ÎCCJ, decizie (scj.ro #85207)

Hotărâre a Consiliului General al Municipiului București prin care s-a aprobat concesionarea unui teren aparținând domeniului public de interes local. Refuzul nejustifcat al primarului general de a executa hotărârea. Temeiul juridic al admisibilității acțiunii introduse de reclamant Dreptul societății comerciale reclamante de a cere și obține aplicarea hotărârii de concesioanre, derivă din calitatea sa d epersoană juridică română de drept privat, precum și din dispozițiile art.5 pct.2 din Legea nr.219/1998 privind regimul concesiunilor, conform cărora, calitatea de concesioanr o poate avea orice persoană fizică sau persoană juridică de drept privat, română sau straăină.

În condițiile date, refuzul pârâtului de a da curs cererii legitime a reclamantei, prin declanșarea procedurii de concesionare instituită prin legea specială, rămâne nejustificat și trebuia sancționat ca atare, prin admiterea acțiunii conform art.1 și 11 din Legea nr.29/1990 a contenciosului administrativ. Secția de contencios administrativ, decizia nr.765 din 24 februarie 2004 Societatea comercială „Y. F.” SRL Bacău a chemat în judecată pe primarul general al Municipiului București, solicitând ca în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr.27/2003 să se constate aprobarea tacită a cererii înregistrate sub nr.49161 din 27 iunie 2003. De asemenea, a cerut obligarea pârâtului să emită documentul necesar pentru scoaterea la licitație publică a dreptului de concesiune, conform Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr.216 din 17 octombrie 2002, privind terenul în suprafață de 2030 mp.

situat în București, intersecția Bulevardul Constructorilor – Calea Crângași – Șoseaua Virtuții, sector 6. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 22 noiembrie 2001, Primăria sectorului 6 București a aprobat planul de urbanism de detaliu pentru Centrul comercial expozițional pe terenul în suprafață de 11.562 mp. situat în Bulevardul Constructorilor, iar prin Hotărârea nr.216/2002, Consiliul General al Municipiului București a dispus concesionarea, pe o durată de 49 ani a terenului aparținând domeniului public al municipiului, în suprafață de 2030 mp., în vederea realizării centrului. În anexa planului urbanistic de detaliu (P.U.D.) este prevăzută existența unui centru comercial expozițional, precum și precizarea că beneficiarul acestuia va fi reclamanta, fapt ce atestă buna sa credință în edificarea construcției.

A precizat că în același scop, a contractat un credit la Banca Comercială Română și a beneficiat de un termen de grație stabilit în considerarea duratei de executare și a eventualei amortizări parțiale a investiției prin exploatarea Centrului comercial expozițional. Datorită faptului că autorizațiile de construcție au fost revocate ulterior prin dispoziții ale primarului sectorului 6 București, societatea a sistat lucrările de construcție, ceea ce îi cauzează grave prejudicii materiale prin deteriorarea continuă a construcției realizate. În aceste condiții, lipsa unui răspuns din partea primarului general la solicitarea înregistrată sub nr.49161 din 27 iunie 2003, atrage incidența prevederilor art.6 alin.1 din O.U.G.

nr.27/2003, în sensul că se consideră acordat avizul favorabil pentru scoaterea la licitație publică a dreptului de concesiune, conform Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr.216/2002. Tribunalul București, Secția a VIII-a conflicte și litigii de muncă a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând că lipsa răspunsului cerut de reclamantă este justificată de inexistența unei obligații a primarului general de a dispune organizarea licitației publice în vederea acordării dreptului de concesiune asupra terenului intravilan. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Societatea comercială „Y. F.” SRL Bacău. Recurenta a susținut că prima instanță a făcut o aplicare greșită a legii, întrucât dispozițiile O.U.G.

nr.27/2003 erau incidente în cauză. A fost ignorată împrejurarea că în calitatea sa de autoritate executivă, primarul general avea obligația legală de a aduce la îndeplinire hotărârea adoptată de Consiliul General al Municipiului București, ca autoritate deliberativă prin care se realizează autonomia locală. Odată stabilită incidența normei juridice invocate în cauză, tribunalul era ținut să analizeze respectarea termenului în care pârâtul trebuia să răspundă la cerere și, în consecință, să sancționeze lipsa lui de diligență, conform art.11 alin.2 al ordonanței de urgență menționate mai sus. Recursul este fondat. Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.27 din 18 aprilie 2003 a fost reglementată procedura aprobării tacite ca modalitate alternativă de emitere sau reînnoire a autorizațiilor de către autoritățile administrației publice.

