ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4201/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: SC V. SA Oradea a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor, anularea procesului-verbal de control din 10 mai 2001 și a deciziei nr. 1114 din 23 iulie 2001. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în urma unui control efectuat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor, s-a instituit în sarcina sa obligația de plată a unui debit în sumă de 55.257.308 lei și 294.407.841 lei majorări aferente, 127.103.580 lei contribuția la fondul de cercetare-dezvoltare și 621.473.465 lei majorări aferente, precum și a sumei de 12.542.500 lei amendă contravențională.

Totodată, a arătat că, organele de control financiar nu au avut în vedere nota de constatare întocmită de Curtea de Conturi, la 2 februarie 1996, prin care s-a reținut că majorările de întârziere pentru impozitul pe circulația mărfurilor, calculat până la 15 iunie 1994, a fost virat și la data încheierii controlului, societatea nu mai avea nici o datorie. S-a mai invocat faptul că impozitul este prescris, potrivit art. 21 din O.G. nr. 70/1997. Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 383 din 1 iulie 2002, a respins acțiunea reclamantei, cu următoarea motivare: Prin procesul-verbal din 10 mai 2001, la pct. 6 s-a reținut că la 30 aprilie 2001 reclamanta figura cu un debit în sumă de 55.257.308 lei impozit pe circulația mărfurilor; că, prin procesul-verbal nr. 1844 din 20 septembrie 1999, s-au calculat majorări de întârziere în sumă de 218.898.729 lei.

Prin acest proces-verbal, organul de control a calculat în continuare, pe perioada 17 septembrie 1999 – 30 aprilie 2001, majorări de întârziere aferente debitului, în sumă de 75.509.112 lei. La pct. 7 din actul de control s-a reținut că, la data controlului, reclamanta figurează cu obligația de plată, la fondul de cercetare–dezvoltare, în sumă de 127.103.580 lei și 432.313.387 lei majorări stabilire prin procesul-verbal nr. 1681 din 10 august 1999; organul de control a mai calculat în continuare, pe perioada 11 august 1999 – 30 aprilie 2001, majorări în sumă de 189.160.078 lei. La pct. 9 din procesul-verbal de control s-a reținut că reclamanta datorează impozit pe salarii, T.V.A. fond cercetare-dezvoltare, impozit pe circulația mărfurilor și o amendă de 12.542.500 lei.

În continuare, s-a arătat că reclamanta nu a contestat debitul în sumă de 55.257.308 lei impozit pe circulația mărfurilor, datorie ce exista până la data abrogării acestui tip de impozit. De asemenea, a avut o datorie de 127.103.590 lei la fondul cercetare-dezvoltare, din perioada 1991, care nu a fost achitat de reclamantă. Apoi, instanța a reținut că, reclamanta a făcut plăți cu întârziere în contul datoriei, (1993 – 1994), iar aceste sume au fost considerate de organele de control ca făcute în contul majorărilor de întârziere, nu în contul capitalului; că organul financiar a încheiat nota de constatare din 9 septembrie 1994, semnată de reclamantă, în care se arată că suma achitată o consideră în contul majorărilor, rămânând debitul neachitat.

Prin acte de constatare ulterioare, încheiate de organul financiar (nr. 7905 din 9 septembrie 1994, nr. 12297 din 2 noiembrie 1995 și nr. 71305 din 20 septembrie 1999) s-a constatat, de fiecare dată debitele și s-au calculat majorări în continuare, iar aceste acte nu au fost contestate de reclamantă. Prin nota încheiată la 2 februarie 1996 de către Direcția de Control Financiar din cadrul Curții de Conturi, fără ștampilă și număr de înregistrare, s-a reținut că s-au virat majorările aferente impozitului pe circulația mărfurilor, pe perioada 1993 – 1995, dar nu s-a constatat achitat debitul. Cu privire la contribuția pentru fondul de cercetare-dezvoltare s-a reținut că debitul a fost achitat, dar prin acte de control ulterioare ale organului financiar s-a reținut existența debitului, iar reclamanta nu a contestat acest act.

Actele de control încheiate de organele financiare prin care se constată debitul și se calculează majorări, nu au fost contestate de reclamantă, iar aceste debite, care constituie obiectul litigiului, figurează și în evidențele societății. Prin procesul-verbal de control încheiat la 10 mai 2001, care face obiectul litigiului, organul fiscal a stabilit numai majorări suplimentare, în sumă de 75.509.112 lei, în continuarea majorărilor calculate printr-un titlu executor anterior, precum și majorări în continuare, pentru fondul de cercetare –dezvoltare neachitat, în sumă de 189.160.078 lei. În ce privește prescripția dreptului la acțiune, s-a reținut că este de 5 ani, iar prescripția dreptului de executare este de 5 ani, potrivit O.G.

nr. 11/1996; dar, cum reclamanta evidențiază în declarațiile sale și comunică organului financiar debitul existent și nestins, prescripția s-a întrerupt. În ce privește amenda de 12.542.500 lei s-a reținut că nu a fost aplicată prin procesul-verbal de control din 10 mai 2001, ci numai s-a constatat, prin acest act, neachitarea amenzii stabilită anterior. Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta, reiterând aspectele de fond invocate prin acțiune: întâi, că debitele reținute prin actele administrative atacate au fost achitate; în al doilea rând că, în privința sumei de 12.542.500 lei amendă, trebuia disjunsă cauza și trimisă la judecătorie, pentru competentă soluționare. Recursul este nefondat.

În cauză, obiectul litigiului privește anularea procesului-verbal de control din 10 mai 2001, încheiat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor și a deciziei nr. 1114 din 23 iulie 2001 emisă de Ministerul Finanțelor. Or, prin aceste acte s-a constatat doar existența unor debite mai vechi, care nu au fost contestate de reclamantă la data stabilirii lor. Așadar, pentru debitele existente și neachitate, în sumă de 55.257.308 lei impozit pe circulația mărfurilor și, respectiv 127.103.590 lei fond de cercetare-dezvoltare, organele de control au actualizat doar majorările de întârziere; constatând, în mod justificat, că debitul inițial nu a fost contestat. De asemenea, prin procesul-verbal din 10 mai 2001 nu s-a luat măsura virării sumei de 12.542.500 lei amendă stabilită anterior, ci s-a reprodus doar conținutul declarației fiscale depusă de reclamantă, în care se menționează că are în evidențele proprii o amendă neachitată în acest cuantum.

În consecință, actele administrative atacate (procesul-verbal din 10 mai 2001 și decizia nr. 1114 din 23 iulie 2001), în mod corect au fost apreciate de prima instanță ca fiind legale, întrucât prin aceste acte s-a constatat doar existența unor debite neachitate, care nu au fost achitate de reclamantă la data stabilirii lor. Față de cele menționate, soluția adoptată de prima instanță este legală și temeinică, iar recursul nefondat, urmând să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC V. SA Oradea împotriva sentinței nr. 383/CA/2002 – P din 1 iulie 2002 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2003.