ÎCCJ, decizie (scj.ro #85207)

Hotărâre

a Consiliului General al Municipiului București prin care s-a aprobat

concesionarea unui teren aparținând domeniului public de interes local. Refuzul

nejustifcat al primarului general de a executa hotărârea. Temeiul juridic al

admisibilității acțiunii introduse de reclamant

Dreptul societății comerciale reclamante de a cere și obține aplicarea

hotărârii de concesioanre, derivă din calitatea sa d epersoană juridică română

de drept privat, precum și din dispozițiile art.5 pct.2 din Legea nr.219/1998

privind regimul concesiunilor, conform cărora, calitatea de concesioanr o poate

avea orice persoană fizică sau persoană juridică de drept privat, română sau

straăină.

În condițiile date, refuzul pârâtului de a da curs cererii  legitime a

reclamantei, prin declanșarea procedurii de concesionare instituită prin legea

specială, rămâne nejustificat și trebuia sancționat ca atare, prin admiterea

acțiunii conform art.1 și 11 din Legea nr.29/1990 a contenciosului

administrativ.

Secția de contencios

administrativ, decizia nr.765 din 24 februarie 2004

Societatea comercială „Y. F.” SRL Bacău a chemat în judecată pe primarul

general al Municipiului București, solicitând ca în temeiul dispozițiilor

O.U.G. nr.27/2003 să se constate aprobarea tacită a  cererii înregistrate

sub nr.49161 din 27 iunie 2003.

De asemenea, a cerut obligarea pârâtului să emită documentul necesar pentru

scoaterea la licitație publică a dreptului de concesiune, conform Hotărârii

Consiliului General al Municipiului București nr.216 din 17 octombrie 2002,

privind terenul în suprafață de 2030 mp. situat în București,  intersecția

Bulevardul Constructorilor – Calea Crângași – Șoseaua Virtuții, sector 6.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 22 noiembrie 2001,

Primăria sectorului 6 București a aprobat planul de urbanism de detaliu pentru

Centrul comercial expozițional pe terenul în suprafață de 11.562 mp. situat în

Bulevardul Constructorilor, iar prin Hotărârea nr.216/2002, Consiliul General

al Municipiului București a dispus concesionarea, pe o durată de 49 ani a

terenului aparținând domeniului public al municipiului, în suprafață de 2030

mp., în vederea realizării centrului.

În anexa planului urbanistic de detaliu (P.U.D.) este prevăzută existența unui

centru comercial expozițional, precum și  precizarea că beneficiarul

acestuia va fi reclamanta,  fapt ce atestă buna sa credință în edificarea

construcției.

A precizat că în același scop, a contractat un credit la Banca Comercială

Română și a beneficiat de un termen de grație stabilit în considerarea duratei

de executare și a eventualei  amortizări parțiale a investiției prin

exploatarea Centrului comercial expozițional.

Datorită faptului că autorizațiile de construcție au fost revocate ulterior

prin dispoziții ale primarului sectorului 6 București, societatea a sistat

lucrările de construcție, ceea ce îi cauzează grave prejudicii materiale

prin  deteriorarea continuă a construcției realizate.

În aceste condiții, lipsa unui răspuns din partea primarului general la solicitarea

înregistrată sub nr.49161 din 27 iunie 2003, atrage incidența prevederilor

art.6 alin.1 din O.U.G. nr.27/2003, în sensul că se consideră acordat avizul

favorabil pentru scoaterea la licitație publică a dreptului de concesiune,

conform Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr.216/2002.

Tribunalul București, Secția a VIII-a conflicte și litigii de muncă a respins

acțiunea ca neîntemeiată, reținând că lipsa răspunsului cerut de reclamantă

este justificată de inexistența unei obligații a primarului general de a

dispune organizarea licitației publice în vederea acordării dreptului de

concesiune asupra terenului intravilan.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Societatea comercială

„Y. F.” SRL Bacău.

Recurenta a susținut că prima instanță a făcut o aplicare greșită a legii,

întrucât dispozițiile O.U.G. nr.27/2003 erau incidente în cauză.

A fost ignorată împrejurarea că în  calitatea sa de autoritate executivă,

primarul general avea obligația legală de a aduce la îndeplinire hotărârea

adoptată de Consiliul General al Municipiului București, ca autoritate

deliberativă prin care se realizează autonomia locală.

Odată stabilită incidența normei juridice invocate în cauză, tribunalul era

ținut să analizeze respectarea termenului în care pârâtul trebuia să răspundă

la cerere și, în consecință, să sancționeze lipsa lui de diligență, conform

art.11 alin.2 al  ordonanței de urgență menționate mai sus.

Recursul este fondat.

Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.27 din 18 aprilie 2003 a fost

reglementată procedura aprobării tacite ca modalitate alternativă de emitere

sau reînnoire a autorizațiilor de către autoritățile administrației publice. Ea

se aplică tuturor autorizațiilor emise de aceste autorități, cu excepția celor

prevăzute în art.2.

