ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5852/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta P.E. le-a chemat în judecată pe pârâtele SC R. SA, reprezentată prin dl. C.I. în calitate de director general, SC C. SRL, reprezentată prin d-ra L.A. în calitate de administrator, SC S.I.R.F.M.A. SRL reprezentată prin dl. C.G. în calitate de administrator și C.G., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea contractului de vânzare – cumpărare încheiat între pârâtele SC R. SA și SC C. SRL privind vânzarea parcelei, „teren cu atelier”, în suprafață de 2.254 m.p., situat în Reșița, autentificat de notarul public P.R., prin încheierea de autentificare la 16 decembrie 2003; anularea contractului de vânzare – cumpărare sub condiție încheiat la data de 25 aprilie 2003, între pârâtele SC S.I.R.F.M.A.

SRL și SC C. SRL, privind vânzarea utilajelor menționate în respectivul contract la prețul de 75 milioane lei, inclusiv T.V.A., excluderea pârâtului C.G. din cadrul SC S.I.R.F.M.A. SRL, unde are calitatea de asociat cu o cotă de 50 % din capitalul social, pentru săvârșirea de către acesta a unor fapte păgubitoare pentru societate. Reclamanta a solicitat și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. Pârâta SC R. SA a formulat întâmpinare, iar, la termenul din 13 aprilie 2004, s-au formulat cereri de intervenție în interes propriu din partea SC R.C. SRL, reprezentată prin R.P., în calitate de manager general și din partea lui R.P., în calitate de acționar cu un procent de 25 % din acțiunile SC S.I.R.F.M.A.

SRL, în care s-au formulat aceleași capete de cerere ca și cele solicitate de reclamanta P.E., în acțiunea principală, cu aceeași motivare. Pârâtul C.G., în nume propriu și ca administrator al pârâtei SC S.I.R.F.M.A. SRL a formulat întâmpinare și pârâta SC C. SRL prin administrator L.A. a formulat întâmpinare, în care a reluat cererile pârâtului C.G., cu aceeași motivare. Prin sentința civilă nr. 1832 din 8 iunie 2004, Tribunalul Caraș Severin a admis acțiunea principală formulată de reclamanta P.E., împotriva pârâților SC R. SA Reșița, SC C. SRL Reșița, SC S.I.R.F.M.A. SRL Reșița și C.G., precum și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul R.P.; a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei P.E.

și a intervenientului R.P., precum și excepția calității procesuale pasive a pârâților SC S.I.R.F.M.A. SRL Reșița și C.G.; a admis excepția lipsei calității procesuale active a intervenientei SC R.S.C. SRL Reșița și a respins cererea intervenientului R.P. de a fi introdus în cauză în calitate de reclamant în nume propriu și ca reprezentant al pârâtei SC S.I.R.F.M.A. SRL Reșița. Prin aceeași sentință, prima instanță a anulat contractul de vânzare – cumpărare încheiat între pârâtele SC R. SA și SC C. SRL, privind vânzarea parcelei, „teren cu atelier”, în suprafață de 2.254 m.p., situat în Reșița, autentificat de notarul public P.R. prin încheierea de autentificare din 16 decembrie 2003, precum și contractul de vânzare – cumpărare sub condiție încheiat la data de 25 aprilie 2003, între pârâtele SC S.I.R.F.M.A.

SRL Reșița și SC C. SRL Reșița, dispunând excluderea pârâtului C.G. din cadrul SC S.I.R.F.M.A. SRL, fiind obligați pârâții, în subsidiar, la plata către reclamanta P.E. și intervenientul R.P. a sumelor de 551.000 lei cheltuieli de judecată. Prin decizia civilă nr. 416/ A din 6 decembrie 2004, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ a admis apelurile declarate de pârâta SC C. SRL Reșița, SC S.I.R.F.M.A. SRL și C.G., împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o, în sensul că a dispus respingerea acțiunii principale formulate de reclamanta P.E. și a cererilor de intervenție în interes propriu formulate de R.P. și SC R.A.C. SRL Reșița, obligându-i pe reclamantă și pe intervenienți la plata sumei de 20.000.000 lei cheltuieli de judecată în primă instanță către pârâții SC S.I.R.F.M.A.

