ÎCCJ, decizie (scj.ro #85189)

Autorizație

de construcție. Construcție aflată pe domeniul public al municipiului

București. Refuzul eliberării autorizației. Legalitatea refuzului. Lipsa

calității procesual-pasive a municipiului București.

În cazul extinderii construcției aflate pe domeniul public, refuzul de a se

elibera autorizația de construcție nu este nejustificat, deoarece nu sunt

întrunite condițiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Secția de contencios

administrativ, decizia nr. 416 din 3 februarie 2004

Reclamanta S.C. „V.I.” S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul

București, prin primarul general, solicitând obligarea pârâtului să-i elibereze

autorizație de construcție pentru modernizarea și extinderea construcției cu

caracter provizoriu din sectorul 6 București. S-a solicitat, de asemenea,

obligarea pârâtului la 5.000.000 lei pe zi daune, pentru faptul că din data de

22 mai 2000 nu i-a fost eliberată autorizația, plus cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că la data de 22 mai 2000 reclamanta a depus

documentația pentru obținerea autorizației de construcție și abia în luna

septembrie 2000, Departamentul de Urbanism și Amenajare Teritorială i-a

comunicat faptul că la data de 24 august 2000 prin dispoziția nr. 1333 a

primarului general  s-a sistat eliberarea de autorizații de construcție

pentru construcții provizorii situate pe căile și în spațiile publice.

Reclamanta a precizat că autorizația trebuia eliberată în termen de 30 de zile

de la data depunerii cererii, iar dispoziția primarului general nu poate

retroactivă.

Curtea de Apel București, secția contencios administrativ, a respins acțiunea

ca neîntemeiată. Instanța a reținut că refuzul autorității de a soluționa

favorabil cererea reclamantei nu poate fi socotit nejustificat, deoarece prin

H.C.G.M.B. nr. 160/1 iunie 2000 a fost sistată amplasarea construcțiilor

provizorii pe domeniul public al municipiului București, iar magazinul

reclamantei, se află pe domeniul public în conformitate cu H.C.G.M.B. nr.

153/2000, acte care nu au fost desființate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta.

În motivarea recursului, s-a arătat că instanța nu s-a pronunțat asupra unui

capăt de cerere și nici asupra excepției de ilegalitate a dispozițiilor art. 2

și 5 din H.C.G.M.B. nr. 160/2000. În plus, au fost încălcate dispozițiile

articolelor 22 alin. (1), 23 alin. (1), 41 alin. (1) și (2), 48 alin. (1) și

(2), 49 alin. (1) și (2), 54, 134 pct. 2 lit. a), 135 pct. 1 din Constituția

României și dispozițiile art. 2-7 din Legea nr. 50/91, 12 alin. (1), (2), (4),

(5), (6) din Legea nr. 213/1998, art. 1 alin. (3), art. 44, 48, 49, 63, 76, 77,

79-84 din Legea nr. 69/91, art. 1, 18,  31, 45, 66, 68, 77, 92, 120 din

O.U.G. nr. 22/1997, și instanța a reținut, în mod eronat, regimul juridic al

terenului, care este domeniu privat al municipalității și nu domeniu public. Au

fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 6, 10, 9 și 11 C. proc. civ.

Verificând cauza în funcție de motivarea recursului, Curtea constată că

recursul nu este fondat.

Refuzul autorității de a elibera autorizație de construcție pentru extinderea

magazinului deținut de reclamantă – construcție provizorie – nu a fost

nejustificat și instanța de fond a apreciat în mod corect că nu  sunt

întrunite cerințele art. 1  din Legea nr. 29/1990.

Conform H.C.G.M.B. nr. 308/1999, emisă în conformitate cu Legea nr. 213/1998,

terenul pe care reclamanta dorea să efectueze extinderea magazinului aparținea

domeniului public al municipiului București.

Datorită acestei situații reclamantei nu i-a fost eliberată autorizația

solicitată, motivarea refuzului fiind comunicată petentei în mai multe rânduri.

Celelalte acte emise de H.C.G.M.B. sau de primarul general, menționate în

considerentele sentinței, au fost emise în baza actelor normative

sus-menționate fiind ulterioare acestora.

Având în vedere considerentele expuse, ultimul motiv de recurs nu este fondat.

De precizat că acest motiv de recurs a fost analizat, întrucât față de natura

pricinii are prioritate.

Celelalte motive de recurs nu sunt nici ele fondate.

Art. 2 și 5 din H.C.G.M.B.  nr. 160/2000 nu sunt nelegale, hotărârea fiind

emisă ca urmare a H.C.G.M.B.  nr. 308/1999, iar instanța de fond s-a

pronunțat asupra cererilor reclamantei.

Nepronunțarea asupra despăgubirilor solicitate nu este temei de casare,

întrucât acestea se puteau analiza numai în măsura în care primul capăt de

cerere ar fi fost admis.

În ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. (al doilea motiv de recurs), Curtea constată că nu este fondat,

recurenta făcând o înșiruire a unor texte legale pretins încălcate, fără să

precizeze în ce constă încălcarea lor.

Pe de altă parte, Curtea apreciază că acțiunea trebuia respinsă pentru lipsa

calității procesuale pasive a Municipiului București.

Potrivit art. 43 lit. n) din Legea nr. 69/1991, în vigoare la data formulării

acțiunii, a art. 68 lit. t) din Legea nr. 215/2001 (lege care a abrogat Legea

nr. 69/1991) și art. 4 lit. b) din Legea nr. 50/1991, primarul are competența

de a elibera autorizația de construcție. Ca atare, reclamanta trebuia să cheme

în judecată în calitate de pârât pe primarul general al municipiului București.

Împrejurarea că Municipiul București este reprezentat de primarul general nu

conferă prezentei hotărâri opozabilitatea față de primarul general al

Municipiului București, întrucât calitatea de pârât a avut-o Municipiul

București.

Având în vedere însă că în situația în care Curtea ar respinge acțiunea pentru

lipsa calității procesuale pasive a municipiului București [motiv de recurs ce

se poate discuta în baza art. 306 alin. (2) C. proc. civ.], s-ar agrava

sistuația recurentei în propria cale de atac, recursul a fost analizat în

funcție de motivele invocate de recurentă referitoare la fondul pricinii.

Pentru considerentele expuse, recursul a fost respins ca nefondat.