ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2300/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta SC O.O. SRL, prin acțiunea

formulată la 9 decembrie 2002, a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței și Administrația

Națională a Drumurilor, să se dispună anularea deciziei nr. 167 din 14

noiembrie 2002, a procesului-verbal nr. 1 din 3 iunie 2002 și Notei nr. 98/DCF

din 11 iunie 2002, prin care s-a constatat în sarcina sa, o datorie de

252.614.270 lei la Fondul special al drumurilor publice și majorările aferente.

În acțiune se motivează de

reclamantă, că actele de control nu au fost întocmite cu respectarea actelor

normative incidente speței, în principal Legea nr. 118/1996, că nu a încălcat

prevederile acestei legi.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința nr. 410 din 27 martie 2003, a respins

acțiunea, reținând în esență la pronunțarea acestei hotărâri, că reclamanta a

fost intermediar, comercializând cantitatea de 70.170 kg motorină, activitate care nu îi dă dreptul să beneficieze de facilități prevăzute de Legea nr.

118/1996, privind livrarea carburanților fără cota legală datorată.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, reclamanta, susținând că instanța de fond nu a avut în vedere

apărările sale, că Legea nr. 118/1996 nu interzice revânzarea carburanților, că

în mod eronat a reținut că nu este concordanță între scopul declarat la

achiziționarea și utilizarea carburanților, că revânzarea produsului a avut la

bază declarația cumpărătorului privind utilizarea carburantului pentru

lucrările agricole, că taxa respectiva au cuprins-o în prețul de vânzare către

cumpărători, fără a obține beneficiu. A mai susținut că legea nu prevede expres

că această comercializare a carburanților pentru agricultură să se facă de la

rafinării, direct la beneficiar.

Recursul este nefondat.

Din actele dosarului rezultă că

reclamanta-recurentă a achiziționat 70.170 kg motorină, de la SC A.R., fără a achita cotele impuse de Legea nr. 118/1996, în baza declarațiilor pe proprie răspundere

că acest combustibil este folosit pentru lucrări agricole, în realitate cel

care a folosit motorina, fiind un alt cumpărător, nu recurentul care a revândut

produsul.

Potrivit dispozițiilor din art. 4 al

Legii nr. 118/1996, se exceptează de la plata cotei Fondului special al drumurilor

publice, doar carburantul auto achiziționat direct de la producător, în scopul

de a fi folosit în agricultură, ceea ce nu s-a întâmplat în speță, recurenta

nedeclarând că va comercializa produsul, așa cum a procedat în realitate, ci că

îl va folosi în scopuri productive, beneficiind de o livrare fără aplicarea

cotei prevăzute de lege. Rezultă în consecință, că nu poate fi exonerată de

plata sumei de 252.614.270 lei, legea exceptând de la plata cotei, decât

carburantul auto achiziționat direct de la producător, și nu de la un

intermediar, în scopul de a fi folosit în agricultură; control fiind efectuat

la recurenta ce avea calitatea de cumpărător direct.

Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că instanța de fond, în respectarea prevederilor Legii nr. 118/1996 și

a Normelor metodologice, a pronunțat o soluție legală, corect reținând că prin

neconcordanța între scopul declarat și realitate, recurenta-reclamantă a

încălcat actul normativ respectiv, cum corect au constatat și autoritățile de

control.

În consecință, recursul urmează a fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC O.O.

SRL Ploiești împotriva sentinței civile nr. 410 din 27 martie 2003 a Curții de

Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 3 iunie 2004.