SRL Reșița și C.G. În considerentele acestei decizii, instanța de apel a reținut în ce privește primul capăt de cerere, acela privind anularea contractului de vânzare – cumpărare dintre pârâte, că reclamanta și intervenientul nu au calitatea de părți în acest contract, deci nu pot solicita anularea lui; în ce privește al doilea capăt de cerere, cel referitor la anularea contractului de vânzare – cumpărare sub condiție, reclamanta nu a precizat cel fel de nulitate invocă, iar în ce privește ultimul capăt de cerere, acela privind excluderea pârâtului C.G. a reținut că actul de cesiune nu a putut fi calificat nici măcar prin raportare la hotărârea judecătorească care îl anulează drept o fraudă în dauna societății sau o folosire a semnăturii sociale ori a capitalului social în folosul asociatului administrator sau a altora, întrucât frauda presupune existența unui prejudiciu, care nu a fost dovedit în speță.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta P.E., criticând-o pentru nelegalitate și solicitând admiterea recursului său și modificarea hotărârii atacate, în sensul menținerii sentinței tribunalului, pe care o consideră temeinică și legală. Recurenta – reclamantă susține astfel că greșit s-a reținut că nu are calitate procesuală activă, atât timp cât are calitatea de asociat, cu o cotă de participare de 25 % în cadrul societății și toate capete de cerere au fost formulate în favoarea societății, în temeiul art. 152 din Legea nr. 31/1990, care stipulează că oricare asociat are dreptul să introducă acțiune în anulare în numele societății pentru recuperarea prejudiciilor, dacă administratorul asociat nu o face, ori, acesta a demonstrat că nu are această intenție, întrucât cesiunea contractului de leasing a fost făcută prin fraudă îndreptată împotriva acționarilor români, dar și împotriva statului român, deoarece F.P.S.

era acționar majoritar la acea dată; Susține, de asemenea, că instanța de apel a interpretat greșit contractul de vânzare – cumpărare sub condiția a utilajelor, întrucât la o analiză mai atentă a respectivului contract, ar fi constatat că asociatul C.G., vânzând utilajele, a încălcat prevederile art. 70 pct. 1 și art. 79 pct. 1 din Legea nr. 31/1990; Mai arată că instanța a considerat greșit că acțiunile asociatului sunt acte firești de administrare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1992, deoarece acțiunile acestuia au fost îndreptate împotriva asociaților români și au fost realizate prin fraudă în folosul său personal și al societății SC C. SRL; În fine, arată și că un contract de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare este un leasing financiar, ce se înregistrează în contabilitatea utilizatorului ca mijloace fixe, ratele neputând fi denumite „chirii” sau în alt mod, cum greșit apreciază curtea de apel și, prin urmare, fiind vorba de mijloace fixe ale societății acestea nu puteau fi cesionate decât cu acordul adunării generale a asociaților.

Recursul este fondat, potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare. În ce privește calitatea procesuală activă a reclamantei în formularea primelor două capete de cerere, se constată că, într-adevăr, greșit s-a reținut că reclamanta nu are calitate procesuală activă determinat de faptul că nu a avut calitatea de parte în contractul de vânzare – cumpărare intervenit între pârâte, iar privitor la cel de-al doilea contract de vânzare – cumpărare sub condiție, nu a precizat felul nulității pe care o invocă. În soluționarea acestei excepții, trebuie avut în vedere că lipsa calității procesuale active este o excepție de fond, dirimantă și absolută. În speță, se constată astfel că, pe de o parte reclamanta, P.E.

