ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5852/2005
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5852/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Reclamanta P.E. le-a chemat în
judecată pe pârâtele SC R. SA, reprezentată prin dl. C.I. în calitate de
director general, SC C. SRL, reprezentată prin d-ra L.A. în calitate de
administrator, SC S.I.R.F.M.A. SRL reprezentată prin dl. C.G. în calitate de
administrator și C.G., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se
dispună anularea contractului de vânzare – cumpărare încheiat între pârâtele SC
R. SA și SC C. SRL privind vânzarea parcelei, „teren cu atelier”, în suprafață
de 2.254 m.p., situat în Reșița, autentificat de notarul public P.R., prin
încheierea de autentificare la 16 decembrie 2003; anularea contractului de
vânzare – cumpărare sub condiție încheiat la data de 25 aprilie 2003, între
pârâtele SC S.I.R.F.M.A. SRL și SC C. SRL, privind vânzarea utilajelor
menționate în respectivul contract la prețul de 75 milioane lei, inclusiv
T.V.A., excluderea pârâtului C.G. din cadrul SC S.I.R.F.M.A. SRL, unde are
calitatea de asociat cu o cotă de 50 % din capitalul social, pentru săvârșirea
de către acesta a unor fapte păgubitoare pentru societate. Reclamanta a
solicitat și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta SC R. SA a formulat
întâmpinare, iar, la termenul din 13 aprilie 2004, s-au formulat cereri de
intervenție în interes propriu din partea SC R.C. SRL, reprezentată prin R.P.,
în calitate de manager general și din partea lui R.P., în calitate de acționar
cu un procent de 25 % din acțiunile SC S.I.R.F.M.A. SRL, în care s-au formulat
aceleași capete de cerere ca și cele solicitate de reclamanta P.E., în acțiunea
principală, cu aceeași motivare.
Pârâtul C.G., în nume propriu și ca
administrator al pârâtei SC S.I.R.F.M.A. SRL a formulat întâmpinare și pârâta
SC C. SRL prin administrator L.A. a formulat întâmpinare, în care a reluat
cererile pârâtului C.G., cu aceeași motivare.
Prin sentința civilă nr. 1832 din 8
iunie 2004, Tribunalul Caraș Severin a admis acțiunea principală formulată de
reclamanta P.E., împotriva pârâților SC R. SA Reșița, SC C. SRL Reșița, SC
S.I.R.F.M.A. SRL Reșița și C.G., precum și cererea de intervenție în interes
propriu formulată de intervenientul R.P.; a respins excepția lipsei calității
procesuale active a reclamantei P.E. și a intervenientului R.P., precum și
excepția calității procesuale pasive a pârâților SC S.I.R.F.M.A. SRL Reșița și
C.G.; a admis excepția lipsei calității procesuale active a intervenientei SC R.S.C.
SRL Reșița și a respins cererea intervenientului R.P. de a fi introdus în cauză
în calitate de reclamant în nume propriu și ca reprezentant al pârâtei SC S.I.R.F.M.A.
SRL Reșița.
Prin aceeași sentință, prima
instanță a anulat contractul de vânzare – cumpărare încheiat între pârâtele SC R.
SA și SC C. SRL, privind vânzarea parcelei, „teren cu atelier”, în suprafață de
2.254 m.p., situat în Reșița, autentificat de notarul public P.R. prin
încheierea de autentificare din 16 decembrie 2003, precum și contractul de
vânzare – cumpărare sub condiție încheiat la data de 25 aprilie 2003, între
pârâtele SC S.I.R.F.M.A. SRL Reșița și SC C. SRL Reșița, dispunând excluderea
pârâtului C.G. din cadrul SC S.I.R.F.M.A. SRL, fiind obligați pârâții, în
subsidiar, la plata către reclamanta P.E. și intervenientul R.P. a sumelor de
551.000 lei cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 416/ A din 6
decembrie 2004, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios
administrativ a admis apelurile declarate de pârâta SC C. SRL Reșița, SC S.I.R.F.M.A.
SRL și C.G., împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o, în sensul
că a dispus respingerea acțiunii principale formulate de reclamanta P.E. și a
cererilor de intervenție în interes propriu formulate de R.P. și SC R.A.C. SRL
Reșița, obligându-i pe reclamantă și pe intervenienți la plata sumei de
20.000.000 lei cheltuieli de judecată în primă instanță către pârâții SC S.I.R.F.M.A.