Ea se aplică tuturor autorizațiilor emise de aceste autorități, cu excepția celor prevăzute în art.2. În sensul art.3 din ordonanță, noțiunea de autorizație evocă actul administrativ emis de autoritățile administrației publice prin care se permite solicitantului desfășurarea unei anumite activități, prestarea unui serviciu, exercitarea unei profesii. Noțiunea respectivă include și avizele, licențele, permisele, aprobările sau alte asemenea acte administrative. În speță, cererea formulată de reclamantă nu are ca obiect emiterea sau reînnoirea unei autorizații necesare acesteia pentru desfășurarea unei anumite activități, pentru prestarea unui serviciu sau exercitarea unei profesii, ci vizează aplicarea efectivă, de către primarul general a unei hotărâri de concesionare adoptată de Consiliul General al Municipiului București, privind terenul în suprafață de 2030 mp.

ce aparține domeniului public al unității administrativ-teritoriale. Pe de altă parte, textul art.11 alin.2 din O.U.G. nr.27/2003 invocat de reclamantă, se referă în mod expres la pronunțarea unei hotărâri judecătorești de obligare a autorității administrației publice să elibereze documentul oficial prin care se permite solicitantului să desfășoare o anumită activitate, să presteze un serviciu sau să exercite o profesie. Rezultă deci, că în raport de obiectul acțiunii formulate de reclamantă, sfera de aplicare a dispozițiilor ordonanței guvernamentale nu poate fi extinsă și asupra cererilor care au un alt scop decât emiterea sau reînnoirea unei autorizații necesare acesteia pentru desfășurarea unei activități, pentru prestarea unui serviciu sau exercitarea unei profesii.

Acțiunea este însă, admisibilă în raport de dispozițiile cuprinse în art.1 din Legea nr.29/1990 privind contenciosul administrativ. Concluzia se impune, deoarece, indiferent de formularea dată cererii de chemare în judecată și temeiul juridic invocat de reclamantă, instanța de fond era datoare să constate că, în fapt, s-a solicitat sancționarea refuzului nejustificat al primarului general de a executa o hotărâre de concesionare adoptată de Consiliul General al Municipiului București privind terenul intravilan în suprafață de 2030 mp. Nu se contestă nici de către pârât că reclamanta figurează în anexa planului urbanistic de detaliu (P.U.D.) ca beneficiar al viitorului Centru comercial expozițional; că, hotărârea de concesionare nu a fost atacată în justiție de prefect și parțial, construcția a fost realizată, pe baza unor autorizații de construcție și a mai multor avize favorabile și acorduri obținute în acest scop de societate, de la autoritățile publice competente.

Deși, potrivit art.97 alin.3 și art.68 lit. „b” din Legea nr.215/2001, primarul general are obligația de a aduce la îndeplinire hotărârea Consiliului General al Municipiului București, cererea reclamantei în acest scop a primit un răspuns negativ cu adresa nr.2397/2274 din 24 iulie 2003 (fila nr.46). Mai mult chiar, pârâtul a cerut suspendarea executării actului administrativ, precum și anularea acestuia, dar cererile respective au fost respinse prin hotărâri judecătorești rămase irevocabile (încheierea din 20 decembrie 2002 și respectiv, sentința civilă nr.1357 din 28 martie 203, ambele pronunțate de Tribunalul București, Secția a VIII-a conflicte și litigii de muncă).

Dreptul reclamantei de a cere și obține aplicarea Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr.216 din 17 octombrie 2002, derivă din calitatea sa de persoană juridică română de drept privat, precum și din dispozițiile art.5 pct.2 din Legea nr.219/1998 privind regimul concesiunilor, conform cărora, calitatea de concesionar o poate avea orice persoană fizică sau persoană juridică de drept privat, română ori străină. Este evident că în condițiile date, refuzul pârâtului de a da curs cererii legitime a reclamantei, prin declanșarea procedurii de concesionare instituită prin legea specială, rămâne nejustificat și trebuia sancționat ca atare. Neprocedând în acest mod, și respingând acțiunea, prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, de natură a prejudicia grav pe reclamantă.

Față de considerentele expuse, recursul a fost admis, iar sentința a fost modificată, în sensul admiterii acțiunii formulată de Societatea comercială „Y. F.” SRL Bacău. Pe cale de consecință, pârâtul a fost obligat să emită actul administrativ necesar pentru concesionarea, prin licitație publică, a terenului în suprafață de 2030 mp., conform Hotărârii nr.216 din 17 octombrie 2002 a Consiliului General al Municipiului București.