În sensul art.3 din ordonanță, noțiunea de autorizație evocă actul

administrativ emis de autoritățile administrației publice prin care se permite

solicitantului  desfășurarea unei anumite activități, prestarea unui

serviciu, exercitarea unei profesii.

Noțiunea respectivă include și avizele,  licențele, permisele, aprobările

sau alte asemenea acte administrative.

În speță, cererea formulată de reclamantă nu are ca obiect emiterea sau

reînnoirea unei autorizații necesare acesteia pentru desfășurarea unei anumite

activități, pentru prestarea unui serviciu sau exercitarea unei profesii, ci

vizează aplicarea efectivă, de către primarul general a unei hotărâri de

concesionare adoptată de Consiliul General al Municipiului București, privind

terenul în suprafață de 2030 mp. ce aparține domeniului public al unității

administrativ-teritoriale.

Pe de altă parte, textul art.11 alin.2 din O.U.G. nr.27/2003 invocat de

reclamantă, se referă în mod expres la pronunțarea unei hotărâri judecătorești

de obligare a  autorității administrației publice să elibereze documentul

oficial prin care se permite solicitantului să desfășoare o anumită activitate,

să presteze un serviciu sau să exercite o profesie.

Rezultă deci, că în raport de obiectul acțiunii formulate de reclamantă, sfera

de aplicare a dispozițiilor ordonanței guvernamentale nu poate fi extinsă și

asupra cererilor care au un alt scop decât emiterea sau  reînnoirea unei

autorizații necesare acesteia pentru desfășurarea unei activități, pentru

prestarea unui serviciu sau exercitarea unei profesii.

Acțiunea este însă, admisibilă în raport de dispozițiile cuprinse în art.1 din

Legea nr.29/1990 privind contenciosul administrativ.

Concluzia se impune, deoarece, indiferent de formularea dată cererii de chemare

în judecată și temeiul juridic invocat de reclamantă, instanța de fond era

datoare să constate că, în fapt, s-a solicitat sancționarea refuzului

nejustificat al primarului general de a executa o hotărâre de concesionare

adoptată de Consiliul General al Municipiului București privind terenul

intravilan în suprafață de 2030 mp.

Nu se contestă nici de către pârât că reclamanta figurează în anexa planului

urbanistic de detaliu (P.U.D.) ca beneficiar al  viitorului Centru

comercial expozițional; că, hotărârea de concesionare nu a fost atacată

în  justiție de prefect și parțial, construcția a fost realizată, pe baza

unor autorizații de construcție și a mai multor avize favorabile și acorduri

obținute în acest scop de societate, de la autoritățile publice competente.

Deși, potrivit art.97 alin.3 și art.68 lit. „b”  din Legea nr.215/2001,

primarul general are obligația de a aduce la îndeplinire hotărârea Consiliului

General al Municipiului București, cererea reclamantei în acest scop a

primit un răspuns negativ cu adresa nr.2397/2274 din 24 iulie 2003 (fila

nr.46).

Mai mult chiar, pârâtul a cerut suspendarea executării actului administrativ,

precum și anularea acestuia, dar cererile respective au fost respinse

prin hotărâri  judecătorești rămase irevocabile (încheierea din 20

decembrie 2002 și respectiv, sentința civilă nr.1357 din 28 martie 203, ambele

pronunțate de Tribunalul București, Secția a VIII-a conflicte și litigii de

muncă).

Dreptul reclamantei de a cere și obține aplicarea Hotărârii Consiliului

General  al Municipiului București  nr.216 din 17 octombrie 2002,

derivă din calitatea sa de persoană juridică română de drept privat, precum și

din dispozițiile art.5 pct.2 din Legea nr.219/1998 privind regimul

concesiunilor, conform cărora, calitatea de concesionar o poate avea orice

persoană fizică sau persoană juridică de drept privat, română ori străină.

Este evident că în condițiile date, refuzul pârâtului de a da curs cererii

legitime a reclamantei, prin declanșarea procedurii de concesionare instituită

prin legea specială, rămâne nejustificat și trebuia sancționat ca atare.

Neprocedând în acest mod, și respingând acțiunea, prima instanță a pronunțat o

hotărâre nelegală și netemeinică,  de natură a prejudicia grav pe

reclamantă.

Față de considerentele expuse, recursul a fost admis, iar sentința a fost

modificată, în sensul admiterii acțiunii formulată de Societatea comercială „Y.

F.” SRL Bacău.

Pe cale de consecință, pârâtul a fost obligat să emită actul administrativ

necesar pentru concesionarea, prin licitație publică, a terenului în suprafață

de 2030 mp., conform Hotărârii nr.216 din 17 octombrie 2002 a Consiliului

General al Municipiului București.