SRL Reșița și C.G.
În considerentele acestei decizii,
instanța de apel a reținut în ce privește primul capăt de cerere, acela privind
anularea contractului de vânzare – cumpărare dintre pârâte, că reclamanta și
intervenientul nu au calitatea de părți în acest contract, deci nu pot solicita
anularea lui; în ce privește al doilea capăt de cerere, cel referitor la
anularea contractului de vânzare – cumpărare sub condiție, reclamanta nu a
precizat cel fel de nulitate invocă, iar în ce privește ultimul capăt de
cerere, acela privind excluderea pârâtului C.G. a reținut că actul de cesiune
nu a putut fi calificat nici măcar prin raportare la hotărârea judecătorească
care îl anulează drept o fraudă în dauna societății sau o folosire a semnăturii
sociale ori a capitalului social în folosul asociatului administrator sau a
altora, întrucât frauda presupune existența unui prejudiciu, care nu a fost
dovedit în speță.
Împotriva deciziei curții de apel a
declarat recurs reclamanta P.E., criticând-o pentru nelegalitate și solicitând
admiterea recursului său și modificarea hotărârii atacate, în sensul menținerii
sentinței tribunalului, pe care o consideră temeinică și legală.
Recurenta – reclamantă susține
astfel că greșit s-a reținut că nu are calitate procesuală activă, atât timp
cât are calitatea de asociat, cu o cotă de participare de 25 % în cadrul
societății și toate capete de cerere au fost formulate în favoarea societății,
în temeiul art. 152 din Legea nr. 31/1990, care stipulează că oricare asociat are
dreptul să introducă acțiune în anulare în numele societății pentru recuperarea
prejudiciilor, dacă administratorul asociat nu o face, ori, acesta a demonstrat
că nu are această intenție, întrucât cesiunea contractului de leasing a fost
făcută prin fraudă îndreptată împotriva acționarilor români, dar și împotriva
statului român, deoarece F.P.S. era acționar majoritar la acea dată;
Susține, de asemenea, că instanța de
apel a interpretat greșit contractul de vânzare – cumpărare sub condiția a
utilajelor, întrucât la o analiză mai atentă a respectivului contract, ar fi
constatat că asociatul C.G., vânzând utilajele, a încălcat prevederile art. 70 pct.
1 și art. 79 pct. 1 din Legea nr. 31/1990;
Mai arată că instanța a considerat
greșit că acțiunile asociatului sunt acte firești de administrare, în
conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1992, deoarece acțiunile acestuia au
fost îndreptate împotriva asociaților români și au fost realizate prin fraudă
în folosul său personal și al societății SC C. SRL;
În fine, arată și că un contract de
leasing cu clauză irevocabilă de vânzare este un leasing financiar, ce se
înregistrează în contabilitatea utilizatorului ca mijloace fixe, ratele
neputând fi denumite „chirii” sau în alt mod, cum greșit apreciază curtea de
apel și, prin urmare, fiind vorba de mijloace fixe ale societății acestea nu
puteau fi cesionate decât cu acordul adunării generale a asociaților.
Recursul este fondat, potrivit
considerentelor ce vor fi arătate în continuare.
În ce privește calitatea procesuală
activă a reclamantei în formularea primelor două capete de cerere, se constată
că, într-adevăr, greșit s-a reținut că reclamanta nu are calitate procesuală
activă determinat de faptul că nu a avut calitatea de parte în contractul de
vânzare – cumpărare intervenit între pârâte, iar privitor la cel de-al doilea
contract de vânzare – cumpărare sub condiție, nu a precizat felul nulității pe
care o invocă.
În soluționarea acestei excepții,
trebuie avut în vedere că lipsa calității procesuale active este o excepție de
fond, dirimantă și absolută.
În speță, se constată astfel că, pe
de o parte reclamanta, P.E. a formulat acțiunea în nume propriu și nu ca
reprezentant al societății, iar, pe de altă parte, reclamanta avea calitatea de
asociat cu 25 % din capitalul social al SC S.I.R.F.M.A. SRL și prin cesiunea
contractului de leasing s-a produs o diminuare a patrimoniului societății, cu
consecința diminuării drepturilor patrimoniale pe care le deținea în societatea
respectivă.
