ÎCCJ, decizie (scj.ro #85189)

Autorizație de construcție. Construcție aflată pe domeniul public al municipiului București. Refuzul eliberării autorizației. Legalitatea refuzului. Lipsa calității procesual-pasive a municipiului București. În cazul extinderii construcției aflate pe domeniul public, refuzul de a se elibera autorizația de construcție nu este nejustificat, deoarece nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 29/1990. Secția de contencios administrativ, decizia nr. 416 din 3 februarie 2004 Reclamanta S.C. „V.I.” S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București, prin primarul general, solicitând obligarea pârâtului să-i elibereze autorizație de construcție pentru modernizarea și extinderea construcției cu caracter provizoriu din sectorul 6 București.

S-a solicitat, de asemenea, obligarea pârâtului la 5.000.000 lei pe zi daune, pentru faptul că din data de 22 mai 2000 nu i-a fost eliberată autorizația, plus cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, s-a arătat că la data de 22 mai 2000 reclamanta a depus documentația pentru obținerea autorizației de construcție și abia în luna septembrie 2000, Departamentul de Urbanism și Amenajare Teritorială i-a comunicat faptul că la data de 24 august 2000 prin dispoziția nr. 1333 a primarului general s-a sistat eliberarea de autorizații de construcție pentru construcții provizorii situate pe căile și în spațiile publice. Reclamanta a precizat că autorizația trebuia eliberată în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii, iar dispoziția primarului general nu poate retroactivă.

Curtea de Apel București, secția contencios administrativ, a respins acțiunea ca neîntemeiată. Instanța a reținut că refuzul autorității de a soluționa favorabil cererea reclamantei nu poate fi socotit nejustificat, deoarece prin H.C.G.M.B. nr. 160/1 iunie 2000 a fost sistată amplasarea construcțiilor provizorii pe domeniul public al municipiului București, iar magazinul reclamantei, se află pe domeniul public în conformitate cu H.C.G.M.B. nr. 153/2000, acte care nu au fost desființate. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta. În motivarea recursului, s-a arătat că instanța nu s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere și nici asupra excepției de ilegalitate a dispozițiilor art. 2 și 5 din H.C.G.M.B.

nr. 160/2000. În plus, au fost încălcate dispozițiile articolelor 22 alin. (1), 23 alin. (1), 41 alin. (1) și (2), 48 alin. (1) și (2), 49 alin. (1) și (2), 54, 134 pct. 2 lit. a), 135 pct. 1 din Constituția României și dispozițiile art. 2-7 din Legea nr. 50/91, 12 alin. (1), (2), (4), (5), (6) din Legea nr. 213/1998, art. 1 alin. (3), art. 44, 48, 49, 63, 76, 77, 79-84 din Legea nr. 69/91, art. 1, 18, 31, 45, 66, 68, 77, 92, 120 din O.U.G. nr. 22/1997, și instanța a reținut, în mod eronat, regimul juridic al terenului, care este domeniu privat al municipalității și nu domeniu public. Au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 6, 10, 9 și 11 C. proc. civ. Verificând cauza în funcție de motivarea recursului, Curtea constată că recursul nu este fondat.

Refuzul autorității de a elibera autorizație de construcție pentru extinderea magazinului deținut de reclamantă – construcție provizorie – nu a fost nejustificat și instanța de fond a apreciat în mod corect că nu sunt întrunite cerințele art. 1 din Legea nr. 29/1990. Conform H.C.G.M.B. nr. 308/1999, emisă în conformitate cu Legea nr. 213/1998, terenul pe care reclamanta dorea să efectueze extinderea magazinului aparținea domeniului public al municipiului București. Datorită acestei situații reclamantei nu i-a fost eliberată autorizația solicitată, motivarea refuzului fiind comunicată petentei în mai multe rânduri. Celelalte acte emise de H.C.G.M.B. sau de primarul general, menționate în considerentele sentinței, au fost emise în baza actelor normative sus-menționate fiind ulterioare acestora.

Având în vedere considerentele expuse, ultimul motiv de recurs nu este fondat. De precizat că acest motiv de recurs a fost analizat, întrucât față de natura pricinii are prioritate. Celelalte motive de recurs nu sunt nici ele fondate. Art. 2 și 5 din H.C.G.M.B. nr. 160/2000 nu sunt nelegale, hotărârea fiind emisă ca urmare a H.C.G.M.B. nr. 308/1999, iar instanța de fond s-a pronunțat asupra cererilor reclamantei. Nepronunțarea asupra despăgubirilor solicitate nu este temei de casare, întrucât acestea se puteau analiza numai în măsura în care primul capăt de cerere ar fi fost admis. În ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (al doilea motiv de recurs), Curtea constată că nu este fondat, recurenta făcând o înșiruire a unor texte legale pretins încălcate, fără să precizeze în ce constă încălcarea lor.

Pe de altă parte, Curtea apreciază că acțiunea trebuia respinsă pentru lipsa calității procesuale pasive a Municipiului București. Potrivit art. 43 lit. n) din Legea nr. 69/1991, în vigoare la data formulării acțiunii, a art. 68 lit. t) din Legea nr. 215/2001 (lege care a abrogat Legea nr. 69/1991) și art. 4 lit. b) din Legea nr. 50/1991, primarul are competența de a elibera autorizația de construcție. Ca atare, reclamanta trebuia să cheme în judecată în calitate de pârât pe primarul general al municipiului București. Împrejurarea că Municipiul București este reprezentat de primarul general nu conferă prezentei hotărâri opozabilitatea față de primarul general al Municipiului București, întrucât calitatea de pârât a avut-o Municipiul București.

Având în vedere însă că în situația în care Curtea ar respinge acțiunea pentru lipsa calității procesuale pasive a municipiului București [motiv de recurs ce se poate discuta în baza art. 306 alin. (2) C. proc. civ.], s-ar agrava sistuația recurentei în propria cale de atac, recursul a fost analizat în funcție de motivele invocate de recurentă referitoare la fondul pricinii. Pentru considerentele expuse, recursul a fost respins ca nefondat.