ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3917/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3917/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data
de 14 noiembrie 2001, reclamanta S.N.P. P. SA București, sucursala Petrobrazi,
a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Lucrărilor Publice,
Transporturilor și Locuinței, în prezent Ministerul Transporturilor, Construcțiilor
și Turismului și R.A. A.N.D., anularea deciziei nr. 122 din 3 octombrie 2001,
emisă de primul pârât și a procesului-verbal de control nr. 15490 din 10
septembrie 2001, încheiat de pârâtă, cu privire la suma de 5.289.813.890 lei,
pe care reclamanta o datorează la Fondul special al Drumurilor Publice.
Motivându-și cererea, reclamanta a
arătat că, prin procesul-verbal menționat, i-a fost stabilită în sarcină,
contribuția datorată la Fondul special al drumurilor publice, pentru perioada 1
august 1999 - 31 decembrie 1999. Din aceasta a achitat o parte, contestând suma
de 5.289.813.890 lei, pe care consideră că nu o datorează.
Astfel, din totalul acestei sume,
2.076.854.454 lei a făcut obiectul unui proces-verbal anterior- contestat în
cadrul unui alt proces, iar restul de 3.034.189.724 lei a fost eronat reținut
-ca fiind datorat.
Deși a contestat acest aspect, în
mod greșit, prin decizia atacată, pârâtul i-a respins contestația.
Curtea de Apel Ploiești, secția
comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 69 din 6 iunie
2002, a admis acțiunea, a anulat parțial actele administrative atacate,
stabilind că reclamanta mai datorează la Fondul special al Drumurilor Publice,
suma de 179.357.712 lei, în loc de 5.289.813.890 lei și a obligat pârâții la
5.078.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunța această soluție,
prima instanță și-a însușit concluziile raportului de expertiză contabilă,
administrat în cauză, reținând că reclamanta nu datorează:
- suma de 251.157.480 lei cu titlu
de taxă de drum, deoarece privește livrări de motorină fără perceperea acestei
taxe, motorina nefiind folosită pentru circulația pe drumurile publice.
- suma de 1.825.099.974 lei reținută
ca taxă de drum, pentru că privește o cantitate de motorină livrată la export,
în contul S.N.P. P. SA;
-suma de 3.034.198.724 lei cu titlu
de taxă de drum, având în vedere că este aferentă unei cantități de benzină,
care a fost exportată și ulterior, restituită reclamantei, din totalul sumei
contestate, reclamanta având de plătit doar diferența în sumă de 179.357.712
lei.
Împotriva sentinței au declarat,
fiecare în parte, în termen legal, recurs, pârâții Ministerul Transporturilor,
Construcțiilor și Turismului și R.A. A.D.N.R.
În cadrul unor critici comune,
recurenții au susținut, în esență, nelegalitatea sentinței, pronunțată cu
încălcarea prevederilor Legii nr. 118/1996 și a Normelor nr. TB/3321/1997,
instanța însușindu-și concluziile raportului de expertiză, întocmit doar pe
baza actelor și declarațiilor prezentate de reclamantă, fără analiza
procesului-verbal de control.
Recurentul-pârât a mai susținut că
hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive
contradictorii ori străine de natura pricinii - art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,
deoarece nu a analizat și apărările pârâților, din care reiese că la momentul
efectuării controlului, reclamanta a prezentat actele într-o altă formă, decât
cea prezentată la judecată, fiind operate modificări
pro causa
, ce nu
prezintă relevanță în raport cu data efectuării și finalizării controlului.
Criticile sunt neîntemeiate.
În conformitate cu dispozițiile art.
4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 118/1996, republicată, așa cum a fost
modificată prin O.G. nr. 110/1999, în vigoare la acel moment, sursele Fondului
special al Drumurilor Publice se constituie, prin aplicarea unei cote de 25%
asupra prețului cu ridicata, la „rafinărie, exclusiv accizele, pentru
carburanții auto livrați la intern de către producători, precum și pentru
carburanții auto consumați de către aceștia pentru autovehiculele și remorcile
proprii”, iar potrivit prevederilor art. 2 lit. a) teza 1 din același act
normativ se constituie „prin aplicarea unei cote de 5% asupra prețului cu
ridicata, exclusiv accizele, pentru autovehiculele și remorcile livrate la
intern de către producătorii din țară și destinate vânzării pe piața internă”.
Constituirea surselor acestui fond
special se face, deci, pe seama taxei așezate în cote procentuale fixe, nefiind
permisă perceperea acestora dacă nu sunt stabilite prin lege.
Întrucât textele normative citate
reglementează expres modurile de constituire a Fondului special al Drumurilor
Publice, rezultă că și în sarcina intimatei reclamante, se putea reține
contribuția la acest fond exclusiv, în modalitățile prevăzute de aceste
dispoziții legale.
Analizând actele depuse de părți,
precum și raportul de expertiză administrat în faza judecății în primă
instanță, Curtea constată că, în mod corect, din totalul sumei contestate de
5.289.813.890 lei, i s-a menținut în sarcină doar un debit de 179.357.712 lei.
Nu se poate reține că soluția
instanței de fond este nemotivată sau conține motive străine de natura
pricinii, instanța fundamentându-și hotărârea pe concluziile unui expert de
specialitate, autorizat și pe actele dosarului.
Aspectul privind eventualele
modificări pe care le-ar fi făcut intimata, ulterior controlului pe documentele
prezentate, este nedovedită, iar dacă recurentele aveau îndoieli cu privire la
autenticitatea sau realitatea mențiunilor făcute, puteau recurge la procedura
înscrierii în fals cu privire la aceste documente, ceea ce nu au făcut.
În raport cu aceste acte,
concluziile expertei sunt în concordanță cu prevederile Legii nr. 188/1996, în
vigoare la acea dată și ale Normelor nr. TB/3321/1997, pentru taxa de drum, în
sumă de 5.110.456.178 lei ( 251.157.178 lei, plus 1.825.099.974 lei, plus
3.034.198.724 lei), neexistând temei legal de impunere, fiind vorba despre
cantități de motorină livrată la export și despre facturi de stornare, corect
întocmite datorită schimbării destinației unor produse petroliere livrate de la
intern, la export, ori despre cantități de carburanți transferate gestionar,
sucursalelor, situații care nu se regăsesc pentru cele expres prevăzute ca
surse de constituire a Fondului special al Drumurilor Publice.
Întrucât motivele de casare invocate
de recurenți nu sunt de natură să infirme legalitatea și temeinicia sentinței
atacate, în considerarea celor expuse și a prevederilor art. 318 alin. (1) teza
a II-a C. proc. civ., recursurile vor fi respins ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de
Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și R.A. A.D.N.R.,
împotriva sentinței civile nr. 69 din 6 iunie 2002 a Curții de Apel Ploiești,
secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondate.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 18 noiembrie 2003.