ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 82/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 259/CA/2001

pronunțată în dosarul nr. 3325/CA/2001, la data de 28 octombrie 2001, Curtea de

Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, a respins

acțiunea formulată de reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala P. Marghita, în contradictoriu

cu Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței și cu R.A.

A.N.D. și a disjuns contestația la executare formulată în contradictoriu cu

Autoritatea Rutieră Română, în privința căreia și-a declinat competența, în

favoarea Judecătoriei Marghita.

Împotriva soluției de respingere a

acțiunii, reclamanta a formulat recursul de față.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal de control nr.

4893 din 6 iulie 2001, R.A. A.N.D. a stabilit în sarcina reclamantei, o

obligație de 306.160.358 lei la Fondul special al drumurilor publice,

reprezentând obligații restante de 189.785.437 lei, pentru luna aprilie 2001 și

majorări de 116.374.921 lei.

Contestația introdusă de reclamantă a fost respinsă prin

decizia nr. 105 din 24 iulie 2001, emisă de Ministerul Lucrărilor Publice,

Transporturilor și Locuinței, care a reținut că reclamanta a datorat pentru

luna aprilie 2001, suma de 189.785.437 lei, plus majorările de întârziere.

În motivarea soluției de respingere

a acțiunii, instanța de fond a reținut că reclamanta nu a dovedit prin nici un

mijloc de probă că debitul respectiv ar fi fost achitat la Fondul special al

drumurilor publice, astfel că, în mod corect, organele fiscale i-au calculat și

majorările de întârziere aferente.

În recursul formulat, reclamanta a

susținut că instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică, deoarece

debitul respectiv a fost stins prin convenția de compensare nr. 1221 din 20

iunie 2001.

Recursul este nefondat.

Din probele administrate în cauză a

rezultat, ceea ce nu a contestat nici recurenta-reclamantă, că pentru perioada

supusă controlului, 1 ianuarie 2000 – 30 aprilie 2001, aceasta a avut obligații

la Fondul special al drumurilor publice, în sumă de 2.090.353.853 lei, din care

până la data de 10 mai 2001 (ca termen scadent al lunii aprilie 2001, ultima

lună supusă controlului), a achitat suma de 1.900.568.416 lei, rămânând un

debit de 189.785.437 lei.

Așa cum s-a arătat,

recurenta-reclamantă nu a negat cuantumul acestei obligații, procesul-verbal de

control fiind semnat de către reprezentanții S.N.P. P. SA, sucursala Marghita,

doar cu obiecțiunea că această sumă ar fi fost cuprinsă în convenția de

compensare nr. 1221 din 20 iunie 2001.

Într-adevăr, prin convenția de compensare

și novație prin substituire de debitor, încheiată sub nr. 1221 din 20 iunie

2001, Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, în calitate

de creditor, S.N.P. P. SA, în calitate de debitor cedat și A.N.D., în calitate

de debitor plătitor, s-a realizat înțelegerea, în vederea achitării cotei de

45%, datorată de S.N.P. P. SA, la Fondul special al drumurilor publice, pentru

luna mai 2001.

Or, așa cum a reținut în mod just

instanța de fond, cât și organele de control, luna mai 2001 nu a fost inclusă

în perioada supusă controlului, 1 ianuarie 2000 – 30 aprilie 2001, perioadă

pentru care recurenta-reclamantă achitase cu 189.785.437 lei mai puțin, sumă ce

nu a făcut obiectul convenției respective.

Astfel fiind, rezultă că susținerile

recurentei-reclamante sunt neîntemeiate, urmând ca recursul să fie respins ca

atare, soluția instanței de fond fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.N.P.

P. SA, sucursala P. Marghita, județul Bihor, împotriva sentinței civile nr.

259/CA/2001 – P din 22 octombrie 2001 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 ianuarie 2003.