a formulat acțiunea în nume propriu și nu ca reprezentant al societății, iar, pe de altă parte, reclamanta avea calitatea de asociat cu 25 % din capitalul social al SC S.I.R.F.M.A. SRL și prin cesiunea contractului de leasing s-a produs o diminuare a patrimoniului societății, cu consecința diminuării drepturilor patrimoniale pe care le deținea în societatea respectivă. Contractul de cesiune a contractului de leasing imobiliar ce a stat la baza încheierii contractului de vânzare – cumpărare autentificat de notarul public P.R. a fost anulat prin sentința civilă nr. 397 din 18 februarie 2004 a Tribunalului Caraș Severin, pronunțată în dosar nr. 6815/COM/2003, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 159/ A din 17 mai 2004 a Curții de Apel Timișoara, dată în dosar nr. 2726/COM/2004, împrejurare în care anularea actului inițial primar atrage și anularea actului subsecvent.

Prin urmare, se reține că reclamanta a avut atât calitatea, cât și interesul să promoveze acțiunea dedusă judecății, așa încât prima critică se reține a fi fondată. Fondate sunt și celelalte critici ce vizează fondul cauzei. În legătură cu aspectele la care se referă acestea, se observă că potrivit art. 18 din actul constitutiv, care a stabilit atribuțiunile administratorului, s-a prevăzut la lit. g) că acesta va putea face orice act care este legat de buna administrare a societății, în interesul acesteia, iar conform art. 19.4 „dacă unul, din asociați ia inițiativa unei operațiuni ce depășește limitele operațiunilor obișnuite pe care le exercită societatea, trebuie să înștiințeze pe ceilalți asociați înainte de a o încheia sub sancțiunea suportării pierderilor ce ar rezulta din aceasta”.

De asemenea, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 70 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, conform cărora „administratorii pot face toate operațiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societății, afară de restricțiile arătate în actul constitutiv”. Coroborând textele legale cu dispozițiile cu caracter convențional, mai sus menționate și aplicându-le în speță, rezultă că administratorul SC S.I.R.F.M.A. SRL, C.G. la data de 15 octombrie 2003 a cesionat contractul de leasing imobiliar în favoarea pârâtei SC C. SRL cu depășirea atribuțiilor ce au fost prevăzute în actul constitutiv și încălcarea dispozițiilor Legii nr. 31/1990, întrucât nu a avut aprobarea A.G.A.

Prin urmare, greșit s-a reținut de către instanța de apel că cesiunea contractului de leasing este un act firesc de administrare, ce nu necesită aprobarea adunării generale și că nu ar fi vorba despre o încălcare a dispozițiilor Legii nr. 31/1990. Pe de altă parte, contractul de leasing este un contract „intuitu personae” încheiat de finanțator în considerarea persoanei utilizatorului, așa încât contractul de cesiune a contractului de leasing imobiliar din 15 octombrie 2003, încheiat fără acordul acționarului principal F.P.S., prin care s-a dispus înlocuirea utilizatorului inițial SC S.I.R.F.M.A. SRL cu noul utilizator SC C.M. SRL este contrar dispozițiilor legale în materie. În aceste condiții, se reține că, din actele dosarului, rezultă fără dubiu că intimatul – pârât C.G.

a cesionat fără acordul asociaților contractul de leasing imobiliar din 9 octombrie 2003 și, de asemenea, că tot fără acordul lor au fost vândute utilajele fără a se dovedi că sumele rezultate ar fi fost folosite în interesul societății, așa încât primele două capete de cerere, ca și cel de-al treilea, excluderea asociatului, sunt întemeiate, astfel cum corect a stabilit prima instanță care s-a pronunțat în cauză. În consecință, față de cele mai sus arătate, se va admite recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei curții de apel, care va fi modificată, în sensul că vor fi respinse ca nefondate apelurile pârâților. Va fi obligată intimata – pârâtă SC S.I.R.F.M.A. SRL Reșița să-i plătească recurentei – reclamante P.E.

cheltuieli de judecată în sumă de 3.000 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta P.E. împotriva deciziei nr. 416 din 6 decembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara, modifică decizia atacată în sensul că respinge, ca nefondate apelurile pârâților. Obligă intimata SC S.I.R.F.M.A. SRL Reșița la plata sumei de 3.000 RON către recurenta P.E., reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2005.