Contractul de cesiune a contractului
de leasing imobiliar ce a stat la baza încheierii contractului de vânzare –
cumpărare autentificat de notarul public P.R. a fost anulat prin sentința
civilă nr. 397 din 18 februarie 2004 a Tribunalului Caraș Severin, pronunțată
în dosar nr. 6815/COM/2003, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 159/ A
din 17 mai 2004 a Curții de Apel Timișoara, dată în dosar nr. 2726/COM/2004,
împrejurare în care anularea actului inițial primar atrage și anularea actului
subsecvent.
Prin urmare, se reține că reclamanta
a avut atât calitatea, cât și interesul să promoveze acțiunea dedusă judecății,
așa încât prima critică se reține a fi fondată.
Fondate sunt și celelalte critici ce
vizează fondul cauzei.
În legătură cu aspectele la care se
referă acestea, se observă că potrivit art. 18 din actul constitutiv, care a
stabilit atribuțiunile administratorului, s-a prevăzut la lit. g) că acesta va
putea face orice act care este legat de buna administrare a societății, în
interesul acesteia, iar conform art. 19.4 „dacă unul, din asociați ia
inițiativa unei operațiuni ce depășește limitele operațiunilor obișnuite pe
care le exercită societatea, trebuie să înștiințeze pe ceilalți asociați
înainte de a o încheia sub sancțiunea suportării pierderilor ce ar rezulta din
aceasta”.
De asemenea, trebuie avute în vedere
dispozițiile art. 70 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, conform cărora
„administratorii pot face toate operațiunile cerute pentru aducerea la
îndeplinire a obiectului de activitate al societății, afară de restricțiile
arătate în actul constitutiv”.
Coroborând textele legale cu
dispozițiile cu caracter convențional, mai sus menționate și aplicându-le în
speță, rezultă că administratorul SC S.I.R.F.M.A. SRL, C.G. la data de 15
octombrie 2003 a cesionat contractul de leasing imobiliar în favoarea pârâtei
SC C. SRL cu depășirea atribuțiilor ce au fost prevăzute în actul constitutiv
și încălcarea dispozițiilor Legii nr. 31/1990, întrucât nu a avut aprobarea A.G.A.
Prin urmare, greșit s-a reținut de
către instanța de apel că cesiunea contractului de leasing este un act firesc
de administrare, ce nu necesită aprobarea adunării generale și că nu ar fi
vorba despre o încălcare a dispozițiilor Legii nr. 31/1990.
Pe de altă parte, contractul de
leasing este un contract „intuitu personae” încheiat de finanțator în
considerarea persoanei utilizatorului, așa încât contractul de cesiune a
contractului de leasing imobiliar din 15 octombrie 2003, încheiat fără acordul
acționarului principal F.P.S., prin care s-a dispus înlocuirea utilizatorului
inițial SC S.I.R.F.M.A. SRL cu noul utilizator SC C.M. SRL este contrar
dispozițiilor legale în materie.
În aceste condiții, se reține că,
din actele dosarului, rezultă fără dubiu că intimatul – pârât C.G. a cesionat
fără acordul asociaților contractul de leasing imobiliar din 9 octombrie 2003
și, de asemenea, că tot fără acordul lor au fost vândute utilajele fără a se
dovedi că sumele rezultate ar fi fost folosite în interesul societății, așa
încât primele două capete de cerere, ca și cel de-al treilea, excluderea
asociatului, sunt întemeiate, astfel cum corect a stabilit prima instanță care
s-a pronunțat în cauză.
În consecință, față de cele mai sus
arătate, se va admite recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei curții
de apel, care va fi modificată, în sensul că vor fi respinse ca nefondate
apelurile pârâților.
Va fi obligată intimata – pârâtă SC
S.I.R.F.M.A. SRL Reșița să-i plătească recurentei – reclamante P.E. cheltuieli
de judecată în sumă de 3.000 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
reclamanta P.E. împotriva deciziei nr. 416 din 6 decembrie 2004 a Curții de
Apel Timișoara, modifică decizia atacată în sensul că respinge, ca nefondate
apelurile pârâților.
Obligă intimata SC S.I.R.F.M.A. SRL
Reșița la plata sumei de 3.000 RON către recurenta P.E., reprezentând
cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțata în ședință publică,
astăzi 7 decembrie 2005.