1990, reținând că pârâtul nu a

executat hotărârea judecătorească irevocabilă și nu a eliberat reclamantei,

actul administrativ solicitat. Cuantumul amenzii aplicate pârâtului a fost,

însă, redus la suma de 500 lei pe fiecare zi de întârziere, cu motivarea că

cererea reclamantei este lipsită de temei legal, în raport cu prevederile art.

10 alin. (3) din Legea nr. 29/1990.

Împotriva acestei sentințe și în

termen legal, a declarat recurs Primăria municipiului București, prin Primarul

General, solicitând casarea hotărârii, ca nelegală și netemeinică.

În primele două motive de recurs a

fost criticată soluția de admitere a acțiunii, susținându-se că instanța de

fond nu a avut în vedere situația juridică a terenului pe care urma să fie

edificat imobilul, pentru care s-a solicitat autorizația de construire.

Sub acest aspect, s-a arătat că pe

rolul instanțelor judecătorești sunt două litigii privind proprietatea

terenului, situație în care nu a fost posibilă emiterea autorizației.

În ultimul motiv de casare s-a

reținut că este exagerat cuantumul daunelor cominatorii și al cheltuielilor de

judecată, pentru că reclamanta a fost împiedicată să edifice imobilul, din

cauza litigiilor în curs de judecată, și nu pentru lipsa autorizației de

construire, iar cheltuielile pretinse nu au fost dovedite prin probele

administrate.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport cu motivele de casare invocate și cu dispozițiile art. 304

și 304

1

C. proc. civ., Curtea va admite prezentul recurs, pentru

următoarele considerente:

Prin sentința civilă nr. 486 din 11

mai 2000, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

obligat Primarul General al municipiului București să comunice SC D.C. SRL,

autorizația de construire nr. 25A din 9 septembrie 1999.

Această sentință nu a fost

executată, datorită situației de fapt constatate după data la care hotărârea a

devenit irevocabilă, situație cunoscută, însă, de intimată la momentul

formulării cererii din prezenta cauză, întemeiată pe dispozițiile art. 16 din

Legea nr. 29/1990.

Astfel, din copia autorizației de

construire nr. 25A din 9 septembrie 1999, rezultă că actul a fost emis pe

numele persoanei fizice, proprietară a terenului din București, și nu în

favoarea societății intimate.

Cu înscrisurile noi depuse în

recurs, recurenta a dovedit că proprietarul terenului a încheiat la 11 iulie

1997, cu societatea intimată, un antecontract de vânzare-cumpărare, având ca

obiect terenul situat la adresa sus-menționată, dar valabilitatea acestei

convenții a fost prevăzută pentru 12, respectiv 18 luni. De altfel, din

notificarea adresată intimatei de către proprietarul terenului se reține că

efectele antecontractului de vânzare-cumpărare au încetat la data de 11

ianuarie 1998.

În consecință, la data cererii de

executare a sentinței civile nr. 486 din 11 mai 2000, intimata nu a justificat

un titlu juridic pentru folosința terenului, pe care a susținut că urma să

construiască un imobil și nici calitatea sa de beneficiară a construcției, pentru

care a fost solicitată autorizația.

Aceeași concluzie se impune și față

de SC S. SA București, căreia intimata i-a transmis calitatea procesuală în

cauză și dreptul de a executa sentința civilă nr. 486 din 11 mai 2000, conform

convenției încheiate la 9 august 2001.

În raport cu situația de fapt,

dovedită cu înscrisurile menționate anterior, se constată că cererea intimatei

nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 16 din Legea nr. 29/1990, deoarece

neexecutarea hotărârii judecătorești irevocabile nu este rezultatul unui refuz

sau al culpei autorității recurente și deci, nu poate fi stabilită răspunderea

conducătorului acestei autorități, prin plata amenzii și a daunelor cominatorii

pe fiecare zi de întârziere.

Pentru considerentele expuse, Curtea

va admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată și va respinge ca

nefondată, acțiunea formulată de SC D.C. SRL, a cărei calitate procesuală a

fost transmisă SC S. SA. Față de soluția dată recursului, Curtea constată că nu

se mai impune examinarea criticii formulate de recurentă, cu privire la

cuantumul daunelor cominatorii și al cheltuielilor de judecată acordate de

instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Primăria

municipiului București, prin Primarul General al municipiului București – B.T.,

împotriva sentinței civile nr. 548 din 2 mai 2001, a Curții de Apel București,

secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și în fond,

respinge acțiunea, ca nefondată.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 5 februarie 2003.